Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Câteva sfaturi utile pentru cei care intră în Casa Verde fotovoltaice

(P) Mai jos găsiți un interviu cu Andrei Ștefănescu, director general adjunct al E.ON Energie. Încerc să lămuresc cât mai multe întrebări pe care le-am găsit pe forumuri despre Casa Verde fotovoltaice. Câteva precizări înainte, însă.

Știți că am fotovoltaice de ceva vreme. Am pus fără programul Casa Verde pentru că acesta are o deficiență mare din punctul meu de vedere: timpul îndelungat în care se face instalarea. Dar recunosc că programul încurajează enorm pe toți cei care vor să fie parte din acest sistem. Și, da, vă spun că pentru mine afacerea rentează. Impactul asupra facturilor este clar, iar casa se susține pe timp de zi doar din panouri și și injectez destul de mult. Explic în podcast cu ce m-am confruntat

Între timp, Administrația Fondului de Mediu la lansat programul Casa Verde pentru fotovoltaice, pe rând, în toate regiunile țării. Doritorii sunt mulți, iar banii se epuizează în câteva minute.

Ce faci însă după ce se aprobă subvenția?

Am strâns întrebări legate de durata aprobării, timpul posibil de instalare, blocajele în obținerea documentelor de prosumator, chestiuni birocratice precum subvenții doar la adresa de buletin, dar și despre modul în care îți alegi instalatorul.

Invitatul meu este Andrei Ștefănescu, directorul general adjunct al E.ON Energie. Discutăm și despre programul E.ON Solar Home , care vă pune la dispoziție la cheie o instalație de fotovoltaice.

Iată câteva întrebări pe care le-am strâns de pe forumuri și de pe Facebook și la care primiți răspuns în acest podcast.

1. Cât durează analiza dosarului?

2. În cât timp ai panourile pe casă?

3. Cât durează să devii prosumator ?

4. De ce trebuie să pui doar la adresa din CI?

5. Cât de rentabil este să fii prosumator

6. De ce să alegi un instalator sau altul?

Știu că sunt dezbateri îndelungate despre subiect, dar sper că întrebările pe care le-am pus aici să aibă răspunsuri lămuritoare.

Out of the Box 17. Sunt analfabeții funcțional mai puțin inteligenți?

Un studiu de literație făcut de platforma Brio arată că doar 11 la sută din copiii din școlile românești au capacitatea de a înțelege ceea ce citesc. Iar peste 40 de procente se păstrează în zona analfabetismului funcțional. Procentul este stabil de ani buni și pune la îndoială capacitatea de funcționare a societății românești. Lorand Balint, invitatul lui Cătălin Striblea, îi numește pe acești oameni ”rătăciți în tranziție”. Dar sunt ei mai puțin deștepți decât cei care pricep ceea ce citesc?

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box 16. Brandul Steaua și ce facem cu el

Lorand Balint și Cătălin Striblea încearcă să deslușească această controversă care a înfierbântat suporterii. Oare cui aparține brandul Steaua? Și dacă legal acest lucru este pe masa instanțelor de judecată, de fapt, în mintea oamenilor, cui aparține el? Și ce înseamnă de fapt cel mai mare brand de sport din România?

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Pascal Bruckner la București. Arta europeană și războiul său

Am fost onorat sâmbătă seara să fiu gazda dialogului cu filosoful și scriitorul francez Pascal Bruckner la Mobu Art. Inițial, am știut că domnul Bruckner va ține un discurs cu tema „Artă și societate”, la care urma să facă unele remarci introductive. Dar cu câteva ore înainte de eveniment mi-a spus „Nu vrei să dialogăm despre noua percepție asupra artei?” Mi-a pus la dispoziție un articol pe care urmează să-l publice peste Ocean și ne-am întâlnit la jumătatea drumului.

Așa am pornit o conversație despre artă, corectitudine politică, mișcarea woke, dar și despre modul în care vechi opere de artă sunt îndepărtate și devin de neacceptat pentru noi mișcări radicale.

Este un subiect pe care l-am discutat și cu Radu la prima conferință Vorbitorincii, dar la care adaug două idei care mi-au rămas în minte din discuția cu Pascal Bruckner.

Interpretările corect politice asupra artei, mai ales cele radicale, nu vor pătrunde adânc în cultura europeană. Sau nu destul cât să-i deformeze structura. „Noi am avut războaie de milenii aici, avem o istorie sângeroasă, tendința naturală este ca partea principală a societății europene să fie centristă”.

A doua chestiune interesantă este legată de linia de comunicare a corectitudinii politice, una care seamănă cu direct cu doctrina Jdanov, care vedea arta sovietică doar în conflictul bine-rău. Or în societatea europeană, cu o multitudine de nuanțe, dar și cu bani la dispoziția artei, asta este mai greu de atins.

Un zâmbet la final. Pascal Bruckner ne-a spus că este membru al juriului Goncourt, dar că astăzi ne îndreptăm către o perioadă cu mai mulți scriitori decât cititori. „Am învățat să citesc cu două viteze. Repede pentru cărțile proaste și adânc pentru ce simt că este bun.”

Pentru cei interesați, am vorbit cu Radu intens despre asta la prima conferință Vorbitorincii.

România trebuie să-și respecte profesorii

La finalul primei săptămâni de grevă a profesorilor trebuie spuse câteva lucruri. 

Primul este că România trebuie să-și plătească profesorii mai bine. Nu cu 60 la sută, dar este nevoie de o creștere treptată și consistentă. Cred că este un proiect național să redăm statul social firesc al acestei bresle. Meseria de profesor trebuie să redevină atractivă și importantă. Dacă nu înțelegi de ce, ești analfabet funcțional. 

Această reformă se face cu mărirea bugetului acordat, nu prin cererea unei performanțe suplimentare acum și plată mai târziu. Noi, politicienii și societatea, le-am mai dat țeapă și în 2009 când o mărire de salariu de 50 la sută nu a mai fost pusă în practică. Atunci am aplaudat pentru că oricum muncesc puțin și fac meditații. Dacă vrem o nație mai competentă, ne trebuie profesori mai competenți. 

Manevra încercată de PSD și PNL de a învrăjbi părinții cu profesorii a fost și rămâne mizerabilă. Este fix pe măsura unei clase politice care abundă de analfabeți funcțional, plagiatori, pile, amante, politruci și interlopi. Când a fost vorba despre fixarea acestora pe funcții, mărirea salariilor lor, stabilirea sinecurilor,  nu au mai fost probleme. 

De fapt, această armată de putori politice este cea care stă în calea reformei din educație. Ei nu pot fi îndepărtați din funcție, iar privilegiile și salariile lor nu pot fi atinse. Chiar lipsa de calitate și de pregătire profesională a acestor pile îi împiedică pe Ciucă, Ciolacu și Iohannis să găsească o soluție. 

De altfel, soluția pe termen lung tocmai aceasta este. Împuținarea statului mafiot și redistribuirea resurselor către fix această zonă care aduce valoare adăugată României. Nu vor vrea să o pună în aplicare pentru că rezultatul va fi exact cel de care se tem cel mai tare: educație, gândire critică și scoaterea de la butoane. De asta trebuie siliți. 

Pe termen mediu și scurt, România nu poate plăti majorări mari pentru profesori. Nici măcar mici. Tot ce poate să facă este să stabilească un calendar ferm de plată și satisfăcător. 

La rându-le, profesorii trebuie să-și plătească taxele față de stat. Nu poți să ai doar cinci profesori care fac oficial meditații în Botoșani, de exemplu. Când vrei respect, îl acorzi. După care dumnealor trebuie să decidă ce fel de învățământ practică. Unul în care prețuiesc valoarea individuală și atunci vor face meditații sau altul în care nu vor lăsa niciun copil în urmă. 

Doar așa putem ieși din ipocrizia ambelor părți. 

Foto: Inquam

Out of the Box 15. Churchill și “restaurantele britanice”

Sau cum să schimbi perspectiva asupra unei idei. În cel de-al doilea război mondial, Marea Britanie a trecut prin criză alimentară. Așa au apărut cantinele sociale, dar care la inițiativa lui Churchill s-au numit restaurante britanice.  Lorand Balint și Cătălin Striblea explică de ce a fost nevoie de schimbarea perspectivei și-ți dau câteva sfaturi despre cum să transmiți mai bine ideile la care ții, dar pe care alții nu le agrează. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Timișoara: câteva lucruri de văzut în capitala europeană a culturii

Primăvara aceasta am fost la Timișoara, special să văd cum arată Capitala Culturală Europeană. Și trebuie să spun că orașul chiar are o vibrație, atât cât am apucat să văd. Și că este plin de străini în zona centrală. Nu are efervescența Bucureștiului, dar poate e un pic mai bine, pentru că poți și respira și nu te izbești de aglomerație la tot pasul. 

Vă las mai jos câteva idei, ca să vă puteți orienta. Înainte de orice, trebuie să știți că site-ul capitalei europene, cel cu toate evenimentele, nu este cel mai intuitiv pentru mine. Mi-a fost destul de greu să pun cap la cap un traseu doar cu ajutorul lui. Dar împreună cu Google Maps și site-urile galeriilor ajungi la un consens. Al doilea lucru de știut este că luni, chiar și marți, unele muzee nu sunt deschise. Deși am nimerit în vacanța copiilor. Asta este o idee proastă, căci tehnic pierzi două zile, așa că fiți atenți la treaba asta. 

Ce e de văzut

Când o să vedeți textul acesta, expoziția Brauner va fi pe final. Dar merită să-l recuperați în orice parte de lume ar merge. Brauner este unul dintre marii artiști ai lumii, care te captivează prin culoare. Formele sunt fascinante și te pun la încercare. Chiar de nu ești iubitor de artă modernă, nu are cum să nu-ți placă. Expoziția a fost bine făcută, îi prinzi povestea, explicațiile sunt cât trebuie și unde trebuie. Iar filmul cu  interviurile de la finalul merită să fie văzut în totalitate, întrucât aduce o perspectivă atât asupra artistului, cât și asupra vremurilor pe care le-a trăit. 

Paul Neagu, pe care îl găsiți tot la Muzeul de Artă din Timișoara, este spectaculos și totodată dificil de asimilat de către profani. Dar el rămâne un artist conceptual care a inspirat o mulțime de autori contemporani. Unora le-a fost și profesor. Dacă nu sunteți cu muzeele în general, Neagu va fi complicat. Și pentru cei antrenați, formele și desenele sale sunt exerciții și propuneri complicate. Iar reprezentațiile din diverse studiouri vă vor provoca de-a dreptul. Dar eu zic că merită. 

Între timp, la Timișoara au venit și mai multe opere a lui Adrian Ghenie și pentru că el este atât de popular azi, cred că e musai să vă faceți drum pe acolo. Este un artist român în trend pe toate piețele internaționale de artă. 

Dacă ieșiți din zona centrală și mai dați și un telefon înainte, o să aveți ocazia să vedeți două expoziții permanente la Timișoara, ambele construite din pasiunea proprietarilor. 

Este vorba de Galeria 28, realizată de Ovidiu Bădescu. Domnul Bădescu este arhitect, iar expoziția este în propria casă, pe care o deschide pentru doritori. Are o colecție impresionantă, bazată pe operele grupului Echinox din Timișoara. Este un spațiu al liniștii, dar și al discuțiilor savuroase. Domnul Bădescu stă de vorbă cu oaspeții săi, îi primește ca pe musafiri, iar nouă ne-a fost gazdă într-o după-masă, pe care a făcut-o superbă. La data venirii noastre, galeria îl primea pe Aurel Cojan, dar de-a lungul anilor, acolo au fost și Ion Grigorescu, dar și Constantin Flondor. 

Muzeul Jecza este în partea cealaltă a orașului, într-o casă – galerie de mari dimensiuni, dar și o extindere pe un spațiu verde, la stradă, care s-a transformat într-un parc. Sculptura este atracția principală a galeriei, iar curtea și spațiile sale sunt doldora de opere de artă minunate. Peter Jecza, sculptor ș monumentalist, este de fapt fondatorul casei, iar, dacă ai noroc, familia deschide și atelierul său privat cu o sumedenie dintre operele sale sau din cele colecționate de-a lungul timpului. Este o densitate teribilă de frumos în această casă, dar și câteva idei pentru drumuri viitoare către bisericile la a căror construcție Peter Jecza a colaborat, cum sunt cele din Dumbrăvița și Orșova. 

Înapoi în centru, dacă aveți vreme, mergeți la Garnizoană. Spațiul de la etaj este dedicat unor artiști contemporani, care o să vă asalteze cu idei dintre cele mai neașteptate. Nu căutați convențional aici, nu căutați pictură din albume clasice de artă, așteptați-vă doar la idei care-și caută drumul. Iar dacă mai găsiți la parter intervențiile lui Mircea Nicolae, chiar o să fiți bine. Filmul despre artistul care s-a prăpădit, Romanian Kiosk Company, te va lovi în stomac. O să rămâneți să-l vedeți tot. 

Și, desigur, Kunsthalle. Spațiul acesta modern este cel mai mare loc de joacă artistic din Timișoara. O sumedenie de propuneri contemporane, de la reinterpretarea filmului Adinei Pintilie, Touch me not, devenit virtual, pînă la instalații cu care poți cânta sau în care te poți odihni. Este un spațiu care o să te provoace, dar o să te și relaxeze totodată. 

O sugestie din altă zonă. Cel mai bine o să cunoașteți orașul cu ajutorul unui ghid. Arhitectura veche din zona centrală este încă păstrată bine, iar ghizii chiar știu istoria locului. Întrebați de ce multe clădiri au stupi și apoi jucați-vă și căutați-le prin oraș. Și, da, căutați cele cinci ghiulele din zona centrală rămase în pereți de la luptele din 1848. Ah, și dacă vreți oameni realmente pasionați, la Bastion, în muzeul de istorie militară, am întâlnit doi ghizi care trăiesc pentru povestea lor. Un loc minunat chiar și pentru adulți. 

Out of the Box 14. De ce te-aș crede?

În spațiul comunicării publice din toată lumea, în mintea oamenilor apare din ce în ce mai des întrebarea ”de ce te-aș crede”, în relație cu ceea ce fac și spun  presa, politicienii, companiile. O doză mare de neîncredere există în toate societățile, iar Lorand Balint și Cătălin Striblea încearcă să dea un instrument celor care comunică. Ce trebuie să spui și să faci astfel încât auditoriul tău să te crediteze.

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Pe scurt despre cazul Horodniceanu

Am văzut filmul cu procurorul Horodniceanu, publicat de jurnalist.ro. Zic așa.

Domnul procuror nu are nicio scuză pentru ce spune. Chiar dacă te simți nevinovat și oprit pe nedrept, tot ce trebuie să faci este să fii politicos. Cu atât mai mult cu cât ai o funcție respectabilă.

Poți să pui întrebări, să ceri respectarea drepturilor, să-ți spui punctul de vedere, dar așezat și cumpătat.

„Tu știi cine sunt eu” și „îți sun șeful” sunt apucături pe care niciun om civilizat nu le mai practică.

Comportamentul său este de anii ’90. Dar cred că încă este relevant pentru o mare parte din România.

Mai este un lucru aici: imaginile arată disprețul pe care mulți procurori îl poartă polițiștilor cu care lucrează, dar și altor colegi care-i ajută profesional.

Domnul procuror spune că regretă, dar nu-și cere scuze. Pentru mine, asta spune ceva mai mult decât episodul în sine.

Aștept o reacție și din partea CSM

În fine, Ministerul de Interne ar trebui să ne lămurească ce aparatură de înregistrare pot purta angajații săi și în ce condiții. Sunt înregistrările de pe body-cam sau un dispozitiv privat? În ce condiții pot fi înregistrat? Pot ajunge imagini cu mine în spațiul public, doar prin voința polițiștilor.

Ambele părți sunt pensionari speciali.

Out of the Box 13. Concluzii după ce am folosit o lună Chat GPT

Am testat cu Boți Balint vreme de o lună inteligența artificială ChatGPT. În această ediție de out of the Box povestesc ce au constatat, la ce i-a ajutat și mai ales cum ne va afecta în viitor. Este aceasta o unealtă bună, ne va lăsa fără locuri de muncă? Cei doi caută răspunsuri la aceste întrebări. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.