În știrile de azi, Rupert Murdoch este nemulțumit că prezentatorii săi au mințit pentru Trump. De asemenea, vedem evoluția frontului ucrainean, dar și noul ajutor financiar american. Bonus, super-mistreții din Canada, ciupercile de copac și o soluție anti- sughiț.
Ukrainian police prevented mass fights between teenagers in several Ukrainian cities, which were likely related to the so-called “Ryodan PMC” subculture.https://t.co/rDMdIM25Pl
Iată o întrebare la care trebuie să răspundem, mai ales dacă este vorba de bani publici. Și sigur că sunt mai multe argumente pro și contra. Dar aici căutăm un înțeles care să ne vorbească despre speranță. Discut cu lorand Balint despre puterea de a însufleți a sportului folosind ca argument și cartea lui Matthew Perry, Prieteni,iubiri și marele lucru îngrozitor.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Am citit împreună cu Lorand Balint autobiografia Prințului Harry, Rezervă și am încearcat să-i dăm o nouă dimensiune acestuia. Nu cumva nu ne aflăm în fața unei relații firești de familie, ci mai curând în fața relației dintre angajat și angajator? Și dacă este așa, care ar fi de fapt învățăturile din acest episod controversat al monarhiei britanice? Discuția merge apoi mai departe către relațiile dintre angajați și angajatori.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Claudius Moscu este profesionist în pregătire pentru situații de urgență și securitatea muncii. Mi-a scris după una dintre emisiunile dedicate cutremurului și lucrurile pe care le avem de învățat.
Regula 1
”Câteva lucruri vreau sa îți spun care ar putea sa vina in completarea celor discutate astăzi. In primul rând legat de simulările de urgentă care se fac/ar trebui sa se facă la locul de munca. Bun, lucrez in domeniu, am întâlnit multe persoane din diverse domenii de activitate. Pot sa îți spun ca, de regula, cu cât domeniul de activitate presupune un nivel de risc mai ridicat pentru lucrători sau cu cât lucrătorul este mai expus, cu atât interesul pentru o pregătire adecvată pentru situații de urgentă este mai mare. Cu alte cuvinte, si aici iau nivelul cel mai scăzut de conștientizare, oamenii de la birouri au tendința sa bagateliza serios pregătirea pentru situații de urgentă si chiar cea legată de securitatea la locul de munca (desi asta este o alta discuție).
De multe ori participarea la instruire si atentia la subiectele tratate este foarte redusă. De multe ori, chiar in timpul unui exercițiu de evacuare, am avut reacții “eu am o întâlnire foarte importantă, nu am timp de prostii din astea”, iar o astfel de situație, daca nu este corect gestionata si, mai ales, daca vine din partea unui membru al managementului, lasă urme serioase in comportamentul si atitudinea celorlalți lucrători. Pentru ca si cultura organizației si atitudinea leadershipului influentează interesul lucrătorilor fata de pregătirea pentru situații de urgentă. Și, atunci, oamenii de ce sa facă simulări daca tot nu ii interesează si nu au timp pentru astfel de prostii?! Poate de aici rata celor care au spus ca nu au făcut niciodată un astfel de Exercițiu de simulare de urgenta
Regula 2
Al doilea lucru – ai spus la un moment dat îngrijorările tale legate siguranța in anumite clădiri, cum ar fi un teatru. Ai foarte mare dreptate si da-mi voie sa împărtășesc ceva cu tine, un lucru pe care mereu il împărtășesc celor pe care ii instruiesc. O situație de urgenta nu se întâmpla in mod obligatoriu acasă sau la locul de munca, acolo unde, de obicei, lucrurile pot fi mai bine ținute sub control. Sunt la pensiune/hotel pe Clisura Dunării si la ora 4 dimineața se produce un cutremur (intenționat am dat acest exemplu). Ce fac? Aceasta întrebare mi-o pun de fiecare data cand intru intr-o clădire pe care nu o cunosc. De fiecare daca cand intru intr-o clădire pe care nu o cunosc caut ieșirea de urgenta, memorez drumul către ieșirea de urgenta sau recapitulez in minte drumul pana acolo. Sunt foarte atent la traseu, sunt atent la orice obstacol. Primul loc pe care il fac in camera de hotel este sa ma uit pe planul de evacuare si sa fac fizic traseul pana la usa de urgenta. De ce? – simplu! Când suna alarma de incendiu, cand are loc un cutremur, nu o sa am timp sa ma uit pe planul de evacuare, ci va fi vital pentru mine sa il cunosc. De multe ori merg pe traseul de evacuare si de am avut nevoie sa intervin la Recepția hotelului sa elibereze calea de evacuare de urgenta sau sa deblocheze usa de evacuare de urgenta. La început, cei de la receptie au o reacție amuzanta, dar se încheie rapid in momentul in care le spun ca daca nu rezolva in acel moment, ma duc sus, iau bagajul, părăsesc hotelul si notific autoritățile. Păi in acel moment, se rezolva totul.
Regula 3
Al treilea lucru – fiecare ar trebuie sa analizam riscul înainte de a intra intr-o clădire. Nu intru in clădiri care nu mi se par sigure sau de unde nu am cum sa scap. Nu se poate mai simplu decât atât – nu intru acolo. Poate sunt un caz fericit ca pot alege. Însă, aceasta alegere fiecărui individ sau a unui mare număr de indivizi de a intra sau nu intr-o clădire poate influența decizia proprietarilor/administratorilor acelor clădiri sa facă ceva. Daca nimeni nu vrea sa închirieze un spațiu comercial sau un birou pentru ca nu este intr-o clădire veche poate determina proprietarul sa inițieze o consolidare. Daca numărul clienților care accepta sa între intr-un club care nu are ieșire de urgenta sau se afla intr-o clădire nesigura, administratorii fie vor îmbunătății situația, fie vor da faliment. Poate suna puțin naiv, dar asta gândesc eu.
Regula 4
Al patrulea lucru – reacția oamenilor cand un individ intervine pentru ca lucrurile nu sunt in ordine. Intervin de fiecare data cand văd ușile de evacuare legate cu lanț sau blocate cu obiecte. M-am bucurat de reacția pozitivă a managementului unor magazine mari cand le-am semnalat problemele legate de siguranța clienților lor. Dar, ciudat, am fost singurul care a reacționa iar oamenii din jurul meu m-au văzut pe mine clientul cu fumuri cand, de fapt, imi exprimam îngrijorarea fata de siguranța lor si mea si ceream magazinului sa rezolve acea situație, pentru siguranța lor si a mea.
Concluzie – desi mulți imi spun ca fac toate acestea pentru ca este o chestie legată de profesie, eu nu cred lucrul acesta. Eu cred ca tine de alegerea individuală. Si poate ca si acest mesaj ar fi important pentru oameni – exprima-ți îngrijorarea fata de siguranța ta indiferent ca te afli la locul de munca sau in vacanța si alege sa nu accepți compromisuri când aceste compromisuri îți pot pune viața in pericol.
O afacere cu bilete la Cupa Mondială a provocat un scandal în România. Șeful delegației TVR la Cupa Mondială este investigat pentru că a folosit acreditarea televiziunii publice să facă rost și să vândă peste 700 de bilete la Cupa Mondială. Și atunci, am spus ”iar s-a făcut România de rușine.” Dar este vorba doar de România aici? În discuția mea cu Lorand Balint găsesc exemple similare chiar și în state care sunt în topurile societăților curate.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
În știrile de azi, o analiză geologică, dar ți una administrativă a dezastrului din Turcia. De asemenea, impact major al sancțiunilor împotriva Rusiei, dar și un avertisment: războiul s-ar putea extinde. Altfel, un sondaj arată că membrii de rând ai democraților au îndoieli în privința lui Biden. Plus, întoarcerea Shaniei Twain
Sadly @rogerwaters you are antisemitic to your rotten core. Also a Putin apologist and a lying, thieving, hypocritical, tax-avoiding, lip-synching,misogynistic, sick-with-envy, megalomaniac. Enough of your nonsense.
Aceasta este o întrebare care apare des în spațiul nostru public și de foarte multe ori o găsiți mai ales în relație cu vestul sau globalizarea. Și de multe ori apare în preajma zilei lui Ceaușescu, văzut de unii ca un erou al românismului. Este însă oare așa? Stau de vorbă despre asta cu Lorand Balint și încercăm să stabilim cine a distrus tradițiile: Vestul sau Ceaușescu?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Vă spun toată povestea imediat, dar înainte, un pic de context.
Într-o ediție de Out of the Box povesteam cu prietenul Boti ce mici schimbări ar putea face fiecare în viață ca să trăim un pic mai echilibrat. Nu vreau s-o spun pe aia cu sustenabilitatea că nu-mi place, dar asta era idee. Cu o planetă mai bună, nu așa caldă, știți voi.
Și Boți îmi povestea că există o listă de lucruri mici din care fiecare poate alege câteva pe care să le aplice. De exemplu el aproape nu mai merge cu mașina. Doar pe jos și cu transportul în comun. De asemenea își cumpără un singur fel de telefon, de la o marcă unde o parte din bani merg automat spre cauze caritabile. Și nu-l schimbă decât atunci când se strică. Dar nu va renunța, spune, la caietele din hârtie pe care-și notează lucruri. Și nici la mersul cu avionul.
Schimbarea mea a venit aproape din întâmplare, dar întâi trebuie să spun că de o bună bucată de vreme, acasă nu mai mâncăm carne decât o dată maximum de două ori pe săptămână. Vladimir nu poate mânca, așa că am hotărât să-l susținem. Ziua cu carne este un fel de sărbătoare.
Dar schimbarea pe care am conștientizat-o pe deplin este aceea a modului în care beau apă. Trebuie să beau multă și în fiecare miercuri scoteam din casă doi saci cu plastic. Zeci de sticle mici pe care de multe ori le călcăm în picioare ca să nu transporte aer camionul care le lua. Asta îmi lua câteva minute bune.
În toamnă, când am filmat cu Teia Ciulacu, în deșertul Olteniei, ea mi-a dat o sticlă de sticlă. Și mi-a spus ”să bei de acum apă din ea”. ”Mai scapi de plastic”. Sticla s-a dovedit a fi foarte faină. Am purtat-o după mine acasă și la muncă cam vreo două luni. Pur și simplu nu am mai avut nevoie de plastic. Acasă o umplu cu apă din bidoane mari, iar la radio din automatele înșirate peste tot. Nu cred să fi cumpărat în ultimele luni trei sticle de apă.
Sticla s-a spart, într-o greșeală de manevrare a rucsacului. Dar gestul a rămas. După două luni de folosință continuă, am devenit iritat că nu mai am sticla mea. Și mi-am luat un termos pe care-l car zilnic după mine.
Și acum descoperirea uimitoare. Redescoperirea, de fapt, a unui gest pe care nu l-am mai făcut din copilărie. Sticla sau termosul trebuie spălate zilnic. Ca să fie curate când pui apă nouă. Și mi-am adus aminte de existența acelei perii lungi pentru sticle. Mi-am dat seama că în ultimii 30 de ani eu nu am mai spălat o sticlă pentru apă. Le foloseam și le aruncam, fie că erau de sticlă sau de plastic. Spălatul sticlelor era un gest care s-a șters din mintea mea și a fost înlocuit cu tone de plastic. Îmi dau seama cam ce prostie e asta.
Natura umană ține de obișnuințe și de reflexe. Sunt curios câtă vreme o să port termosul la mine. Sper doar să mă țină. Și, atenție, nu scriu asta ca să faceți ceva ca mine. Ci doar să vă gândiți că puteți oricare alt lucru mic care poate schimba ceva.
P.S: Vedeți că e vremea aia în care puteți da o parte din impozite la oamenii cu fapte bune. Teia și Viitor Plus sunt un caz serios de luat în seamă.
Mai jos este episodul Out of the Box de care povesteam.
În sectorul 2 a avut loc o dezbatere politică pentru îndepărtarea statuii filosofului și scriitorului Mircea Vulcănescu, celebru în anii 40, dar cu simpatii naziste și cunoscut antisemit. Deși legea impune scoterea statuii de pe soclu, acest lucru nu s-a petrecut. Pentru Cătălin Striblea și Lorand Balint este un moment potrivit să discute despre rostul și rolul statuilor în spațiul public. Și mai ales despre durata lor de viață.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Noi avem un brad artificial acasă. Am înțeles că este ecologic, deși, acum, și asta este o dezbatere. Îl scoatem dintr-o cutie dreptunghiulară de carton unde stă tot anul. Sau cea mai mare parte a lui. Îl dăm cu aspiratorul, îl împrospătăm și-l punem la loc de cinste.
Bradul are deja beteală pe el, dar și sistemul de luminițe. Alina le-a pus atât de bine și artistic într-un an, că am hotărât să nu mai scoatem bradul până în februarie. Așa că luminițele apar și dispar în același timp cu bradul. Dar nu sunt singurele luminițe de la noi. Mai avem cel puțin două șiruri. Unul pentru că, în fiecare an, am prieteni care-mi trimit brăduți în ghiveci și altul, mult mai lung, care decorează câteva tufe artizanale din fața terasei.
Alina iubește așa mult atmosfera asta de sărbătoare, încât toată lumina asta și căldura sa stau așa până la trei luni. Asta-i viața, dar e frumos. A! și să nu uit. Există acum o modă între adolescenți să pună o instalație led în cameră care își schimbă culorile. S-ar putea să aveți așa ceva acasă. Vladimir și-a pus una și stă cu ea pornită cât de des poate. Și nici nu mi-aș fi bătut vreodată capul cu astea până când nu am văzut articolul de pe Stația de energie de la E.ON. Vă spun cu sinceritate că în mintea mea, niciodată, dar niciodată până la vârsta asta nu am făcut relația între luminițele astea și bani. Ele doar sunt acolo să producă bucurie… Dar? Citiți un pic mai jos…
Așadar, calculele de la noi din casă arată chiar mai rău decât cel de aici. Pentru că nu ținem becurile alea cinci ore, ci toată ziua. Și nu sunt două șiruri, ci patru. Și nu stau doar o lună aprinse, ci trei. Pe șleau, plătim măcar 150 de lei pe atmosfera de bine. Destul de mult, aș spune, în ciuda sentimentului de plăcut din casă.
Iar ceea ce am găsit pe Stația de Energie de la E.ON a fost o conștientizare. Așa că am săpat puțin mai departe. Poți evita cheltuielile inutile?
Ce poți face în casă, cu eforturi minime, ca să reduci factura?
De câțiva ani avem becuri cu senzori pe toate spațiile de trecere din casă. S-a dovedit a fi foarte util, mai ales când ai adolescent. Știți ce vreau să zic. Acum trecem prin hol, becul se aprinde și apoi se stinge la câteva zeci de secunde. Recomand, e o bătaie de cap mai puțin. Încercați să aveți și sisteme fixe însă, mai ales în zonele de depozitare.
După călătoria mea în Amazon și primul contact cu distrugerile provocate de consumul energetic foarte mare, am plecat de acolo cu un lucru foarte clar. Aparatele electrice aflate în priză consumă mult, chiar dacă nu sunt folosite. Așa că din 2008, tot am încercat să limităm consumul acesta.
În anii aceia scoteam televizorul din priză sau wi-fi-ul când plecam în vacanță. Calcule făcute de mai mulți specialiști arată că aparatele astea duc la un consum între 3 și 10 la sută din valoarea curentului consumat. Adică și o factură pe an poate dispărea din costuri.
Mai jos aveți modul în care se poate face calculul pentru astfel de aparate.
Astăzi nu mai este nevoie să scoți lucruri din priză. Sunt mai multe metode prin care poți să limitezi consumul. Primul și cel mai simplu este să ai ștechere cu întrerupător. Noi folosim multe din astea.
Al doilea, nivelul următor, este să aveți prize inteligente. Acestea fac mult mai mult. Conectate la o aplicație de telefon pot controla diverse aparate. De exemplu, speli doar la lumina zilei, dacă ai fotovoltaice. Sau oprești un aparat care și-a terminat treaba. Sau îi dai curent doar când ai un tarif mai bun pentru tine. Poți controla astfel întreaga casă cu o investiție minimă. Și este util, mai ales când ai un sistem mai evoluat, cu programare.
Și de aici nivelul următorul este cerul, prieteni: casele inteligente. Zilele trecute am fost la Istanbul. Amicul meu, Dan, este pasionat de tehnologie. La un moment dat a scos telefonul din buzunar și-mi spune: ”dau drumul un pic la aspirator ca să dăm impresia că suntem acasă” și a pornit și două becuri. Tot din telefon controlează căldura în fiecare cameră din casă.
Există astăzi tehnologia și posibilitatea de a controla tot ce funcționează pe curent electric. Poți controla prizele, aparatele din casă, căldura, încărcarea mașinii, absolut tot. Tehnic, există posibilitatea de a opri consumul instantaneu și de la distanță pentru aproape orice aparat electronic sau electrocasnic. Sau să programezi aceste lucruri astfel încât odată cu ieșirea din imobil, casa să consume cea mai puțină energie cu putință.
Și scriu lucrurile astea nu neapărat pentru a spune că trebuie să salvăm ceva, ci pentru că acesta este un stil de viață care vine inevitabil peste noi. Beneficiile aduse sunt atât de mari, încât cred că vor fi luate în calcul de toată lumea în viitorul foarte apropiat.
