Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Nu țara e debilă, politicienii sunt proști

Relu Fenechiu ne-a băgat o taxă pe gât, la benzină. Nu taxa e problema, ci permanentul apel al politicianului la portofelul nostru:

Am și eu o bucurie.

După 6 ani, 40 de milioane de euro și măcar un scandal am reușit să modernizăm un spital. Bucuria mea e că ultima dată când vorbeam din fața unui spital, acela se închidea.

Pe viață și pe moarte.

 

Firesc pentru orice lume vie, episodul Arșinel vs Bendeac se stinge. Ar trebui totuși să rămână câteva consecințe, în afara celor trupești vizibile și simțite doar de mai vârstnicul actor.

O dată trebuie spus că avem un sistem de transplant care nu merge strălucit. Că nu avem o cultură care să-l încurajeze și că lucrurile se fac netransparent, într-un mod știut doar de inițiați.

Doi, că medicii, oricât de mari ar fi, trebuie să se bizuie și pe alți oameni – eventual profesioniști – când comunică. Un transplant, suferit de un pacient așa celebru, nu are cum să treacă neobservat, așă că trebuie să ai toate răspunsurile pregătite.

Mai mult

Viol în grup cu un dosar politic

Liviu Dragnea e cinstit. Până la o lămuritoare hotărâre judecătorească, cred că Liviu Dragnea e cinstit atunci când spune: „Nu am făcut nimic greșit. Ceea ce am făcut noi au făcut toate partidele. Pentru că toate partidele au dreptul legal să primească informații cu ceea ce se întâmplă.” Iar aici Liviu Dragnea  spune lucrurile drept și fără să se ascundă prea tare. Iar el e unul dintre oamenii care mănâncă politică pe pâine încă de la apariția noului stat modern român.

Domnul Dragnea a venit în politică în 1994 și de atunci până acum a parcurs cu viteza corectă toate etapele devenirii politice în România. A intrat în politică în opoziție, iar nu la putere, intuind corect că la data respectivă România e în fața unei schimbări politice majore.  A câștigat un mandat de consilier local la Turnu Măgurele în 1996, devenind aproape imediat prefect al județului pentru 4 ani. În 2000 vede din nou schimbarea venind și trece la PSD.

Mai mult

Sala de așteptare

„Cine urmează?” – întreb la intrarea în sala de așteptare, unde singurul semn al vechiului sunt două dulapuri metalice uitate pe acolo. Se vede că s-au băgat bani: linoleumul e din cel dintr-o bucată, ușile-s de PVC, iar pentru că am mai fost, știu că aparatura medicilor e de calitate.

„Eu!” –  îmi răspunde prima femeie așezată strategic lângă ușă. „Dar ne-a rugat doamna doctor să mai stăm, că o să ia pe cineva de la oncologie întâi.”  Asistentele tocmai vin cu o doamnă , așezată într-un scaun cu rotile. Două secunde, cât o văd din spate, baticul nu poate ascunde urmele chimioterapiei. Din părul cenușiu au rămas doar smocuri.

Grupului deja prezent i se adaugă pas cu pas pacienți cu trimitere de la alte secții. Femei și bărbați se așează pe băncile formate din trei traverse tari de lemn. Oare cât durează, cât o să ne țină? „Suntem mulți domnule, spune un bărbat. Dar stai, ce să faci? Știi cât e un doppler în oraș? Două milioane, o grămadă de bani.”

Mai mult

Fotbaliștii pe care ți-i arată tata

“Stai, mă, și tu într-un loc și uită-te la televizor! Uite-l pe Ștefănescu. Mare fotbalist!” Atenționarea tatei e probabil prima mea amintire palpabilă despre fotbal. Am văzut atunci cursa lui Cămătaru pe Rasunda, bara lui Hagi pe Wembley, golul uriaș al lui Bölöni împotriva Italiei. Erau imaginile cu care începeam să construiesc povestea fotbalului meu. Eram prea mic să stau într-un loc un meci întreg, dar destul de mare să ascult poveștile tatei și ale prietenilor săi. Lângă ei și cu Domozină la radio, aveam să înțeleg că Balaci e irepetabil, că Boloni e deștept, Cămătaru puternic, că Irimescu are tun în loc de picior, că Lung e înaripat, dar că cel mai respectat e Costică Ștefănescu. Și visam ca atunci când o să joc fotbal, eu să fiu precum Ștefănescu.

La nervi, tata spunea despre fundașii naționalei că au  doar două fire în cap care, din când în când, se ating între ele. Puțini să fi scăpat de gratularea asta. Costică Ștefănescu era singurul pe care , în pasiunea sa, tata nu l-a beștelit în vreun fel. Cu timpul aveam să înțeleg și de ce. Mereu cu capul sus, ministru al apărării, bun și cu mingea, de la Ștefănescu porneau toate: și organizarea în apărare și plecările în atac. Dar cred că nu era vorba numai de fotbal. Ștefănescu, jumătate fotbalist, jumătate istorie în devenire, vorbea din privire. Nici cel mai înalt, nici cel mai voinic, pe el se vedea că e șeful . Și ce șef! Liderul unei generații care, blocată în România, aduna câte două vedete pe fiecare post.

Mai mult

Fenegrup

Prin 2011 circula informația că Relu Fenechiu s-ar fi dus la Cotroceni să negocieze o eventuală împrietenire a PNL-ului cu un PDL slăbit. Traian Băsescu ar fi dorit astfel o ranforsare a dreptei pe lângă un guvern din ce în ce mai lipsit de popularitate. Nu știu ce ar fi dorit Relu Fenechiu, care ar fi fost însoțit la întâlnire de Teodor Meleșcanu.

L-am căutat atunci întreaga zi să ne spună despre ceea ce s-a întâmplat. A fost de acord într-un târziu să vorbească la Ultima oră, doar telefonic însă. Răspunsul lui de atunci m-a uimit, mi-a rămas în minte și îmi reapare de câte ori subiectul în discuție este fostul ministru al Transporturilor.

Mai mult

Becali, sfârșit de tranziție

Gigi Becali nu-și putea aștepta condamnarea decât la televizor. Vorbind la televizor, nu în fața televizorului. Spectacolul de la România TV e probabil culmea carierei mediatice a lui Gigi Becali, dar și un vârf pe care îl poate atinge o televiziune de știri.

Gigi și-a pus unul dintre sacourile sale spectaculoase, o cămașă cu gulere late, deschisă la gât. I se văd cele două lanțuri, unul de argint, altul din piele, fiecare însă cu câte o cruce. Râde relaxat, când i se spune că e unul din cei mai mari ctitori de biserici de aici și de la Athos. Burtierele galbene se derulează amenințător, spunând că verdictul se va da în câteva minute. Gigi e de neoprit. Strigă, gesticulează, monopolizează discuția, cei din platou se întreabă dacă nu mai e și altceva pe lume. Ba apar și micile amenințări la adresa lui Gigi, că ar fi ultimul său interviu. Râde mai departe.

Mai mult

Dar dacă…

Pornesc de la una din puținele constante din cariera lui Traian Băsescu, și anume că și-a abandonat colaboratorii după ce aceștia și-au îndeplinit misiunea. Li s-a întâmplat în trecut lui Sassu, Duvăz sau Berceanu, li s-a întâmplat lui Cozmin Gușă , Adrianei Săftoiu și lui Claudiu Săftoiu. Lui Vasile Blaga i s-a întâmplat repetat. A pățit-o și Emil Boc de mai  multe ori, iar Traian Băsescu s-a dezis la un moment dat chiar și de MRU.

Eu nu cred  că Elena Udrea e diferită și că va avea parte de un tratament special. Din punctul meu de vedere, Udrea are misiunea să construiască un nou partid pentru Traian Băsescu. Nu e o bătălie între Udrea și Blaga arbitrată de Băsescu, ci e un joc mai mare în care Băsescu își aranjează propriul viitor: o formațiune condusă de Udrea l-ar reprimi cu brațele deschise pe președinte, în timp ce victoria lui Vasile Blaga ar însemna sfârșitul său politic.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!