Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cum ne batem joc de noi și memoria noastră

Am petrecut sfârșitul de săptămână într-un capăt de Românie, într-o zonă unde mergi doar dacă ai neamuri sau vreo nevoie nedeslușită. Am trecut pe un drum care leagă de civilizația Iașiului câteva comune din lunca Prutului și sfârșește la Săveni, în Botoșani. Oraș de frontieră, fost mare târg agricol, acum căzut în ruină și nepăsare. Drumul trece la un moment dat prin Ștefănești, comună devenită oraș undeva la vreo 40 de kilometri de Botoșani. Localitatea e cunoscută mai ales pentru uriașul baraj de pe Prut, aflat în apropierea sa.

Memoria copilăriei mi-a spus că pe acolo, pe undeva prin Ștefănești, trebuie să fie casa nașterii lui Ștefan Luchian, senzaționalul pictor de la a cărui moarte se fac în curând 100 de ani. Am căutat și am găsit casa. Iat-o:

Mai mult

De ce sunt mai bune restaurantele grecești

Stătusem binișor la o tavernă din Creta și nu știam ce mă deranjează. Altceva decât viteza cu care se mișcă ospătarii când e vorba de servit și încetineala când să-ți aducă nota de plată. Ce mă deranja era un sunet. Familiar, dar totuși rar auzit când mă aflam în București.

Ce mă deranja era faptul că ne auzeam între noi și pe ceilalți meseni. Iar când lumea tăcea se auzeau marea și păsările. Să vezi a’ dracu’ greci. De proști de sunt ăștia nu pun muzică în restaurant. Nu e nicio boxă să urle la tine, niciun difuzor care să tânguie câte ceva. Și slavă Domnului, niciun lăutar care să te înnebunească cu măiestria lui. Să stea pe lângă urechea ta și să-ți spună șefuuuu’…

N-am nimic cu lăutarii și nici cu muzica, dar am așa un sentiment că dacă vii să mănânci la prânz sau cină trebuie să o faci în liniște. Și nu reușesc să-mi dau seama care e motivul pentru care în România managerii de restaurante cred că îți intră dumicatul mai bine dacă latră cineva la tine.

Îmi plac și chelnerii care spun că nu pot da muzica mai încet că așa le-a spus șeful. Și cei care uită că i-ai rugat să o dea mai încetul, dar mai ales cei care după ce o dau puțin în jos o urcă pe ascuns apoi.

Cum și-or fi dat seama grecii ăștia că muzica nu ajută la nimic? Că nu poți amesteca clubul cu friptura? Că nu mănâncă doar ăia care vor să facă chef la masă?

Schema asta a lor funcționează și pe plajă, că nici acolo nu te asaltează nimeni cu muzică de orice fel. Și că nimeni nu răcnește la tine: distează-te fraiere!

Și am mai văzut ceva: chelneri care își știu meseria. Se așează cu tine la masă, își iau notițe, îți spun ce și cum e cu mâncarea, cât de proaspătă e și ce ar fi bun de băut. La un moment dat unul dintre ei ne-a spus că nu ne recomandă coaste pentru că mieii nu mai sunt miei demult și că au carnea mai tare și mai mirositoare. Unul altul, bătrân cu părul alb și barbă asemenea ne-a primit ca acasă: le-a îmbrățișat pe fete, a stat de vorbă cu copiii, a știut perfect când să vină, când să plece. Pentru că terasa lui era peste drum de restaurant a oprit circulația ca să trecem strada la toaletă. Ba la un moment dat a schițat câțiva pași de dans, pe o muzică imaginară. Căci, viața e frumoasă chiar de ești la serviciu. Și-a luat la revedere ca un vechi prieten și nu s-a ploconit o secundă. Ceea ce m-a uns pe suflet și m-a pus pe gânduri: nu e numai pregătire și experiență. Căci de gătit, nu gătesc de să pici pe jos. E doar un mod de a vedea viața și cei din jurul tău, pe care noi nu-l avem.

Elena Udrea, răspuns memorabil la Mădălin Ionescu

Fac doar mențiunea că, la noi, Pepsi se obținea, totuși, pe sub mână.

În rest e genul de gafă care te face mai simpatic, dacă o primești cu umor.

Scandal ireal la Ultima Oră

Cetățeanul din stânga, aflat la primire, este Radu Cristescu de la PMP. Cel din dreapta este Georgică Severin de la PSD, dar fost pedelist până prin 2010. Esența imaginilor ține de o întrebare simplă: cine a distrus România? Iar mișcarea scenică de final făcută de Severin cred că poate fi introdusă în antologia discursurilor politice din ultimii ani.

Eu, unul, am râs cu lacrimi în emisie. Și apoi, acasă, mi-am dat seama că e trist.

Amnistie, dar să fie până la capăt

Constat că PSD are o aplecare spre acțiuni precum amnistii, grațieri și alte iertări de datorii. Iar povestea asta în care amnistia mamelor și pensionarilor a fost extinsă la toți bugetarii e de-a dreptul comică dacă n-ar fi tristă. Dar înainte de a ne repezi în ea să vedem elementele. Inițiativa legislativă primară este o foaie de hârtie A4 scrisă în grabă cu un an înainte căreia cu greu îi faci față la citire. Și prin modul încâlcit în care e redactată dar și prin lipsa de direcție. Apoi prin lipsa aproape completă a datelor economice. Virtutea ei est că, în mod corect, constată haosul din sistemul de salarizare Mai mult

Șova către Igaș: ești analfabet!

Partea cea mai de jos este pe la minutul trei, dar tot fragmentul din emisiunea lui Silviu Sergiu este interesant.

Mie discuția asta mi se pare interesantă dintr-alt punct de vedere.  Mai mult

Guvernul interzice autostopul. Doar prostia umblă liberă

Pe la jumătatea verii am luat în mașină o femeie care mi-a făcut semn. Eram la marginea Piteștiului, spre Câmpulung Muscel. Nu mi-e clar de ce am oprit că nu mai făscusem experimentul ăsta de câțiva ani. Ultima dată, din același loc, dusesem cale de câțiva kilometri o mamă cu un copil cam de vârsta lui Vladimir. Era noapte, ianuarie, iar puștiul m-a pupat că nu l-am lăsat în stradă.

Doamna de acum era singură, dar avea la picioare o sacoșă mare, pântecoasă, pe care am bănuit-o a fi grea.  Era o femeie simplă trecută bine de 50 de ani. Pierduse microbuzul de câteva minute și avea de așteptat mai bine de oră până la următorul. Nici ea nu știa de ce a făcut semn că ”ăștia cu mașini străine nu prea iau”. Mai mult

Două vorbe despre Halep la înfrângere

L-am citit pe CTP de dimineață și vreau să-i spun că nu mă miră tăcearea din jurul Simonei. E o reacție firească. Oamenii se entuziasmează la victorii, iar marile succese sunt cel care îi pun în mișcare. Înfrângerea e primită cu strigăte doar când e o dramă sau când e rezultatul unor ani buni de minciună și furt, vezi cazul fotbalului.

Ori nu este cazul Simonei Halep. Dacă ea s-a impus prin ceva în România, atunci vorbim despre respect. Respectul acordat muncii susținute. Căci, în cazul lui Halep, lumea a văzut doar atât: multă muncă și apoi trofee. Asta și pentru că nici nu este nimic altceva de văzut. Este unul dintre modelele corecte ale României. Printre puținele. Mai mult

Cea mai bună explicație pentru internetul bun și ieftin

Știți că România apare mereu în topuri pe locuri fruntașe la viteza de conectare. Și că e un chin să pleci în străinătate, din punctul ăsta de vedere. Cel puțin, experiența mea în Grecia, cea mai recentă plecare, a fost una chinuitoare. Iar de ieftin, nu poți să te plângi la 50 de lei pentru un 1G.

Am un prieten care a lucrat, într-o poziție de top, la un mare furnizor de internet. În fapt, omul e cel carea pus bazele rețelei lor. Îmi spune așa: Mai mult

Tudor Octavian, replică genială despre Udrea

Tudor Octavian este cuceritor și îl văd cu bucurie de fiecare dată. Verbul său este usturător și plin de umor. Aseară, scriitorul a lovit din nou în mijlocul unei discuții despre o posibilă suspendare a Președintelui

Pentru că nu îl vedeți în cadru, iată și transcrierea: ”Facem eforturi reale să părem proști, dar nici chiar așa.” Chapeau!