Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cum era Erdogan să cadă. Și de ce l-am salvat

M-am abținut să spun ceva despre lovitura de stat din Turcia. Nu am datele necesare, nu înțeleg cine sunt atacatorii, nu înțeleg de ce au procedat ca în anii 70, îmi scapă multe.  Așa că mă abțin.

Pot să spun însă câteva lucruri în legătură cu comportamentul nostru, despre cred că știu mai multe. Despre valorile noastre și cum trebuie să ne raportăm la ele. Și mai ales despre dilema pe care Erdogan ne-a pus-o în față.

Erdogan este un autoritar după toate standardele lumii în care trăim. Până aproape de 2010, doar într-un deceniu, Turcia a primit nu mai puțin de 1600 de condamnări la CEDO în cauze privind drepturile omului. Multe dintre ele privesc dreptul la viață și tortura. De asemenea, au existat sute de încălcări ale drepturilor minorităților.

Mai mult

Sclavii de la Argeș, o parte din România adevărată

Oricât am înjura la Adrian Năstase să-i dăm acest merit: este primul care a spus oficial că avem de-a face cu două Românii. Una este la București și la Cluj, cealaltă în toate comunele și localitățile mici din România.

Iar prima Românie tocmai a văzut-o astăzi pe cea de-a doua. Una în care nu există reguli, societate civilă, în care legea este opțională și se aplică doar celui care are pumnul mai tare. La ce trebuie să ne uităm, după acest nou exemplu de stat eșuat.

Mai mult

Ce votează județele cu rezultate proaste la Bac?

Am stârnit o mare emoție ieri cu o postare pe Facebook legată de rezultatele de la Bacalaureat. O reiau integral ca să știm de unde plecăm.

Stiti care sunt judetele cu cele mai mici procente de promovare la Bacalaureat? Iata lista: Ilfov-34%, Giurgiu – 40%, Teleorman- 48%, Calarasi – 55%., Mehedinți 54%, Dambovita 56%,Olt-59%. Da, fix judetele care au cea mai mare prezenta la vot si care voteaza doar intr-un singur sens. Judete in care dependenta de stat este la cele mai inalte cote si unde smecheriile electorale au fost incurajate in anii din urma. Legatura este directa si evidenta.

Mai mult

Cum se face că ai noștri nu plâng niciodată?

Ronaldo plângând. Ce imagine nepotrivită pentru personajul care mai deunăzi arunca cu microfonul unui jurnalist. Sau pentru unul care în general are imaginea că nu dă doi bani pe ce se întâmplă în afara spațiului său privat. Dovadă răspunsul în doi peri la întrebările legate de corupția în fotbal, criticile la adresa colegilor sau celebrele poze în chiloți.

De data asta nu-l judec, îl înțeleg. Când te apuci de fotbal, visezi să dai golul decisiv într-o mare finală. Până și Ronaldo are dreptul la visul acesta. Dar acesta nu este un articol despre lacrimile lui sau ale altuia, ci despre lipsa altor lacrimi.

Mai mult

Ce nu vă spune Gabriela Firea despre închiderea centrului în București

Dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, dar îl bănuiesc, noul primar al Capitalei nu vă spune tot ce trebuie să știți în legătură cu străzile închise din mijlocul Bucureștiului. Și sunt câteva lucruri pe care trebuie să le aflați.

Primul este că străzile vor fi închise în fiecare week-end și în toată această vară. Asta pentru că Primăria are un contract cu o organizație, Via Sport, care face astfel de evenimente. Contractul se semnează în fiecare an și evenimentul a ajuns la a șaptea ediție.

Mai mult

ISU umple țara de pompieri voluntari. Pe hârtie

Cât timp se încalță noii primari cu funcțiile, birourile, mașinile și secretarele, ministrul Tobă le-a făcut o surpriză și le-a pus o bombă cu ceas în spinare. De ce? Pentru că poate. Și pentru că ISU este supărat pe toată lumea de când a greșit masiv în povestea Colectiv.

Așa că, fiind conduși de un jandarm, pompierii pregătesc un uriaș țap ispășitor pe întreaga societate și lasă loc și de un tun la niște băieți bine intenționați. Pe 14 iunie, în Monitorul Oficial a apărut un Ordin de ministru pentru înființarea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și private de pompieri. Ordinul a fost în dezbatere publică undeva în aprilie, dar cred că doar consilierii lui Tobă au știut asta.

Mai mult

Aici vedeți un român care fură la muncă

Stau și mă întreb câtă lume din România se duce zilnic la muncă cu gândul să facă o ciupeală, o învârteală, o combinație. Mai jos o să vedeți un muncitor din sectorul 3 care trage cinci metri de gazon rulou de pe un spațiu verde și-l dă unei doamne de la o casă vecină.

Omul este pus acolo să ude și să se îngrijească de acel gazon. Doar că tentația e mai mare.

Mai mult

(De)zbaterile doamnei Firea la București

Prietenii mei spun că m-am transformat într-un bucureștean urât când vine vorba de trafic. O calc apăsat când am spațiu, nu am răbdare, parcă mă mână ceva să ajung mai repede. Nu încalc reguli, doar că e sentimentul ălă că nu mai am timp.

Deunăzi am avut treabă în nordul orașului și am dat de o închidere la Kiseleff. Cu draci am înjurat, deși aveam de făcut doar un ocol stând în mașină. Sfertul ălă de oră mi s-a pus pe creier.

Doamna Firea are nas politic excelent când vine vorba de ăștia ca mine.  A speculat niște nervi din stradă și le-a dat satisfacție. Toți cei care au stat la coadă cu ea la Casa Presei au înjurat vârtos la închiderea Kiseleff-ului. Bașca, seara au văzut la tv că evenimentul avea marea desfășurare de cinci mese de tenis cu doar câteva persoane.

Mai mult

De vorbă cu ministrul Bostan despre suta de lei din educație

Ministrul Marius Bostan spune un ”adevăr cumplit sau ”este un prost periculos.” Între aceste două extreme a fost analizată declarația sa despre plata unei sume de 100 de lei pentru școala fiecărui copil.

L-am sunat împreună cu Bogdan Miu, la Prima Ediție de la Digi FM, ca să aflăm cum stă treaba. În discuția de la radio, atât cât poți vorbi în patru minute, Marius Bostan ne-a spus c-a fost scos din context, dar că în general trebuie găsită o cale prin care salariile profesorilor să fie mărite și performanța răsplătită. Interviul mai jos:

Mai mult

Nu Cioloș e știrea, prieteni!

Am văzut pe FB că poza lui Ciprian Muntele cu premierul Dacian Cioloș strângând gunoaie în Parcul Văcărești a făcut istorie. Mii de oameni au distribuit-o și s-au bucurat de firescul ei.

Vă atrag atenția respectuos că domnul Cioloș nu a salvat aseară România dintr-o criză. Modul in care s-a raspandit fotografia de la Parcul Văcărești spune mai mult despre noi decât despre el. România așteaptă normalitatea, firescul si civilizația ca pe apă. Iar până la Cioloș nu prea a venit nimeni sa ne arate asa ceva.

Mai mult