Stau de vorbă cu câțiva prieteni. Ce se mai aude, ce se mai întâmplă? O prietenă îmi spune c-a fost martoră la un furt.
”Mă uitam pe geam de la etajul nouă. A venit o mașină, au coborât doi tip, au ridicat capota la un papuc și au luat bateria. Un minut a durat. N-am văzut numărul mașinii.” Întreb dacă s-a dus la Poliție su măcar să-i spună vecinului. Că poate îi dă de urmă, poate reușesc să-l mai ajute cu ceva.
Nu mă supără iepurașii lui Firea. Nu am nicio problemă cu ei. Chiar am publicat la un moment dat pe aici o poveste cu Obama în care am spus că vreau un președinte ca el. Să se pozeze cu iepurași, cu copii și să râdă cu lumea și de lume.
Chiar sunt convins că o grămadă din criticile de care se bucură Firea astăzi se datorează faptului că e Firea cu gura mare de la PSD. Și sunt la fel de convins că dacă era Cioloș în pozele cu iepurași era doar un premier simpatic. Pe undeva cred că în rucascul ăla de la low-cost, Cioloș chiar cară un iepuraș de Paște. Dar când să zic aceste cuvinte, vine doamna Firea și-mi aduce aminte de ce îi scoate lumea iepurașii pe ochi. Vezi și tu ce comunicat dă.
La șase dimineața unul dintre jurnaliștii Digi 24 fugea către clădirea instituției: ”a început războiul.” E prima reacție, scurtă și cea la care te gândești cel mai repede când America bombardează vreo parte a lumii. Vă aduceți aminte episoadele ”Furtunii în Deșert”, care a început noaptea, tot cu bombardamente. Pare stilul clasic american. Doar că aici poziția Americii este complet diferită de ceea ce-am văzut în ultimii ani. Și mai ales complet diferită față de ceea ce spunea președintele Trump în campania electorală.
Trump a fost un susținător important al non-intervențiilor în Siria și, în general, a susținut că Statele Unite nu trebuie să se implice în astfel de războiae care nu aduc decât cheltuieli americanilor. De asta intervenția de astă-noapte pare cu atât mai importantă. Iar ziarele britanice spun mai toate că ”Trump atacă Siria.” Iată răspunsul la întrebările principale.
Începe să mă calce pe nervi modul în care am reușit să ne raportăm politic la povestea cu Balena Albastră. Și de o parte și de alta. Pentru că nu mai putem aborda un subiect delicat și important pentru o generație decât în zona adevărurilor alternative și a opiniilor.
Nimeni nu mai are timp să gândească și mai departe de propriile interese și de propriile like-uri. Așa că într-o lume plină de ”doar eu am dreptate”, trebuie să ne uităm la câteva lucruri cu atenție.
Zece oameni au murit până acum în atacul de la Sankt Petersburg. Și poate bilanțul ar fi fost mult mai mare dacă conductorul trenului nu avea inspirația să ducă vagoanele avariate în prima stație neafectată de explozie. Lumea nu este străină de atacuri teroriste în Rusia, acestea înșirându-se în ultimii ani.
În 2010, 38 de persoane au murit într-un dublu atac sinucigaș în metroul de la Moscova. Iar un an mai târziu o bombă a explodat într-un tren de mare viteză dintre Moscova și Sankt Petersburg. Odată cu aceste atacuri neîncrederea în forțele de securitate ruse a crescut, dar mai ales există mereu semne de întrebare despre autori și firele care îi leagă de serviciile de securitate rusești.
Nu mai este nicio îndoială astăzi că la conducerea României se află o elită conservatoare care dorește să-și conserve privilegiile. Pe ale sale și pe ale celor cărora le-a dat funcții temporare, cu condiția să nu iasă din rând. Unde aveam o îndoială, dar aceasta este spulberată în fiecare zi, era direcția pe care o alesese această elită.
Mă gândeam că nu poate să fie decât înainte, pe niște căi cunoscutea doar de ei, dar în fiecare zi mi se demonstraeză că e vorba doar de înapoi. Cred că Tovarășul, de s-ar întoarce astăzi, ar fi mulțumit de ceea ce pare a fi eșalonul trei sau chiar patru din partidul comunist. Că eu sunt convins că ce Ceaușescu pe aici le-ar fi dat funcții. Cel mult la județeana de partid.
”Ce mai faceți domnule 2800? Cum vă simțiți azi?” Așa începe una dintre mărturile lui Tibi Ușeriu. Închisoarea germană este politicoasă, fie ea și de maximă securitate. Doar că nu-ți acordă dreptul la un nume. Te pune într-o celulă fără colțuri, în care abia poți face câțiva pași și te apasă zi de zi. Ca să-ți revii după ce ani de zile te-a fugărit Poliția, ai împușcat oameni, și la rându-ți ai fost împușcat.
Cum se face că un om cu așa o mărturie a ajuns unul dintre românii cei mai iubiți? Întâmpinat de sute de persoane la o lansare de carte, de zeci la aeroport și așteptat cu sufletul de gură de mii care au urmărit o competiție imposibilă. Și tocmai într-o țară în care pușcăria, greșeala sau eventual remușcarea nu-ți dau dreptul la mântuire. Mai mult
Discursul lung al lui Tudorel Toder de miercuri merită o traducere. Mai ales că în 45 de minute ministrul justiției a ținut un scurt curs de drept constituțional. Cu umor, cu etalarea unui munte de cunoștințe, dar și cu intenția clară de a zăpăci pe cine nu este în breaslă. Mai ales dacă e politician care trăiește doar din fonfleuri.
O să încerc să mă uit la povestea asta și dincolo de războaiele care se poartă astăzi, așa cum rezultă în mare măsură și din discursul lui Toader. Altfel, din toate reacțiile prezente de la PSD, o să înțelegeți că miza era demiterea lui Kovesi, Statul de drept, statutul procurorilor sunt vrăjeală. Important era să se redeschidă jocul în justiție.
În timp ce ministrul Justiției vede care e treaba cu Kovesi, România este brăzdată de știri banale care nu mai stârnesc nicio emoție. Poate un pic de râs și o amăreală care te lasă rece în câteva minute: ”dă-i, mă, în mă-sa, toți sunt niște hoți”. Ia, să vedem cu ce ne-am distrat zilele astea.
O casă din Bistrița a fost furată cu totul. Dar cu totul, oameni buni. Au mai lăsat doar fundația, un perete de interior și o fereastră pe care poți să te uiți din ce poziție vrei de acum înainte. Casa a fost furată săptămâni în șir, dar nimeni nu a văzut nimic, nu a auzit nimic și, mai ales nu i-a sunat pe proprietarii absenți să le zică ce se întâmplă.
Am râs sănătos săptămâna asta. Am râs de neoprit și am râs ironic când am văzut fotografia vulturului de la Filipeștii de Pădure. Monumentul satului pe care cineva s-a gândit să-l facă mai frumos, să-i dea un pic de personalitate și mândrie națională.
Poate știți povestea: la Filipeștii de PĂdure, ca în mai toate satele de la sudul Carpaților, este câte un monument dedicat eroilor din primul război mondial. E loc de închinăciune, e loc de întâlnire sau de ceremonii, e loc de normalitate și aducere aminte, căci acolo sunt trecute toate ir numele celor căzuți din sat.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
