Ați putea să trăiți așa?

Zilele trecute am dat peste o carte în benzinărie. Da, în benzinărie. Și am cumpărat-o ca atunci când cumperi ciocolată. A fost un gest reflex și nici nu mai caut explicații. Pur și simplu așa mi-a venit. Nu știu dacă m-a intrigat titlul ”Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume.” Sau să fi fost culoarea portocalie? 

Cert este că am știut din prima că nu este una dintre acele cărți despre cum să fii fericit. Cinci pași care să te ducă pe norișor. Sau cele șapte trepte ale detașării. Avea, așa, alt aer. Și asta și este: o carte despre cei mai fericiți oameni din lume, care potrivit statisticilor sunt danezii, dar mai ales despre cum ajung ei acolo. Nu vă povestesc mai mult, aflați singuri. 

Azi vreau să vă vorbesc despre un sistem de trăit în comun și să vă adresez o întrebare: ați putea să trăiți astfel sau e prea mult după ce-am experimentat înaltele valori comuniste? Sistemul se numește bofællesskab în daneză și chiar asta înseamnă: sistem de locuit în comun. Pe scurt câteva caracteristici.

E vorba de un condominiu cu case separate, care, în unele cazuri, merg până la 30 sau mai multe. Fiecare familie are spațiul ei individual și privat, respectiv o casă obișnuită, dar toate sunt într-o arhitectură unitară. Parcarea este lăsată în afară ca să încurajeze lumea să interacționeze. Nu poți să intri decât pe jos.

Tot ce este construit este făcut pentru a susține interacțiunea între locuitori. Casele sunt dispuse în cerc sau patrulater, cu o curte interioară, cu iarbă, loc de joacă, piscină și o sală mare de mese. Dacă cele mai din față sunt opționale, sale de mese e obligatorie, imediat vă explic și de ce.

Dacă vrei să locuiești aici se presupune că vrei să iei parte la activitățile comune. Se presupune, nu e obigatoriu, dar asta e ideea pentru care te muți. Deci trebuie să participi prin rotație la ce e de făcut în curte sau în sala de mese. 

Fiecărei familii îi va veni rândul la jumătate de an să gătească cina celorlalți. La cină te înscrii cu un preț foarte mic. Iar cine este responsabil de bucătărie va găti pentru 30-40 de persoane. Astfel, gătește o singură familie, de două ori pe an, iar ceilalți au seara liberă și nu au bătăi de cap. Nu e obligatoriu să vii, dar este comod.

Dacă vrei să pleci să petreci o seară în oraș, îți lași copiii în grija vecinilor și nu mai trebuie să chemi bonă. La fel va trebui să ai grijă de ai lor când e cazul. 

Periodic va trebui să faci parte din echipele care cosesc, repară sau țin curată curtea. Aceasta este o obligație pe care nu ai cum s-o eviți. De asemenea, oamenii din comunitate au constatat că pot folosi la comun sculele de reparat, curățat sau cele din curte. O bormașină se folosește de două ori pe an. Vii, o pui în șopronul comun, de acolo o ia toată lumea. La fel, fiecare aduce ce are prin casă. 

Condominiul are și o grădină de legume comună unde trebuie să mergi. Dar pentru munca asta te răsplătește cu un atelier de creație și câteva camere de oaspeți suplimentare, dacă nu ai loc de musafiri în casă. 

Ar fi în jur de 50 de mii de danezi care locuiesc așa, dar modelul a fost exportat în toată lumea. Proiecte similare sunt construite din Statele Unite până în Australia. Cei care locuiesc acolo spun că e cel mai bun loc să-ți crești copiii, dar și cel mai bun pentru pensionari, care nu vor fi izolați social odată cu vârsta. Cozile de înscriere la vânzarea unor astfel de case sunt uriașe și oamenii sunt trecuți pe  liste de așteptare.

Acum, gândiți-vă la noi, care 50 de ani am fost obligați să trăim în comun, dar fără facilitățile de care pomeneam. Mulți au trecut prin munca voluntară, dar și prin trăitul obligatoriu în comun. Nu e ușor să știe toată lumea ce faci. Nici simplu să-i asculți durerile altuia când nu ai chef decât de ale tale. Nici să-i ții copiii dacă ai treabă. Și poate nu ai chef să faci de mâncare o săptămână. Ce te faci dacă altul nu pune osul la fel ca tine?

Stați un pic și judecați și hai să vedem unde suntem ca societate. 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Ați putea să trăiți așa?

  1. Barbu spune:

    Ba au existat si inca mai exista si la noi o organizare asemnatoare, Zic asemantoare..prin forta lucururilor. Un exemplu : cartierul de case din P-ata Muncii ( Bucuresti) in spatele bisericii ctitorita de I.Antonescu . ( C-tin si Elena) II zice : Intrarea sectorului. Au fost construite prin anii ’60 niste case cu curticica separata,insiruite pe o alee de aces . Aleile sunt dispuse perpendicular pe o strada mai mare , lata unde pe mijlocul ei era amenajata o peluza lata cu flori si arbori. Sigur nu exista cantina si uneltele de grdinarit, dar oamenii ingrijeau cumva de peluza de verdeata din mijlocul strazii principale. Dar, in vremurile actuale , casele din cartier fiind f f cauate, oamenii care au cumparat acolo au le-au modernizat inaltandu-le cu cate un etaj si, uneori si cu o mansarda ( deci ar veni cam doua nivle. Chestia este ca toata zona a devenit cam aglomerata iar peluza din mijlocul strazii a disparut ptr ca locul ei sa fie luat de parcare pentru masini ( cum altfel?) . Insa si acum vecinii de pe alesi se cunosc f bine intre ei si se si ajuta cu copii si alte mici nevoi. Iar in zona , intr-una din casele de pe coltul aleii a aparut o ….grdinita pentru copii cu …angajati. Nu e chiar asemanator dar cred ca tendinta omului, de oriunde ar fi el, de a avea in propreiaate si control cat mai mult ….da mereu pe din’afara. Deh

  2. Rodiana spune:

    Mie mi-ar cam place sa locuiesc asa. Avantajele sunt mult mai mari decat neajunsurile. Evident, sa locuiesc alaturi de oameni la fel de responsabili, comunicativi si civilizati ca mine, nu alaturi de badarani si nesimtiti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *