Am barbă, deci mă solidarizez cu bărboșii din liceu

Pentru că în învățământul românesc s-au terminat toate problemele, factorii responsabili au trecut la rezolvarea acesteia. George este un băiat de clasa a XI-a care poartă barbă. Asta vine în contradicție cu regulamentul școlii, care interzice purtatul bărbii, iar direcțiunea n-are altă treabă decât să-l dea afară din școală.

Pot doar să spun că pasiunea pusă de directori și profesori în chestiunea asta este de-a dreptul prostească și consumatoare de energii care ar fi bune de îndreptat în altă parte. Oamenii cu barbă nu sunt nici murdari, nici bolnavi. Iar un elev ar trebui evaluat după minte, nu după ce are pe față. Eu așa fac cu profesorii. 

Cu toate acestea am văzut că regulamentul scrie negru pe alb că purtatul bărbii este interzis. Pentru că avem reguli, trebuie să le respectăm. Acesta ar fi sfatul meu pentru adolescentul cu pricina. Dar, ca orice regulă, poate fi supusă întrebării. Iar acesta ar fi un exercițiu folositor atât pentru el, cât și pentru profesori.

Contestă regulamentul de ordine internă în Consiliul de Administrație, prezintă-ți argumentele, învinge-i cu gândirea limpede și clară. Obligă-i să meargă mai departe de lungul nasului. Asta o să te facă pe tine mai bun și pe ei, mai sănătoși la cap.

foto shutterstock

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Am barbă, deci mă solidarizez cu bărboșii din liceu

  1. Diana Petrisor spune:

    Nu se va ajunge la nici un rezultat. CA nu e obligat sa-l invite pe elevul care contesta regulamentul de ordine interioara(roi) sa-si prezinte argumentele, iar membrii CA sunt ,de regula, de acord cu presedintele CA(adica directorul). Doar daca reprezentantii parintilor ar fi sa-l sustina, dar nu ajunge sa obtina 2/3 din voturile membrilor CA, pentru a obtine modificarea roi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *