Vladimir: Vreau și eu niște cărți de muzică, adică de artă.
Alina: Avem., Uite: povestea lui Paganini, a lui Mozart.
Vladimir: Nu cred, aveți doar Pink Floyd, am văzut eu!
Alina: Eeeee!
Vladimir: Arată-mi!
Cătălin: La ce-ți trebuie acum o carte de muzică?
Vladimir: Vreau să învăț să cânt, fără ore de muzică, d-alea cu note muzicale!
Alina: Tu n-ai voce, mamă!
Cătălin: Te rog nu complexa copilul.
Vladimir: Ba am voce!
Alina: De unde știi, mă?
Vladimir: Am mai folosit-o!
Alina: Cântă-i imnul lui tată-tău incă o dată să se convingă!
Habar n-am, nu mă pricep. Copilul e inimos și cântă imnul cu patos. E și singurul cântec pe care-l știe. Pe care a vrut să-l învețe cu drag, de fapt. Apropo, ce faci când parcă se arată că nu are ureche muzicală copilul? Îi spui sau îl lași să se convingă? Eu cred că trebuie să-l lași să experimenteze, să vadă, să simtă, să se convingă singur. Alina e mai hotărâtă și-i spune verde în față. Așadar, dilemă :))
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Mai copile,Vladimir,
Stii cat de mult te admir?
Cand esti cu tata langa tine
Zau,va sta atat de bine!…
Sunt persoane care vârste mult mai înaintate care încă nu și-au dat seama că nu au ureche muzicală. E bine să-l lăsați să vadă dacă își dă singur seama, dar dacă vrea să se apuce serios mai târziu și tot nu realizează, e bună intervenția Alinei :).
*la vârste