Traian Băsescu a făcut un film la RealitateaTV

Ce s-a întâmplat aseară în studioul Realității este de fapt scenariul unui film artistic de aventuri. Dacă aveți puțină imaginație, puteți vedea și scena. Se întâmplă într-un port din lumea a treia, într-un bar de noapte, plin de fum. La una dintre mese, un matroz sfrijit, care vede doar într-un ochi, e agitat de băutură și râde deranjând gașca locului. Ăștia se simt agresați și se iau de el. Doar că sfrijitul e mai tare și în clanță și în pumni. Ia o masă și i-o dă barmanului în cap, cu un scaun dă de spinarea unui angajat, scuipă vreo doi clienți și-i înjură pe toți. Finalul apoteotic îi aduce în scenă pe șmecherii locului. Sfrijitul îi ia și-i dă cap în cap de două ori și apoi pleacă. Opțional, o poate lua și pe eroina principală. Căci nu m-ar mira ca Băsescu să fi plecat în glume cu una  dintre jurnalistele aflate în redacție.

Imaginea asta mi-a venit în minte după ce am văzut rețelele sociale. Traian Băsescu a redevenit brusc simpatic în ochii multora. Bătălia asta inegală, în care le-a dat un cap în gură tuturor, i-a redat una dintre fațetele vechi, de luptător împotriva sistemului. Mai ales că emisiunii i s-au alăturat la un moment  dat Rareș Bogdan și Cozmin Gușă, ca și cum cei din studio nu făceau față. Făceau și încă bine, cred eu.

Din câte îl știu pe Traian Băsescu, acesta își pregătește cu mare atenție ieșirile publice. Cere temele dinainte, le negociază, citește mult, chiar mult, înainte de a veni, are listă de mesaje, notate de mână, are scoase citate care să-l ajute, vine cu documentele la el. De aceea, cred că a premeditat tot ce urma să se întâmple aseară. Special a ales un cadru defavorabil, a vrut să pară în inferioritate, ca să amplifice victoria. Și a recurs și la una dintre tacticile sale favorite, aceea de a-și intimida adversarul. E o tehnică pe care o încearcă, iar dacă te simte că nu faci față bătăii de stradă, ți-o va da în continuare. În plus, se bazează pe faptul că ziariștii nu vor veni la fel de pregătiți ca el. Ați văzut de câte ori a cerut citatul exact, iar cei din studio nu-l aveau. Iar când Iulian Leca i-a scos citatul cu Livia Stanciu din 2014, când încă era președinte, i-a dat-o cu tupeu înapoi, că nu e așa. Cam la fel i-a răspuns și lui Costi Rogozanu, bine argumentat ideologic. Ca o paranteză, nu pot să înțeleg însă de ce chemi omul în studio să-i spui că-l disprețuiești. Asta mă depășește și nici nu mă interesează ca privitor.

Una peste alta, a rezultat o confruntare interesantă, în care Traian Băsescu a trebuit să răspundă și pentru deciziile majore luate de capul lui în urmă cu cinci-șase ani. O confruntare în care n-a dat nicio știre însă (cea cu Moldova o spusese și la Sabin Orcan), pentru că Traian Băsescu nu a vrut să dea nicio știre. Nu acesta a fost scopul lui aseară. Doar și-a dorit o recalibrare a profilului său public și pentru asta a turnat un întreg film. Traian Băsescu a venit special să se bată. Pe termen scurt a câștigat partida de imagine. Dar, cu siguranță, are marea capacitate să o strice în următoarele zile.

(foto shutterstock)

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

12 comentarii la Traian Băsescu a făcut un film la RealitateaTV

  1. Petreanu spune:

    Corect, domnu’ Striblea. Acum, daca am putea sti si de ce si pentru ce-si doreste recalibrarea asta…

  2. Catalin spune:

    Bună observație. Trebuie să ne uităm o perioadă. Dar cred că și-a identificat teza și a trecut-o puțin prin spațiul public pentru teste: în justiție dreptul cetățeanului primează în fața statului.

  3. Andrei C. spune:

    Inca o data Mare Base ne face sa-l regretam si mai tare. Basescu e doar unul, din pacate si peste 100 de ani!
    Aseara i-a ciuruit pe toti cei sase frustrati, incompetenti, aserviti, falsi, mincinosi. Pana si dl Cosea s-a prezentat execrabil in fata Marelui Basescu. I-a dat lectii de economie de sa-l sature.
    Nimeni nu se paote pune cu Basescu, aseara a demonstrat asta inca o data.
    Politicieni ca Basescu, Udrea si inca cativa nu vom mai avea, asa cum am spus nici peste 100 de ani. Cine neaga ceea ce afirm aici, ori este invidios, frustrat, neputincios, ori refuza adevarul placandu-i mai degraba minciuna si manipularea….fiind mai comode pentru mintile plate.

  4. Popescu spune:

    bravo ,Basescu! Rusine celorlalti!!

  5. dan spune:

    felicitari domnule Presedinte,felicitari domnule Striblea!
    Ne lipseste Traian Basescu!Astazi este singura voce a Opozitiei!
    Il vrem orchestrant!

  6. C.M. spune:

    Stribleo, decat un lingau ca tine, mai bine un „matroz sfrijit” ca Basescu! Chiar daca din ce ai scris (sanchi metaforic) ar rezulta o urma de simpatie fata de pirat,in simtirile alea adevarate tot se observa tona de invidie ce o cari in spinare. Mai ales ca are replicile la el si va umple boticul de bors si tie si altor mercenari ca tine cand are ocazia. Si va mai si ciuruie…ca pe niste fleacuri…

  7. C.M. spune:

    Na, c-am pierdut pariul…Asta inseamna ca Dracul nu-i asa de negru sau s-a machiat un pic in cerul gurii!

  8. nae spune:

    Domnu Striblea, e amuzant ce spuneti cu sfrijitul, in rest n-ati prea nimerit-o. Nu Basescu n-a vrut sa dea stiri ci interlocutorii n-au vrut stiri. Au vrut numai sa-l faca praf aruncindu-i in fata pe tonuri inchizitoriale cliseele populiste uzate si rasuflate de atita folosire in ultimii trei ani. Afirmatia ca a premeditat ce avea sa se intimple este falsa. El nu putea sa premediteze, caci a premedita presupune a avea initiativa si a conduce discutia. El nu putea decit sa prevada stiind cu cine are de-a face, a prevedea insemnind a te pune intr-o pozitie de aparare. Premeditare a fost din partea interlocutorilor, (euphemistic spus interlocutori, correct ar fi inchizitori). Gresiti si cu afirmatia ca cei din studio s-ar fi descurcat si fara Rares Bogdan si Guse. Fals, nu s-au descurcat,erau deja la pamint iar venirea lui Rares si interventa lui Guse inainte de momentul planificat (el a spus-o) n-a facut decit sa creasca cu doi numarul victimelor. Singura afirmatie corecta pe care o faceti este ca, intr-adevar, Basescu a venit acolo sa se bata. Corect, dar nu pentru ca el va fi provocat bataia ci pentru ca a intuit ca ceilalti vor face asta. In sfirsit, ca in zilele urmatoare va strica ceea ce a cistigat in caftul de Vineri este mai degraba dorinta dumneavoastra.
    PS. Observati ca in ultima propozitie am folosit cuvintul „caft” si nu „batalie”. Intr-o batalie ai in fata adversary onorabili pe care ii respecti. Intr-un caft ai in fata niste golani din spatele blocului, care fluiera pe oricine nu-I de-al lor, demni de tot dispretul

  9. Alex Dem spune:

    Poate că Traian Băsescu a făcut un film la Realitatea, dar regizorii au fost gazdele. Regizori jalnici. O haită de maidanezi, actorii…

  10. Ion spune:

    „Opțional, o poate lua și pe eroina principală” – daca dvs., dle Striblea, ati auzit si de „eroina secundara”… Un jurnalist bun, dar bun de tot, ar verifica in DEX cuvantul „erou” sau „eroina” si s-ar corecta, zic 🙂 Pentru multi insi care activeaza astazi in presa, nu-i numesc jurnalisti, limba romana este de o subtilitate inimaginabila… Nu credeti?

  11. Stefana spune:

    Dumneavoastra ati consultat DEX-ul inainte de a posta? Lipsa cuvantului care va deranjeaza ar modifica esential sensul frazei in acest caz. Sau, cine stie, poate i-ar accentua prea mult nota ironica.

  12. Ion spune:

    Stefana draga, este prea abscons pentru tine, lasa! 🙂 Important este ca d-nul Striblea a realizat ca „eroina principala” este un pleonasm (din categoria „cobori jos”, „urca sus”, „zbiara tare”) etc. De altfel, comentariul era doar pentru uzul dumnealui, convins fiind ca lipsa de timp sta la baza acestei scapari. Referirea din final nu-l viza: doar o aluzie la cat de mult au scazut standardele in presa si un indemn de a nu contribui la aceasta. Sa ne recitim cu bine!

Dă-i un răspuns lui Catalin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!