scoala

BEN 10 e super-erou pe bune. Mi-a dovedit-o

Puștiul are vreo opt ani și principala lui preocupare e să dărâme casa. E într-o goană necontenită, aruncând în aer tot ce prinde. Se furișează pe lângă uși, trece misterios ținând o armă în mână, apoi angajează câte o bătălie cu strigături de-ți vine să ieși din casă. Acționează un mecanism de la mâna stângă și brusc are un echipament de protecție, musai cu jet-pack-uri. Teritoriul lui îi depășește cu mult camera. De fapt, a trecut în sufragerie, ba chiar și în dormitorul părinților. Se împiedică de picioarele tale, trage de tine și se roagă cum știe el mai bine. Iar tu stai căzut pe canapea. Tot ce vrei  e să fie liniște. Să stai un pic. E opt și jumătatea seara. Te-ai întors după cea mai lungă zi din cea mai urâtă lume posibilă. ”- Hai, tata, măcar un pic, vrei să fii tu un Mecamorf? Uite, eu  o să pun armura asta…”   Iar tu zici: ”- Hai, lasă-mă doar puţin acum să stau și eu”  Ești convins că în lumea ta monștrii sunt reali. Mai mult

Un manual care îi enerveză până și pe copii

”Joia asta a avut loc o revoltă în clasă. Totul a pornit de la un exercițiu cam jignitor pentru băieți. Desigur, cartea este scrisă de fete, așa că ne-au criticat numai pe noi, băieții, ceva cam de genul ăsta:  fetițele, după cum zic autoarele manualului, sunt „mai evoluate”, iar băieții sunt irascibili, intoleranți, influențabili, autocritici, curioși (adică chiar nu știm nimic și trebuie să întrebăm???!!!) și că ele-s mai ”moderne”. Păi, ce? Băieții sunt neanderthalieni, iar fetele roboți și știu  de toate?

Așa a început totul. Am început să strigăm ”jos fetele!, jos fetele!…”, dar ne-am răzbunat la un exercițiu cu o reclamă la șampon. Am zis: ”Cumparați-l acum! Are mp3-player inclus! Anti-fete! Băieți – un leu, iar fete – 1000 lei.” Ai mei părinți mi-au zis că e discriminare. Dar ce? Autoarele nu ne-au discriminat?

În orice caz, cam asta fost , dar  mai zic un lucru… autoare cu creiere de nucă.”

Aceasta este prima postare a lui Vladimir. Scrisă de mâna lui și rezultat al unei revolte care l-a ținut două zile. Mi-a comunicat supărarea lui chiar când l-am luat de la școală, ușor surescitat. ”Tată, am făcut o revoltă…Ce, eu sunt neanderthalian?.. Adică, ce? Noi suntem mai puțin evoluați?…” Cam așa m-a ținut tot drumul. Și pe cele două autoare le-a gratulat în fel și chip. Mă rog, după puterile și înțelegerea lui. Exprimarea ireverențioasă de la final i-am taxat-o. Noi nu vorbim așa, el nu va vorbi așa.

Am aruncat și eu o privire și am încercat să înțeleg ce-l poate deranja atât de mult pe un puști de opt ani. Nu iau la rost tot manualul de Educație pentru sănătate de clasa a treia, dar cel puțin exercițiul ăsta merită un pic de atenție. Eu înțeleg că băieții și fetițele sunt diferiți, dar de ce trebuie să le vâri lucrul ăsta drept în ochi? De ce să creezi o ierarhie între ei și să stârnești orgoliile la o vârstă când ei, în mod natural, tind să funcționeze ca două tabere?

Eu înțeleg diferențierea, dar așa cum apare scris, e mai curând un exercițiu pentru părinți. Mai ales că erau acolo câteva cuvinte pe care nici nu le înțelegeau. Iar atunci când destinatarul materiei tale nu pricepe ce vrei să spui, cu greu poți să spui că îți atingi scopul.

Inutil să vă mai spun cine a inițiat revolta. Dacă Vladimir excelează la ceva, atunci cu siguranță vorbim de gura bogată.

Super-loc unde să rupeți copiii de tabletă și telefon

Pe Vladimir îl știți. Dacă a prins o tabletă sau un telefon le arde până rămân fără baterie. Mai ales dacă e într-o adunare de oameni mari pe care nu îi știe. Mai noua sa pasiune sunt fotografiile, unele chiar mișto. Așa că o imită pe Alina, iar împreună arată ca doi turiști japonezi care documentează un loc cu mii de fotografii.

Așa s-a întâmplat și la Tabăra Oratia din Podu-Dâmboviței, pe drumul de la Rucăr până la Bran. Tabără e creația a doi oameni inimoși, Carmen și Viorel Bârloiu, care au părăsit definitiv Bucureștiul pentru a-și căuta menirea. Vladimir i-a înnebunit și pe ei cu tableta până când a descoperit peretele de escaladă. Ghidat de fiul celor doi, Horia, un puști foarte responsabil pentru cei 14 ani, piticul a urcat jumătate de perete fără frici sau mârâieli.

Mai mult

Școala în care se moare în căcat

Un băiețel de 14 ani a murit în fosa unei școli din Vâlcea. A căzut după ce i-a ridicat capacul, iar un bloc de beton de aproape 50 de kilograme a căzut peste el. I-am găsit greu numele. Internetul nu i-l reține decât în gazetele locale. Îl cheamă Claudiu, vine dintr-o familie modestă și acasă mai are doi frați. A murit pentru că a visat că poate mai mult. Ca orice băiețel de vârsta sa. În presa centrală e doar un alt copil care și-a găst sfârșitul în hazna. Un fapt statistic și banal în țara care nu reușește să-și apere copiii de moarte în școlile de unde mai marii zilei fură zeci de milioane de dolari.

Nici lui, știrea nu-i reține numele. A murit în curtea școlii, căzând pe gheață. El a murit, bătut de un coleg. Nu a fost nimeni să-i despartă. Mai mult

Cum l-am pregătit pe Vladimir pentru ora de religie

Iaca așa:

caietul de religie

Și acum așteptăm să primească explicațiile necesare, deși nu cred că se va întâmpla. Spun asta pentru că nu am avut probleme ieșite din comun cu ora de religie. Poate doar câteva ieșiri în decor, pe care le-am corectat imediat.

Poate câteva observații ale lui Vladimir legate de pedeapsa divină pentru unele greșeli. Dar nu am vrut să facem caz din ele. Nu mi s-au părut un capăt de țară, mai ales că am intervenit imediat ce le-am observat. Mai mult

Intrarea la facultate fără Bacalaureat, afacerea anului

De azi e posibil să mergi la facultate, doar în primul an, fără Bacalaureat. Amnistia școlară este anunțată de ceva vreme de PSD, care are și un argument bun până la un punct. Liderii partidului spun că astfel pot fi recuperați unii copii care dau greș. Că ajutați cu intrarea la facultate și apoi cu meditații vor deveni serioși, se vor pune pe treabă, vor lua Bac-ul și societatea îi va recupera. Un soi de ”no child left behind”, varianta autohtonă.

Și acum vă rog, totuși, să-mi scuzați comparația exagerată. Căci nimeni nu s-ar fi gândit într-un stat așezat, stabil, că poate înlesni accesul copiilor la școli înalte fără să aibă competențele necesare. Ce să înțeleagă cei care au muncit de le-a venit rău pentru acest examen? Care este talerul ce desparte seriozitatea, munca și cinstea de bătaie de joc? Cum răsplătești familiile care fac un efort să-și educe copiii, de cele care le cumpără promovarea școlară?

Și în primul rând nu ar fi acceptat facultățile, care și-ar fi știrbit din prestigiu. Cum să primești un copil care nu a putut trece un examen de dificultate medie? Și ce te face să crezi că va putea merge mai departe?

Rolul statului în această chestiune este să găsească metodele prin care acești copii să înțeleagă cât de important este să înveți zi de zi. Dă-le profesori, meditatori, plătește ore suplimentare, asigură-te că nimeni nu rămâne în urmă.

Adevărul este că e o măsură electorală pentru a strânge câteva zeci de mii de voturi, de la copii și familiile lor. Dar, în primul rând, este un cadou, ajutor de stat, pentru fabricile de bani care sunt facultățile private, probabil printre cele mai mari finanțatoare ale clasei politice. Astfel zecile de profesori parlamentari și miniștri se vor liniști că nu se oprește cash-flow-ul.

O șpagă cinstită

Mă uit și eu de câteva zile la știrea cu pro-decanul de la ASE care punea șpăgile în vază. Și mă simt ca de pe altă lume. Vă spun cu mâna pe inimă că la noi la Facultatea de Drept de la Iași, la data respectivă nu aveam obiceiul șpăgii la examen, darămite la licență. Cel puțin la studenții de la zi, că se știa că arabii și grecii cotizează din greu. Nu mai spun de zecile de polițiști de la FF, care erau cheia și lăcată la toată povestea asta.

A existat însă un moment în care probabil ne-am lecuit definitiv de treaba asta. Era un examen opțional, care dacă ar fi fost pe bune erau un examen greu. Nici acum nu înțeleg de ce materia cu pricina era opțională, că mie mi se pare dintre cele mai importante. Nu o să dau nume, că omul s-a dus și oricum după atâția ani nu mai are importanță. Povestea merită. Mai mult

De ce nu-ți mai trebuie Bacalaureat în România

Sărăcia nu face decât să aducă și mai multă sărăcie. Bacalaureatul de anul ăsta o dovedește cu prisosință. E o îmbinare de sărăcie cu furt, așteptări greșite și incapacitate de a recunoaște că sistemul nu încurajează evoluția copiilor. Și că România e o țară așezată astfel încât performanța școlară nu e răsplătită în niciun fel. Ce o să vedeți mai departe e doar o imagine alcătuită din mici fotografii. Mai mult

Nu vă era dor de Micky Șpagă?

Știu, v-am surprins dar omul e bine în continuare și e activ politic. E chiar senator. La UNPR, în mod evident. Și dacă nu apare la tv să știți că în circumscripție este prezent. De exemplu, la inaugurări de școli în campania electorală în Botoșani:

scoala mihalaseni

b_inaugurarescoalagimnaziala1mihalaseni18 Mai mult

De ce nu mai merg copiii la Bac. Și o imagine din viitor

Un sfert dintre copiii de clasa a XII-a nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat. Dacă o să vă uitați pe harta neprezentării, făcută de digi24.ro , o să vedeți că vorbim cu precădere despre elevii din județele sărace ale României. Nu vă amăgiți că e și Bucureștiul bogat, căci pe câtă bogăție, tot pe-atâta sărăcie, la aproape 3 milioane de oameni. Din 17000 de absolvenți în București, 5000 nu s-au înscris.

Prin țară, dacă aruncați o privire, liceele cele mai afectate sunt cele pe care le numeam ”industriale” pe vremea noastră; acum le zice „cu profil tehnologic”. Adică nu cele cu ștaif sau cu fițe. De ce și către ce ne îndreptăm: Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!