scoala
O golăneală din Codul Fiscal
A trecut neobservat până zilele astea că de anul viitor, odată cu acest nou Cod Fiscal, grădinițele și școlile private vor plăti impozite. Până acum această afacere a fost ocolită de stat ca un sprijin, dar și pentru că acolo era o șmecherie. Multe dintre acestea funcționau pe diverse fundații și asociații și așa se făcea scutirea.
Statul român acționează aici însă cu o dublă măsură. Pentru că ani de zile a refuzat să plătească, potrivit legii, sumele de bani pe care le datora acestor organizații. Din 2011, legea educației prevede că învățământul este finanțat pe număr de copil. Adică banii urmează copilul. De patru ani, toate guvernele României au refuzat să plătească banii datorați. Cred că o impozitare se poate face doar dacă statul își plătește datoriile. Mai mult
Ne-a chemat preotul la școală
Asta a venit totuși ca o surpriză, ținând cont că suntem în 2015, nu în anul școlii lui Creangă. Dar așa am aflat că anul acesta ora de religie este ținută de un preot, nu de profesoara din trecut. Și acum, ca și în primăvară, ni s-a cerut să facem cerere să scoatem copilul de la religie. ”Pardon, e invers. Cine vrea ora, trebuie să facă cerere de înscriere.”
Deocamdată nu ne-am dus la întâlnire, dar am zis să ne pregătim. Manual de religie avem, pentru că vrem să știm ce noțiuni sunt predate și, dacă e cazul, să citim împreună lucrurile interesante. Așa că, înainte de a fi trași la răspundere, avem noi câteva întrebări pentru preot. Așadar, ce zice cartea de religie la clasa a IV-a. Mai mult
Cum stați cu temele de vacanță?
Am observat că există două filosofii legate de temele de vacanță. Mulți prieteni ne-au spus că ar trebui să lăsam copilul în pace și, câtă vreme are vacanță, să nu-l batem la cap cu lucrări, teme, citit și altele din astea. Vladimir e chiar primul susținător al acestei teze.
Noi credem însă că vacanța de trei luni este inutil de uriașă. Că vine din alte vremuri și că până la începutul lui septembrie, copilul uită tot ce a învățat la școală. De asta zic c-ar fi bine să lucreze măcar o oră pe zi și să citească măcar 30 de pagini în fiecare zi din lectura obligatorie. Cam astea ar fi fost regulile. Și aici a intervenit tactica de lucru a lui Vladimir, care se dovedește pe alocuri mult mai inteligentă și aplicată decât a părinților. Mai mult
Două ore cu barca în Deltă, utile cât un an de școală
Vladimir s-a învrednicit ieri pe la cârma unei bărci care ne-a dus prin lacurile Deltei. Cred că este excursia de bază, pe care o recomand tuturor părinților: de la Uzlina către Isăcel și Isac. Vă las fotografiile să vedeți ce și cum. Mai mult
Școala e primul loc unde găsești droguri
Mă uit la televizor la știrea cu cea mai mare captură de heroină din istoria României. Vladimir pe lângă mine cu întrebări. Ce e aia DIICOT? ce fac mascații de la SIAS? Primește răspunsurile la întrebări, lipsește un pic și poi revine.
-Auzi drogurile astea trebuie să le iei în secret ca să nu te aresteze?
-Teoretic, da, zic eu. Dar nu asta e problema, ci că, practic, mori dacă le consumi.
-Păi, atunci copiii de la școală trebuie să aibă grijă.
Mi se fac ochii mari-mari.
-Știi, sunt zvonuri că la noi copiii mai mari consumă droguri. Dar sunt numai zvonuri, nu le pot proba.
Simt că mă lipesc de scaun.
-Și ce droguri știți voi că iau ei?
-Din alea, tabaco, cocaină.
-Tabaco, nu e un drog, de cocaină nu au copii tăi bani. Dar, de marijuana ai auzit? îl întreb, în timp ce doamna care stă cu el îmi face semn că e vorba de etnobotanice în special.
-Nu, nu știu ce e marijuana, dar într-o zi, la baie, am găsit o pastilă despre care toți băieții au zis că sigur este un ”pill” din alea. Era sub ușă pastila aia.
-Dar de fumat, se fumează în școală?
-Da, în curte.
Țin să vă spun că din momentul cu pricina, asta a fost pentru mine principala știre a zilei. Alina părea mai în temă și mi-a spus că părinții ce stau chiar lângă școală povestesc îngrijorați că în parcul din imediata apropiere e plin de seringi, mai ales pe seară, când ies cei mari de la ore. Și bănui că polițiștii din zonă știu exact cum stă treaba. Asta o spun pentru că de dimineață la TV, domnii de la DIICOT și poliție mi-au tot zis că România e țară de tranzit. Cred că doar de la Constanța până în curtea școlii. Iar mie mi-e din ce în ce mai clar că aici tot noi suntem cei care trebuie să ne păzim copiii.
foto: shutterstock
La bunicii mei în sat nu se fura
Asta îmi amintesc că spunea tata cu mândrie de câte ori mă duceam acolo în copilărie. ”Uite: aici, în chiler, se țin cheile. De fapt, la noi toată lumea știe despre toată lumea unde își ține cheile. Dacă vrei, poți să intri peste tot.” Toată treaba e că lumea nu prea voia să intre. Ce știam e că se mai umbla la împărțeala recoltei de la CAP. Că, după atâta muncă, parcă nu-ți venea să lași cote așa mari la stat. Dar povestea furatului, a necinstei generalizate, cum a povestit-o George Butunoiu, eu nu am știut-o până în anii ”90. Mai mult
Ce am învățat la școală în Germania
Mi-am petrecut seara de vineri alături de prietenii mei din Germania la un fel de sărbătoare de final de școală a copiilor lor. Nu era serbarea oficială, ci una lejeră în care părinții și elevii își luau ”la revedere” unii de la alții, după ce au petrecut patru ani împreună. În Germania, școala primară este despărțită de cea secundară, așa că era ultima dată în care se vedeau în această formulă. Potrivit tradiției, oamenii au făcut un grătar în curtea școlii, iar copiii și-au petrecut ultima seară de elevi dormind în fosta lor clasă. Cei bătrâni au avut dreptul la mai multe pahare de șampanie în care se puneau căpșuni. Mainz-ul este capitala șampaniei în Germania și e chiar bună.
Drept urmare am avut parte de o prezentare a școlii, dar și de numeroase povești privind sistemul de învățământ german. Ce am aflat interesant: Mai mult
Am primit hârtie că trebuie să reînscriem copilul la religie
Hârtia e de fapt o cerere de înscriere care i s-a pus în ghiozdan. Apoi, ni s-a comunicat verbal că avem obligația de a-l înscrie din nou, altfel nu i se va încheia media școlară. Asta este a doua înștiințare, după ce în urmă cu o lună am aflat că Vladimir va fi trecut absent la religie, chiar dacă nu s-a mai înscris în luna martie, după decizia Curții Constituționale.
La data respectivă am cerut lămuriri și mi s-a explicat că transformarea religiei într-o oră cu adevărat opțională nu e un lucru chiar atât de simplu sau, mă rog, e un lucru pe care l-am înțeles greșit. De fapt, dacă o să funcționeze, asta se va întâmpla ”poate” anul viitor și că faza cu înscrierile din primăvară au fost un soi de ”sondaj în școală”. Am aflat că nu prea există norme de aplicare și că în general, asta e viața, cam trebuie să faci religie.
M-am cam enervat, am spus și eu ce știam deja de hotărârea CCR și că nu mai trebuie să trimiți copilul la oră dacă nu s-a înscris după data de 6 martie. Hotărârea CCR a devenit valabilă imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial. Situația a rămas la data respectivă cam în aer, în sensul că am primit asigurări că ”nu vor fi probleme.”
Așa că am rămas cu gura căscată când am aflat că nu o să încheiem școala anul acesta, că nu ne-am prezentat la religie după 6 martie, deși știu că Ministerul Educației a trimis o metodologie în școli tocmai pentru această situație. Dar am hotărât să nu mă enervez. Chiar sunt curios dacă o să ajungem să ne judecăm pentru treaba asta.
Și o spun încă o dată: nu am nimic nici cu orele de religie, nici cu Biserica. Dar forma în care se predă religie în școlile din România nu-mi place. Aș vrea să se predea istoria religiilor, aș vrea să li se deschidă mintea spre alte religii și culturi, aș vrea să vadă că lumea e fascinantă în toate formele ei. Mi-aș dori ca Vladimir să afle la sfârșitul școlii ce gândesc musulmanii, ce vor evreii, cine sunt budiștii, ce ne apropie și ne desparte de ei. Aș vrea ca orele astea să-i deschidă spiritul, nu să-l țină aici. Ori asta nu se întâmplă acum.
Câteva motive pentru care germanii își cresc copiii mai bine
Acum că am împlinit nouă ani, trebuie să purtăm și această discuție dificilă. Vladimir nu merge nicăieri neînsoțit. Nici la colț, nici la magazin, nici afară în spatele blocului, darămite la școală, cum făceam noi pe vremuri. Nu pentru că nu și-ar dori. Omul și-a exprimat dorința de mai multe ori, dar lipsește încrederea din partea noastră. Sunt convins că s-ar descurca, dar parcă nici nu-ți vine să-l lași singur.
Pericolul nu e clar identificat, dar ar putea fi orice, de la șoferii nebuni, la câinii liberi sau oamenii răi. Când eram de vârsta lui mergeam singur la școală, îmi pregăteam masa dimineața, o încălzeam la aragaz pe cea de prânz (ah, ce părinți nebuni!) și mergeam cu sportul zile întregi în deplasări, doar cu un singur profesor. Și deși am făcut toate lucrurile astea, nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că Vladimir poate face ceva singur. Iar în fața noastră se deschid două căi. Mai mult
