Elena Udrea

Am întrebat-o pe Elena Udrea de ciobănaș. Ne-a răspuns din Arsenie Boca

Elena Udrea ne-a spus joi că în week-end se va duce la Boghiș. Dar a ajuns a DNA. Nu știam că merge, dar nici ea nu nu ne-a spus. Noi o sunasem în calitate de ”ministrul fericirii”, vorba lui Bogdan.

Eram, așa, un pic mirați de noul curs al vieții ei, care include teologie, post și multe fotografii de prin toată țara, în ținute sexy. E adevărat, spune doamna Udrea, că nu este nicio legătură între cucernicie și batice. ”Oricine poate avea credință.” Așa că , din vorbă în vorbă, discuția a ajuns și la celebra fotografie cu ciobănașul. Iaca:

Mai mult

Udrea și iubirile veșnice de la Sulina

După perioada de post și posturi cucernice de Facebook, doamna Udrea este într-un tur al Deltei Dunării. Și un soi de cântare a propriilor realizări de pe vremea când era chiar și ministrul Turismului.

Sunt convins, însă, că o mare parte din conținutul fotografiilor se pierde din cauza protagonistei și a ținutelor sale. Mă rog, din cauza bronzului desăvârșit care eclipsează chiar și ținutele sale. Așa că nu aș vrea să ratați măcar unul dintre lucrurile pe care vi le arată doamna Udrea. Că e păcat de poveste.

Mai mult

Țara în care toată lumea fură

Elena Udrea a trecut ieri un pic prin spațiul public, aruncând o teză pe care o s-o mai vedeți: ”în România toată lumea fură”. Teza are rădăcini ceva mai adânci, este des prizată și are și un sprijin în mai toate întâmplările noastre zilnice.

Și aș pune mâna în foc că ea va crește ca intensitate. Uitați-vă doar la declarația candidă a lui Robert Negoiță, căruia i se retrage doctoratul. ”Așa era moda atunci. O să renunț.” Domnul Negoiță transmite lejer în spațiul public că ”domnule, nu ai ce să-i faci. Am făcut-o toți, acum este alta situația, hai să nu fim ipocriți.”  De altfel și doamna Udrea ne acuză de ipocrizie.

Mai mult

Noua arestare a lui Udrea, test uriaș pentru Parlament

DNA a cerut o nouă arestare a Elenei Udrea. Nu sunt în măsură să apreciez dacă este necesară sau nu. În situația mea vor fi și majoritatea deputaților, care vor trebui să încuviințeze sau nu arestarea. Desigur, DNA va trimite un dosar la Cameră, dar acesta va fi studiat doar în Comisia Juridică.

Majoritatea deputaților își vor întemeia votul pe ce aud de la colegii din Comisie, din îndrumăriile partidului, dar și din dezbaterea publică generală. Spun asta pentru că într-un subiect atât de delicat, niciun partid nu-și poate stăpâni deputații. Fiecare se va gândi la el sau la Șova, Varujan și la Chițoiu, scăpați de mâna procurorilor. Mai mult

Nu sunt rudă cu avocatul Elenei Udrea. Dar avem o istorie comună

Marius Striblea este unul dintre avocații Elenei Udrea, alături de Alexandru Chiciu. Adevărul este că nu știm foarte exact despre rudenia noastră. Numele de Striblea este întâlnit în nordul Moldovei. Părinții mei sunt din Botoșani, cei ai lui Marius Striblea din Suceava. Undeva este posibil să fie o legătura vagă, dar cum nu ne-am lovit unul de altul la niciun eveniment de familie, pe nicio ramură, am stabilit că ne aflăm în fața unei coincidențe. Când am stabilit? În facultate, că acolo începe istoria comună a numelor noastre. De fapt, acolo m-au întrebat colegii prima dată: sunteți rude?

Când eram în anul trei, vitorul avocat Striblea a devenit asistent universitar la Civil și a luat și grupa mea. Printr-o mare coincidență, anul cu pricina a fost primul în care ne-au strâns la școală de-adevăratelea. Până atunci nu a existat prezență strictă la noi, la Facultatea de Drept de la Universitatea Cuza. Așa că te duceai unde chiar îți făcea plăcere. De atunci, a trebuit să mergem la tot pentru că nu se mai intra în examene. Mai mult

Cine a dosit stenogramele din dosarul Udrea

Ieri a ieșit referatul procurorilor în dosarul  Gala Bute. E vorba de documentul trimis instanței cu propunerile de control judiciar pentru cei implicați în afacere. E vorba de consilierul doamnei Udrea, Ștefan Lungu, afaceristul cu banii, Adrian Gărdean și secretarul general al ministerului Gheorghe Nastasia. Schema afacerii era relativ simplă. Gărdean trebuia să întoarcă o parte din banii pe care îi primea pe diverse contracte supra-evaluate de la diverse autorități locale. La rândul lor acestea luau banii de la minister. Nu intru în detalii.

La dosar sunt însă atașate o sumedenie de stenograme care arată cum lucrau cei implicați. Numele Elenei Udrea e pomenit de vreo trei ori. Luate separat stenogramele au relevanță, dar puse la un loc cu alte probe ele sunt chiar strigătoare la cer. Și aici apare surpriza. Interceptările sunt făcute din iulie 2010 până în 2011. Au trecut aproape 5 ani. Și încep să mă mir. Mai mult

Cine sunt băieţii buni în povestea cu Udrea

Recunosc că şi mie, după atâția ani de când mă învârt în lumea asta, mi-e greu să discern printre toate cele spuse în cazul Elenei Udrea și mai ales printre cele spuse de ea. Așa că încerc să mă orientez pe mine și pe cititorii acestui blog în baza așa numitului back-ground – informații, întâmplări sau idei pe care le aduni în timp ce faci meseria asta. Așadar, cum m-aș uita la tot ce se întâmplă. Mai mult

Elena Udrea anunță că va fi Primă Doamnă

Uneori cuvintele joacă feste. Sau poate sunt jocuri de cuvinte. Poate este doar o glumă. Dar sigur este o nevoie de a fi în centrul atenției. Și o nevoie de putere. Iată înregistrarea.

 

Elena Udrea, răspuns memorabil la Mădălin Ionescu

Fac doar mențiunea că, la noi, Pepsi se obținea, totuși, pe sub mână.

În rest e genul de gafă care te face mai simpatic, dacă o primești cu umor.

Tudor Octavian, replică genială despre Udrea

Tudor Octavian este cuceritor și îl văd cu bucurie de fiecare dată. Verbul său este usturător și plin de umor. Aseară, scriitorul a lovit din nou în mijlocul unei discuții despre o posibilă suspendare a Președintelui

Pentru că nu îl vedeți în cadru, iată și transcrierea: ”Facem eforturi reale să părem proști, dar nici chiar așa.” Chapeau!

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!