educatie

De ce nu-ți mai trebuie Bacalaureat în România

Sărăcia nu face decât să aducă și mai multă sărăcie. Bacalaureatul de anul ăsta o dovedește cu prisosință. E o îmbinare de sărăcie cu furt, așteptări greșite și incapacitate de a recunoaște că sistemul nu încurajează evoluția copiilor. Și că România e o țară așezată astfel încât performanța școlară nu e răsplătită în niciun fel. Ce o să vedeți mai departe e doar o imagine alcătuită din mici fotografii. Mai mult

Fotbalul care nu spune o poveste

Nu primește nicio cupă. Argentina a jucat aseară cu o banderola neagră pe mână, iar Cupa Mondială s-a oprit pentru in minut. Cel mai mare respect pe care i se poate acorda unui fotbalist. Alfredo di Stefano e numit cel mai mare dintre cei mari, deși noi nu o să o știm vreodată cu adevărat.

Ce știm noi este însă o poveste. Mie mi-a spus-o Ioan Chirilă la jumătatea anilor ’80. Mai mult

Cum făceam sport pe vremea lui Ceaușescu

Revin la mai vechea mea idee despre copilăria din anii 80, care nu e neapărat mai bună. Știți voi povestea: noi stăteam mai mult afară, trăiam mai sănătos, ce pățesc copiii noștri, bla. Fals.

Am fost de tură la supravegherea lui Vladimir week-end-ul ăsta. L-am dus de două ori la fotbal. Mai fusese la înot și la tenis.  Am văzut o grămadă de copii fericiți, roșii la față care au trăit la intensitate antrenamentul  de la Champion Club. Și m-am uitat un pic cu invidie la ei. Aveau echipament, bluze colorate, pantofi cu crampoane,o minge de calitate. Și porți cu plase, frate! Porți cu plase în care mingea se oprește să te poți bucuar de gol.Plus un profesor care să-i strunească

Și mi-am adus aminte cum era cu fotbalul nostru. Mai mult

Niște țărani

”Uite aici! Vezi colții de lup? Asta înseamnă că e o femeie bărbătoasă, că-și ajută bărbatul, chiar merge după el la muncă, în pădure sau stână” Pieptul cămășii vechi de vreo sută de ani e brăzdat de câteva linii în unghi de 90 de grade. Cât mă duce pe mine capul, e un fel de broderie. ”Și acum vii tu la mine și-mi spui că liniile astea frânte înseamnă că femeia care purta ia aceasta mergea cu oile!?” ”Păi, da fiecare cusătură are un cod. O idee. Vin să spună o poveste. E cartea de vizită a omului care o poartă. Înainte de slovă, a fost cămașa.”

Adrian Oianu vorbește mult, repede și cuceritor. Mai mult

La a câta generație devenim bucureșteni

Vladimir intră în casă cu o întrebare directă: ”Mamăăăă, care e antonimul la drept?” Fericire mare. Copilul a prins lecția cu antonimele și sinonimele cu care îl chinuise Alina cu vreo două zile mai devreme.

”Nedrept”, zice repede Alina. ”Nuuuuu!”, vine răspunsul. ”Este strâmb.”. ”Corect, dar este și nedrept” mai face o încercare Alina. ”Cuvântul drept are mai multe sensuri, uite întreabă-l și pe unchiu-tău, Alex.” Alex zice și el că merge și ”nedrept.”

”Nu e adevărat”, se burzuluiește copilul la noi. Mai mult

Hai să le scurtăm un pic vacanța copiilor

Și să nu vă aud că vă văitați. Că, vai, ce greu o să le fie, că-s încărcați de teme și muncesc mult. V-ați gândit că structura anului școlar, așa cum îl știm, vine din alte timpuri? Și că ar trebui să ne adaptăm un pic? Uite, două asociații solicită Președintelui să nu promulge legea cu structura noului an școlar și ne propun după cum urmează:

Începerea anului şcolar vineri, pe 5 septembrie Mai mult

De ce nu mai merg copiii la Bac. Și o imagine din viitor

Un sfert dintre copiii de clasa a XII-a nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat. Dacă o să vă uitați pe harta neprezentării, făcută de digi24.ro , o să vedeți că vorbim cu precădere despre elevii din județele sărace ale României. Nu vă amăgiți că e și Bucureștiul bogat, căci pe câtă bogăție, tot pe-atâta sărăcie, la aproape 3 milioane de oameni. Din 17000 de absolvenți în București, 5000 nu s-au înscris.

Prin țară, dacă aruncați o privire, liceele cele mai afectate sunt cele pe care le numeam ”industriale” pe vremea noastră; acum le zice „cu profil tehnologic”. Adică nu cele cu ștaif sau cu fițe. De ce și către ce ne îndreptăm: Mai mult

De ce vrea statul să-i ia nepoata unui străbunic. Voi ce ați face?

Știrea asta ar trebui să vă pună pe gânduri, iar pentru statul român să fie un mare test de înțelegere a legilor ce-l guvernează, dar și a modului în care trăiesc și gândesc cetățenii săi.

Pe scurt: un bătrân de 75 de ani dintr-o comună ieșeană își crește singur strănepoata, de când era în fașă. I-a lăsat-o pe cap, acum 9 ani, o nepoată care a plecat la muncă în Italia. Bătrânul este singurul părinte pe care fata l-a cunoscut. Îi spune” tată”.

Statul vrea să o ia pe fată în această toamnă și să o dea unei alte familii, pentru că omul a ajuns prea în vârstă. Mai mult

Sâmbătă ne îmbrăcăm în roșu și avem onoare

Locul arăta ca un camping uriaș. Doar că urcaseră căsuțele pe picioare de beton. Și aveau dreptate. Erau mai puțin de 100 de metri până la malul Nistrului și periodic râul ieșea din matcă și inunda tabăra. Așa scăpau casele de apă. Nu că le-ar fi putut lovi prea tare. Erau doar niște barăci de lemn în care ne puneau să stăm câte șase, în paturi de campanie.

La masă ne dădeau ce știau rușii mai bine. Arpacaș și varză, de dimineață. Singurul lucru de l-am putut mânca în două săptămâni a fost ceaiul de trandafiri care era la discreție. Dar era frumos acolo. Căci eram străini, veneam un pic mai de la vest, aveam niște tricouri mai deștepte și încălțări mai faine. Și, în plus, la fiecare meci ne cânta imnul. Și asta suna tare bine. Mai mult

”De ce fluturii nu zboară pe ploaie?” sau eșecul evaluării naționale

Rândurile de mai jos sunt un guest post de la mama unui copil de clasa a doua, trecut prin evaluarea care a început ieri.

În loc de a se ocupa de încheierea unor protocoale secrete de-a dreptul bigote cu BOR, Pricopie ar trebui să iși arunce privirea către reprezentația pe care o dă ministerul domniei sale cu evaluările naționale la clasele primare.

Spre exemplu, ar trebui să răspundă nedumeririi ce o incearcă părinții, după constatarea clară că testul de limbă română la clasa a IV-a a fost, paradoxal, cu mult, mult mai simplu decât cel de clasa a II-a.

Am doi nepoți in clasa a IV-a. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!