Fotografia zilei de la Vladimir
Piticul lovește din nou. E o editare în Cymera pe care nici noi nu am nimerit-o.
Alte fotografii mișto, aici.
educatie
Cum m-am apucat de citit Harry Potter
Știu că încă vă așteptați la analize și impresii legate de campania electorală. Dar azi trebuie să mă opresc pentru că am probleme cu Vladimir, care de dimineață este într-o grevă a cititului. Stă cu picioarele în sus, se luptă cu perne, lovește patul, iar acum ”mă trece un fior”. ”Mă trece un fior că vine finalul…Știi chestia aia pe care o simți când termini o treabă și te apropii de ce îți place ție…Atunci te trece așa…o emoție” Mai mult
BEN 10 e super-erou pe bune. Mi-a dovedit-o
Puștiul are vreo opt ani și principala lui preocupare e să dărâme casa. E într-o goană necontenită, aruncând în aer tot ce prinde. Se furișează pe lângă uși, trece misterios ținând o armă în mână, apoi angajează câte o bătălie cu strigături de-ți vine să ieși din casă. Acționează un mecanism de la mâna stângă și brusc are un echipament de protecție, musai cu jet-pack-uri. Teritoriul lui îi depășește cu mult camera. De fapt, a trecut în sufragerie, ba chiar și în dormitorul părinților. Se împiedică de picioarele tale, trage de tine și se roagă cum știe el mai bine. Iar tu stai căzut pe canapea. Tot ce vrei e să fie liniște. Să stai un pic. E opt și jumătatea seara. Te-ai întors după cea mai lungă zi din cea mai urâtă lume posibilă. ”- Hai, tata, măcar un pic, vrei să fii tu un Mecamorf? Uite, eu o să pun armura asta…” Iar tu zici: ”- Hai, lasă-mă doar puţin acum să stau și eu” Ești convins că în lumea ta monștrii sunt reali. Mai mult
Un manual care îi enerveză până și pe copii
”Joia asta a avut loc o revoltă în clasă. Totul a pornit de la un exercițiu cam jignitor pentru băieți. Desigur, cartea este scrisă de fete, așa că ne-au criticat numai pe noi, băieții, ceva cam de genul ăsta: fetițele, după cum zic autoarele manualului, sunt „mai evoluate”, iar băieții sunt irascibili, intoleranți, influențabili, autocritici, curioși (adică chiar nu știm nimic și trebuie să întrebăm???!!!) și că ele-s mai ”moderne”. Păi, ce? Băieții sunt neanderthalieni, iar fetele roboți și știu de toate?
Așa a început totul. Am început să strigăm ”jos fetele!, jos fetele!…”, dar ne-am răzbunat la un exercițiu cu o reclamă la șampon. Am zis: ”Cumparați-l acum! Are mp3-player inclus! Anti-fete! Băieți – un leu, iar fete – 1000 lei.” Ai mei părinți mi-au zis că e discriminare. Dar ce? Autoarele nu ne-au discriminat?
În orice caz, cam asta fost , dar mai zic un lucru… autoare cu creiere de nucă.”
Aceasta este prima postare a lui Vladimir. Scrisă de mâna lui și rezultat al unei revolte care l-a ținut două zile. Mi-a comunicat supărarea lui chiar când l-am luat de la școală, ușor surescitat. ”Tată, am făcut o revoltă…Ce, eu sunt neanderthalian?.. Adică, ce? Noi suntem mai puțin evoluați?…” Cam așa m-a ținut tot drumul. Și pe cele două autoare le-a gratulat în fel și chip. Mă rog, după puterile și înțelegerea lui. Exprimarea ireverențioasă de la final i-am taxat-o. Noi nu vorbim așa, el nu va vorbi așa.
Am aruncat și eu o privire și am încercat să înțeleg ce-l poate deranja atât de mult pe un puști de opt ani. Nu iau la rost tot manualul de Educație pentru sănătate de clasa a treia, dar cel puțin exercițiul ăsta merită un pic de atenție. Eu înțeleg că băieții și fetițele sunt diferiți, dar de ce trebuie să le vâri lucrul ăsta drept în ochi? De ce să creezi o ierarhie între ei și să stârnești orgoliile la o vârstă când ei, în mod natural, tind să funcționeze ca două tabere?
Eu înțeleg diferențierea, dar așa cum apare scris, e mai curând un exercițiu pentru părinți. Mai ales că erau acolo câteva cuvinte pe care nici nu le înțelegeau. Iar atunci când destinatarul materiei tale nu pricepe ce vrei să spui, cu greu poți să spui că îți atingi scopul.
Inutil să vă mai spun cine a inițiat revolta. Dacă Vladimir excelează la ceva, atunci cu siguranță vorbim de gura bogată.
Cum se vede lumea de la un metru treizeci
I-am găsit în telefon cam o mie de fotografii. Făcute în casă, pe câmp sau prin excursii. Nu la școală, că nu are telefon la școală. Doar când e cu noi. Așa avem o documentare a tuturor lucrurilor pe care le facem. Dar văzute dintr-o cu totul altfel de perspectivă. De fapt cum se vede lumea de la înălțimea de un metru și treizeci de centimetri? Ce lucruri îi sar în ochi? Ce îi atrage atenția? Rezultatul e mai jos.
Un singur comentariu: editările îi aparțin. De fapt, asta îl și atrage la fotografie. Are câteva aplicații cu care poate transforma orice imagine. Și în sfârșit ne-am luat o piatră de pe inimă. Poate face și altceva cu telefonul, în afara jocurilor. Alina îl publică în fiecare miercuri aici.
Super-loc unde să rupeți copiii de tabletă și telefon
Pe Vladimir îl știți. Dacă a prins o tabletă sau un telefon le arde până rămân fără baterie. Mai ales dacă e într-o adunare de oameni mari pe care nu îi știe. Mai noua sa pasiune sunt fotografiile, unele chiar mișto. Așa că o imită pe Alina, iar împreună arată ca doi turiști japonezi care documentează un loc cu mii de fotografii.
Așa s-a întâmplat și la Tabăra Oratia din Podu-Dâmboviței, pe drumul de la Rucăr până la Bran. Tabără e creația a doi oameni inimoși, Carmen și Viorel Bârloiu, care au părăsit definitiv Bucureștiul pentru a-și căuta menirea. Vladimir i-a înnebunit și pe ei cu tableta până când a descoperit peretele de escaladă. Ghidat de fiul celor doi, Horia, un puști foarte responsabil pentru cei 14 ani, piticul a urcat jumătate de perete fără frici sau mârâieli.
Cultura de cartier face educație cu Vladimir
Vladimir se întoarce mândru de la școală.
”M-a lăudat Doamna.”
”Dar ce ai făcut bine?”
”Am răspuns frumos la întrebarea ce importanță au cărțile pentru viața omului?”
”Și ce ai spus?” Mai mult
Școala în care se moare în căcat
Un băiețel de 14 ani a murit în fosa unei școli din Vâlcea. A căzut după ce i-a ridicat capacul, iar un bloc de beton de aproape 50 de kilograme a căzut peste el. I-am găsit greu numele. Internetul nu i-l reține decât în gazetele locale. Îl cheamă Claudiu, vine dintr-o familie modestă și acasă mai are doi frați. A murit pentru că a visat că poate mai mult. Ca orice băiețel de vârsta sa. În presa centrală e doar un alt copil care și-a găst sfârșitul în hazna. Un fapt statistic și banal în țara care nu reușește să-și apere copiii de moarte în școlile de unde mai marii zilei fură zeci de milioane de dolari.
Nici lui, știrea nu-i reține numele. A murit în curtea școlii, căzând pe gheață. El a murit, bătut de un coleg. Nu a fost nimeni să-i despartă. Mai mult
Pedalați ca să vă salvați inima
Trei oameni pe care îi știam au dispărut în mai puțin de un an. I-am pierdut. Trei bărbați tineri cu copii mici, care acum vor crește fără tată. Li s-a oprit inima. Brusc, simplu, fără avertismente. Toți trei fumători, agitați să le fie un pic mai bine lor și celor din jur.
De fiecare dată când am aflat mi s-a pus o greutate pe inimă. Mi-am dat seama că mi-a trecut glonțul pe lângă ureche. Cu câteva luni înainte de accident, am început să slăbesc. Am dat jos 15 kilograme și am început să alerg în fiecare zi, să fac sport măcar o oră. Unul dintre doctori mi-a spus că hotărârea asta bruscă a mea e posibil să mă fi salvat.
Șoc și groază! Am mers cu tramvaiul după 8 ani
Sunt foarte sincer. Ultima oară am fost cu tramvaiul în 2006 la un meci al Stelei, în Ghencea. Acolo parcarea este o mizerie așa că la dus iei tramvaiul. La întors, iei pe josul, că nu încăpem 30 de mii în 2 tramvaie. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu mă duc la colțul blocului cu mașina, dar nu folosesc mijloacele de transport în comun. De lene probabil. Așa că, atunci când au venit oamenii de la DoTheRightMix și au spus ”nu vrei să încerci măcar o dată?”, am zis ”de ce nu” și am plecat cu toată familia, ca în excursie.
Ba, mai mult, am zis să măsor dacă nu cumva de la mine de acasă se ajunge mai ușor cu tramvaiul la muncă, decât cu mașina. Și am filmat momentul.
