copii

Aș tunde un profesor. În public

Am citit cu atenție povestea de la Ploiești despre profesoara care a tăiat câte o șuviță din părul elevilor ce nu se supuneau regulilor interne. Am citit cu atenție și explicațiile sale și m-am bucurat să văd că este o persoană echilibrată care simte nevoia de a avea reguli în comunitate. 

Magda Vasile a spus în Adevărul câteva lucruri corecte „Sunt profesor serios care încearcă să-i determine pe elevi să-şi găsească un drum, o ţinută care să-i facă să se descurce când vor ieşi din băncile şcolii. Consider că elevii noştri au egalitate de şanse şi atunci încerc să construiesc în ei un simţ civic. Relativ la ce s-a întâmplat vinerea trecută, pot să spun că, în cadrul orei de dirigenţie, în mod repetat, le-am explicat ce trebuie să facă. Elevii vin la şcoală cu un fel de moţ gen samurai în vârful capului, iar când îşi dau acel moţ jos sunt în permanenţă preocupaţi să-şi aşeze freza, să fie într-o formă anume, să aibă un look, nemaifiind atenţi la ceea ce se întâmplă în clasă.”

Mai mult

Școala care te învață să desfaci banana

Pozele cu copiii de la Cluj, care mimau sexul oral, au fost șterse de pe Facebook. Cineva și-a dat seamă că urmează o mică furtună. Pozele, aproape 20, înfățișau mai multe cupluri la balul bobocilor, în care fetele îngenuncheau în fața unor băieți și mâncau o banană dintre picioarele lor.

Dar fotografiile nu vor dispărea niciodată pentru că sunt în ziare deja. Pentru că sunt pe diverse site-uri și pentru că multă lume le-a salvat. Și astea sunt doar câteva din pozele făcute acolo, căci de față au fost sute de persoane. Așa că este timpul să vorbim despre tot ce nu este în regulă.

Nu este în regulă ca un bal întreg să fie organizat fără adulți și lucrurile să scape de sub control. Cineva trebuie să fie responsabil. Nu e firesc ca un club să poată fi închiriat doar de copii. Profesorii au responsabilități și în afara școlii. Iar dacă profesorii au fost excluși, ce părinți și-au asumat responsabilitatea organizării? Și de au făcut asta?

Mai mult

Tudor, chiar nu contează cât de lung ai părul

Nu am vrut să scriu mult despre povestea lui Tudor Helgiu, dat afară de la ore pentru că nu e tuns. Povestea lui m-a umplut de lehamite. Ce drac de școală o mai fi și aia în care, la 25 de ani de când eram eu la liceu, tot te mai caută să vii cu ”tac-tu tuns”?  Prostia asta este atât de mare, jignitoare și tembelă pentru noi ca societate, încât nu-ți mai vine să spui nimic. Și apoi mi-am adus aminte. 

În clasa a X-a am sărutat o fată în curtea școlii. Țin minte și acum că eram pe un trunchi de copac tăiat, undeva sub ferestrele cantinei. Sărutul s-a dorit a fi fără martori, dar a existat unul. Profesorul de chimie Badiu, un zbir, renumit pentru duritate, materie încâlcită și situații absurde. 

Mai mult

Avem nevoie de o ”școală pentru părinți”

Știrea este aici. E foarte simplă. Un tată a bătut un profesor al copilului său de l-a băgat în spital. L-a provocat la o luptă corp la corp în fața școlii și i-a rupt umărul. Tot el a chemat salvarea și l-a însoțit la doctor. 

Profesorul nu este chiar un nevinovat. Nu i s-a întâmplat din senin. El este acuzat că i-a bătut pe copii repetat. Este acuzat de violență și comportament agresiv cu copiii. Împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri atât la școală cât și la Inspectorat, dar nimeni nu a luat vreo măsură. Repet, nici măcar o anchetă, deși plângerile au existat. 

Mai mult

Școala de rit nou: mai bine fumezi decât să citești

Un ministru ar trebui să știe că nu e bine când intră în folclor. Iar ministrul Pop s-a lipit de porecla ”genunche” sau de acronimul PLM. Mă rău de atât, un banc circulă pe FB după ce angajații săi au căutat copiii în ghiozdane. 

”Inspectorii școlari intră în buda unei școli. Ce faceți, mă, aici?, Fumăm, ne scuzați. Bine, am crezut că citiți auxiliarele.” 

Mai mult

Dar cu matematica ce-ați avut?

Doi profesori m-au căutat, independent unul de altul, ca să-mi relateze o bizarerie birocratică generată de ordinul cu auxiliarele. La începutul săptămânii a plecat în toate școlile din țară adresa în care scrie negru pe alb că acestea sunt interzise.

Mai exact: ”până la adoptarea procedurilor legale privind acreditarea/autorizarea auxiliarelor școlare în unitățile de învățământ, este interzisă folosirea de auxiliare școlare neaprobate de Ministerul Educației Naționale. ”

Mai mult

Școala 141. Un răspuns al companiei Integral

Au trecut cam zece zile de la prăbușirea tavanului de la școala 141, despre care am scris. Nu s-a mai întâmplat mare lucru și nici nu cred că o să se mai întâmple. Fiind noi un stat semi-civilizat, în materie de administrație publică, nu avem și nu o să avem un raport complet asupra a ceea ce s-a întâmplat. Vă reamintesc că acel tavan a picat în zi de școală. 

Eu, însă, am primit un răspuns dur de la compania nominalizată de asociația Funky Citizens ca făcând lucrări de reparații în școală.  O să-l public ca atare cu câteva adăugiri ale lor la unele observații pe care le-am făcut. Așadar, dreptul la replică al companiei INTEGRAL Buzău, prin intermediul domnului Ciprian Butnaru.

Mai mult

Cine minte în povestea cu indemnizațiile pentru mame

De șase ori în 14 ani au schimbat guvernele României indemnizația pentru mame. A fost cea mai mișto sculă politică pe care au găsit-o în ultimii ani. Cum veneau alegerile dădeau, că nu dădeau de la ei, cum treceau mai tăiau câte ceva că, de, nu aveau bani. 

Fix la fel face acum Olguța Vasilescu. În toamnă când guvernul Cioloș a anunțat că vrea să limiteze un pic drepturile din zona respectivă, tot PSD-ul a sărit la gâtul lui. Vă amintiți ce spunea domnul Dragnea care era în mijlocul campaniei electorale. Nenorocire!

Mai mult

În apărarea profesoarei Tunegaru

Mie-mi place când un copil se semnează întâi cu prenumele și apoi cu numele. Nu știu dacă ați observat, dar întâlnești destui oameni mari care îți spun întâi numele lor. Că așa au fost învățați la școală. 

Că așa e școala din România. Ești un nume mai tot timpul și, foarte rar, când un profesor îți spune pe numele mic, e dovadă de apreciere supremă. De asta îmi și place profesoara Tunegaru: pentru că își învață copiii să se recomande nu ca în școală, ci ca în viață. Iar demersul ei chiar acesta îmi pare: să pregătim oameni pentru viață, nu pentru note.

Mai mult

Firea face politică cu Balena Albastră, dar nici cu restul nu mi-e rușine

Începe să mă calce pe nervi modul în care am reușit să ne raportăm politic la povestea cu Balena Albastră. Și de o parte și de alta. Pentru că nu mai putem aborda un subiect delicat și important pentru o generație decât în zona adevărurilor alternative și a opiniilor.

Nimeni nu mai are timp să gândească și mai departe de propriile interese și de propriile like-uri. Așa că într-o lume plină de ”doar eu am dreptate”, trebuie să ne uităm la câteva lucruri cu atenție.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!