Senzaționalele povești ale Tatianei

O spun de la început, ca să mă puteți învinui de subiectivism. Mă știu cu Tatiana Niculescu Bran de mai bine de 10 ani. Mi-a fost colegă, apoi șefă și am trecut împreună prin perioade dintre cele mai dificile. Pe care le-a parcurs cu caracter, delicatețe și mare putere. E unul dintre oamenii în care am încredere mare. Și o spun deși ne-am văzut cu totul sporadic în ultimii ani după ce BBC a considerat că trebuie să-și încheie misiunea în România.

Și dacă e să mai rezolv o problemă, am să spun aici că Tatiana e chiar un model de jurnalist BBC, chiar așa cum e el croit în respectiva țară  și nu cum e înțeles în această țară. Și așa a alcătuit o redacție mult mai apropiată de valorile BBC decât de lupta ideologică din trecut. Totul pornind de la întrebarea: “și de ce crezi, dragă Cătălin, că o să-l intereseze asta pe ascultător?” O să-mi rămână toată viața în cap.

Dar nu de asta ne-am adunat noi aici.

Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut e chiar o poveste. Ba chiar sunt două la un loc. Una a românului de lângă Tighina, care își caută, mai mult decât familia, își caută locul. Și cealaltă a românului de la București, care s-a rupt și s-a duuuus, nemaivrând să audă de țara asta pe care nu o simte ca fiind a lui. Le leagă o femeie cu puteri supranaturale. Sigur are puteri supranaturale. Ce femeie modernă ați mai văzut voi că face cozonaci cu mâna ei să cucerească un bărbat? Sau că acceptă să fie violată, ca să-și scape fratele de armată? Și nici nu-i spune mamei care o oferă violatorului că a rămas însărcinată.

Și mă opresc aici, ca să nu înțelegeți cumva că această carte o dramă. Nici vorbă de așa ceva, ba din contră, totul pare că se termină cu bine. Cum reușește Tatiana minunea asta, o să vă las să vedeți.

Povești de amor, fie ele și fantastice, am mai văzut. Ce m-a cucerit pe mine este viața reală. E prima oară când am citit undeva cine erau românii care au emigrat în Basarbia și mai ales cum au trăit ei. Cum se adunau la cârciuma din sat, cum se amestecau cu neamurile rusești sau căzăcești din împrejurimi. Cum și-au dus ei viața 20 de ani într-un crâmpei de Românie. Spălând calul cu vin și punând la copt cozonaci fără nucă. 400 de gălbenușuri puneau gospodinele la cozonac. Petrecerile țineau trei zile în lanț.

Poate și de teamă că viața bună se termină brusc. Cum s-a și terminat. Nici n-apucară ai noștri să lase Basarabia, că pe ulița satului și intraseră soldații din Armata Roșie. E adevărat, primul dintre ei și-a găsit sfârșitul în beci.

Și apoi au fugit, au fugit toată viața și nu s-au mai oprit. Și nu e sigur nici că moartea i-a oprit. Căci altfel cum să se fi adunat cu toții, 80 de ani mai târziu, într-un centru de București?

Eu, unul, așa cred, că de fapt toată povestea asta e reală. Tatiana are jurnalismul în sânge și cred că a verificat cu minuțiozitate tot ce scrie. Nu m-ar mira ca și domnița Marina să existe cu adevărat sub un alt nume. Și să aibă cu adevărat un frate. Reflexul ăsta jurnalistic îl vezi de fapt și în paginile cărții. Faptele din jurul nostru se împletesc absolut senzațional cu cele din trecut. Cum cartea e scrisă recent și vorbește de suspendarea președintelui, referendum sau concertul Pink Floyd, începi să ai impresia că de fapt povestea de lângă tine are loc în paralel. Și că, până la urmă, nu e nicio poveste. Că, pur și simplu, așa stau lucrurile. În final, ce e așa nemaipomenit să fugi, să faci avere și apoi să-ți cauți familia? Sau poate e?

Dacă vreți să citiți cartea asta, e simplu. Nu-i scump de loc. Dar puneți lângă ea un ceai bun, muzică de Dimitrie Cantemir și împărtășiți tot timpul cu cineva. Tatiana așa ar face.

http://www.youtube.com/watch?v=8BQYRqgrXM8

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la Senzaționalele povești ale Tatianei

  1. Anonim spune:

    Foarte frumos ,imi place mult.

  2. Imi place mult spune:
  3. Nicoleta spune:

    Momente dureroase, momente frumoase, toate sunt franturi din viata ce isi urmeaza incet si sigur cursul firesc. Frumos ar fi ca macar o mica parte din jurnalisti, cu vocatie artistica, ca contribuie la imbunatatirea imaginii noastre ca romani prin lucrari usor romantate (pentru a patrunde mai usor in suflet si in memorie), intarind prezenta noastra pentru generatiile viitoare!
    Felicitari d-nei Tatiana Niculescu Bran!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *