Scrisoarea unui copil tuns la școală

Îmi scrie un puști din ultimul an de liceu. 
 
”Am fost amenintat cu nota scazuta la purtare si mi-a fost scazuta de-a lungul clasei a 9-a si a 10-a din cauza parului care depasea 7 cm si care era foarte ingrijit. Asta in liceul …. din Bucuresti. In clasele a 9-a si a 10-a am avut media 7 respectiv 6 la purtare din cauza parului si a uniformei , iar in final am fost fortat sa ma tund altfel, caci ma lasau repetent din cauza parului. Ma bucur ca intr-un final am reusit sa ma mut din acel liceu, se intampla lucruri absurde si credeam ca la mine este problema

Acum sunt clasa a 12-a si ma bucur ca m-am mutat din acel liceu cu o conducere proasta unde ne era impus un tricou cu o emblema urata si parul sub 7 cm la baieti ( erau momente cand directorul adjunct venea cu rigla sa verifice lungimea parului)
 
Nu am fost acceptat in acea societate, mi-au fost sparte rotile de la bicicleta iar directorul, cand a aflat, a inceput sa tipe la mine ca el nu are nici o vina si ca argument mi-a spus ca „de ce vin cu bicicleta la liceu”. Directorul il lingusea pe primarul sect. 5 la prezentari si doar cand era si primarul de fata acesta isi iubea elevii.”
 
Copiii noștri știu exact unde și când apare nedreptatea. Ea este resimțită mai ales când ai toți cei șapte ani de acasă. Atunci când părinții îți dau dragoste, echilibru și explicații corecte. Și apoi încep să vadă natura societății. O societate în care regulile nu le sunt explicate. Iar dacă le înțeleg și le respectă vor vedea că nu se aplică tuturor. 
 
Copiii noștri învață de mici corupția, văd că notele nu se dau pe drept, simt și află de plicuri, meditații și ierarhii vătămate. Și mai simt un lucru: că nu te poți baza pe colectivitate atunci când ești altfel. Că nu te poți baza pe ea oricum. Te conformezi sau mori.  
 
Aici nu e vorba de păr, lungimea sa sau hainele de pe tine. Aici este vorba de conformitate, corectitudine și puterea de a visa. Sau mai exact puterea de a construi. Prin tine și alături de ceilalți. Ori, noi îi pregătim doar să stea în matrice, cuminți și să accepte când sunt dați deoparte. 
 
Așa că mă bucur de fiecare dată când unul dintre ei își viața în propriile mâini.  
 
Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *