Știrea-i simplă și vine chiar din România profundă, deși este publicată de România liberă. Mai multe primării din țară cumpără, pe bani publici, dedicații la posturile muzicale cu muzică populară sau tradițională, cu ocazia diverselor sărbători. Cum ar veni, primarul comunei Recea din Maramureș ”le urează tuturor locuitorilor să aibă parte de o vreme bună și de un an prosper cu ocazia sărbătorilor de Paște.”

Sau, de ce nu, domnul Bîzdîgă, primarul comunei Golăiești și Consiliul Local ”le urează tuturor doamnelor și domnișoarelor un 8 martie fericit.” Domnul Bîzdîgă și Consiliul Local, rețineți această precizare că este importantă. Și tot așa până la suma de 300 de mii de lei, cifră de afaceri a companiei care face emisiunea cea mai populară.

Pentru orice minte sănătoasă în gândirea administrării statului, știrea pare bizară și complet nelalocul ei. Cum e posibil să aruni banii din impozite pe ceva atât de inutil și fără o valoare concretă pentru comunitate, cum sunt dedicațiile?

De ce nu se plătesc din bani privați, așa cum ar fi normal? Și de ce este important pentu un primar să facă gestul acesta atât de lipsit de sens pentru noi, dar atât de important pentru ei. Am vorbit cu Ion Lungu, primarul comunei Erbiceni din Iași, cumpărător frecvent și care te lasă cu gura căscată. 

Recunosc, eu și domnul Lungu trăim în lumi diferite. Domnul Lungu spune că atât avreme cât va fi primar la fiecare sărbătoare va plăti 400 de lei să apară pe ecran numele său și al Consiliului Local. Nu o face din banii săi pentru că ”e vorba și de Consiliul Local”. Deși, dacă ar pune câte 30 de lei de fiecare ar ajunge tot acolo. 

Și plătește pentru că e vorba de mândrie locală și pentru că ”oamenii din diaspora îi apun că se simt bine și mândri.” Și e foarte important pentru că dincolo de toate realizările ”o comunitate are nevoie și de mândrie locală.” Apoi se supără când îl întrebăm de bani publici. ”Dacă puneți problema așa rău…” Și e convins că este legal de vreme ce este votat de Consiliul Local.

Și spune toate astea cu seninătatea omului convins că noi suntem cei răi. Atât de mare este diferența dintre cele două lumi. Noi care credem că este ilegal, imoral și complet inutil să dai banii oamenilor pe dedicații, în timp ce el crede cu tărie că e parte din misiunea sa. Omul este convins că dincolo de ce mai face el pe acolo, trebuie să pună umărul un sistem de fudulie politică, unul care să-i aducă beneficii rapid și fără mare bătaie de cap.

Și ar mai fi ceva. Această lejeritate în a da drumul banului public fără niciun fel de emoție legate de benficiile sale. Plus sentimentul de gașcă infailibilă care prin vot poate legifera orice prostie. Vă aduceți voi aminte de abuzul în serviciu și dorința PSD ca funcționarii să poată fi trași la răpundere doar cu anumite praguri, să fie acoperiți de vot sau de semnături? Iată de ce. Ca să poată promova acest tip de activitate ieșită din comun.

De un lucru sunt convins. Că toate lucrurile astea prind și că lor sunt folositoare. Că oamenii le apreciază chiar înaintea unui drum, dispensar sau a unei reguli legate de curățenie. Și că acești politicieni dinaintea statului modern chiar își știu electoratul, ba mai mult chiar îl educă în acest sens. Iar de asta spun că România lor chiar nu are nicio legătură cu România noastră.