Prima lui finală, prima mea finală de Cupă Mondială

Cea din 1986. Tot Germania-Argentina. Prima, în sensul că era prima pe care am văzut-o la televizor și am așteptat-o ca pe altceva. Am și pregătit-o cu ceva meciuri peste zi, cu băieții prin fața blocului.

Pentru generațiile mai tinere, văzutul la televizor să știți că era o chestie, căci nu se transmitea mai nimic la TVR. Eram fix în mijlocul celei mai negre perioade a lui Ceaușescu. Tâmpitul tăiase tot, nu numai mâncare, curent și căldură. Așa că noi, la Vaslui, am văzut meciurile pe Moscova 1 și Moscova 2. Sincer, nici nu știu cum aflau ai noștri programul. Așa am și învățat să citesc literele rusești și să bunghesc câteva cuvinte. Oricum, televizorul era deschis pe ruși mai mereu.

Asta însemna însă și ceva muncă. Trebuia să ai o antenă de mari dimensiuni pe care o reglai de pe bloc. Doi pe bloc, unul jos și unul în casă. ”Rotește-o. Invers, mai la stânga. Înceeeeet-încet. Mai la stângaaaa. Laas-ooo așaaaaa” Ăsta era cel din casă . Ca un ecou venea cel de jos. ”Rotește mai la stângaaa. Las-ooooo” Operațiunea se repeta după fiecare pală de vânt. Ca lucrurile să meargă mai bine, se inventaseră amplificatoarele de semnal.  Antena se cupla întâi la amplificator, iar apoi la tv. Erau niște cutii negre care se încălzeau ca toți dracii. Taică-meu, pompier, a trăit mereu cu groaza că o drăcie de aia o să ia foc.

Revenind, prin nu știu ce combinație, noi aveam fița supremă.  ‘Om fi stat la două camere nedecomandate, dar aveam un televizor color Telecolor. 14 mii de lei știu că dat tata pe el. Era minunea lui Dumnezeu. Și norocul meu. Așa i-am văzut pe Platini, Zico, Butragueno, Vercauteren și, desigur, Ma-ra-do-na. Am văzut ”mâna lui Dumnezeu” în direct și apoi golul-golurilor tuturor meciurilor de fotbal de pe lumea asta, dat tot de Maradona în meciul cu Anglia.

Așa că în noaptea cu pricina s-au adunat la noi cu toții: vecinii, prietenii și cine a mai îndrăznit să se invite. Nici scaune nu aveam pentru toți. Meciul  se vedea cu luminile stinse, căci așa credeam că se văd mai bine culorile de la tv.  Făcea un soi de lumină galben-albastră care se oglindea peste fețele privitorilor. Și priveam în liniște, vorbind în șoaptă să nu deranjăm vecinii sau cartierul. Eram ca în ”Nunta mută”, minus băutura. Căci, să nu vă închipuiți că se putea cumpăra de undeva atâta bere cât să bea 20 de oameni la un meci. Finalele se trăiau cu apă.

Așadar,  ”Argentischii futbolnaia komanda întâlnește Germanschii  nationalnaia zbornaia”. Inutil să vă spun cu cine țineau comentatorii ruși. Și inutil să vă spun cu cine țineam noi. Pe la 2 la 0 pentru Argentina, încă ne amăgeam cu regula din senin apărută ”cine înscrie primul pierde”.  Și aproape avuseserăm dreptate. Rummenige si Voeller au revenit, dar geniul lui Maradona era la apogeu. Cupa aia a fost scrisă pentru el.

După meci și lecția de limba rusă, invitații s-au retras în liniște să nu-i trezească pe oamenii muncii. Dacă e să fi fost adevărate toate ale vremii, probabil că noaptea aia și discuțiile sunt consemnate pe undeva.

Pe mine mă amuză, ironic, că cel puțin acolo la noi, la Vaslui, luminița de la capătul tunelului se vedea de la ruși. Cu ajutorul programelor tv ale ăstora, mai simțeam și noi arome de libertate. Vă spun cu mâna pe inimă că nu-mi aduc aminte să fi văzut a doua zi la TVR rezumatul finalei sau să aud niște comentarii mai apăsate la radio.

Astăzi va fi și prima finală pe înțelesul lui Vladimir. Coincidență, tot Germania-Argentina. Doar că el îl știe pe Messi și pe Higuain și pe față și pe dos.  ”A jucat” cu ei zeci de meciuri pe FIFA. Le știe zâmbetul, le poartă echipamentul, îi urmărește de pe pagina de Facebook. Visează să câștige concursuri care să-l aducă lângă ei. Și, de curând, a primit o Brazuca, mingea oficială a Campionatului. Și mă bucur că la 30 de ani distanță, finala lui e una normală, cum eu nici n-am bănuit că există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *