Perioada lipsă din istoria justiției. Și o veste pentru PSD

Eu cred că PSD a pierdut alegerile la începutul acestei săptămâni. Partidul a trecut de la stupoare la degringoladă, și de la conspirații șoptite la înjurături pe față. Terapia de partid nu cred că a ajutat foarte mult. Doar a a atras atenția cât de grave sunt lucrurile. Iar dacă pe 16 noiembrie, Victor Ponta nu iese primul de la urne, atunci știe exact unde trebuie să se uite.

Dar pentru noi nu asta este vestea cea mai importantă. Noi trebuie să ne uităm la ce fac instituțiile. La modul în care funcționează. Cât o fac în interesul nostru și cât în interes politic. Iar justiția este exemplul perfect pentru ambele situații.

Micul jihad e una dintre veștile bune din ultimii ani. Iar milioane de români, scârbiți de corupția clasei politice primesc un pic de satisfacție. Curățenia asta generală după 25 de ani este binevenită. Prea multă infecție, prea multă nesocotire a legii, prea multe averi clădite din neant și prea mult dispreț peste muncă cinstită a mulți oameni.

E bine și că se iau dosarele de acum 10-15 ani. Până la urmă, furtul trebuie pedepsit, oricând s-a întâmplat. E bine că se iau dosare de acum doi ani. Orice putere trebuie ținută în frâu. E curios că nu se iau dosare dintre 2009-2012. O întreagă perioadă din istoria recentă a României nu este documentată juridic. Ea este documentată mediatic, dar dosarele fie nu există, fie merg lent, fie nu se aude nimic de ele. Iar după ce liderii PSD și PNL au picat rând pe rând, cei ai PDL și PMP trebuie să se bucure de o curățenie sufletească rar întâlnită.

Numele lor nici nu se găsește în stenograme care pleacă valuri dinspre parchete și instanțe. Stenogramele nici nu există de fapt. Audierile se fac departe de ochii presei, cu o excepție notabilă, Udrea. Cel mai mare dosar, al lui Mircea Băsescu, a apărut după imagini date în presă. Iar când Funeriu a picat în dosarul Microsoft, Președintele ne-a asigurat că se exagerează.

Ori eu refuz să cred că a existat o perioadă curată în România. Mi-e teamă că există o perioadă protejată. O zonă tabu, o zonă de protecție. Iar asta este mult mai important decât faptul că un partid sau altul va câștiga alegerile.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Perioada lipsă din istoria justiției. Și o veste pentru PSD

  1. Avatar dana spune:

    Domnule Striblea ,acum chiar ne prefacem ca nu intelegem?? DNA-ul este arma letala cu care Basescu loveste PSD SI PNL astfel incat acestia sa nu se poata concentra pe campanie, in teritoriu sa fie raspandita frica pt ca fiecare primar, presedinte de Cj, apoi secretar de stat, ministru indiferent de regim au unul sau mai multe ,, schelete,, in dulap!! Toata lumea vede ca cei din PDL SI PMP sunt protejati , exceptie facand plevusca.Cand o sa-i vad pe Videanu, Udrea, Blaga, Oltean,Elena B, Sida, etc platind cu adevarat, atunci o sa spun ca actiunea DNA e corecta!!! Ceea ce e fff ciudat e ca nimeni nu are puterea si curajul sa faca ceva in acest sens . parca ne invartim intr-un cerc!!!!

    1. Catalin Catalin spune:

      Daca DNA-ul prinde niste hoti, fie din PSD, fie din alte partide, chiar nu e o problema. E un lucru bun care ni se intampla. Daca DNA se face ca nu vede niste oameni, asta e o problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!