Jamila. Succesul bucătarului care amestecă Oltenia cu Marocul

Când m-am întâlnit cu Jamila s-a făcut coadă în redacție. O grămadă de oameni aveau să-i mulțumească pentru ceva. De la gogoșile cu banane în loc de zahăr, până la ciorbă sau la salată. Toată lumea o aștepta și puțini erau cei care nu gătiseră după ea. Îmi spune că asta i se întâmplă și pe stradă. Și că toată lumea vine să o felicite, să-i mulțumească sau pur și simplu să o îmbrățișeze. La noi în casă s-a gătit o supă cremă după rețeta ei cu leguma aceea îngrozitoare. Știți voi care, broccoli. 

Pe ea o cheamă Geanina și nu Jamila. Numele acesta și l-au luat după pronunția familiei marocane care a adoptat-o după căsătorie. Soțul său este marocan și practic întâlnirea lor a scos la iveală marea ei pasiune. De acolo a învățat și gătitul cu condimente. Nu iute, ci cu arome. În fiecare casă marocană există un borcan cu condimente care dă gustul familiei. Acolo se ascund toate secretele. De atunci are și ea borcanul ei.  

Cum arată succesul pentru o persoană căreia ani de zile i s-au văzut doar mâinile.

Succesul Jamila Cuisine cred că a fost nesperat și pentru mine la început. Într-adevăr, oamenilor le iese mâncarea. La început erau doar două mâini care se vedeau și găteau. Nu m-am arătat pe mine pentru ani de zile, însă succesul cred că a venit din faptul că rețetele alea ieșeau atât de bine. Am mai avut un noroc, acela de a fi prima. La momentul la care m-am apucat eu de gătit pe Youtube nu mai era niciun canal care să creeze conținut. Se crease ceva înainte, dar nu a prins la acea vreme la public și toată lumea se lăsase. Nu mai era niciun canal activ.

Cea mai accesată rețetă

Checul pufos are peste 5 milioane de vizualizări. Cel clasic românesc care merge foarte bine. Și cozonacul este unul dintre starurile Jamila Cuisine. Toate dulciurile merg foarte, foarte bine. Dulcele e mai greu de făcut, mai ales când faci un tort cu tot felul de straturi și creme.

Testatul rețetelor se face de mai multe ori înainte de a începe filmarea

Eu testez toate rețetele înainte să le vedeți pe Youtube, pe site, pentru că e foarte important ca omului de acasă să îi iasă la fel. Nu pot să îi spun: „Mai trebuia puțină făină, lasă că mai pui tu”. Testez eu înainte și dacă e nevoie de făină, îți spun eu exact de câtă e nevoie. Acum îl testez doar o dată. Cu ceva timp înainte îl testam de două, trei ori, până mă asiguram că e ok. Chiar dacă luam o rețetă veche, dintr-un caiet, de la o vecină, de la mama, ingredientele nu mai sunt la fel. Nici untul nu mai e la fel ca atunci, nici făina. În plus, lucrează diferit. Trebuia să mai adaug, fie făină, fie lichid. Voiam să mă asigur că oricine încearcă trebuie să aibă un rezultat măcar apropiat de preparatul meu. Cu surprindere am realizat că iese cum trebuie să iasă.

Gătitul a început în copilărie când nu-i convenrea mâncarea lăsată de părinți acasă

Am un frate cu un an mai mic. La noi în casă s-a gătit mereu. Aveam mereu ciorbă și felul principal. Mereu! Era imposibil să mâncam mezeluri în locul mesei de prânz. Câteodată poate nu ne plăcea ce avem în frigider atunci, așa că ne făceam spaghete singuri. Fierbeam niște paste în apă și le mâncam cu pastă de tomate sau ketchup și ne puneam puțin ulei. Asta găteam la 8, 10, 12 ani.

Făceam alte prostii la țară. Eu am fost crescută la bunica maternă. Îi luam bunicii tigăile și cratițele. Mergeam în grădină. Făceam focul undeva la pirostrii și găteam acolo. Le făceam verișoarei mele și fratelui meu ochiuri, cartofi prăjiți, sos de roșii, afară la foc. Puteam să dau foc la toată grădina căci bunica avea și vie. Cred că asta de acolo a pornit. Tot timpul am fost înconjurată de mâncare.

Talent? Poate, dar nu ar fi fost posibil dacă nu se mărita. Căsătoria i-a readus pasiunea de a găti

Cred că este un talent. De când am început liceul nu am mai gătit. M-am concentrat pe alte lucruri. Limba franceză îmi plăcea foarte tare. Voiam să fiu profesoară. M-am dus la Litere, am făcut facultatea și s-a dus totul până m-am căsătorit. Cred că acolo a reînceput tot. M-am căsătorit cu un marocan care nu mânca mâncare românească. Bucătăria marocană e foarte condimentată, iar a noastră nu. I se părea că bucătăria noastră e de spital. „Voi nu puneți decât sare, piper și poate boia”. Mânca sarmale, dar nu mânca ciorbă de exemplu. La fel era cu multe alte preparate. Voiam să îi aduc gustul lui de acasă în România. Așa am început să gătesc eu pe la 20 de ani mult mai mult. Am fost și la soacra mea în vacanță în Maroc și am rămas impresionată de toate condimentele. Mi-am spus: „Cât de fraieri suntem noi că nu gătim atât de condimentat. Nu vorbesc de picant, ci de condimentat. Condimentele sunt minunate și schimbă mult gustul mâncării”. Pentru mine a fost un șoc cultural. Aici se gătește într-un fel, iar acolo e cu totul altceva. Până și ciorba lor, căci au o ciorbă, are o grămadă de condimente: curcuma, chimion, ghimbir, coriandru măcinat. E mai mult o supă pe care o mănâncă de Ramadan. E gustoasă. E cu carne și cu roșii. Se fierbe la oală sub presiune ca acea carne să fie moale. În apa cu carne și cu linte se pun tot felul de condimente. Lintea îngroașă. Se mănâncă la Ramadan, în postul musulman, când de la răsărit la asfințit ei postesc. După asfințit stomacul e gol, foamea e mare, iar ea e un pansament pentru stomac. E foarte sățioasă, nefiind grasă, căci se folosește doar carne macră. Am mâncat-o și eu după Ramadan. Supa aceea merge minunat după o zi în care nu ai mâncat și nu ai băut nimic.

Prima mâncare marocană gătită soțului

Cred că i-am făcut tajine. E o tocană cu carne și cartofi, legume. Se face într-un vas cu capac conic. La fel, are foarte multe condimente. Prima oară mi-a arătat el cum se gătește, dar eu nu am fost mulțumită. Mi se părea că pune prea multe roșii, că nu ieșea ca cea a soacrei mele. Am început să mă uit, să caut rețete. Îmi luasem niște cărți de bucate marocane în limba franceză și am început să fac singură rețetele. Mi-au ieșit bine. O mai suna soțul pe soacra mea, o mai întreba și eu notam pe caiet. E foarte pricepută, la fel ca toate marocanele. Ele gătesc mult încă din copilărie. Cele în vârsta, cum e soacra mea, au fost și sunt casnice, deci toate gătesc. Soacra mea a fost în România anul trecut. Am fost fericită o lună pentru că mi-a gătit doar mâncare marocană.

Gătesc și românește și marocan. Fetița mea de exemplu mănâncă foarte condimentat, dar nu picant. Are acum doi ani și jumătate și a început să mănânce destul de multe condimente fără să fie deranjată de aromă. Chiar și mama gătește acum cu un mix de condimente pe care i-l fac eu acum. Când i se termină îmi spune că nu mai are și că vrea să îi fac din nou. Ea care nu mânca niciodată cu condimente.

Toată lumea în Maroc are un borcan cu un amestec de condimente. La fiecare familie e altul. Depinde de fiecare gospodină cum îl face.

Îmi place cușcușul. E mâncarea lor națională. E diferit față de al nostru. Bobițele se fac la abur și se servesc cu o supă cu carne și foarte multe legume alături. El se pune la abur, se umflă, iar toate legumele se pun de jur împrejur. Zeama se pune peste cușcuș ca să se însiropeze și mai bine cu aroma de condimente, de pui și de legume, iar carnea se pune în centru.

Se mănâncă bine și poate puțin mai sănătos decât în România. Nu prăjesc decât foarte rar, poate doar peștele și cartofii. În rest nu au mâncare cu foarte multă carne tocată cum avem noi.

Dulciurile nu sunt chiar senzaționale. Mănâncă foarte multe fursecuri. Pe acolo se oprește totul, pentru că neavând cuptoare acum câteva sute de ani, foloseau mult cuptoarele comunale. Era un singur cuptor sub hamam, baia lor comunală. Sub hamam unde se făcea foc ca ei să își încălzească apa, se punea în cuptor pâine și fursecurile acelea. Sunt bune. Ei nu au prăjiturile astea cu cremă. Mai sunt câteva, dar sunt pentru partea burgheză a societății, venite din influența franceză. Fursecurile sunt cele comune pentru toată lumea. Se folosesc mult migdalele, alunele, arahidele. Au niște croasant foarte bune după model francez, fiind colonie. La fel și cafeaua cu lapte.

Schimbul cultural a fost simplu

Le-am făcut gogoși, Alba ca Zăpada. Am făcut o tavă uriașa și am împărțit. Au fost încântați de ele.

Croissant cu unt. Facem schimb de rețete

Din păcate se folosește mai mult unt. Ca să iasă foietajul trebuie să se pună unt pentru că se împăturește. Untul în cuptor se topește și se evaporă. Trebuie să fie destul de mult ca acele croissante să crească. Se fac și mini pe care le mâncăm în cofetării, dar sunt și cele mari, obișnuite. Nu sunt greu de făcut, dar durează mult.

Platoul de filmare e bucătăria ei

Fac un singur preparat și îl duc la capăt. Încă filmez în bucătăria mea de acasă și nu am foarte mult spațiu. Lucrăm acum la un spațiu mai mare pentru Jamila. E greu să fac curat astfel încât să arate atât de bine, ca în fiecare rețetă. Am la etaj o cameră care era un dormitor. L-am transformat într-o cameră de depozitare. Am scos tot de acolo, am cumpărat niște rafturi și am totul acolo. Oale, farfurii, electrocasnice. În bucătărie nu mai aveau loc. Cred că am sute de farfurii, zeci de oale, cratițe, zeci de electrocasnice. Nu le-am numărat niciodată, dar sunt foarte multe. Nici măcar un sfert nu îmi încap în bucătărie.

Celebritatea online este puin diferită față de cea de televizor. Dar lumea tot te oprește pe stradă

Dacă ies din casă nu e zi să nu mă oprească cineva. Sunt puțin mai timizi dacă mă văd cu soțul. Văd că mă fixează cu privirea și îmi zâmbesc, dar mă opresc doar dacă sunt singură. Mi s-a întâmplat în supermarket să mă întâlnesc cu niște doamne de vârsta a treia. Intrasem pentru un singur lucru și credeam că în 5 minute o să ies. Peste jumătate de oră eram înconjurată de doamne de vârsta a treia care îmi tot povesteau ce au gătit după Jamila. M-au ținut la povești, ce au gătit, unde au trimis mâncarea.

Procesul de alegere a preparatelor

Depinde și de mine. Mă gândesc și la sezon. Dacă știu că acum sunt gutui, vreau să fac ceva cu asta. De obicei fac mâncăruri care îmi plac mie. Nu pot să gătesc ce nu-mi place, ceea ce nu mănânc eu. De exemplu nu-mi place conopida deloc. Noi nu mâncăm porc, deci niciodată nu gătesc cu porc. Pun carne tocată, dar de vită, pun afumătură, dar a mea e de curcan. Tot timpul îmi scriu oamenii să gătesc și porc. Nu am mai făcut de vreo 10 ani cred.

Muşchiul de porc e mai bun la grătar pentru că e o carne macră. La foc mare, fără să se pătrundă foarte bine. Gătit, dar să nu se facă talpă de pantof. Să fie mai mare. Trebuie rotit cât să fie gătit. Atunci când carnea e fermă e făcut. Și cu pieptul de pui și cu vita e la el.

Românul se ferește de carne de vită și mi-e ciudă. E foarte bună. Încerc să îi împrietenesc cu ea. Ei nu știu să aleagă, ce parte a animalului să folosească pentru ce preparat. Dacă tu vrei să faci carne de vită pe grătar și iei pulpă, nu e bine. Dacă vei pune un antricot e altceva. Poți folosi pulpa, dar o tai cubulețe și o folosești într-o ciorbă. Nu aș pune condimente în ea, deci aș face-o ca la noi, la români. Eu pun oase de vită pe lângă bucățelele de carne. Fie pun două bucăți de rasol, fiindcă are osul acela mare și măduva în interior, fie orice fel de oase de la măcelărie. Oasele de vită dau foarte mult gust. Aș fierbe la presiune ca să extrag cât mai mult gust din carnea respectivă.

Oltenii și Marocul

Ai mei sunt din Oltenia. Nu prea folosim smântână, dar mie îmi place. Saramura noastră de pui e o specialitate. E la fel ca cea de pește. Îți prăjești puiul pe grătar sau în ulei. Pe lângă el pe grătar se pun roșii, ardei, ardei iute. Se pune peste puiul prăjit, fript pe grătar apă, foarte mult usturoi și legumele de pe grătar și se mai fierbe puțin, cât să se combine aromele. La final pui pătrunjel și leuștean verde. Se face mai mult în partea de sud a țării.

Jamila este autodidactă. Școala de bucătărie este un fel de îngrădire

Nu m-am dus la cursuri probabil din încăpățânarea de a le arăta oamenilor că nu trebuie să faci cursuri. Voiam ca toată lumea să vadă că nu ai nevoie de cursuri ca să gătești bine. Ai nevoie de puțin talent, într-adevăr, însă am fete pe care le-am luat de la cartofi prăjiți și ochiuri și acum fac cozonac, torturi, prăjituri după mine. Dacă ele au reușit e clar că oricine poate să gătească dacă pune puțină ambiție și puțin suflet în rețete.

Simțuri pe care noi nu le-am avea

Am un miros foarte dezvoltat. Poate și un gust. Nu îmi dau seama ce simt ceilalți. Pot spune ce e într-un preparat. La condimente în special pot să îmi dau seama. Cu cât lucrezi cu ele, cu atât le cunoști mai bine. În plus mă documentez, citesc foarte mult, mai ales ce e în afară, ce se mai mănâncă, ce nu se mai mănâncă, ce e în trend.

Ce e la modă în gastronomie

Acum la modă este avocadoul. Toată lumea vrea să facă ceva cu el. Îngrășă, dar depinde cum, cât mănânci, în ce cantitate, cu ce îl combini. Are foarte mult ulei. E foarte sănătos uleiul de avocado, dar are multe calorii. Poți face guacamole, pasta aceea mexicană foarte bună. Se pune și în mâncarea copiilor. Se face „ciocolata bebelușului” cu carob și se îndulcește cu banană.

Rețete pentru bebeluși și viața în bucătărie de când a apărut copilul ei

Nu am reușit să fac mâncare pentru bebeluși, deși toată lumea îmi spunea. Când s-a născut fetița mea, pentru mine a fost un nou teritoriu, necunoscut. Am intrat puţin în panică. Făceam cu totul alte lucruri. La un moment dat am văzut o chestie de 3 kg dependentă complet de mine. A fost foarte greu la început, așa că mi-am abandonat proiectele când s-a născut ea. Acum sunt o mamă relaxată, mi-am revenit pe parcurs, dar la început a fost greu. Nu am mai ținut cont de ce alimentele i-am dat în diversificare și nu am mai reușit să fac rețetele. Are doi ani și jumătate. Mănâncă cam ce mâncăm noi, fără prăjeli, fără zahăr. Îi place ciocolata foarte tare. A descoperit-o de la mama care mănâncă ciocolată amăruie. Acasă mănâncă pește. E și zodia pești. Mănâncă carne de vită, de miel, de pui.

Îi fac multe lucruri. Mă așteptam să mănânce mai diversificat, dar nu vrea. O las la mama când filmez pentru că vrea sus pe insulă cu mama, vrea să-și bage mâinile în castroane, să lingă tot ce se poate cu ciocolată, vrea să filmeze și ea. Bate din palme ca să pornească filmarea. E fascinată de partea de post-producţie. Când soțul meu vrea să facă poza de final cu preparatul începe să facă miaaam, miaaam, se învârte pe lângă el și nu prea reușești.

Soțul i-a readus nu numai mâncarea în viață, dar și tot ce înseamnă afacerea lor.

Se ocupă de absolut tot. Și el e un autodidact pentru că a învățat totul de la zero. El este omul din spate. E atât de pretențios. Ține foarte mult la calitate. Nu vrea să ia pe nimeni, fiindcă are impresia că va face munca după persoana respectivă. El lucrase în croitorie. Cu asta a început. L-a trimis tatăl lui să facă o meserie, croitorie. A făcut, dar nu i-a plăcut, deși știe foarte bine asta. Apoi a lucrat foarte mult în IT, dar nu pe partea de producție. Nu știa să facă montaje audio, video. A învățat singur cu tutoriale. Avea idee de programare, știa niște lucruri, dar nu ce înseamnă partea de video, de filmat și de montat.

Proiectul Jamila. Cum o să arate în viitor?

Acum ne-am dat seama că am făcut o nebunie, dar la momentul ăla nu părea. El lucra de acasă pe calculator, nu avea nicio problemă. Eu renunțasem la un job. Lucrasem pentru o companie franceză pe call center. Eram foarte dezamăgită de tot ce se întâmplase. Atunci am zis că iau o pauză și am zis că îmi fac vlog de gătit. Îmi fac vlog pentru mine, pentru sufletul meu. Am zis că iau o pauză, că nu mai trimit niciun CV, că stau câteva luni așa, să mă liniștesc. Nu aveam probleme cu banii, așa că am decis să îmi fac eu un vlog, iar apoi văd ce fac. Mă gândeam să deschid o afacere, poate cu gătit, poate nu.

Când au venit feedback-urile, comentariile oamenilor, am realizat că e ceva. Eu am crezut că nu va merge ideea asta. Am zis că o să se uite mama, vecinii și rudele, însă au început să se uite oameni pe care nu-i cunoșteam, să crească vizualizările foarte mult. Atunci am zis că aici e ceva de care noi trebuie să ne legăm. Era o nevoie la momentul ăla.

Da, merg la restaurant.

Câteodată sunt dezamăgită de ce primesc. Unii oameni știu cine sunt, alții nu. Mi s-a întâmplat la un restaurant libanez să mă recunoască patroana. Sunt critică și nu îmi place, din cauza asta nici nu merg des. Sunt dezamăgită de mâncare de multe ori. Am fost în multe locuri fancy, dar mâncarea mi s-a părut cel mult mediocră. Nu mi se pare ok să fac publicitate proastă. Dacă e ceva, îi scriu direct restaurantului. Sunt locuri în care bucătarii nu sunt tocmai cei mai buni, dar totodată sunt și restaurante unde am mâncat foarte bine. Îmi place să mănânc la restaurante turcești de exemplu. Îmi place shaorma, dar nu cu de toate. Oamenii mă pun pe un piedestal, dar și eu sunt un om obișnuit, și eu mănânc shaorma. Am mâncat o shaorma foarte bună la turci. E diferită de a noastră și mult mai mică. Carnea lor e mult mai gustoasă, iar ei nu pun de toate ca noi. Nu e shaorma aia uriașă. Mergi pe carne bine făcută, de bună calitate, nu cea congelată de la supermarket. Trebuie să ai legume. Am văzut că ei pun doar roșii și castraveți. Au pus și salată verde, dar fără varză. Totodată și fără cartofi prăjiți. Am făcut o rețetă pe vlog în care nu am pus cartofi prăjiți. Toată lumea mi-a scris că am uitat cartofii. Nu știu ce am făcut, dar fără cartofi prăjiți viața e pustiu. Cred că, uneori, am mâncat mai bine la festivaluri stradale decât la restaurante.

 

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Jamila. Succesul bucătarului care amestecă Oltenia cu Marocul

  1. DANIELA Gheorghe spune:

    Felicitari pentru tot ce faci Jamila!!!! Eu iti Multumesc pt ca imi ies toate retetele tale!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *