Firea trebuie să-i fie recunoscătoare lui Băsescu

Am urmărit campania electorală până în punctul de acum cu o atenție relativă. Probabil cu atenția unei persoane care mai are și altele pe cap decât politica și care trebuie să-și facă socotelile acum, cu o săptămână înainte de vot.

Mi-e din ce în ce mai clar și că Bucureștiul va fi câștigat de Gabriela Firea, de asta am și început articolul cu concluzia. Știu că o să vi să pară bizar că vorbesc de Traian Băsescu în această ecuație, dar rezultatul de duminică trebuie căutat cu ceva ani în urmă. Iar dacă nu o să se voteze cu capul, măcar să știm ce face inima.

Gabriela Firea va câștiga din următoarele motive, toate cu o rădăcină comună: Băsescu. Întâi că publicul său stă strâns unit, fără altă opțiune de vot. Stânga conservatoare, în vârstă, religioasă (priviți FB-ul doamnei Firea și o să vă lămuriți).

Adversarii sunt rispiți între Nicușor Dan, Cătălin Predoiu și Robert Turcescu. Daniel Barbu nu e în socoteala asta. Cei care îl votează pe Nicușor sunt tineri, intelectuali, oameni care în trecut au fost seduși de Traian Băsescu. S-au săturat de el când acesta și-a mâncat discursul.

Băsescu a pulverizat și ce mai era pe spectrul de dreapta, cu alegători împărțiți între PNL, M10 și PMP-ul său. Dacă o să căutați motivul pentru care nu se pot sprijini reciproc, o să vedeți că e doar numele lui Traian Băsescu, altele nu au.

În fine, cu vreo doi ani în urmă Traian Băsescu a făcut-o eroină pe Firea, în povestea cu șantajul. Așa că publicul ei îi va fi mereu fidel, iar ea poate da liniștită mesaje pentru clasa mijlocie, care va spune: hai domnule, că nu e chiar așa de rău. Și într-adevăr, Gabriela Firea nu are o campanie rea, are idei coerente, un program decent. Și foarte probabil că nu va fi un primar de lepădat. Sau cel puțin, nu mai rău ca cei din trecut.

În plus, Firea are renumele că este ambițioasă și muncitoare. Și nu uitați că PSD are avantajul că poate guverna ușor. Are rețele în instituții, oameni la îndemână. Bucureștiul nu va fi un dezastru.

Rău este măcar un lucru. Bucureștiul va fi condus de reprezentantul unui partid care este condus de un condamnat penal și care are în platforma sa o profundă restaurație a sistemului juridic. Și care nu prezintă nicio garanție că-și va opri rețelele din furat. Și chiar dacă Firea va fi un primar decent, victoria PSD va fi o palmă pentru oamenii muncitori, care nu fură și vor o Românie mai europeană.

Cum faci însă să-i convingi pe oameni că furatul din bani publici este rău? Până acum PSD a reușit să-și convingă publicul că nu e chiar așa dramatic, mai ales dacă se mai face și ceva, un pic. Ah, dar să nu uit, la asta parcă a pus umărul și Traian Băsescu, nu-i așa?

P.S. Lucrul acesta se poate schimba dacă Nicușor Dan sau Cătălin Predoiu vor renunța la candidatură. Și încă un lucru. asupra căruia voi reveni. PSD va spulbera la votul politic PNL. Oamenii tineri aduși de PNL nu vor trage partidul după ei, dimpotrivă. Dar asta e o poveste viitoare

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Firea trebuie să-i fie recunoscătoare lui Băsescu

  1. marianpreo spune:

    Asta-i logica inversa. Asa poti sa pui in ecuatie pe oricine… plecand de la rezultat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!