E cineva aici care împărtășește totul cu cel mai bun prieten? Vă spuneți tot? Vă mărturisiți tot? Este vreunul dintre voi care să se bizuie pe un suflet pereche mai mult decât pe familie? Dar e cineva care-și trăiește în tăcere marea iubire? E posibil ca unul dintre prietenii voștri să se afle într-o relație cu cineva la care visați? 

La asta trebuie să vă gândiți când puneți mâna pe Simetria dorințelor de Eshkol Nevo. O carte spectaculoasă care vorbește despre prietenie, trădare, iubire și care are un final în care aștepți ca totul să se termine cu happy-end. Este apărută la Humanitas, în colecția Raftul Denisei 

Cartea lui Eshkol Nevo este o construcție așa cum n-am mai văzut. E o construcție perfectă, dar la care autorul sucește fiecare etaj și-l întoarce invers. Știți cu ce seamănă? Cu mânăstirea de la Curtea de Argeș. Închipuiți-vă că mânăstirea ar avea turlele drepte. Ar fi frumoasă, nu așa? Ar fi mândră și ar arăta lucruri minunate despre omenire. Dar ce o face perfectă? Faptul că arhitectul s-a gândit să răsucească turlele. Asta se întâmplă și în cartea lui Eshkol Nevo. La un moment dat cineva începe să sucească povestea și o răsucește până când axele nu se mai potrivesc. Dar această mișcare îi conferă o nouă dimensiune și o nouă strălucire. De abia de acolo începe cu adevărat minunea.

Pe scurt, în poveste, avem patru prieteni, iar la un moment dat fiecare dintre ei își stabilește un vis în viață. Ar fi trebuit să-l împlinească în următorii patru ani, înainte de următoarea finală a Cupei Mondiale. Doar că drumul pe care-i poartă viața face ca fiecare vis să se deplaseze cu un pas la dreapta. Și astfel ajungem ca fiecare să trăiască visul celuilalt. Și nici măcar nu-și dau seama de asta pentru că biletele pe care și-au scris visele sunt ținute la secret. Dar întrebările și relațiile dintre ei sunt libere.

Pentru mine o carte durerosă. Stăteam să mă gândesc dacă eu mai am prietenii din adolescență, pentru că practic despre asta e vorba. Și-mi dau seama c-am trăit un fel de dezrădăcinare. Că nu am păstrat acele legături care să mă aducă în situațiile descrise de Eshkol Nevo. Prietenii mei de ani de zile s-au răspândit peste tot în lume.

E o carte aparte pentru acest colț de lume. Cred că noi aici ne facem prieteni la maturitate și că nu ne deschidem de tot față de ei. Or în cartea lui Eshkol Nevo, acești oameni trăiesc în simbioză. Își expun părerile, iubirile, au grijă de copiii lor, își împart viața cu decența și parcimonia clasei mijlocii. Să nu credeți că trăiesc ca într-un kibuț când trebuie să împartă tot. Ei aleg să-și împartă problemele, să trăiască bucuriile, dar la fel de bine dispar unul din viața celuilalt pentru a lăsa loc de respirație.

Și, nu, nici aici nu e nimic perfect. Chiar și așa, între ei au loc trădări, oamenii se judecă și-și pun întrebări. Iubirea nu e sfântă între ei, așa cum nu e nici adevărul. Se fură iubite, se încheie iubiri, se ascund lucruri, dar la final și întotdeauna sunt acolo fiecare dintre ei să se sprijine.

Cartea este punctată de fotografii a căror căldură este aparte. Fiecare situație este descrisă atât de vizual ca și cum ești lângă aceste personaje. Scenele au parte de o scriitură atât de vie, fie că sunt triste sau erotice. Darul lui Nevo este că are o scriitură cinematografică. Scrierea lui Nevo are miros, are dimensiune, are erotism, chiar le vezi pe cele două femei care se iubesc. Căderea în depresie a lui Yuval este atât de naturală încât îi pare că scriitorul a studiat înainte psihiatrie și psihologie. Fiecare etapă are parte de o descriere care te îngenunchează și te pune jos. De la mizeria din chiuvetă până la pierderea gustului.

De asemenea, descrierea iubirii este spectaculoasă.  Aproape o vezi pe Yaara, îi vezi ochii și claviculele. Mirosul ei este acolo, nu mai zic de vorbe. Praful, muzica și agitația orașului mare sunt acolo, Ca și toate nenorocirile pe care le aduce războiul.

Una dintre scenele magistrale este cea în care Yuval face parte dintr-o echipă de militari care distruge viața unor oameni din colonii. Și atunci este unul dintre momentele în care narațiunea se rupe. Pentru că această carte începe ca o plimbare pe plajă, într-o muzică lină și se sfârșește pe pantele unui munte, în muzică rock, în care cobori o avalnașă și te întrebi unde se oprește.

Cartea asta este însăși viața. Ea nu e nici veselă, nici tristă la nesfârșit. Oamenii obișnuiți nu sunt nici buni, nici răi până la capăt. Totul este plin de umbre și de nuanțe. Și prea puțină lume își trăiește viața și visele. Ce te faci, însă, când cei mai apropiați trăiesc ce-i al tău: iubirea ta, pasiunea ta, menirea ta? Chiar așa, ce te faci când cel mai bun prieten al tău trăiește cu iubirea ta? Dar e același om care ți-a salvat viața și ți-a dat tot ce are, inclusiv cine ești. Cum suporți și ce spui?

Nu-i așa că-i greu? Luați Simetria dorințelor și găsiți răspunsul.