Epidemia de Coronavirus. „Aici nu sunt medicamente, nu există personal medical, nu avem mâncare”

Epidemia de Coronavirus a făcut, în mod oficial, mai mulți morți decât epidemia precedentă, de SARS. Cele două virusuri fac parte din aceeași familie. Doar că acesta Coronavirus, care declanșează peneumonia, se răspândește mult mai repede. Bilanțul oficial al celor infectați se situează undeva la 37 de mii, dar adevărul ar putea să fie mult mai negru. De ce? Pentru că orice regim comunist, autoritar, sau care este dominat de un singur partid politic are darul minciunii și al lipsei de transparență.

Acest lucru trebuie explicat. Știu că lumea este căzută în admirația ridicării celor două spitale de campanie, șmecheria de marketing a partidului comunist, dar lucrurile stau rău și foarte rău, dacă le privești la firul ierbii. 

Autoritățile comuniste au știut mai bine de trei săptămâni că virusul se transmite de la om la om, dar nu au anunțat pe nimeni și nu au luat nicio măsură. Acest lucru este confirmat de surse multiple de pe rețelele de socializare din China. Partidul poate controla presa, dar nu poate controla Weibao, Twitter-ul local, decât după ce dovezile au fost publicate. 

Una dintre dovezi este o fotografie de la o întâlnire cu ușile închise a cadrelor medicale. De acolo a apărut un slide cu rata îmbolnăvirilor. Slide-ul arăta numărul de îmbolnăviri ale cadrelor medicale de la diverse spitale din Wuhan, data la care s-au produs, cu cine au intrat oamenii în contact și trăgea concluzia că îmbolnăvirile s-au făcut de la om la om. Întrunirea era de la începutul anului. Între timp, contul de Weibao care a publicat-o, nu mai există.

Pe 11 ianuarie autoritățile chineze încă refuzau să spună public că virusul este transmis de la om la om. De abia pe 20 ianuarie au spus acest lucru, anunțând că un singur pacient a îmbolnăvit 14 persoane. 

Între timp, rețelele sociale din China au explodat pur și simplu atunci când în țară a fost răspândit un raport din The New England Journal of Medicine. Raportul este realizat de medici și cercetători chinezi care lucrează în Wuhan și provincia Hubei. Raportul atestă că se știa de infectările de la om la om de la jumătatea lunii decembrie. Această informație a stârnit valuri de indignare căci anunțul oficial a fost făcut doar pe 20 ianuarie. 

Dincolo de aceste date mai este ceva la care trebuie să vă gândiți. Situația de pe teren care rată mult mai prost decât ne putem imagina. Statul chinez poate concentra resurse majore, dar nici el nu poate livra tot ce este nevoie în acest caz. 

În Wuhan sunt 14 spitale desemnate să se ocupe de cazurile de Coronavirus. Plus cele două spitale de campanie. Medicamentele, măștile, costumele de protecție nu sunt de ajuns. Cu atât mai puțin numărul de medici și asistente. Sute de oameni vin zilnic către aceste spitale. Ei nu mai sunt admiși și sunt trimiși acasă. Potrivit unei angajate „vor fi primiți înapoi când moare cineva.”

Personalul medical lucrează zile în șir, fără pauză și-n condiții proaste. Se lucrează zi lumină. În tot acest timp sunt expuși bolii. În spitalul în care lucrează această femeie, 70 de cadre medicale au contractat boala. Unii dintre ei au căzut pe jos de la epuizare. Chiar dacă au echipament, o mască pusă prost, o mănușă neajustată, duc la îmbolnăvire. Atenție, nu toate măștile funcționează, ci doar cele special concepute. Spitalele nu primesc mai multe de 200 de măști pe zi și aceasta este una dintre principalele probleme. 

Pentru că restaurantele din oraș nu sunt funcționale, nu există hrană care să fie livrată în toate spitalele. Tehnic, doctorii mănâncă din donațiile publicului. Dar aceasta este fața văzută. Cea despre care se vorbește mai puțin se află în zonele de carantină sau zonele de campanie, spitalele ad-hoc înființate de autorități. 

Atenție, nu vorbim despre cele două spitale de campanie care au fost ridicate în zece zile, ci de cu totul altceva. E vorba de spitale de campanie care sunt făcute pe stadioane, în săli de sport sau în școli și în care sunt aduși bolnavi care nu pot intra în spitalele obișnuite, cei care sunt puși în diverse forme de carantină, sau aflați în stadii ușoare ale bolii. 

Într-un video postat pe o rețea socială pe 6 februarie un pacient spune: „Aici nu sunt medicamente, nu există personal medical, nu avem apă caldă, nu se află mâncare, căldura lipsește și curentul electric se oprește din când în când. De fapt, este ca un lagăr de concentrare.” Un alt video, intens circulat îl arată pe directorul locului respectiv spunând în felul următor. „Acesta nu este un spital, este de fapt un loc de carantină. Nu-mi asum responsabilitatea pentru nimic rău din ce se poate întâmpla.” Omul este confruntat de pacienți și rude ale acestora. Îi îndeamnă să-și procure singuri medicamente și spune că nu știe ce se va întâmpla când rudele nu le vor mai aduce pastilele. „Ideea generală este că de aici nu mai puteți pleca, odată intrați. Trebuie să-i ferim pe cei sănătoși.”

Scenele dramatice din „carantina” de la stadionul local abundă. Nu există căldură, curentul se oprește, oamenii nu au medicamente, nu e nimeni să facă curățenie. Și cu atât mai puțin nu este personal medical. În câteva videouri vezi oameni care tușesc violent, dar și unii care nu se pot ține pe picioare. 

Autoritățile comuniste l-au demis între timp pe oficialul care coordona acțiunile medicale în provincia Hubei. Lumea crede că este, însă, prea puțin și prea târziu. Și nici perspectivele nu arată mai bine. De luni, majoritatea chinezilor vor trebui să se întoarcă la muncă, după vacanță și o pauză impusă de două săptămâni. Nimeni nu știe cum se poate întâmpla acest lucru. Dacă oamenii nu revin la treabă, economia riscă să se dărâme. Dacă revin, se poate petrece o tragedie. Deocamdată, povestea pare să aibă un sfârșit prea optimist.

Sursele acestui articol sunt în publicațiile NYT, The Washington Post, BBC, The Epoch Times și The New England Journal of Medicine.

Fotografia este publicată de Epoch Times și realizată de Getty.      

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *