Dragă Domnule Varujan Vosganian,

 

Marele păcat al cărții dumitale e că te-ai apucat de politică. Așa că, atunci când spun că e o carte mare, toată lumea întreabă: Cine mă, Varujan?  Păi cum să le explici oamenilor că trebuie să dezlipească activitatea publică de cea scriitoricească? Oricum, cei mai mulți dintre ei te știu de la televizor și nici nu știu că dumneata scrii și cărți. Și mai e și reflexul ălă de autoapărare, firesc, al cititorului în fața cărților scrise de persoanele publice. Știi cum e. Când nu-i mai ajunge unuia mărirea sau prețuirea, e musai să o treacă și într-o carte, să ajungă intelectual. Până și omologul matale politic, Ghiță Falcă, a scris o carte.

Dar asta e politică. Ea strâmbă, denaturează, deformează.

Așa că nu o să fie nicio luptă să-mi conving prietenii că  trebuie să citească această Carte a șoaptelor. Și o să le spun cam așa: că e istoria unui neam din coasta noastră, e istoria unui popor care trăiește printre noi și pe care de abia o bănuiești. Că strânge la un loc povești fascinante cum numai orientul poate da. Că miroase a casa bunicilor, a gutui și a șerbet. Că îți povestește și ne repovestește copilăria, când bunicii se îngrijeau de tine, când oamenii aveau timp să se adune la o cafea după masă, când împărțeau bune și mai ales rele. Că pe masă se punea colivă și nuci prăjite, acoperite de scorțișoară. Că poveștile se spuneau pe lângă radio și că mai era timp să-și vezi de ale tale.

Și dacă le-aș spune toate astea, i-aș minți frumos, așa cum faci dumneata. Că [citat]astea nu sunt strânse la un loc decât să acopere mirosul greu al morții care răzbate din fiecare filă a acestei cărți. Moarte în toate felurile. De la moartea bună în timpul unor vremuri mai liniștite, până la moartea cruntă în vremurile cele mai îngrozitoare. Moarte care te lovește și te năucește, căci Varujan scrie ca și cum ar picta, scrie în imagini care te hăituiesc, te lovesc, te urmăresc.[/citat] Imagini care au miros și care nu te lăsa să dormi, dar mai ales nu te lasă să uiți. Câți dintre voi ați văzu un mort în picioare, rămas așa din cauza frigului, cu picioarele prinse până la genunchi  în îngheț? Iar dacă îl lovești  să se spargă în bucăți, iar mâinile ca niște ramuri să i le rupi ca niște vreascuri. Unde s-ar putea vedea așa ceva? Unde a văzut Varujan așa ceva? Păi, într-un genocid la fel de mare ca cel evreiesc, scris cu 30 de ani înainte prin Anatolia și împrejurimi. Atunci când turcii au omorât un milion și jumătate de armeni, doar pentru că existau.

Descrierea  convoaielor morții e una dintre cele mai bune pagini pe care le zugrăvește Varujan în cartea sa. Simți și vezi  totul: foamea, mizeria, umilința, vânzarea copiilor, curajul…

Unii au scăpat să povestească. Cumnatul bunicului lui Varujan e unul dintre ei. Vândut la arabi, a trebuit să fugă și a doua oară. Ca mulți alții, a ajuns în România. Unde a crezut că a scăpat, dar asta a fost doar 20 de ani. Când viața a părut că-i dă un răgaz, taman atunci au venit bolșevicii. Numai bine să-i ia la vânturat pe toți armenii, să-i ducă “acasă” la mai bine sau „acasă” tocmai în Siberia. Așa s-a născut un domn celebru în comunitate, numit Staipelochian , codul cu care armenii își scriau că trebuie asă rămână fiecare pe unde a apucat și nici vorbă să revină pe acasă.

Așa apare  și umorul cu care Varujan te mai scapă din când în când de mirosul morții. Ar fi fost o carte dureroasă fără el, iar așa e doar o carte omenească cu toate ce îi sunt date să vadă omului într-o viață.

Cum e de exemplu ședința de partid în care armenii trebuiesc convinși să se întoarcă din România, înapoi acasă, însă într-o Armenie bolșevică.  Cum nu erau destui armeni să umple sala, locurile goale au fost ocupate de activiști români. Vorbitorul e armean venit însă din Rusia. Iar agitatorii strigă ”jos” sau „sus” la indicația unui braț de la balcon. [citat]Așa se face că jumătate de sală nu pricepe discursul, vorbitorul nu înțelege ce strigă sala, iar singurii care pricep și una și alta sunt armenii de la mijloc. Ei nu știu însă ce să facă și ce să aleagă între cele două neguri care le stau în față și în spate. Un pic de istorie pusă într-o sală de cinema.[/citat]

Familia  domnului Vosganian, a ales să stea Bunicii Garabet și Setrak au negociat fiecare cu comunismul în felul lui. Garabet era risipitor, fire de artist, Setrak era  strângător, fire de neguțător. „Comunismul  făcut pace”, spui la un moment dat: „Garabet nu a mai avut ce risipi iar Setrak nu a mai avut ce strânge”. Cea mai scurtă și bună concluzie pentru așa o nenorocire.

[citat]Mă bucur însă că familia Vosganian a ales România. Și  pentru prezența dumitale în spațiul politic, dar și pentru această carte, una dintre cele mai bune cărți românești pe care mi-a fost dat să le citesc.[/citat] E genul acela de carte pe care ar trebui să-l pui în bibliografiile școlare. Mult mai ușor s-ar învăța istoria și cu siguranță ea ar fi de neuitat.

Așa că, domnule Vosganian,  poate ar fi mai bine să vezi mai mult de îndeletnicirile învățate de la bunicul dumitale, decât de cele lumești, din politică. Căci rezultatul lor va rămâne peste ani și ani, exact cum și-ar dori poporul din care faci parte, în liniște și împăcare.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la Dragă Domnule Varujan Vosganian,

  1. dan spune:

    Pacat ca dl.Vosganian a intrat in politica.El ramane,nu are cum sa scape,de caracterizarea de LAS.S-a rugat, aproape in genunchi,de colegii lui sa nu-l trimita in fata procurorilor.Pe aceiasi acuzare Videanu,parca,merge in instanta.Daca esti nevinovat de ce ti-e frica ?

  2. Catalin Catalin spune:

    @dan. Tocmai asta as dori. Sa va conving ca indiferent ce credeti de Varujan aceasta carte merita citita. Si ca e importanta.

  3. marlene spune:

    Domnule Striblea, aveti si nu aveti dreptate. Domnul Vosganian trebuia sa fie (si) in politica, macar pentru a ridica nivelul intelectual al discursului parlamentar. Pentru dansul, acum , e un moment greu, chiar daca a scapat de umilinta mersului la parchet. Daca citeste postarile de pe FB…….il apuca groaza! Eu cred ca este de buna credinta si, doar pentru ca numele lui este alaturat unuia ca Ioan Niculae, il face automat vinovat? Sa ramana acolo, sa se tina tare si sa mearga inainte, eu asta doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *