De luni mă întorc cu un program zilnic la televizor

Câteva explicații:

Mulți dintre voi mi-au transmis în ultimul an că mă așteaptă din nou la televizor. Alții, la fel de mulți , mi-au spus să-mi caut altceva, să mă îngrijesc de sănătătate, că nu pot rezista la ritmul unei televiziuni. Unii mi-au spus că nu merită să mă întorc pentru că televiziunea e un mediu toxic, care corupe. Privind în acest an, cu mai multă detașare, industria din care fac parte, trebuie să recunosc că lucrurile nu stau bine. Unele programe sunt de speriat. Iar televiziunile sunt supuse atacurilor permanente atât din partea politicului cât și a colegilor de breaslă.

Cel mai mare reproș care li se aduce este că au pervertit ideea de jurnalism. Și probabil că în mare au dreptate. Sunt lucruri îngrozitoare la televizor. Sunt lucruri care mă sperie și pe mine. [citat]În fapt, televiziunile, într-o bătălie crâncenă pe audiență, au renunțat la jurnalismul informativ și vin să confirme părerile publicului sau se joacă cu latura emoțională a acestuia. Nu voi face multă teorie, dar unul dintre motive e că astăzi informația ajunge la public instantaneu și pe o sumedenie de canale. Asta modifică și abordarea programelor tv.[/citat]

Cât privește latura politică, eu am împărțit demult jurnaliștii în unii cu vederi de stânga și de dreapta. Le-am respectat tuturor modul în care își fac meseria și nu mi-am jignit niciun coleg de breaslă. Știu că fiecare își pune în traistă cât poate duce. Și mai știu că până la urmă, publicul e cel care ne judecă pe toți.

Am renunțat de mult însă să judec la grămadă. Să spun că jurnaliștii de la cutare ziar sunt mai puțin respectabili sau profesioniști pentru că în ziar sunt emoticoane după cuvinte. Sau că site-ul cutare e plin de fete goale și pariuri. Sau că publicația care are cei mai buni jurnaliști face cele mai mari șmecherii  cu audienta pe internet. Am învățat să nu aplic imaginea generală a unui produs peste oamenii de acolo. Presa nu are cum să fie diferită de România. Peste tot sunt oameni buni, răi și unii care sfințesc locul.

De asta nu am nicio emoție privind întoarcerea mea la tv. Sper că oamenii mă vor judeca pe mine și pe colega mea. Ultima Oră va fi realizată  de luni până joi la 18.50, împreună cu Liliana Ruse, unul dintre cei mai respectați jurnaliști de politic din România. Și o prietenă în care am mare încredere. [citat]Știu că împreună putem face un program corect, echilibrat, cu multă informație în premieră și care va ajunge relevant în scurt timp. Și nu o să fug de breasla mea. E meseria mea. Sunt colegii mei. Am trecut împreună prin bine și prin rău. Și mie mi-au fost alături.[/citat]

Desigur, de aici vor veni și înjurăturile, dar în televiziune e ca la fotbal. Ai intrat pe teren, unii te înjură alții te iubesc.

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

16 comentarii la De luni mă întorc cu un program zilnic la televizor

  1. zoe balan spune:

    VA UREZ MULT SUCCES !

  2. gina spune:

    La cit mai multe emisiuni , si sanatate in primul rind ! Succes !

  3. cojocaru sultana spune:

    Catalin iti urez mult succes si multa sanatate , ai grije de tine , am urmarit emisiunea ta , ma bucur ca reei emisiunea . Cu respect Tana Cojocaru

  4. marlene spune:

    In cazul asta……mult succes si sanatate! Grija mare, nu e de joaca!

  5. eu spune:

    Bine! Îți doresc, vă doresc SUCCESE! ….cândva îmi plăceai, astăzi nu mai știu. Uite: în afară de greșelile gramaticale, sau de exprimare care abundă la (așa-numiții) jurnaliști, și de faptul că ei se vând încoace-și-încolo mai pogan decât o fac politicienii, în afară de astea și de multe altele la fel, e foarte rău că voi nu spuneți adevărul, măcar că știți că mințiți. Nespunerea adevărului, atunci când el e evident, e o mare racilă a societății noastre, dar când e la televiziuni, racila devine dezastru. Iertat să fiu!

  6. radu ardelean spune:

    Pe cine intereseaza ? Cataline nu esti decat un yesman care executa cu slugarnicie ce spune Ghita, faci emisiune pentru ca alegerile bat la usa iar voi, slugile trebuie sa indepliniti intocmai ordinele primite, adica, MANIPULARE, DEMAGOGE, PUPINCURISM, LICHELISM si SLUGARNICIE Nu uita un singur lucru, ai fost pe moarte iar D-zeu mai este cateodata si roman !!!

  7. Ama spune:

    Lucrand la postul la care lucrati,cam cat de corecti puteti fi?

  8. Catalin Catalin spune:

    O sa va explic la un moment dat cum functioneaza un postac si cine se ocupa de asta. Dar ca idee: nu isi dau numele real, nu citesc ce ai scris si nu folosesc argumente. apoi pt 10 le pe zi, uneori nici macar aia, stau si indeplinesc comenzi. Eu zic doar sa va dea Dumnezeu sanatate.

  9. ulea spataru spune:

    Dicianu Nicolae spune:nu sunt postac si nu am 10 lei/zi. Incearca sa intelegi ca nu toti suntem ca tine,nu toti gandim ca tine…lasa-ne macar posibilitatea de a avea propriile noastre pareri,propriile noastre ganduri.Semneaza,un prost. P.S.:Iti doresc,sanatate,tie si familiei tale…restul, depinde de tine.

  10. Catalin Catalin spune:

    @ ulea spataru, linisteste-te, in viata nu e vorba doar de tine.

    1. Dragos Ungureanu spune:

      Domnule Striblea, nu pot decat sa va doresc multa sanatate caci aveti mare nevoie de ea, in rest chestia cu revenirea, sincer mai bine stateati acasa. Chiar nu vroiam sa las nici un comentariu dar m-am simtit atacat pe genralizarea aia cu postacul, vad ca daca cineva are o parere trebuie sa fie postac sau sa fie jignit subtil.
      Ideea este ca mai sunt si persoane care au coloana vertebrala si gandesc asa cum vor ei nu cum incercati voi marea parte a jurnalistilor sa ii manipulati, de fapt de asta va intoarceti pe sticla, nu asa?
      Chiar nu ma intereseaza cariera dumneavoastra, am incertat sa va urmaresc cand am vazut acelasi gen manipulator ca cei de la antene sau de la b1 si in plus am ajuns sa cred ca jurnalismul impartial si necomandat politic a disparut demult din viata noastra. De fapt ma intreb daca a existat vreodata. Ati ramas aproape toti niste executanti, nimic mai mult si asa ma apuca o scarba si un dezgust…..
      In rest multa sanatate domnule, cred ca va era mai bina acasa daca nu era „foame de bani sau de faima”

  11. Delia spune:

    Buna ziua! marturisesc ca nu prea urmaresc tv la care lucrati, dar, deoarece dvs. nu m-ati dezamagit pana acum, voi urmari emisiunea dvs. alaturi de dna. Liliana Ruse. Va doresc multa sanatate, intelepciunea de a v-o proteja si mult succes in ceea ce doriti sa intreprindeti.

  12. Ion Dutescu spune:

    Oportunist,” joaca”, dupa cum plateste mogulul. Din pacate, deontologia de jurnalist lasa de dorit. Pe termen scurt beneficiaza de bani, pe termen lug o sa beneficieze de mila (mintea cea de pe urma).

  13. Catalin Catalin spune:

    @dragos ungureanu. Nu generalizam. Ma refeream strict la comentariile care vin din senin, iti arunca ceva vorbe fara nicio legatura cu subiectul, cauta deliberat sa jigneasca si apoi dispar. Credeti-ma, imi face reala placere sa polemizez, dar pe o chestiune data. Iar comentariul dvs e ok.chiar va invit sa urmatiti programul si sa-mi spuneti care e manipularea. In rest mi-am castigat dreptul de a fi injurat. Si salariu aveam si inainte

  14. Kati spune:

    Poate cineva sa-mi explice si mie de ce pe toate televiziunile de kk din tara asta este toata ziua acelasi buletin de stiri cu aceleași stiri repetate la infinit ??? Chiar nu se mai gasesc chestii de inverstigat si de informat publicul ? Sau e o intelegere intre televizuini pe subiectul asta? Poate o mică cenzura? Așa una mică?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *