Dacă avea o pilă, ursul murea mai ușor

Pentru noi, cei care ne uităm la televizor, este aproape de neînțeles cum un urs rănit a stat pe un drum național aproape o zi întreagă, fără ca să fie ajutat. Fără să-i fie curmată suferința. De fapt, am avut ocazia să asistăm la o lecție de birocrație în direct. Scuzați-mi comparația, dar a semănat cu cazul Caracal. Și acolo statul a stat și s-a uitat la victimă cu orele în șir. Fără să ia o decizie sau fiindu-i frică de o decizie. 

Aici lucrurile sunt relativ simple. Statul român are o Hotărâre de Guvern, 323 din 31 martie 2010, care se referă exact la capturile și uciderile accidentale. O să fiți impresionați că de un astfel de caz de ucidere accidentală se ocupă nu mai puțin de șapte instituții. 

Aplicarea măsurilor de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale speciilor prevăzute la art. 1 este asigurată, după caz, de:

a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

d) agenţiile judeţene şi regionale pentru protecţia mediului;

e) comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

f) autorităţile administraţiei publice locale;

g) centrele de reabilitare/îngrijire.

Toate astea au și un Comitet Național și un sistem de raportare de jos în sus a unor astfel de situații. Hotărârea stabilește și faptul că fiecare instituție de aici are un om de contact care se ocupă de treaba asta. Și apoi emit niște hârtii și fac diverse tipuri de birocrație. Ne interesează în mod deosebit articolul 15

(1) …(2) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1) iau măsuri imediate pentru preluarea şi plasarea provizorie în custodie în cadrul centrelor de reabilitare/îngrijire a exemplarelor de faună sălbatică capturate accidental, bolnave, rănite sau aflate într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, până la atingerea stării fiziologice normale care să le permită reintroducerea în habitatele naturale de origine.(3) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1), iau măsuri imediate pentru ecarisare şi pentru transferul în acest scop al cadavrelor exemplarelor de faună sălbatică ucise accidental, după completarea declaraţiei privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, majoritatea instituțiilor enumerate, inclusiv pădurarul locului, au obligația de a sesiza pe linie ierarhică un astfel de caz. Tehnic, în decurs de zeci de minute un astfel de caz este aflat direct de Ministerul Mediului, de Agenția pentru Mediu, de șefii cei mari ai Gărzii de Mediu și de prefect. Repet, fiecare instituție are un om de contact în domeniu. Garda de Mediu trebuia să ia toate deciziile, prefectul să supervizeze ce face și să administreze circulația și paza, iar Ministerul Mediului să dea aviz de ucidere, dacă e cazul. Așa s-ar înțelege prima dată. Nu știm cine a greșit, dar autoritățile locale o dau pe centru. Iată ce spune șeful CJ pentru ziarharghita.ro

Îi mulțumesc și pe această cale domnului ministru Costel Alexe, pentru operativitate, dar totuși cred că situația nu este normală. Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu servește deloc rezolvarea urgență și decentă a unor asemenea situații. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să așteptăm avizul din București, trebuie să avem dreptul să luăm decizia și să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentrălizării în asemenea situații. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăși nu este normal, deci solicităm autorităților centrale o descentralizare urgentă – a declarat Borboly Csaba 

În replică ministrul de interne l-a dat afară pe prefect, care ar fi răspuns de coordonare la fața locului. Bonus, ministrul spune că în astfel de situații, nu mai e nevoie de avizul de recoltare și o dă înapoi la locale. 

Din păcate suntem într-o situaţie regretabilă şi trebuie să recunoaştem, cu adevărat tristă. Această situaţie se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi şi ucideri accidentale, iar aici legislaţia este foarte clară. Atribuţia de intervenţie trebuia să fie a Jandarmeriei şi a medicilor veterinari arondaţi DSV. Pe această situaţie, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare. Şi cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă. E inuman, vă spun sincer, să laşi un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii” 

Ce concluzie tragi de aici? Că, în România, de la periferie spre centru, administrația nu știe ce legi are la dispoziție, cum le poate aplica și că nimeni nu-și asumă nicio decizie. Toată lumea pare paralizată de o frică ieșită din comun. Nimeni nu vrea să greșească, toată lumea așteaptă să se acopere de hârtii. Fie că este om sau animal, nimeni nu știe cum e mai bine să facă și totul pare o interpretare în comun și cât mai placidă a legilor. Nu are importanță cine moare, important este cine nu răspunde. Iar oamenii aceștia, vreme de 24 de ore, și-au pasat responsabilitățile și au fugit de răspundere. 

Cauza? O știți la fel de bine ca și mine. După ani buni de politizare, pilăraie și tăieri ale colțurilor, oamenii nu mai sunt capabil să ia decizii corecte sau să analizeze clar ce li se întâmplă. Statul e doar o formă care trebuie să încaseze salarii și care se autogenerează în ideea de a pune obstacole oamenilor. Acoperirea cu hârtii, apetența spre șpagă, încetineala și superioritatea față de restul lumii sunt atributele acestuia. Un prost fudul și îmbuibat care dă cu fundul de pământ la orice situație care nu presupune mutatul unei hârtii. 

Foto: ziarharghita.ro

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *