Curs de gândit în public. Cu Amalia Sterescu

”Aveam toate șansele să nu reușesc în viață”, își începe Amalia Sterescu discursurile. Uneori și interviurile. Mă așez un pic mai bine în scaun. Urăsc discursurile corporate. Mi se par artificiale. De la înălțimea poziției de vicepreședinte Oracle, a unei tone de bani probabil,  a câtorva premii și a respectului unui mediu a cărui preocupare constantă e să ți-o tragă, îți permiți să spui una din asta. Plus trei copii și o căsnicie fericită.

E discursul motivațional perfect. Sunt convins că în mediul aseptic dintr-o corporație, cu niște cetățeni în fața cărora ești personalizarea succesului absolut, este exact ceea ce trebuie să le spui. Profesional și personal, Amalia Sterescu este succesul pe care îl caută întreaga lume.

”Am fost crescută de o mamă singură, lângă gara din Câmpina. Avantajul era că știam prima când vine iarna, că vedeam vagoanele pline de zăpadă. Și anunțam întreaga lume că vine iarna. În clasa întâi am învățat într-un depou.” Școala picase la cutremurul din ’77. ”Am văzut atunci prima formă de voluntariat și de funcționare a comunității. Lumea a pus mână de la mână, făcuseră un lanț uman ca să construiască școala din deal”

Norocul Amaliei tot școală se numește. Culmea, o școală de țară. ” Ne-am mutat, cu mama, într-un sat dintre Râmnicu Sărat și Buzău, Fundeni-Zărnești”.  

Dacă e să-ți pună cineva piedici în viață, apoi atunci desprea asta vorbim, iar discursul nu mai este tocmai corporate. Câmpina parcă ma sună într-un fel. Dar azi, de la țară de la Buzău, mai greu ajungi la Oracle.  ”Am dat peste niște profesori foarte dedicați. M-au inspirat, m-au făcut să-mi doresc să învăț. Mi-au dat motivație și dorința de a merge mai departe. Plus că m-au lecuit de timiditate. Cum recitam și cântam frumos m-au tot scos în fața clasei și a școlii, până mi-a mai trecut.”

La finalul liceului a primit un certificat de dactilografă. Felicitări! Cu el înainte, la fabrica socialistă, REMAT Buzău. Și-a dat seama că nu e de ea. Nu prea avea ce face acolo. Plus că era măcinată de ambiție.

fotografie-Amalia-Sterescu-1-537x350

Trei pași să reușești în carieră

Ai simțit vreodată că ești o fată de la țară? Nu o spun în sensul rău, ci în sensul în care îți era limitat accesul la anumite lucruri:

”Nu m-am considerat niciodată fata de la țară și nu am avut complexul provincialului, dimpotrivă – lipsa plasei de siguranță și a securității financiare m-au propulsat înainte, succesul a fost doar o consecință.”

Un soi de ambiție ascunsă cred, căci nu lasă să se vadă dacă o macină ceva. Amalia vorbește clar, precis, fără a lăsa loc emoțiilor. Antrenament mult.

A încercat la facultate, Istorie la București. A picat. ”Am avut o teză foarte bună. Dar mi-au dat notă mică și când să suțin contestația, am constatat că sunt o mută. Nu aveam vorbe la mine.” Eșecul ăsta, tot un fel de noroc. Avea să o lecuiască de muțenie definitiv. A rămas la București și undeva instinctiv a văzut că succesul în noua societate înseamnă să fii student la drept și să lucrezi în mediul corporate. Nu manager de la început, stimați cititori mai tineri. Ai de tras mult până la o poziție de coordonator. Amalia a luat parte la trei start-up-uri românești: Mc Donalds, Connex și Oracle. Simt că la Connex îi e cel mai drag. ”Sunt prima persoană care a răspuns la *222. De aici s-a format o întreagă generație de manageri. O atmosferă specială, cu totul diferită față de ce știa România post-comunistă”

Cu școala nu s-a oprit. A mai făcut și în străinătate cursuri de mangement sau la maturitate unele care țin de comunicare. Cât despre succes, el vine aproape întotdeauna de la o idee.

”În 2002 am avut idea de a le oferi clienților Connex aceeași calitate a serviciului atât pe GSM, cât și pe date. Am înființat o echipă de la zero și am dovedit că ideea mea funcționa, am combinat resurse cu abilități tehnice, cu cei mai buni specialiști de relații cu clienții și rezultatele s-au văzut în indicatorii de satisfacție a clienților: 10% creștere într-un an. Asta m-a propulsat ca manager și mi s-a oferit șansa să mă ocup strict de clienții strategici Connex.”

De aici Amalia merge doar în sus. Până ajunge vice-president la Oracle. Responsabil cu serviciile de peste mări și țări. ”Am fost promovată Vice President – adică până la Larry E. mai aveam fix 2 niveluri ierarhice. Eram responsabilă de reînnoirea contractelor de suport Oracle pentru clienți din 51 de țări cu o valoarea contractelor de la 2kUsd la $1M. Operam 3 centre de suport pe care le-am înființat de la zero: România, India, China și conduceam o echipă de 300 angajați, direct îmi raportau 3 directori din România, unul din Hong Kong și un sr. manager din India.” V-am spus că femeia este corporate până în măduva oaselor. Hai să vă traduc ce înseamnă treaba asta: trebuia să-i convingă pe clienți să semneze din nou contracte de 2 miliarde de dolari. Punct.

Mediu predominant bărbătesc. Îți cere multe c…, presupunerea mea. Iar Amalia nu-mi face impresia unei persoane cu mână de fier.

 ”Auzi, ești ce s-ar numi corporate bitch? Ai călcat multă lume pe cap?”

”Cred că dacă mi-ar fi plăcut cu adevărat să fiu „corporate bitch” aș fi rămas în corporație, m-aș fi luptat pentru bugete cât mai mari, cât mai mulți subordonați și un network care să-ți crească aria de influență. Mie îmi place să construiesc, iar când ești corporate bitch, îți pierzi prea mult timp să aperi ceea ce ai și să le faci altora viața grea.” Nu-mi spune dacă a ”omorât” multă lume, doar că i-a învins. Yeah, right…  Se poate face și politicos.

” Ești bogată?”, îi curm brusc cuvintele frumoase. ”Ca VP Oracle, eram plătită atât cât e plătit un VP în SUA, conform politicii organizației.” Deci este, raportat la România. Îmi rezerv dreptul de a traduce unele fraze corporate.

Dar să revin. Spuneam că mă așez mai bine în scaun, pentru că parte din lucrurile astea le-am aflat la cursul de public speaking al Amaliei Sterescu.

amalia curs

Cum să înveți să vorbești în public

Am primit o invitație  și am zis să merg. Ciudat, mai ales că eu am o meserie care ține de vorbit în public, zilnic al câteva sute de mii de oameni. Cu o nunață. La televizor e un mediu controlat. Sunt colegii mei, câteva camere, un mediu pe care îl știu și nu mă emoționează. Dar pune-mă în fața unei mulțimi vii, pe care nu o știu. Oameni care se uită la mine și reacționează. Lasă-mă să pun o întrebare într-o sală plină cu câteva sute de oameni. Să vezi atunci bătăi de inimă și tensiune crescută.

O reacție firească, îmi explică. E frica de a nu-ți pierde reputația și o simte orice vorbitor în public. Și e o chestiune care se antrenează. De care scapi. Amalia Sterescu a vorbit unor mulțimi mai mici sau mai mari. ”Îmi sărea inima din piept când trebuia să pun o întrebare în fața unor mulțimi. Au fost și săli de board complicate. Cu zeci de oameni importanți care trebuiau să ia decizii. Prezentări după care se decidea dacă se concediază sau nu zeci de persoane.”

Fiecare experiență din asta a făcut-o pe Amalia să descopere că aici e o întreagă piață. ”Sunt oameni, excelenți manageri, care se blochează în fața în fața angajaților. Nu mai pot scoate o vorbă. Și în momentul acela  încetează să fie lideri în fața angajaților lor. Cei mai mulți manageri de corporații nu știu să facă bussiness networking. Ei  sunt axați doar pe zona lor și când ies din sediu se blochează. Nu știu ce să facă în prezența altor oameni, la un cocktail. Aici intervin eu.” Pe lângă public speaking, Amalia Sterescu face și coaching sau mentoring. Ceva ce mi-ar fi fost și mie de folos după prima mea conferință de presă ca reporter la Realitatea.  Am pus o întrebare și am auzit râsete în sală, nu pentru că întrebasem o prostie, ci doar pentru că eram de la Realitatea, o televiziune despre care, la începuturi, nimeni nu înțelegea ce vrea. Te blochează un pic, dar eu mi-am promis să-i mănânc de vii pe unii din camera aia. Poate dacă aveam pe cineva să mă îndrume, atunci, aș fi râs de toată treaba.

Cum reacționează Amalia la întâmplări la care e pusă în dificultate. ”Mi s-a întâmplat să fiu într-o întâlnire în care erau numai bărbați. O țară orientală. Am vorbit. M-au ignorat. Au continuat să vorbească între ei. Am vorbit din nou. De abia atunci m-au băgat în seamă. Să fii manager într-o corporație e o chestiune dificilă pentru o femeie. Mai ales când vrei să ai și familie. Dacă ești însărcinată, imediat apare întrebarea. Când te întorci?  Știi că nu poți sta mai mult de trei sau patru luni. Dar se întâmpla altceva. În patru luni se modifică centrele de influență din companie. Se fac alte trasee. Alte grupuri de putere. Trebuie să recuperezi. De trei ori am făcut drumul ăsta.”

Amalia Sterescu și soțul său Vladimir au trei copii și 11 ani de căsnicie.

”O binecuvântare. Copiii mei au 2, 3 și 8 ani. Mi i-am dorit foarte mult, așa cum mi-am dorit și cariera. Lucrez într-un echilibru dinamic, ceea ce e foarte greu și solicitant însă mi-am asumat asta. Băieților mei le doresc să își descopere pasiunile, să-și urmeze visele și să fie oameni bine pregătiți în profesiile lor, oameni integri, dornici să clădească ceva în viața lor.”  E perfect, dar ca să vezi ce înseamnă, trebuie să te uiți pe fotografiile de pe FB. Doamna cu miliardele pe mână aproape că e luată pe sus de doi pitici, iar în jurul ei are loc o mică furtună. La final unul dintre cei mici îi cade pe piept. O fi vacanță, dar cu trei copii, cred că e la fel de greu ca într-o ședință de board.

amalia sterescu copii

Nu mai e manager, e antreprenor. Adică o persoană care își croiește viața în primul rând pentru ea. A plecat din cauza copiilor? ”Nu, am simțit că pot funcționa ca lider și în afara unei corporații. Fac cu pasiune ceea ce fac, muncesc și mai mult, învăț mai mult și cel mai mult din erori, cunosc oameni extraordinari, mă îngrijorez poate mai mult, iar în ceea ce privește profitul în faza de start -up, sunt în grafic.”

O să râdeți, dar România stă bine la capitolul femei manger. 35% dintre managerii de top din România sunt femei. Spre deosebire de 17% din Franța, sau 16% – Finlanda. ”Nu o să mă credeți, dar e o chestiune pe care o avem de la comuniști. Ei au pus femeile românce în diverse situații, să facă meserii care nu erau potrivite decât bărbaților. Așa a rămas că româncele se descurcă mult mai bine în situații bărbătești decât o fac femeile din alte țări. ”   

Și o propunere pentru copiii noștri: să-i învățăm să vorbească în public                            

Ce nu fac însă bine românii, e o altă chestiune. Nu reușesc să comunice foarte bine în public. Nu pentru că nu am fi dăruiți, ci pentru că nu suntem pregătiți. Țin minte că am fost la o conferință în care  toți vorbitorii erau străini cu o excepție. Excepția românească a fost și cea care m-a plictisit cel mai tare. ”Vezi tu, străinii au cursurile de debate. Americanii au discursurile alea de la nunți. Trebuie să te pregătești un pic și acolo. Sunt câteva zeci de invitați și trebuie să faci o impresie bună. Dacă ar fi să fac ceva, aș face cursuri de vorbit în public în școli. Un program prin care vorbitul în public să devină opțional și să-i pregătim de mici. Să nu aibă emoții când vorbesc în fața clasei sau în fața școlii. Știi, copiii de astăzi au de dat o luptă foarte mare. Ei luptă pentru posturi cu tineri din toată Europa, din toată lumea. Nu ai voie să-i lași în urmă pe ai noștri.” Ăsta e fix tipul de școală pe care îl doresc și eu copilului meu. Una care să-i deschidă lumea și capul, nu numai să i-l încarce cu cunoștințe.

”Obiectivul final: public speaking, nu public mumbling – fie că vorbim de elevi/studenți, manageri, antreprenori și de ce nu, politicieni. Cât de aproape sau departe sunt? Întreabă-mă peste un an, abia am început!” Vă spun eu cât de departe. Într-un an Amalia și echipa au instruit 120 de persoane pornind de la elevi, până la manageri și antreprenori.

În ceea ce-o privește pe Amalia, puteți să o cunoașteți voi înșivă la unul dintre cursuri. Stați de vorbă, învățați să vă controlați emoțiile și vedeți câte șanse aveți în viață. Iar ea are dreptate: nu a plecat cu multe șanse în viață. Ba, aș spune că, socotind locul de unde a pornit, succesul ei croit prin carte și ambiție e aproape unic. Și doar o dovadă în plus că în România singurul care poate face ceva pentru tine ești chiar tu.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Curs de gândit în public. Cu Amalia Sterescu

  1. NINA FARAPON spune:

    SUNT PENSIONARA,AM STUDII SUPERIOARE,AM CEVA TIMPLIBER,SUNT SEGETATOR,,,NU AM JENA IN COMUNICARE,CE ZICI,M-AS DESCURCA?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *