Cum stați cu temele de vacanță?

Am observat că există două filosofii legate de temele de vacanță. Mulți prieteni ne-au spus că ar trebui să lăsam copilul în pace și, câtă vreme are vacanță, să nu-l batem la cap cu lucrări, teme, citit și altele din astea. Vladimir e chiar primul susținător al acestei teze.

Noi credem însă că vacanța de trei luni este inutil de uriașă. Că vine din alte vremuri și că până la începutul lui septembrie, copilul uită tot ce a învățat la școală. De asta zic c-ar fi bine să lucreze măcar o oră pe zi și să citească măcar 30 de pagini în fiecare zi din lectura obligatorie. Cam astea ar fi fost regulile. Și aici a intervenit tactica de lucru a lui Vladimir, care se dovedește pe alocuri mult mai inteligentă și aplicată decât a părinților.

Întâi de toate ziua nu poate începe niciodată cu scrisul, nici cu cititul. ”E prea dimineață să mă apuc. Imediat. Într-o oră.” sau „După ce se termină desenul. Uite mai am de trecut un nivel.” Și, în fine, hotărâtul că ”mai bine lucrez cu mama, când vine după-amiază.”

”Dar nu vrei tu să termini acum, într-o oră, și apoi ai toată ziua liberă?”. Cu chiu cu vai îl convingi că poate ar fi bine să se apuce la un moment dat. Îți dă un acord de principiu, mai curând împins de o posibilă limitarea a drepturilor la tabletă sau ceva de genul acesta.

Și apoi apare ”surzenia”. ”Vladimir, te-ai apucat de treabă?” Nu se aude nici un răspuns. Strig din nou și din nou. Nici un sunet. Îl caut în birou, în dormitor la el sau pe la noi în dormitor. Îl găsesc aproape ascuns, eventual cu căști în urechi, cufundat într-un joc. ”Mă. tu nu auzi? Nu te-ai apucat de treabă?”. ”Ce, ce treabă?” Pare că aude pentru prima oară în viața lui de posibilitatea de a face teme. ”Temele, nu te apuci de ele?”. ”Un pic mai încolo”.

Dacă nu-l iau brusc de o aripă, povestea asta poate continua ore bune. Dar reușesc cumva să-l determin să pună mâna pe caiet. ”Două exerciții, nu?” ”Nu chiar, două teste cu toate exercițiile”. Se umbrește un pic și apoi începe să caute. Și caută și caută. Și caută și cred că ar căuta creionul potrivit și la ora aceasta. I-l găsim noi și-l punem la treabă.

În vacanță, testele nu-i ies însă la birou. Vine în sufragerie, se întinde cu toți cei 1.35 metri și se apucă să scrie încet. Apoi geme, icnește și se întoarce pe toate părțile. ”Ce ai, Vladimire?”” Nu vezi că mă dor toate. Mă doare să stau pe parchetul acesta.” ”Păi treci la birou”. Se ridică în cinci minute și pleacă.

Doar că partea de mai sus e ”fenta”. Stă în dormitor de ceva vreme. Îl mai aud oftând din timp în timp. Ca și cum tot greul matematicii stă să cadă peste pe el. Mă duc tiptil să-l văd. Matematica a fost demult învinsă. Vladimir se luptă cu un întreg câmp de bătălie. Se amestecă soldăței cu avioane, bărci și mașini de poliție. ”Ai terminat?” ”Nu, că m-am blocat la exercițiul acesta. Și nu poți să strigi după noi?” „Nie….” Și uite așa ne mai întindem o vreme.

După lecții nu poate trece imediat la citit. ”Merit și eu un pic de pauză.” Trece prin toate camerele, vede toate , dar toate desenele, își aduce aminte de o mie de lucruri și face tot ce-i stă în putință să treacă peste. ”Pot să citesc 30 de pagini din ce vreau eu?” ”Din ce vrei tu poți să citești oricât. Dar pentru școală trebuie să citești din astea.”

Cititul e o dramă și mai mare, deși știe că are recompense consistente pentru treaba asta. Cu greu se pune pe burtă și se apucă să citească oftând. Prinde orice moment bun să se ascundă în orice cameră. Fuge, te asaltează cu întrebări și pune mâna pe furiș pe tabletă. Are o ambiție ieșită din comun să se opună la treaba asta. ”Sunt și eu în vacanțăăăăă”. Și cam așa-i rămâne numele.

Una peste alta, anul acesta nu ne-a ieșit încă nici tema suplimentară, nici cititul. ”Și voi stați toată ziua pe calculator”. ”Da, dar eu muncesc, nu mă distrez ca tine.” ”Și eu de ce nu pot să-mi fac temele pe calculator”. Cu dilema asta de netrecut se închide o nouă zi de muncă. Dacă are cineva soluții mai bune, să mi le spună și mie. Mai sunt două săptămâni.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

5 comentarii la Cum stați cu temele de vacanță?

  1. romanka spune:

    Mare lucru este sa puneti in el dragul de a citi
    cand e micut;
    apoi restul urmeaza de la sine.

  2. alpe spune:

    Nu știu să existe vreo rețetă, dar poate pedagogii și psihologii sunt de altă părere. Fiecare copil e unic, de aceea și lucrurile de care este atras se deosebesc de la unul la altul. Mai cred că nimic din ceea ce i se impune unui pui de om nu se va lipi durabil de el, oricât de important și necesar pentru structura lui este acel „ceva”, dacă nu răspunde unei nevoi proprii.

    Cine s-ar fi gândit până unde poate ajunge un copil căruia busola primită în dar de la tatăl său, când avea doar cinci ani, l-a vrăjit într-o asemenea măsură încât i-a trezit dorința nepotolită de a dezlega enigmele naturii ? Răspunsul a fost dat și îi aparține lui Einstein.

    Însă povestea unui copil oarecare poate să fie și asta : mama muncește din zori până-n noapte, tatăl vine târziu. Își vede copilul doar la culcare și atunci îi spune povestea de noapte bună. Povestea e mereu aceeași, fiindcă tatăl e prea obosit ca să se gandească la o alta, cât timp la cea care începe cu „cei 7 bobocei galbeni ca aurul” cuvintele se înșiră singure, fără efort, și copilul le ascultă fermecat și se gândește la puișorii din curtea bunicilor, care ar putea fi parte din povestea aceasta, se simte în siguranță și iubit, iar somnul vine ușor…
    Când începe să citească, prima dorință a copilului e să aibă o carte cu multe povești. După prima o vrea pe a doua, apoi pe a treia și tot așa. Cărțile nu vin una după alta, dar între ele copilul descoperă că poate să-și spună singur povești, că din poveștile știute se poate alcătui un puzzle nou, iar combinațiile nu sfârșesc niciodată…

  3. mirona spune:

    E la fel ca si baiatul meu…aceleasi raspunsuri… 🙂

  4. Grecu Albert Gabriel spune:

    Salut Cătăline! Interesantă povestea ta privind relaţia părinţi – copii (copil). Cred că munca în media ţi-a epuizat inspiraţia şi ţi-a şters puţin memoria. O simplă reflecţie a trecutului ar fi utilă. Aminteşte-ţi cum te (ne) determinau părinţii noştri să citim, să ne facem temele.
    Util ar fi ca tu un părinte grijuliu, preocupat de educaţia copilului tău să faci un mic experiment, care cu siguranţă va reuşi.
    Iată experimentul. Familia ta poate forma un trio formidabil. Ştii cu siguranţă că, copiii imită adulţii. Caută o carte (Povestiri Istorice, autor Al. Mitru, sau oricare alta) şi citeşte împreună cu soţia ta din ea. Langă copil, să vă vadă şi el. Apoi faceţi un dialog, comentarii pe marginea poveştii citite. Arătaţi-vă amuzaţi, entuziasmaţi şi eventual „destăinuiţi-vă” copilăria. Cine ştie, poate îl atrageţi în jocul vostru şi poate, pe furiş, va arunca câteva „ocheade” pe cartea, pe care cu „grijă” să o lăsaţi aruncată pe canapea….
    Succes.
    Salutare de la Vaslui şi sănătate.

  5. Monica spune:

    Solutia? Simpla: o scoala ca afara. Canada – parintii (evident romani), chemati la scoala de invatatoare, ingrijorata de temele suplimentare date de parinti – hartuire….(nu cunostea fenomenul romanesc)…si mai am exemple din medii evoluate.
    ps: imi place mult blog-ul. Alinei i-am fost colega de camera (poate isi aduce aminte de filmul cu bebelusul si urletul gorilei – pe care l-am maximizat ….:) …sa potolim niste manele din bloc).
    Numai bine va doresc.

Dă-i un răspuns lui romanka Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!