Cum convingi un puști de nouă ani să se uite la sport

Recunosc că mă roade un pic chestia asta. Sunt tatăl unui băiețel de aproape nouă ani, care nu se uită la niciun fel de sport. Nici la marile evenimente. Și la noi în casă televizorul este mereu deschis la sport: fotbal, handbal, tenis, baschet, ciclism. Eu, unul, încerc să nu ratez nimic. Iar serile în care mă suprapun la emisiune cu Liga Campionilor sunt dureroase. Al meu este însă zen. Știe marii jucători, pe canale nevăzute, dar nu cred că a stat vreodată să vadă un Barça-Real.

La vârsta lui nu vedeam meciuri la tv, pentru că nu prea erau. Dar aveam o planșă din pal pe care desenasem un teren de fotbal cu rezerva unei carioce. Și făcusem jucători din piese de rummy pe care le vopsisem. Un vecin mi-a făcut la Mecanica două porți dintr-o plasă fină, metalică. Și acela era televizorul meu. Când am avut antene destul de puternice să prindem Moscova 1 si 2, am văzut aproape integral Mondialul din Mexic 86 și Europeanul din Germania 88. Așa că știu ce vrea să zică, naționalnaia zbornâia și nașa comanda . Ba, pot să vă spun că l-am văzut jucând și pe basarabeanul Raț la Dinamo Kiev. Și acum cred că este basarabean… Asta era o paranteză. I-am văzut pe toți marii, iar din 90 nu m-am mai despărțit de televizor.

Al meu are însă totul la dispoziție, dar este complet lipit de orice pasiune de privitor sportiv. Și am încercat să-i prezint fenomenul și în direct. A fost pe stadioane, la mari competiții, dar zici că a trebuit să-l iau cu forța.

Cu ceva ani în urmă am primit o invitație la un meci al naționalei de fotbal. Așa s-a întâmplat, că invitația  a fost în zona VIP. Asta presupune că ai acces la o masă, catering, cu o grămadă de chestii mici puse pe tăvi și zeci de sucuri. Cum el nu mănâncă nimic în general, restaurantul ăsta a fost ceva genial, era să nu-l mai scot de acolo. Meciul? Dramatic. Mai este? Mai durează? Mă plictiiiiiseeesc. Uite-l , mă pe Raț, (ca să refacem legătura istorică)… Nicio treabă.  După câteva luni a solicitat să meargă la meciul Barcelonei, venită la București. Am luat bilete unde s-a nimerit, pe la inelul doi. A venit foarte hotărât: ”Unde e restaurantul?”.  Și eu care credeam că venise pentru Messi. S-a mulțumit cu hot-dogi.

Când era de vreo șase ani, am fost la o cursă de Formula Unu.  Băieței….Mașini…Viteză… Înțelegeți voi, un vis împlinit. La start l-am ținut în brațe să vadă plecarea aceea fabuloasă pe care nu o uiți niciodată. Entuziasmul și răbdarea au dispărut însă în vreo 10 tururi. Și apoi, dramă...Mi-e somn. Mă culc. S-a întins cât de lung era pe bancă și a adormit. Noroc că nu era singurul. Mulți dintre copiii de acolo făceau același lucru, pentru că în circuit cursele sunt mai curând monotone, dacă nu ai cele mai bune locuri. Mai mult i-au plăcut standurile și mașinile reale de lângă circuit.

De când merge alături de naționala de handbal, la Cluj, la Debrecen, pare să mai fi prins ceva curaj. Doar că a căpătat și îndatoriri: trebuie să distribuie cheering-sticks-uri, stegulețe și să înveselească lumea. Așa am avut surpriza să-l văd că începe să trăiască cu adevărat unele meciuri. Să cânte imnul, să simtă fiecare moment și apoi să râdă la victorie și să fie trist la înfrângere. Iar în final să fugă după fete, la fotografii.

Dar sunt doar mici izbucniri. În general, nu știe când sunt meciuri, nu-l interesează dacă sunt și nici nu are răbdare să le vadă. Fix inversul meu la vârsta lui. Și asta, v-o spune orice tată, e un pic deranjant. Ce mă mulțumește, totuși, este că nu se dă în lături să se bage la un fotbal, la un tenis sau la bicicletă și înot, iar pe pârtia de schi ar sta toată ziua. Dar să nu fii microbist: nasol? Voi cum ați rezolvat-o? Sau e chestie de genă și trebuie să mă împac?

 

 

5 comentarii la Cum convingi un puști de nouă ani să se uite la sport

  1. marlene spune:

    Eu nu cred ca trebuie sa va faceti probleme, un copil nu trebuie sa fie copia ”in miniatura” a parintilor lui! El are , probabil alte preferinte, de ce trebuie sa-i placa sportul, neaparat? Sunt multi baieti (barbati) care nu au rabdare sa urmareasca un meci, de ce-o fi, de la un capat la altul. ( Am eu trei exemplare acasa, spre fericirea mea) In schimb, citesc, ies din casa, se plimba cu bicicleta…..

  2. Petreanu spune:

    Uite, creste o generatie care nu se mai concentreaza la ceva mai mult de cateva minute. Asta-i o explicatie posibila. Gaseste-i un sport care vine cu deznodamantul in 2-3 minute si s-ar putea sa-i placa.

  3. Catalin Gerea spune:

    Cum spune Vlad. Ai incercat cu sumo/mortal kombat/box/lupte libere?

    Generatia noastra a trait fara televizor si tehnologie cand era mica si a fost „fortata” sa interactioneze cu ceilalti copii si sa isi formeze seturile de valori bazat pe fapte. Si noi petreceam cu mult mai mult timp afara decat copii nostri.

    Nici Anabelle nu se da in vant dupa sport, dar pe de alta parte nici noi nu ne uitam foarte mult la televizor si mai ales la sport. Cred ca totusi s-a uitat cot la cot cu noi la un meci intreg al Simonei Halep.

    Cred ca in cazul tau e si un pic de orgoliu ranit; un fost sportiv isi vede fiul nepasionat de sport. Sau daca este pasionat nu se manifesta la fel ca si tatal lui.

  4. Stefana spune:

    Unii copii de azi ( am si eu unul care face majoratul pe stil american in curand :D) pot sta ore intregi intr-un joc. Important este sa participe ei direct in confruntare ( chiar virtuala fiind ). Nu sa caste ochii la ce realizeaza altii, ci sa se implice in actiune. Deci sugereaza-i un domeniu interesant, dar lasa-i libera alegerea, fara sa-i impui ce te-ar interesa pe tine.

  5. Radu spune:

    Domnule Striblea, din pacate trebuie sa va dezamagesc. Vasily Rat de la Dinamo Kiev, nu e basarabean, ci maghiar din Ucraina. Numele lui adevarat Laszlo Racz, a fost slavizat pentru a „da bine” la Dinamo Kiev si la echipa sovietica. Culmea e ca legenda asta ca Rat ar fi roman, era raspandita nu doar in Romania, ci si in Basarabia, care atunci era inca in URSS. Eu am aflat ca Rat nu e roman abia acum vreo trei ani, de la un roman din Bucovina, stabilit in Romania.

    La Dinamo Kiev si in echipa sovietiva a jucat un alt roman, din Transnistria, Volodymyr Muntyan (asta era numele lui slavizat) in perioada 1965-1977. Muntean a fost fotbalistul sovietic al anului 1969 si fotbalistul ucrainean al anului 1970.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *