Cum am intrat în război cu rușii la Suceava

Am văzut pe internet, în special pe Facebook, o vie emoție stârnită de această știre legată de actualizare planului de război și de mobilizare la Suceava, județ la granița cu Ucraina. Declarația făcută de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor a prins foarte repede din cauza situației tensionate din nordul României, dar și pe fondul bănuielii că România a primit semnale externe privind nevoia de stabilitate aici.

Cum știrea fost dată joi în premieră la Ultima Oră cred că sunt necesare câteva explicații. Întâi înregistrarea cu domnul Nechifor.

Și apoi explicațiile primite de la fostul ministru al apărării, Corneliu Dobrițoiu și fostul consilier prezidențial, Daniel Funeriu.

Singura problemă e că astfel de anunțuri au un mare impact emoțional în contextul din Ucraina și Crimeea. Și poate politicienii ar trebui să fie mai atenți cu vorbele lor. Pe de altă parte, cunoscându-l pe Cătălin Nechifor ca un politician abil și cu experiență mare, mă gândesc că nu întâmplător a scăpat povestea asta.

Poate nevoia de stabilitate în România a jucat un rol mult mai mare în rezolvare crizei, față de cât sunt dispuși politicienii de la București să recunoască. Poate nu întâmplător un distrugător american ajunge la Constanța. Știu specialiștii vor spune că era pe drum de săptămâni, dar semnalul e la fel de puternic. Și poate nu întâmplător MApN reamintește de invitații lansate șefului Pentagonului. Și poate măcar în astfel de situații România poate arăta că e un aliat previzibil și de încredere cu toate boacănele din ultima vreme.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!