Cioloș are dreptate, deși noi pierdem

Să o stabilim de la început. Votul la alegerile locale, într-un singur tur, este una dintre cele mai mari mizerii pe care le-a îndurat democrația românească. Siluită în fel și chip, deși, ciudat, violatorii s-au dovedit a fi impotenți, libertatea de a alege a fost de a dreptul îngrădită în urma acestui sistem.

Nu uitați că el a fost introdus de PD-L-ul lui Traian Băsescu în 2011, că a fost definitivat și ridicat la rang de artă de USL în 2012 și că ultimul cui la coșciug s-a bătut în 2015. Pentru că Băsescu vede cu un pas înaintea restului politicienilor, în toamna lui 2015.  a fost primul care a țipat că sistemul este incorect. Pentru că vede primul, dar și pentru că noul său partid chiar nu are șanse într-un tur.

PSD și PNL, pe cai mari, ne-au dat un flit imens și-au legiferat încă o dată mizeria. Las că au mai țipat niște oameni în stradă, lasă că a mai zis presa câte ceva, legea a trecut fluierând.  Adică PSD i-a dat 160 de voturi, fix câți oameni avea în sală, PNL i-a dat 54 și restul nu mai contează. Doar 14 oameni din PNL au votat împotrivă. Doamna Gorghiu nu a fost în sală.

E adevărat, domna Gorghiu și-a respectat propria declarație, după votul Senatului în această chestiune: „Alegerea primarilor din două tururi de scrutin este un amendament la care PNL nu va renunţa. Veţi vedea asta când legea va veni în plenul Camerei Deputaţilor. Este posibil să ieşim din sală dacă nu se adoptă amendamentul. Este posibil să luăm şi alte măsuri de protest.”

Nu și-o fi convins colegii. După votul de la Cameră, PNL l-a scos la înaintare pe Mihai Voicu, președintele Comisiei de elaborare a legilor electorale: „PNL a votat in favoarea tuturor legilor electorale. Ne pastram rezervele pentru alegerea primarilor intr-un singur tur, preferinta noastra a fost pentru alegerea in doua tururi de scrutin, evaluand insa avantajele acestui proiect am considerat ca merita un vot pentru pentru ca reprezinta un pas inainte”

Un pas înainte, carevasăzică. Poate de asta a și votat PNL în draci. Nu știu rațiunile întoarcerii de acum și de ce nu mai este un pas înainte. Poate pentru că acel calcul electoral nu mai avantajează PNL-ul. Poate vor să dea bine la imagine. Poate și-au dat seama că i-a păcălit PSD. Poate atunci chiar exista o înțelegere Ponta-Iohannis.

Un punct pentru PNL este faptul că ei au un proiect de lege depus în Parlament, care să readucă democrația pe drumul drept. Proiectul e blocat în Cameră, unde PSD nu e atât de prost să dea drumul la cioara din mână.

Așa că PNL a găsit soluția la Cioloș. De ce spun însă că acesta are dreptate când refuză? Pentru că știe, intuiește că la mijloc este mai mult un calcul politic. Până și președintele CCR, Zegrean spune că numărul de tururi nu e o chestiune care să țină de constituție, ci de practica politică.

Da, ordonanța ar pune lucrurile în ordine, dar nu poți mereu să acționezi ca un pompier de serviciu. Și mai ales să scoți castanele din foc pentru unii care s-au jucat cu democrația. Chiar dacă interesul public este major, nu-l ajuți cu nimic, dacă nu joci ca la carte.

Și ar mai fi ceva. Poate la fel de important. Cioloș îi obligă astfel pe politicieni să se înțeleagă. Să pună pe masă un acord. Să-i facă responsabili. Și atunci și-ar asuma răspunderea, soluție despre care citiți mai mult aici.  Și ar trece, măcar pentru că PSD nu vrea să dărâme un guvern cu care poate colabora. Și nici ei, azi,  nu se mai pot opune publicului pe față.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *