vot

”Mă piș pe el de vot” ne-a ieșit perfect de data asta. Cu ce consecințe

Unde ați fost și pe mâinile cui ați lăsat România? Mă gândesc că și printre oamenii care citesc aici se află dintre cei care nu au fost la vot. E ok așa cum a ieșit? O să fie mai bine? Să vă explic eu cum a ieșit. 

Este cea mai mică prezență la niște alegeri din istoria României. Adică nu mai avem un contract social. Acel acord nescris dintre public și partide în care partidele promit ceva și publicul verifică dacă se întâmplă. Lumea a  spus oricum n-ați făcut nimic, oricum ne-ați păcălit și nu mai vrem să vă votăm. Știți, exact cum a spus mai demult, Alina Dumitriu cu ”mă piș pe el de vot.” 

Dar ea singura pe care n-o judec pentru c-am văzut-o zilnic punând mână și făcând curat acolo unde nimeni nu vrea.

Îi judec pe cei care așteaptă cu mâna în fund să schimbe partidul ceva. Că de acolo începe, așa gândesc ei. Ei bine, ăsta e un drum cu două sensuri. Nu poți să le ceri domnilor de la partide ceva dacă nu vii și cu o mișcare în sens invers. De la plata taxelor la strângerea gunoiului. Nu e ca și cum societatea noastră perfectă s-a săturat de niște nepăsători.

Asta ne-a dus la următoarea situație. PSD, urmașul partidului comunist a rămas cel mai important partid din România. Orice am face, orice ar face, acest partid care ne-a pus ștampila de țară fostă comunistă ne va însoți mulți ani de acum. E un pilon de stabilitate de care nu ne putem desprinde nici 30 de ani mai târziu. În ciuda tovarășilor, a afacerilor, a corupției, a promovării multor terchea-berchea, PSD e mereu acolo. De 9 ori la rând, de veghe să nu se întâmple nicio reformă majoră. 

PNL și aliații lor de la USRPLUS, să le zicem partide pro-europene, au suferit o înfrângere majoră.

PNL în comparație cu așteptările și sprijinul pe care i l-a dat președintele Iohannis. Era de așteptat ca tot ce-au făcut în ultima perioadă să fie taxat. Dar mai ales faptul că și ei refuză să se desprindă de anii 90. De promovarea pilelor, de forța organizațiilor, de numirile politice, de incapacitatea de a privi spre viitor. 

USRPLUS nu și-a mai atins scorurile bune de la europarlamentare și acum lumea a ajuns să se întrebe de fapt cine sunt ei. În calitatea lor de nouă clasă politică merită o discuție separată

Și, da, am ajuns la povestea cu AUR. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor de care mulți dintre voi spuneți că nu ați auzit. Și eu am spus asta, deși pe liderul lor George Simion îl știu de vreme îndelungată. Și e firesc ca voi să nu fi auzit pentru că la alegerile locale au obținut 1 la sută dintre voturi. Acum, creșterea asta explozivă, până la opt la sută, în două luni, ar trebui să stârnească mai curând întrebări decât aplauze.

Cum e posibil fără să-i știe nimeni? Păi e posibil pentru că ei au avut o campanie care a funcționat pe FB și la firul ierbii. Asta e foarte scump. Cine a dat banii? Păi să răspundă ei . Ei au declarat 42 de mii de lei încasări pentru campanie. PSD și PNL au câte 32 de milioane, dar rezultate mult mai proaste, raportate la cheltuieli. Bizar, nu?

Cine sunt? Oameni tineri, cu istoric revoluționar, dar și oameni bătrâni cu istoric, pesedist, ultraortodox, conservator și pe alocuri securistic.

E un partid care strâne multe frustrări legate de sărăcie, lipsă de educație, curente europene, globalizare. Și de care puteți lega multe dintre evenimentele ultimelor luni. Bătălia pentru pelerinaje, bătălia împotriva măștilor, teoriile conspirației, atacurile împotriva statului care lupta cu COVID, toate au un numitor comun aici.

Rezultatul nu schimbă decât în mică măsură conformația Parlamentului, iar PNL și USR vor avea dificultăți la guvernare trebuind să negocieze fiecare proiect. În fapt, asistăm la aceeași distribuție de ani buni, mai mult, partidele clasice reușind să-și consolideze prezența în Parlamentul României.

Este foarte dificil ca, în această situație, România să găsească o cale politică și un acord care să ducă la modernizarea Constituției, la reașezarea legilor justiției, la restructurarea sistemului bugetar sau la fixarea priorităților de investiții.

Drept urmare mă piș pe el de vot are o valoare mai mare anii ăștia pentru societatea noastră pentru că ne va trage înapoi binișor.

Judecata mea după patru ani cu Donald Trump

La ora la care scriu nu există un câștigător evident al alegerilor americane. Cred că Biden este în față, dar Trump are o șansă bună. Și, după cum scrie presa americană, totul s-ar putea rezuma la alegerile din Pennsylvania. Și la numărul de alegători care ies la vot.

În mod evident că sunt cele mai tensionate alegeri americane. Asta pentru că Trump a construit o falie și i-a plăcut să accentueze toate lucrurile diferite. O tehnică politică de acum clasică. Mi-am propus să scriu câteva rânduri care să-l judece pe Trump.

Pentru Biden s-ar putea să mai avem timp. Oricum, ce am de zis despre el se închide într-o singură frază. Consider că este un eșec major al elitei democrate americane faptul că nu a putut produce un politician mai energic, mai dedicat și mai ales care să nu aparțină vechilor legături de putere. Dacă trecutul administrativ este alegerea, atunci situația democraților e chiar gravă. Și cu doamna Clinton am avut aceeași problemă. Cred că vechile obiceiuri trebuie retezate.

Așadar, înapoi la Trump. O să încerc să-l judec ca și cum aș avea un vot în față. E un exercițiu interesant. Ce apreciez și ce-mi displace.

Ce îmi place

Economia americană a crescut specatculos în timpul mandatului său, exceptând perioada de criză. Cred c-a înțeles niște mecanisme care trebuiau aplicate mai demult. E adevărat, corporațiile au avut de câștigat enorm, bogații la fel. Dar condiția a fost ca banii să fie investiți în America, nu înapoi în China. Aceasta este o chestiune de echilibru și poate fi judecată doar pe termen lung.

În chestiunea geo-politică a făcut ce se aștepta lumea mai demult. A numit China drept principal inamic și l-a tratat ca atare. În mare, nu în detaliu. Pentru lumea globală, dar și pentru fiecare dintre noi, China este cea mai mare problemă. Economia lor ne sărăcește și trebuie să avem pe cineva care să spună stop. China nu este un jucător corect, onest sau care să colabooreze, Trebuie să-i privim altfel economia înainte de a ne aduce la sapă de lemn.

Asta înseamnă că Rusia, adversarul tradițional a căpăt un respiro. Ba, câteva idei i-au plăcut lui Putin. Pentru noi asta e de speriat, pentru că există mereu amenințarea că vom rămânea aici la mâna Moscovei. Deocamdată asta nu s-a întâmplat, iar semnalele sunt că flancul estic va rămâne sub protecția americană.

Nu pot să mă exprim de la depărtare în chestiunea migrației. Locuind aici nu pot să înțeleg decât parțial fenomenul. Sunt convins însă că, dacă România ar fi fost supusă unui flux ilegal constant de imigranți din Moldova sau alte părți, am fi avut aceeași discuție aici.

Numirile la Curtea Supremă vor afecta tendințe privind drepturile civile pe întreaga planetă. Dar tind să privesc cu echilibru întreaga poveste. Până la urmă, au mai existat curți conservatoare, iar lumea și-a găsit cursul. Iar alte schimbări acolo vor mai avea loc. În orice caz, cei numiți, sunt profesioniști.

Ce nu-mi place și nu mă pot obișnui deloc cu chestiunea asta.

Amestecul de familie, afaceri, conflict de interese, lipsă de profesionalism pe care l-a adus în Casa Albă. Tot timpul am avut sentimentul că el și familia au jucat pe două planuri și că și-au tras foloase personale cât au putut din experiența asta. Implicarea copiilor la un nivel de decizie administrativă înalt este o decizie pe care nu o iert nici aici.

Subminarea democrației pe orice căi posibile, forțarea unor decizii la limită, conducerea autocrată pe alocuri este un alt lucru pe care, ca european nu-l pot înțelege. De altfel, privită dinspre Europa, America nu mai e cel mai democratic loc cu putință. E chiar un semn de întrebare.

Lipsa de delimitare de tot felul de organizații extremiste este un lucru care face rău întregului sistem instituțional, dar asta este mai puțin important. Trump a legitimat prin discursul său bande extremiste cărora le-a dat un rol în spațiul public.

Minciuna și dezinformarea pornite din Biroul Oval sunt de natură să afecteze întreaga societate. Pentru că un astfel de comportament încurajează discuțiile iraționale și lipsite de substanță. Lumea are probleme reale nu poate discuta chestiuni imaginare.

Lipsa de respect față de viață și față de o minimă morală arătată în epidemie, dar și de-a lungul celor patru ani este ieșită din comun. Tratamentul aplicat de Trump cetățenilor săi în timpul epidemiei seamănă mai curând cu ce s-ar putea întâmpla în Rusia nu în America.

Toate aceste lucruri îl fac periculos pentru tot ce înseamnă spațiul democratic al lumii civilizate. Mirarea mea este că e susținut de oameni foarte deștepți care-l plac doar pentru că răspunde pozitiv unor idei legate de credință și economie. Pe termen lung, democrația, nu numai americană, va avea de suferit imens. Pentru că în ciuda eficienței sale geo-politice și a deciziilor economice la nivel macro, înseși fundamentale lumii civilizate sunt puse la încercare.

Adevăratul ”mă piș pe el de vot”

Mii de oameni și-au sfârșit ziua de ieri strigând în fața unor ambasade ale României în străinătate că vor să voteze. Un exercițiu crâncen pentru o țară care știe ce este umilința cozilor. După anii în care am stat la coadă pentru o urmă de lapte sau pâine, azi s-a stat la coadă pentru o idee și pentru dreptul de a merge demn mai departe. Umilința a fost organizată de același partid, fiți fără grijă. PSD de azi este urmașul partidului comunist, ba chiar se aseamănă cel mai bine în apucături cu el, dintre toate formele pe care le-a căpătat în ultimii 30 de ani. 

Strigătul acesta al oamenilor umiliți cred că s-a auzit în toată Europa. După ce ani buni, partidul nu le-a dat voie să mănânce, să aibă căldură, să meargă în străinătate, acum i-a aplicat forma supremă a umilinței. Le-a spus că nu au voie nici să voteze. E ultima redută a fricii cu care PSD-PCR s-a înconjurat în ultimii ani. Teama de vot este ultimul gard cu care s-a apărat inutil. Prăbușirea sa a început. 

Cu câțiva ani în urmă, am fost singurul jurnalist care a stat de vorbă cu Alina Dumitriu, fata care a spus ”mă piș pe el de vot.” Alina mi-a explicat atunci, argumentat, de ce a refuzat să meargă la vot. Era modul ei de-a protesta la răspunsul unei clase politice care nu a putut rezolva nimic în privința domeniului de care se ocupa, protecția celor  defavorizați și mai bolnavi dintre români. Nu știu dacă azi Alina a găsit ceea ce căuta, dar știu sigur că în ultimii ani ea a făcut în meseria ei de asistent social, ceea ce niciun politician și niciunul dintre noi nu a făcut vreodată. 

Stau să mă gândesc acum că Alinei i s-a făcut o nedreptate. Adevăratul mă piș pe vot nu este al ei, ci al unei clase politice care  a făcut cu jet peste români. După ce a ignorat rezultatul voturilor și dorințele românilor ani la rând, răstălmăcind democrația, promovând lichelismul cu panaș, ca merit politic, azi, a doua oară la rând, s-a pișat pe dreptul esențial al cetățenilor săi. Astăzi știm că împiedicarea votului nu este o întâmplare, ci o dorință politică masivă și mârșavă. 

Și încă ceva. Am sentimentul că azi se împlinesc anii aceia de care vorbea Brucan. Nu au fost 20, a fost nevoie de 30. Rădăcinile comunismului s-au dovedit a fi adânci și puternice. Plecarea de acasă a românilor le-a făcut și mai dure. Cred, sper și simt că epoca imposturii, a nelegiurii, a prostiei, a clientelismului se apropie de un sfârșit. După o aventură dureroasă și o malformare a agendei publice reale, România se poate apuca de treabă.

Normalitatea se va instaura treptat și nu deodată. Vor mai fi și alte hopuri. Important este însă că semnalul a fost dat. Și nu neapărat prin votul de la alegerile europene, ci prin cel de la referendum. Majoritatea tăcută a arătat că sunt linii ale democrației care nu pot fi încălcate.   

Rolul istoric al pălăriilor lui Măgeanu

Duminica asta am trecut pe lângă atelierul de pălării al lui Măgeanu. E chiar pe bulevardul Pardon, vis-a-vis de parcul Merci. Și am stat un minut să-l salut pe maestrul Mușatescu. Atelierul nu mai există, e transformat într-unul de rochii de mirese. Nu mai purtăm pălării și cu siguranță noi, bărbații, avem mai puțină prestanță decât atunci. 

Întâlnirea m-a îndemnat, însă, să mai caut prin operele conului Mușatescu. Cum toată lumea  făcut un concurs de replici pe Facebook-ul meu, plecând de la pălărie, am zis să văd  care sunt alea exacte. Și mi-a dat așa.

Mai mult

PSD a mărit salariile cu metoda Anastase

După șase ani, momentul Anastase s-a repetat în Parlamentul României, în aceeași cameră, la Deputați. PSD a trecut legile de mărire a salariilor la medici, profesori și asistenți sociali, anunțând că în sală sunt 184 de deputați, când în realitate erau doar 153.

Adică cu vreo 10 la sută mai puțin decât era necesar să mărească salariile cu 15-20 la sută, așa cum au făcut. Zic eu că e un moment Anastase, dar este unul pe invers. Atunci, PDL se grăbea să taie niște pensii, acum PSD se grăbește să dea niște drepturi. Principiul șmecherie este același: votați că oricum lumea nu se prinde și noi avem puterea. Imaginile publicate de News.ro sunt mai mult decât elocvente.

Mai mult

Cea mai grea întrebare după Brexit: câtă putere îi dai poporului?

O întrebare plutește în aer de câteva ore, de la finalul referendumului Brexit. O întrebare grea, pe care nici nu cutezi să o pui pentru că ea atacă însăși esența democrației: ”poate poporul să voteze toate chestiunile delicate prin care trece o națiune? Are acesta capacitatea să discearnă între diversele nuanțe ale unei chestiuni? Cât de mult pot decide masele și cât trebuie lăsat la latitudinea elitelor?”

Cum să spui o astfel de impietate, este chiar primul meu gând pe măsură ce văd aceste întrebări. Și totuși găsesc un punct de sprijin chiar în Constituția noastră, care nu lasă la latitudinea poporului să decidă asupra taxelor și impozitelor. Desigur, natura umană nu poate fi bătută.

Dar cât de nelalocul lui este să te întrebi dacă o națiune poate să decidă destrămarea unei uniuni politice. Pentru asta trebuie să ne uităm un pic în istorie.

Mai mult

Imaginea care m-a trimis la vot

Azi mă duc la vot. Am încercat să dau un vot util. Am citit programe, am ascultat dezbateri electorale, am urmărit lucrurile importante. Am încercat să fiu cât mai rațional.

Vreau să dau un vot util pentru mine și pentru familia mea, căci de fapt despre asta e vorba la votul de la locale. Să alegi acel proiect care îți pică mai bine pe viața și comunitatea ta. Și nu am reușit.

Adevărul este, însă că mă duc la vot doar cu o imagine în cap. Am văzut doar una, dar care are posibile repetiții în toată țara. Dar este imaginea care mie îmi pune cele mai multe întrebări.

Mai mult

Cioloș are dreptate, deși noi pierdem

Să o stabilim de la început. Votul la alegerile locale, într-un singur tur, este una dintre cele mai mari mizerii pe care le-a îndurat democrația românească. Siluită în fel și chip, deși, ciudat, violatorii s-au dovedit a fi impotenți, libertatea de a alege a fost de a dreptul îngrădită în urma acestui sistem.

Nu uitați că el a fost introdus de PD-L-ul lui Traian Băsescu în 2011, că a fost definitivat și ridicat la rang de artă de USL în 2012 și că ultimul cui la coșciug s-a bătut în 2015. Pentru că Băsescu vede cu un pas înaintea restului politicienilor, în toamna lui 2015.  a fost primul care a țipat că sistemul este incorect. Pentru că vede primul, dar și pentru că noul său partid chiar nu are șanse într-un tur. Mai mult

Doi la sută pe care aș vrea să-i cunosc

Alegerea  lui Liviu Dragnea a scos din casă, pe o vreme imposibilă, câteva sute de mii de oameni. Că au venit de drag, că i-a scos primarul sau șeful de partid local, chiar nu mai are importanță. Dar mi-e imposibil să cred că au fost verificați și cu cine votează, pe sistemul pe care îl practică partidele la fiecare alegeri. În cabină au fost singuri. Ei cu ei.

Au votat ”Da” pentru Liviu Dragnea pentru că așa au crezut că e bine, pentru că așa li s-a spus sau pentru că un vot cu ”Nu”, nu făcea nicio diferență. Ei au votat ”Da” în ciuda dosarului lui Dragnea, a modului în care PSD s-a îndepărtat de stânga clasică, chiar și fără să știe zona în care se va duce acest partid. Au votat chiar dacă a existat un singur candidat, chiar dacă alți doritori au fost opriți din drum. Ei au votat un model politic care s-a dovedit a fi falimentar în ultimii ani. Și sunt dispuși să meargă mai departe în ciuda unor argumente minime de bun-simț.  Mai mult

Țara tuturor drepturilor posibile

Constituția României ți le înșiră dintr-o suflare. Sunt 21. Cu unele nici nu-ți mai bați capul. Pe altele nici nu le mai cunoști.  Sunt acolo și poți să te bazezi pe ele. În realitate, știi însă că fiecare dintre drepturile tale sunt scrâșnite.

Tu ai dreptul la sănătate. Dar de asta ți-e cel mai teamă. Căci într-un spital din România e dreptul tău să intri cu groază, că s-ar putea să rămâi acolo. Că nu au nici de unele, nici de altele. E dreptul tău să plătești, să șpăguiești, să dărâmi ușile ca să ajungi unde trebuie. E dreptul tău să stai cu copilul în brațe, cu orele, în săli de așteptare. Și e dreptul tău să fii sunat direct de o companie de pompe funebre să-ți spună că ai pierdut pe cineva drag. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!