vot

Adevăratul ”mă piș pe el de vot”

Mii de oameni și-au sfârșit ziua de ieri strigând în fața unor ambasade ale României în străinătate că vor să voteze. Un exercițiu crâncen pentru o țară care știe ce este umilința cozilor. După anii în care am stat la coadă pentru o urmă de lapte sau pâine, azi s-a stat la coadă pentru o idee și pentru dreptul de a merge demn mai departe. Umilința a fost organizată de același partid, fiți fără grijă. PSD de azi este urmașul partidului comunist, ba chiar se aseamănă cel mai bine în apucături cu el, dintre toate formele pe care le-a căpătat în ultimii 30 de ani. 

Strigătul acesta al oamenilor umiliți cred că s-a auzit în toată Europa. După ce ani buni, partidul nu le-a dat voie să mănânce, să aibă căldură, să meargă în străinătate, acum i-a aplicat forma supremă a umilinței. Le-a spus că nu au voie nici să voteze. E ultima redută a fricii cu care PSD-PCR s-a înconjurat în ultimii ani. Teama de vot este ultimul gard cu care s-a apărat inutil. Prăbușirea sa a început. 

Cu câțiva ani în urmă, am fost singurul jurnalist care a stat de vorbă cu Alina Dumitriu, fata care a spus ”mă piș pe el de vot.” Alina mi-a explicat atunci, argumentat, de ce a refuzat să meargă la vot. Era modul ei de-a protesta la răspunsul unei clase politice care nu a putut rezolva nimic în privința domeniului de care se ocupa, protecția celor  defavorizați și mai bolnavi dintre români. Nu știu dacă azi Alina a găsit ceea ce căuta, dar știu sigur că în ultimii ani ea a făcut în meseria ei de asistent social, ceea ce niciun politician și niciunul dintre noi nu a făcut vreodată. 

Stau să mă gândesc acum că Alinei i s-a făcut o nedreptate. Adevăratul mă piș pe vot nu este al ei, ci al unei clase politice care  a făcut cu jet peste români. După ce a ignorat rezultatul voturilor și dorințele românilor ani la rând, răstălmăcind democrația, promovând lichelismul cu panaș, ca merit politic, azi, a doua oară la rând, s-a pișat pe dreptul esențial al cetățenilor săi. Astăzi știm că împiedicarea votului nu este o întâmplare, ci o dorință politică masivă și mârșavă. 

Și încă ceva. Am sentimentul că azi se împlinesc anii aceia de care vorbea Brucan. Nu au fost 20, a fost nevoie de 30. Rădăcinile comunismului s-au dovedit a fi adânci și puternice. Plecarea de acasă a românilor le-a făcut și mai dure. Cred, sper și simt că epoca imposturii, a nelegiurii, a prostiei, a clientelismului se apropie de un sfârșit. După o aventură dureroasă și o malformare a agendei publice reale, România se poate apuca de treabă.

Normalitatea se va instaura treptat și nu deodată. Vor mai fi și alte hopuri. Important este însă că semnalul a fost dat. Și nu neapărat prin votul de la alegerile europene, ci prin cel de la referendum. Majoritatea tăcută a arătat că sunt linii ale democrației care nu pot fi încălcate.   

Rolul istoric al pălăriilor lui Măgeanu

Duminica asta am trecut pe lângă atelierul de pălării al lui Măgeanu. E chiar pe bulevardul Pardon, vis-a-vis de parcul Merci. Și am stat un minut să-l salut pe maestrul Mușatescu. Atelierul nu mai există, e transformat într-unul de rochii de mirese. Nu mai purtăm pălării și cu siguranță noi, bărbații, avem mai puțină prestanță decât atunci. 

Întâlnirea m-a îndemnat, însă, să mai caut prin operele conului Mușatescu. Cum toată lumea  făcut un concurs de replici pe Facebook-ul meu, plecând de la pălărie, am zis să văd  care sunt alea exacte. Și mi-a dat așa.

Mai mult

PSD a mărit salariile cu metoda Anastase

După șase ani, momentul Anastase s-a repetat în Parlamentul României, în aceeași cameră, la Deputați. PSD a trecut legile de mărire a salariilor la medici, profesori și asistenți sociali, anunțând că în sală sunt 184 de deputați, când în realitate erau doar 153.

Adică cu vreo 10 la sută mai puțin decât era necesar să mărească salariile cu 15-20 la sută, așa cum au făcut. Zic eu că e un moment Anastase, dar este unul pe invers. Atunci, PDL se grăbea să taie niște pensii, acum PSD se grăbește să dea niște drepturi. Principiul șmecherie este același: votați că oricum lumea nu se prinde și noi avem puterea. Imaginile publicate de News.ro sunt mai mult decât elocvente.

Mai mult

Cea mai grea întrebare după Brexit: câtă putere îi dai poporului?

O întrebare plutește în aer de câteva ore, de la finalul referendumului Brexit. O întrebare grea, pe care nici nu cutezi să o pui pentru că ea atacă însăși esența democrației: ”poate poporul să voteze toate chestiunile delicate prin care trece o națiune? Are acesta capacitatea să discearnă între diversele nuanțe ale unei chestiuni? Cât de mult pot decide masele și cât trebuie lăsat la latitudinea elitelor?”

Cum să spui o astfel de impietate, este chiar primul meu gând pe măsură ce văd aceste întrebări. Și totuși găsesc un punct de sprijin chiar în Constituția noastră, care nu lasă la latitudinea poporului să decidă asupra taxelor și impozitelor. Desigur, natura umană nu poate fi bătută.

Dar cât de nelalocul lui este să te întrebi dacă o națiune poate să decidă destrămarea unei uniuni politice. Pentru asta trebuie să ne uităm un pic în istorie.

Mai mult

Imaginea care m-a trimis la vot

Azi mă duc la vot. Am încercat să dau un vot util. Am citit programe, am ascultat dezbateri electorale, am urmărit lucrurile importante. Am încercat să fiu cât mai rațional.

Vreau să dau un vot util pentru mine și pentru familia mea, căci de fapt despre asta e vorba la votul de la locale. Să alegi acel proiect care îți pică mai bine pe viața și comunitatea ta. Și nu am reușit.

Adevărul este, însă că mă duc la vot doar cu o imagine în cap. Am văzut doar una, dar care are posibile repetiții în toată țara. Dar este imaginea care mie îmi pune cele mai multe întrebări.

Mai mult

Cioloș are dreptate, deși noi pierdem

Să o stabilim de la început. Votul la alegerile locale, într-un singur tur, este una dintre cele mai mari mizerii pe care le-a îndurat democrația românească. Siluită în fel și chip, deși, ciudat, violatorii s-au dovedit a fi impotenți, libertatea de a alege a fost de a dreptul îngrădită în urma acestui sistem.

Nu uitați că el a fost introdus de PD-L-ul lui Traian Băsescu în 2011, că a fost definitivat și ridicat la rang de artă de USL în 2012 și că ultimul cui la coșciug s-a bătut în 2015. Pentru că Băsescu vede cu un pas înaintea restului politicienilor, în toamna lui 2015.  a fost primul care a țipat că sistemul este incorect. Pentru că vede primul, dar și pentru că noul său partid chiar nu are șanse într-un tur. Mai mult

Doi la sută pe care aș vrea să-i cunosc

Alegerea  lui Liviu Dragnea a scos din casă, pe o vreme imposibilă, câteva sute de mii de oameni. Că au venit de drag, că i-a scos primarul sau șeful de partid local, chiar nu mai are importanță. Dar mi-e imposibil să cred că au fost verificați și cu cine votează, pe sistemul pe care îl practică partidele la fiecare alegeri. În cabină au fost singuri. Ei cu ei.

Au votat ”Da” pentru Liviu Dragnea pentru că așa au crezut că e bine, pentru că așa li s-a spus sau pentru că un vot cu ”Nu”, nu făcea nicio diferență. Ei au votat ”Da” în ciuda dosarului lui Dragnea, a modului în care PSD s-a îndepărtat de stânga clasică, chiar și fără să știe zona în care se va duce acest partid. Au votat chiar dacă a existat un singur candidat, chiar dacă alți doritori au fost opriți din drum. Ei au votat un model politic care s-a dovedit a fi falimentar în ultimii ani. Și sunt dispuși să meargă mai departe în ciuda unor argumente minime de bun-simț.  Mai mult

Țara tuturor drepturilor posibile

Constituția României ți le înșiră dintr-o suflare. Sunt 21. Cu unele nici nu-ți mai bați capul. Pe altele nici nu le mai cunoști.  Sunt acolo și poți să te bazezi pe ele. În realitate, știi însă că fiecare dintre drepturile tale sunt scrâșnite.

Tu ai dreptul la sănătate. Dar de asta ți-e cel mai teamă. Căci într-un spital din România e dreptul tău să intri cu groază, că s-ar putea să rămâi acolo. Că nu au nici de unele, nici de altele. E dreptul tău să plătești, să șpăguiești, să dărâmi ușile ca să ajungi unde trebuie. E dreptul tău să stai cu copilul în brațe, cu orele, în săli de așteptare. Și e dreptul tău să fii sunat direct de o companie de pompe funebre să-ți spună că ai pierdut pe cineva drag. Mai mult

Cât de adevărat este clipul de la Starea Nației

Am văzut și eu clipul care a încăierat internetul. L-am auzit și de dimineață pe la radiouri. Iată-l din nou. Așadar, în ce țară locuim?

M-am uitat și încă nu-mi vine a crede. Vlad Petreanu spune că e posibil să faci o șmecherie care să inducă răspunsurile astea. Un truc: Mai mult

Cum emoționezi Parlamentul după o acuzație de șpagă

Vii în fața lor, ușor tremurând. Spui că ești un om bun și apoi te juri pe familie și pe Dumnezeu că tu nu pui mâna. Și zici că să te judece colegii și nu un judecător. După cum a procedat deputatul UNPR, Titi Holban când s-a votat ridicarea imunității sale.

Tovarășii au judecat ”dumnezeiește” și au zis ca el.  Mai mult