Cine plătește zecile de site-uri care publică gunoi?

Am 5 mii de prieteni pe FB. În general urmăresc fluxurile mari de informații, publicații cunoscute sau mai puțin cunoscute. Dar la un număr atât de mare, pot să văd și cele mai circulate articole din afara mediei tradiționale.

Iar vara asta am remarcat pe Facebookul meu o creștere uriașă a unui anumit tip de informație: spectaculoasă, necredibilă, țintită să urmărească reacții subcorticale. Și evident în proporție de 90 la sută neverificată sau tradusă intenționat greșit. Și nu vorbesc aici de titlurile mincinoase din media tradițională sau de excesul de metafore făcut pentru linkuri. Nu.

E vorba de o media independentă, cum ar veni, site-uri cu nume bombastice, cele mai multe fără semnătură, surse sau un respect minim pentru regulile unei publicații. Iar numele lor mi-a apărut atât de des în față încât am făcut experimentul să-mi notez cine sunt și ce fac. Așa am aflat de aflasitu, expunere, cocoon, stireademaine, fluierul, ziaristionline, caplimpede, efemeride. Am o lista mult mai mare dar am scurtat-o după ceva verificări.

Sunt absolut intrigat de numărul uriaș de astfel de site-uri cât mai ales de impactul lor, articole uneori cu mii de share-uri. Îmi dau seama că lumea nu are antrenamentul unui jurnalist în a mirosi o știre falsă sau scrisă cu picioarele. Am avut uriașa surpriză să constat că lume educată pune botul la știrea cu asteroidul de peste o lună. Sau la cea cu studenta româncă ucisă de masonii unguri. Nu mai spun de poveștile nesfârșite ale dacilor care sunt sau nu inventatorii limbii latine. Așa că după bombardamentul acesta îți vine ușor să crezi că la Târgoviște vor veni 5 mii de imigranți. Nu mai zic ce se întâmplă dacă privești pe cineva în ochi 10 minute.

Știu ce efort presupune o publicație, măcar din faptul că mă străduiesc să țin blogul acesta. Trebuie să plătești bani pentru găzduire, domeniu, și mai ales să-ți dedici timp să faci treaba asta. Nu mai spun că unele din site-urile astea au angajați oameni pentru că nu se poate ține altfel nivelul și numărul de articole. Nu vă gândiți că e o mare afacere. Blogurile vechi și serioase fac niște bani buni, dar lumea mai face și altceva. Banii mulți vin mai ales din prestigiu.

Nu mi-e clar cine bagă bani în chestiile astea și  mai ales de ce. Noi în presă ne știm. Știm cine și pe unde scrie sau colaborează. Știm cine bagă bani și pe unde îi bagă. Ei, bine site-urile astea nu pot, logic, să asigure nici veniturile celor care stau toată ziua de ele.

M-am uitat un pic pe rotld.ro să văd cine sunt oamenii aceștia. Sunt mai multe variante. aflasitu.ro este un scandal perpetuu, cu un patron care  a făcut multe afaceri cu spam-uri. Altul, cocoon.ro, intră într-o procedură de executare silită. Și apoi multe, prea multe, au registratorii la secret. Ăștia sunt fix cei care au și cel mai articulat discurs: trafic mare, multe românisme, știri la limita crezării. Sau cu parfum de credibilitate. Faza este că unele publică lucruri pe care chiar îmi vine să le verific.

Ei bine revin al întrebarea cheie: cine are interesul să crească acest tip de presă, când cea tradițională se prăbușește. Televiziunile vor dispărea una câta una, lovite de insolvență sau falimente. Gândul se clatină, o parte din imperiul lui Burci este sub semnul întrebării, ziare la tarabă sunt din ce în ce mai puține. Credibilitatea presei este la pământ. Iar valul de publicații care nu au nici un Dumnezeu dărâmă lent ce a mai rămas. E doar o coincidență? Recrudescența unor pasionați care intuiesc comportamentul publicului și vor să dea lovitura? Sau este un pic mai mult aici?  E cumva cineva care gândește un sistem nou, numai bun să-i ia locul celui vechi, care nici nu mai este de încredere?

Nu am un răspuns, dar nici nu mai cred în coincidențe. Iar în site-urile lor chiar nu am încredere, dar o să le urmăresc cu interes, pentru că sunt sigur că acolo se vor vărsa toate mizeriile de care au unii nevoie, iar presa tradițională refuză să le ia.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

8 comentarii la Cine plătește zecile de site-uri care publică gunoi?

  1. dan spune:

    cum cine?
    ne uitam la tzinte :
    a) munti de cacat peste iohannis
    b) dealuri de cacat peste antilegionari si wiesel.
    c) cativa stropi peste psd.

    [exceptie notabila : nicio vorba despre oprea. nici macar la tv. ba chiar sunt interzisi si la evz si la altele.]

    alegerile sunt aproape. negocieri in curs pentru schimbarea majoritatii. dna a debreiat. despre sri au iesit la iveala niste porcarii, inclusiv cu faimoasa lor academie de informatii.

    complicat de stiut ce si cine si cum.

  2. Gaudi121 spune:

    Tare mi-e teamă că cele mai multe din aceste site-uri sunt finanțate cu bani rusești pentru a râspândii extremismul cititorilor.

  3. romanka spune:

    „oribil” ne exprimam ca atare …… 🙁
    si noi…
    brrrrrr!
    urat!

  4. pop mihai spune:

    DE CE DEZINFORMATI? Stirea cu 5000 de imigranti la Targovite era reala si a aparut pe mai mult de 50 de site-uri….Declaratia apartine lui Siliviu Craescu
    “România se pregăteşte pentru primirea câtorva mii de imigranţi, la cererea ţărilor din Schengen. Acestea se confruntă cu un val de imigranţi nemaivăzut, care ameninţă însăşi craescuexistenţa Uniunii Europene. Unul din centrele de primire, pentru 5.000 de persoane, este pregătit la Târgovişte. (…) Ţara noastră nu are de ce să se teamă, deocamdată. Dar situaţia este
    foarte dificilă pentru occidentul Uniunii Europene, deoarece va trebui să limiteze valul de sosiri, pentru a nu intra în colaps. Într-un viitor apropiat este de aşteptat ca imigranţii să fie dispersaţi în toate ţările UE, inclusiv România. La noi sunt pregătite câteva centre – cel din Târgovişte, de pildă, va primi 5.000 de persoane.”, titrează stiripesurse.ro, citându-l pe diplomat-economistul Silviu Crăescu, analist militar, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate şi Organizarea Apărării.
    https://www.google.ro/search?q=targoviste+5000+de+imigranti&oq=targoviste+5000+de+imigranti&aqs=chrome..69i57.8161j0j4&sourceid=chrome&es_sm=93&ie=UTF-8

  5. Catalin Catalin spune:

    @pop mihai. exact la tzanc ati venit cua cest comentariu. academia lui peste, al carei sef face acest comentariu este un ONG cu niciun fel de atributii si responsabilitati in aceasta chestiune. Este fix genul de declaratie care vine sa umfle aceste site-uri. si asta o dovedeste si minimul fapt ca la Targoviste nu avem centru de refugiati. ele sunt la bucuresti, giurgiu, timisoara, galati, radauti s somcuta mare. si dupa mesajul dvs chiar imi face impresia ca sunteti unul dintre cei vizati

  6. romanka spune:

    Oamenii”sunt predispusi” sa primeasca numai nou si senzational;
    asa ca se profita de acest lucru;
    nu ma au timp sa citeasca informatiile care nu mai sunt atat de spectaculos prezentate,
    le este greu sau lene sa le mai rumege..si asa intra pe ambele urechi numai gogomanii.
    Nu se mai cunosc reporterii seriosi, nu se mai cauta de fapt, sunt preferabili aceia care „scriu” tot felul de nazbatii.
    Daca ar avea doar o ureche pt spectacole, ar mai fi cum ar fi, insa asa, sunt deschise amandoua, iar emisfera stanga a creierului e in stand-by 🙂
    mai bine zis doarme. Emisfera stanga este centrul logicii, al ratiunii, al analizei si al rationamentelor si daca doarme adio logica.

  7. opinant spune:

    Şi dacă sunt evreieşti ce zici?!

  8. Pentru opinant spune:

    Atunci cred că nu prea înțelegi cum stau lucrurile. Din moment ce site-urile astea împroașcă pe antilegionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *