jurnalisti

Domnule Iohannis, nu promulgați legea care dă avantaje fiscale presei!

PSD, PMP, Pro România și UDMR au adoptat o lege prin care jurnaliștii sunt scutiți de plata impozitului pe profit. Legea va merge la promulgare la președintele Iohannis. PNL și USR s-au abținut de la vot. Legea este inițiată de deputatul Valeriu Steriu, acum la PSD, după ce-a trecut pe la mai multe partide. Rețin din expunerea de motive că ”importanța jurnalismului în viața omului este inegalabilă, deoarece este conceput pentru a susține o cauză nobilă, o cauză socială. ” Inegalabil, într-adevăr. 

Inițiatorul mai spune că presa este într-o situație dificilă și că trebuie ajutată. De asta îi scutește pe impozitul de venit pe toți cei care practică meseria asta, fie că sunt angajați cu contract de muncă, fie cu drepturi de autor.  Nu este clar cine sunt acești oameni. Ar urma ca acest lucru să fie stabilit de Ministerul de Finanțe și de cel al Muncii. Expunerea de motive nu are nicio cifră, nici date economice pe care s-ar putea întemeia. Nu apare nicio analiză de impact fiscal, financiar, nicio perspectivă asupra problemelor reale din presă. Este doar o compunere. Una care are și o perspectivă ticăloasă.

Legea este un cadou otrăvit pus în brațele presei. Dacă clasa politică duce demersul până la capăt, acesta va macula toți jurnaliștii care vor fi trecuți într-o castă superioară față de cetățenii obișnuiți. La rândul lor vor fi trecuți laolaltă cu toți privilegiații acestei țări. Iar lumea va spune ”vă știu, sunteți la fel.” Și așa lumea are impresia că patronii de presă dictează ce spun angajații lor. Odată cu acest privilegiu, senzația de minciună va fi acută. Neîncrederea va spori și va duce la decredibilizarea completă a breslei. 

În altă ordine de idei, o atare propunere nu profită direct jurnaliștilor ale căror salarii nu vor fi mărite, ci companiilor din care fac parte. Ele nu vor mai  plăti brutul, asta-i tot! Or asta este un ajutor de stat de care presa nu are nevoie, în comparație cu alte afaceri. E de fapt un bonus pe care statul li-l dă patronilor pentru protecție mediatică. 

Măsurile reale pentru această afacere, care chiar suferă,  sunt în altă parte. 

În primul rând, statul trebuie să nu mai intervină cu controale discreționare la diverse instituții de presă. Cohorte de salariați au fost trimiși în diverse redacții ”neplăcute” și ținute acolo până dădeau de ceva. E o practică de la Adrian Năstase încoace.  Și toate guvernele s-au folosite de ea ca să îngenuncheze redacțiile nealiniate. 

De asemenea, statul trebuie să înceteze cu acordarea contractelor preferențiale redacțiilor care sunt plăcute de autorități. Aceasta este adevărata practică discriminatorie. 

În fine, statul poate apăra presa dacă va taxa giganții Google și Facebook care iau sume uriașe din publicitatea românească. De asemenea, ele folosesc munca jurnaliștilor români pe care-i sărăcesc, practic, fără a aduce un beneficiu înapoi. 

Astea sunt chestiuni reale, nu aruncarea cu bani în patroni și mânjirea întregii bresle. Cred că este de datoria președintelui Iohannis să întoarcă această lege în Parlament și să refuze promulgarea ei. De asemenea, trebuie sesizată CCR pentru a constata neconstituționalitatea acestor prevederi discriminatorii. Nu suntem speciali.

 

Cine plătește zecile de site-uri care publică gunoi?

Am 5 mii de prieteni pe FB. În general urmăresc fluxurile mari de informații, publicații cunoscute sau mai puțin cunoscute. Dar la un număr atât de mare, pot să văd și cele mai circulate articole din afara mediei tradiționale.

Iar vara asta am remarcat pe Facebookul meu o creștere uriașă a unui anumit tip de informație: spectaculoasă, necredibilă, țintită să urmărească reacții subcorticale. Și evident în proporție de 90 la sută neverificată sau tradusă intenționat greșit. Și nu vorbesc aici de titlurile mincinoase din media tradițională sau de excesul de metafore făcut pentru linkuri. Nu. Mai mult

Întrebările pe care Sorina nu i le-a pus lui Robert

Pentru ce serviciu ai lucrat?

Cât timp ai lucrat?

Cine a făcut recrutarea?

Ce misiuni ai avut?

De ce livretul era de la MApN? Lucrai pentru serviciul militar?

Mai mult

Nu l-am cunoscut pe Dinu Patriciu

Profesional ne-am lovit unul de altul,însă, căci e o lume mică.

Prima dată, când Petromidia a fost listată la Bursă. Cineva din piața de capital mi-a suflat că acolo este o chestie nasoală. Așa cum mi-a povestit-o era foarte urâtă. Esența era că, în mod ciudat listarea se făcuse la un preț mai mic, deși toată piața oferea măcar de 2,5 ori mai mult. Ba mai mult, se părea că vânzarea a fost controlată și dusă către anumite persoane.

L-am sunat să-l întreb câteva lucruri, legate de toată treaba. Eram la BBC. Nu a răspuns, o secretară mi-a preluat mesajul. M-a sunat 30 de minute mai târziu, într-un fel de criză. Mai mult