Ce o să faci când copilul tău va avea șapte ore la școală?

Ministerul Educației ne-a anunțat, cu oarecare entuziasm, că de anul viitor, copiii de gimnaziu vor face câte 34 de ore în fiecare săptămână.  Încercarea de-a zgudui sistemul este îndrăzneață până la jumătate. Și bună în aceeași măsură.

Spun asta pentru că vor apărea obiecte noi, pe care tot spunem că le dorim de ani buni, dar și pentru că primul reflex a fost să fac câteva calcule pe care orice om cu scaun la cap le face în România. Copilul meu este într-un program continuu, iar perspectiva celor 34 de ore săptămânale este realmente îngrozitoare.

Vladimir are astăzi 21 de ore pe săptămână, în clasa a patra. Aici se adaugă 2×1,5 ore de matematică ”distractivă” care numai ”distractivă” nu e, 2×1,5 ore de engleză, o oră de informatică, 2×1,5 ore de baschet, 2×1,5 ore de handbal și o oră de înot. Am renunțat la tenis, deși ar fi vrut, am renunțat la MindLab, deși îi plăcea.

În total vorbim de vreo 15 ore extracurriculare și între timp mai face și teme sau alte lucrări primite de la școală. Nu exagerez când spun că uneori are un program mai lung și mai complicat decât al meu. Uneori este sătul, alteori iritat, uneori fuge și de multe ori vede o corvoadă.

Cum o să arate viața lui cu 34 de ore pe săptămână? Adică va trebui să-l duc la ora unu la școală și să-l iau la opt. O să mai aibă timp de engleza suplimentară, dar de sport, care este atât de important? Când o să-și facă temele? Pentru că acest program de șapte ore pe zi nu presupune că va veni cu toate temele făcute. Dimpotrivă.

Sincer, mă declar îngrozit de o atare propunere. Și nu o să spun că cine a făcut-o nu știe ce face, doar că nu are curaj. Pentru că a pus peste trunchiul deja existent, câteva obiecte care ar putea moderniza școala. De teama sindicatelor nimeni nu a venit să spună ”tăiem din matematică, română, fizică sau ce mai e pe acolo”. Norma profesorilor a primat în fața intereselor copiilor și asta este o mizerie.

Ce mă miră profund este următorul gând: și oamenii de acolo au copii, nu pot fi chiar atât de rupți de realitate. Aveți măcar curajul să spuneți de ce nu puteți să faceți o treabă corectă. Înainte de a pune la muncă silnică mii de familii.

foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

11 comentarii la Ce o să faci când copilul tău va avea șapte ore la școală?

  1. Malin spune:

    Ideal e ca ministerul sa alinieze pretentile astea si cu sistemul adoptat de majoritatea tarilor europene, unde copilul sta si 10 ore la scoala, insa nu are teme de facut dupa scoala si unde cel putin o ora o reprezinta pauza de masa pe care o petrece in cantina scolii socializand cu colegii si nu intr-o bodega infecta alaturi de betivani si interlopi cum se intampla cu liceenii de pe la noi.

  2. Dona Peter spune:

    Daca sunt in plus ore de baschet, handbal si inot, nu mai trebuie sport suplimentar. Oricum, e absurd de tot sa se aplice un program atat de lung ,cand nu exista infrastructura pentru asa ceva, ne uitam in USA si avem impresia ca ideea asta ne lipsea finantarile, pregatirea cadrelor didactice si orice altceva. Cat despre „netaiatul” din orele profesorilor…..inca nu mi-e clar de ce ar trebui sa se introduca atat de mult pe langa materiile de baza si cum ar arata o scoala cu baschet, handbal, inot si engleza , dar fara chimie si doar cu vreo doua ore de matematica. Cred ca nu trebuia sa se adauge nimic, nici sa se taie, ci sa umble ei la programele prea incarcate si mult prea grele in raport cu varsta elevilor (asta nu se vede ca afara sunt mult mai aerisite si la alt nivel, ne convine sa pelcam in Elvetia si copilul sa fie cu o clasa-doua peste varsta si cunostintele elevilor de acolo- mandrie prosteasca), sa se mai revizuiasca examenele din doi in doi ani (orice invatator sau profesor va munci sa se treaca acele examene, in defavoarea altor ore mai lejere), sa aiba invatamantul o logica!

  3. cristina spune:

    Vor sa complice viata copiilor ,in loc sa ofere un invatamint de calitate introduc mai multe ore si mai mult stes …copiii au nevoie si de copilarie nu sa isi petreaca toata viata la scoala .Dupa ore teme, si /sau activitati extra …..Ei nici cornul ala nu il ofer in conditii ..,ba e vechi ,ba laptele are salmonela ..

  4. Mioara Iacob spune:

    Planul-cadru „daruit” copiilor si parintilor de Ministerul Educatiei este rezultatul unei diabolice coalitii dintre sindicate, parlament si minister pentru mentinerea normelor didactice si chiar crearea de noi locuri de munca in invatamant.

    Ce este cu adevarat dureros este faptul ca parintii nu mai au vlaga sa lupte pentru copiii lor. Urmaresc din ianuarie aceasta tema, am scris si indemnat oamenii se discute, sa se implice, sa se informeze, sa inteleaga pericolul la care vor fi expusi copiii. Mecanismul dezinformarii a functionat perfect.

    Un lucru este cert: Romania nu are suficienti profesori calificati (dedicati si bine pregatiti) care sa acopere aceste catedre in toata tara. Nu avem nici resurse si nici macar cladiri decente pentru scoli. Pornim caine surd la vanatoare. Suntem si de data aceasta nepregatiti si vom asista cum alte generatii vor cadea victime „balbaielilor” guvernantilor.

  5. Maria spune:

    Sincer, eu ma declar mai ingrozita de toate acele extracurriculare pe care le face Vladimir, decat de perspectiva unui program mai lung la scoala. Serios? Si mate, si engleza, si informatica, si baschet, si handbal si inot? Pe bune? De ce atatea? Ca sa il tii ocupat? Si mai erau inca doua la care a renuntat? Dar timp cand sa se intalneasca cu prietenii fara sa fie extenuat si fara sa fie pe fuga, ca e intre ora info si antrenamenul la handbal, cand mai are? Dar timp cand sa stea el cu el, sa se plictiseasca si sa descopere singur ce sa faca cand se plictiseste, cand mai are?

    1. Catalin spune:

      @maria Am o banuiala ca macar unele ii fac placere. Altfel, nu tin minte cand a fost ultima oara cand i-am facut copilului tau programul. Imi amintesti, te rog?

  6. Maria spune:

    Catalin, dar tu ce program ai avut cand erai de varsta lui? Mergeai si tu la cate 15 ore de acivitati suplimentare pe saptamana? Pe copilul tau de ce il supui unui asemenea program infernal? De unde disperarea asta sa fim cat mai ocupati, sa alergam dintr-un loc in altul, sa nu mai avem nici zece minute libere, de facut nimic?

    1. Catalin spune:

      Eu cred ca discutia asta se termina aici.

  7. Maria spune:

    Ok. Nici nu ma asteptam sa imi poti raspunde. Nu cred ca se poate explica asa ceva.

  8. Catalin spune:

    Se poate explica. Si e si simplu. Dar in mod evident, nu poti intelege.

  9. Maria spune:

    Incearca. Daca e chiar atat de simplu, poate pot intelege si eu.

Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!