Am fost zilele astea la târgul de educație World Fair Education. E o experiență importantă pentru noi, dar și pentru alții, mai ales dacă copiii noștri au prins gustul unor ieșiri în afară sau au experiențe de învățare în tabere internaționale. Și mai ales pentru cei care s-au decis că viitorul copiilor lor este în străinătate, fie la universitate, fie la liceu. 

Nu e nicio surpriză că sălile erau pline. România are o pătură de cetățeni bine conectată la ce se întâmplă în afară, are oameni cu bani, are oameni hotărâți și care știu să caute ce este mai bun pentru copiii lor. Iar a studia peste granițe, în diferite forme, a devenit din ce în ce mai accesibil. Ce am văzut și ce este important de știut. 

Pentru cei care vor o Universitate din afară:

Alegeți din timp, studiați cu un an-doi înainte ce oferte sunt. Sunt sute de specializări atractive, dar cel mai bine este să faceți niște teste de orientare profesională. Sunt accesibile ca preț și vă dau o idee destul de bună despre înclinațiile copiilor.

Vedeți pe ce loc este facultatea cu pricina în topul mondial al universităților. 

Majoritatea facultăților sunt fără plată, datorită burselor plătite de diverse guverne. Nu înseamnă însă că asta oferă și un acces în liga celor mai buni profesioniști. Cazările și alte lucruri legate de întreținere ajung până la 800 de euro pe lună. 

Admiterea este pe bază de dosar. Copilul trebuie să aibă note peste opt la liceu, Bacalaureatul peste opt și un test de engleză de nivel minim B.

Esențial este însă să aibă un dosar de activități, voluntariate, olimpiade, concursuri școlare. Să nu fie doar la școală și acasă.

Pentru cei care vor liceu în afară

Nu ne-am uitat decât la cele din Anglia. Sunt foarte scumpe. Liceul care are realizările cele mai bune începe de la 30 de mii de lire pe an. 

Banii aceștia te aduc însă mult mai aproape de universități de top, care altfel nu se uită la dosarul tău din România.

La o primă vedere, oferta de ore și obiecte e mai interesantă decât la noi, trecând și prin lucruri practice, cum ar fi fotografia, gătitul, științe aplicate.

O alegere dificilă însă să-ți lași copilul plecat de la 14 sau 16 ani.

Taberele de vară

Oferta este impresionant de mare. O grămadă de sisteme într-o grămadă de țări, cu o multitudine de teme și subiecte. 

Un singur sfat vă las aici, cel mai bun pe care l-am primit. Evitați taberele în care pleacă cu un grup din România. Vor sta doar între vorbitori de română cu aceleași gânduri și obiceiuri, chiar dacă au ore în limbi străine.

Alegeți o tabără unde se duce singur și vin copii de pe toată planeta. De abia acolo va învăța cu adevărat lucruri noi, obiceiuri, să trăiască și să comunice cu oameni complet diferiți. 

Și o observație, la sfârșit, legată de educație. Am remarcat la acest târg principala diferență dintre educația pe care o primesc ei și cea pe care o primim noi. Toți străinii cu care am discutat vorbesc cu drag și pasiune despre școlile lor. Sunt mereu zâmbitori, vor să te ajute, îți spun și bune și rele. Te încurajează, dar mai ales vezi că le place contactul cu oameni diferiți și le place să-ți arate cum și de ce sunt buni. 

Lângă ei, cam la fiecare școală, era și câte un student român. Majoritatea cu o strălucirea în ochi, cu energie și determinare. Unii un pic încordați, cu un zâmbet protocolar, absorbiți de importanța momentului și, doi dintre ei, ușor condescendeți. 

”Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să ajungi într-o astfel de școală?”, întreb o domnișoară. Se uită pe lângă mine, îl vede pe Vladimir cam tânăr și-mi spune din vârful buzelor: ”păi, trebuie să-și ia Bacalaureatul” Serios, nu m-aș fi gândit. Am rugat-o să ridicăm discuția la un alt nivel.

O altă studentă mi-a răspuns ușor iritată la multele întrebări, apoi s-a ridicat de la masă fără niciun avertisment și-a plecat spre alt client. Colegul ei olandez care a rămas stingher cu mine a fost însă un interlocutor excelent: zâmbitor, aplicat, informat, cu atenție spre copil. Genul de profesor pe care îl dorești. 

Două lumi: una care te pune să-i remarci musai realizările sale și alta care știe că realizările sale contează atâta vreme cât și tu le primești cu bucurie. Un pic de auto-suficiență și un pic de bucurie. 

Lucrurile astea se învață. Și nouă ne mai trebuie o generație să le percepem. Să învățăm de mici că fiecare gest pe are îl facem are importanța sa. Să dăm atenție tuturor partenerilor noștri de discuție. Să înțelegm că tot ce facem spune ceva despre instituția de care aparținem. Și că mereu avem ceva de vânzare. Să înțelegem și să privim cu relaxare pe toți cei care ne cer ajutor. 

Exact pentru asta, dacă aș putea, mi-aș da copilul cât mai devreme la o școală din afară.