Câteva fotografii care să te pună pe gânduri

Întotdeauna mi-au plăcut fotografiile. Mult mai mult decât tablourile sau filmele. Pentru că te pun să gândești, să construiești povestea și să vezi dincolo de ele. Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă opresc în fața uneia și să nu mă gândesc la visele, speranțele și viețile celor de acolo. Ce s-o fi ales de ele?

Agerpres a deschis publicului arhiva de fotografie istorică. M-am plimbat prin ea, printre cele expuse la Parlament și am tot stat pe gânduri de atunci. O să vă arăt câteva, pe care le-am fotografia la rându-mi dintre cele prezentate.

1

Un copil din perioada foametei. Dacă a scăpat ar trebui să trăiască și azi. Pentru noi cei de azi, România nu e bine, dar el îți va spune că acum se trăiește cel mai bine din toți anii.

2

Ca moldovean am încasat multe glume cu trenul foamei. Nu am râs atunci, nu râd nici acum când îl văd cum arată.

3

La 83 de ani în 1967, trebuia să crezi că lumea tocmai se așează după războaie. Nici acum nu e așezată, tataie!

4

Dacă dai la o parte armele, imaginile de război au rămas aceleași și 70 de ani mai târziu.

5

Imaginea asta este înfricoșătoare. Pentru că oamenii ăștia se uită la trecutul și viitorul lor în același timp. Oare câți or fi scăpat?

7

George Călinescu la apogeu. Știa că e vedetă. Oare s-o fi gândit la el și ca istorie?

8

Povestea fotografiei de aici e de fapt în fața lui Tănase, în spatele camerei. Aș fi vrut să-i văd pe soldați. Să le văd chipurile veselite vremelnic de glumele marelui actor. Dar și grija că la câteva minute după reprezentația asta vor reveni în tranșee.

9

Despre Dinică o să mai vorbesc. Dar voiam să spun atât: Iurie Darie nu e cel din ultimii ani de tv. Teatrul lui merită recuperat.

13

Iolanda Balaș și Lia Manoliu vin de la Olimpiada de la Roma. Singurul lucru la care mă gândesc este că în 60 Roma nu era mult diferită de București.

14

Cum s-or fi descurcat fără telefoane? Nu se plictiseau? Și ce are militarul acela în mâini? Dar mai ales la ce priveau cu toții?

15

Delivery acum 80-90 de ani. Cred că era vai și amar de ei.

Toate fotografiile le găsiți pe agerpres.ro. Arhiva la liber este destul de mare. Merită să aruncați o privire.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Câteva fotografii care să te pună pe gânduri

  1. Suciu Corina spune:

    Felicitari!!!Sunt fotografii care ne scriu istoria contemporana!

  2. C spune:

    „Istoria contemporana” am trait s o aud si p asta.

  3. Alin Savu spune:

    Referitor la foametea din 1946-47 pot depune marturie; aveam exact varsta copilului din fotografie. Arhiva este fara si poate interesanta. Ma intreb cat de cenzurata este. O voi cerceta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *