Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Economia nu va reveni ușor la ce era înainte. Pentru că noi nu o să fim la fel o vreme

Astăzi încerc să găsesc un răspuns rațional la o problemă pe care nimeni nu vrea să o pună în realitate. Toate guvernele au sărit să ajute economia, dar ce fel de economii ajutăm de fapt? Și o să ne întoarcem unde eram? 

Și o să vă spun din start că asta este foarte puțin probabil. Dintr-un motiv pe care nimeni nu-l rostește cu toată gura. Societățile occidentale, inclusiv a noastră, s-au așezat economic pe o bază de consum. Adică majoritatea oamenilor nu fac producție, ci livrează servicii. De asta numărul de șomeri este atât de mare. Potrivit Forbes, numai puțin de 80 la sută dintre americani lucrează în industriile de vânzare cu amănuntul, entertainment, imobiliare, restaurante și educație. Adică tot ce s-a oprit în acest moment. Nu întâmplător, America a ajuns să aibă în acest moment 13 milioane de șomeri. Adică numărul lor crește cu 0,5 la sută pe zi. 

Majoritatea acestor industrii erau deja atacate încă înainte de criză de diverse probleme. Iată, de exemplu, vânzările clasice, în magazine, coboară constant de ani buni din cauza vânzărilor online. Este posibil ca unele magazine să nu se mai deschidă vreodată. Dar  să mergem mai departe, în Europa, unde 74 la sută din forța de muncă activă lucrează în servicii. Paradoxal, România stă mai bine cu doar 47 la sută, dar în orice caz, majoritatea populației lucrează într-un sector care va fi afectat de noii termeni de gândire din perioada pandemiei și cea imediat următoare. 

Realitatea este că nici nu cunoaștem în întregime dimensiunile dezastrului. Ratele de șomaj din China și din India nu pot fi calculate, dar cu siguranță vor fi mai mari decât cele așteptate. Nu pot fi calculate pentru că ambele state au o forță de muncă plină de migranți, oameni care, uneori, nici nu sunt înregistrați. 

Deocamdată, toate statele lumii au început să scoată bani și construiesc datorii pe care le duc spre băncile centrale. Iar la sfârșit vor genera, fiecare după calculul său, fie inflație, fie măsuri de austeritate, fie amandouă ca să poată finanța deficitul uriaș care va apărea. 

Toată lumea speră că asta e soluția, dar nimeni nu știe cu exactitate dacă va funcționa. Motivul e simplu și ni-l arată criza din 2008: e vorba de stagnare pe termen lung. Adică economiile nu vor crește într-atât de mult încât să producă locuri de muncă și consum imediat. Și asta pentru că oamenii vor ține banii la teșcherea. După toate crizele din ultimii 100 de ani, este cu siguranță singurul lucru asupra căruia putem cădea de acord. Vreme de un an, doi, sau trei, lucrurile nu vor merge la fel de bine. Lumea nu o să mai vrea case, mașini, televizoare și telefoane. Și nici la restaurant. Cu atât mai puțin, tabere, excursii sau școli private. Ce a căzut acum accelerat nu va reveni la fel de repede. 

Așa că pregătiți-vă pentru impact, oameni buni! O să urmeze o perioadă dificilă și nu știm exact soluția. Există una, dar pentru asta ai nevoie de guverne deștepte și corecte: investițiile publice masive în sisteme de protecție socială și sanitară. Infrastructura ar putea fi salvarea noastră, dar banii de investiții vor lua mult din fondurile de  salarii ale sutelor de mii de salariați la stat. Or, știți voi un guvern care ar vrea să facă asta?

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

Avem o șansă să ieșim din această nenorocire, cu două condiții: testați și certificați!

„Înainte de o pandemie, tot ce spui ar putea suna alarmist. Tot ce faci într-o pandemie este complet inadecvat.” Citatul îi parține lui Michael Levitt, cel mai înjurat, ironizat și umilit om din perioada guvernării Bush. Michael Levitt este cel care i-a propus în 2005 lui George Bush un plan de combatere a pandemiilor. Una dintre recomandări, propunea ca americanii să aibă în casă, în orice moment, o rezervă de conserve și de lapte praf. 

Nu a existat personaj care să sufere mai mult. Levitt a fost calul de bătaie al adversarilor politici ai lui Bush, dar și ciuca bătăilor de joc la show-urile de noapte. Deși președintele l-a luat în seamă și câteva rudimente de plan au fost puse în aplicare, mai nimeni după el nu a pregătit mare lucru. Administrațiile Obama și Trump nu au avut în vizor așa ceva și cred că mai nimeni de pe planetă. Pregătirea pentru o pandemie este un scenariu costisitor pe care lumea îl ignoră și-l dă deoparte în fața altor priorități. 

Și atunci ce faci când pandemia te lovește, când sute de mii de oameni mor, când economia se prăbușește? Care sunt măsurile de luat? Și ce este mai eficace? Răspunsul este complicat, dar trebuie căutat în rândurile statelor care au ceva experiență în domeniu: China, Singapore și Coreea de Sud. Știți părerea mea despe China. După ce-au mințit o țară întreagă și apoi o planetă, după ce sunt vinovați de tot acest dezastru, trebuie să le recunoaștem un lucru bun: ideea de a testa înaintea bolii. Este scenariul folosit și de celelalte două state asiatice. Și ideea preluată acum de o alianță a guvernatorilor din Statele Unite care au început să ignore guvernul federal, dezorganizat și incapabil. 

Testați!

Toate statele care au avut succes spun că primul lucru este să aplatizezi curba de îmbolnăvire, după care să ai destule respiratoare și să găsești tratamentul adecvat. Dar al doilea pas este de fapt cel mai important, atât din perspectiva sănătății, dar și din cea a repornirii economiei. Iar pasul acesta este: testați, testați, testați! Cu cât mai mare numărul de teste, cu atât răspunsul mai bun. Și aceasta treabuie să vină împreună cu o armată care să monitorizeze contacții. 

Fostul director al FDA, laolaltă cu o echipă de specialiști în epidemii a propus administrației americane un plan de răspuns rapid sanitar, dar și de redeschidere a economiei. Într-o analiză independentă, Universitatea Johns Hopkins a venit cu un set de măsuri similare, foarte asemănătoare. Ambele seamănă în proporții diferite cu ceea ce fac Singapore și Coreea de Sud, lucru care poate fi sintetizat într-o singură frază: „Nu este de ajuns să ai măsuri reactive, trebuie să fii cu un pas înaintea bolii.”

Asta înseamnă, însă că trebuie să faci cât mai multe teste la milionul de locuitori. Cum-necum, trebuie să faci cumva să ajungi într-o zonă relevantă. Cel mai bine stau Insulele Faroe și Islanda, apoi Emiratele Arabe, cu suta de mii la milion. Motivele sunt diferite, dar tot acolo duc. Democrațiile clasice, occidentale nu stau bine deloc. Italia testează cam 15 mii de oameni la milion, Germania tot pe acolo, Norvegia stă mai bine cu aproape 24 de mii. Noi suntem la coadă cu vreo 3200 de teste. 

Armata de urmărire

China a avut 9000 de lucrători specializați în Wuhan care a au urmărit toate contactele celor bolnavi. Munca acestor oameni a fost doar aceasta. Să facă o hartă de urmărire a mișcărilor și a persoanelor cu care fiecare om infectat s-a întâlnit. În America, există o situație în Vermont, într-o localitate mică, în care doi lucrători sanitari de la o agenție locală au reușit în câteva ore să depisteze toate cele 13 persoane cu care un bolnav s-a întâlnit. Oamenii au intrat în izolare și nu a mai apărut niciun caz. 

O metodă similară folosesc Coreea și Singapore. Cu ajutorul mărturiilor și tehnologiei, epidemiologii fac harta exactă a fiecărei persoane care are COVID. Planul universității Johns Hoplins spune că America are nevoie de 100 de mii de lucrători care să facă asta. Ar costa 3,6 miliarde de dolari. Statul Massachussets este primul care adoptă o astfel de politică de urmărire. Cu ajutorul unei organizații non-profit, 1000 de persoane reușesc să urmărească până la 20 de mii de contacte în fiecare zi. Utah și San Francisco se mișcă în aceeași direcție.

De ce este important? Pentru că poți fi chiar cu un pas doi înaintea bolii. Poți afla de la un bolnav care a fost traseul său și să pui în gardă oameni care nu au nici cea mai vagă idee că sunt în pericol sau sunt un pericol pentru alții. 

Tehnologia

Aceasta este dilema societății occidentale. China nu a avut nicio emoție să folosească un aparat de supraveghere pe care-l are deja. Recunoaștere facială, trasabilitate cu ajutorul unor aplicații, conturi bancare, convorbiri telefonice, totul a fost pus la dispoziția autorităților. Singapore folosește tactici similare. Statele Unite încă tremură la folosirea unor astfel de metode. De fapt, oamenii din Asia fac muncă de detectiv criminalist când vine vorba de boală. Știu și află tot despre un bolnav. Societățile noastre democratice trebuie să se hotărască asupra acestui lucru. 

În Israel, Singapore și Coreea de Sud sunt chiar aplicații care-i urmăresc pe cei infectați. Taiwanul a instituit un gard virtual în jurul celor care sunt suspecți. Dacă depășesc o limită și telefonul lor nu se mai află în raza de supraveghere sau dacă-l închid, atunci autoritățile sunt avertizate.

De ce este important să ne purtăm așa 

Pentru că din acest pas al identificării bolii cu rapiditate, putem să mergem mai departe cu partea economică. Atât planul propus de fostul șef al FDA cât și cel de la Johns Hopkins avertizează că această situație în care toată lumea este în carantină nu poate dura la nesfârșit. Dar pentru asta trebuie să îndeplinim mai multe condiții. Întâi de toate, trebuie să știm cine sunt bolnavii, suspecții, apoi trebuie să-i urmărim. După care trebuie să le dăm certificate de sănătate celor care nu sunt un pericol și pot să vină la muncă. Și apoi să-i izolăm mai mult timp pe cei vulnerabili. Probabil ce vă spun eu aici sună ca o utopie, dar dacă nu ai măsuri cât mai apropiate de acestea, riscăm să nu scăpăm niciodată de boală și să ucidem foarte mulți oameni. 

Potrivit datelor existente la această oră, suntem departe, la luni distanță, de posibilitatea unor teste generalizate, dar ele vor trebui să existe și să fie făcute, pentru că, altfel, nu știm cine se poate întoarce la muncă. De fapt, lucrurile încep să se cristalizeze în câțiva pași de întoarcere la normalitate care sunt clari, deși greu de îndeplinit. 

Testare, urmărire și certificare. Adică aflarea cu cât mai mare precizie care sunt persoanele bolnave. Și a celor care prezintă riscuri.

Reîntoarcearea la muncă, cu păstrarea unor distanțe sociale care să fie reduse treptat. De exemplu, nu pot veni la muncă grupuri mai mari de 50 de persoane. Telemunca se menține pentru toți cei care pot munci de acasă. 

Izolarea grupurilor vulnerabile pentru o perioadă mai lungă care poate merge de la 10 la 14 săptămâni. Majoritatea școlilor încep să se deschidă gradual, dar cu un sistem de rotație a elevilor. Se păstrează regulile care interzic interacțiune fizică. Bătrânii sunt izolați pentru o perioadă mai mare.

Pregătirea liniilor de apărare pentru valul doi. Asta înseamnă totul de la regulamente până la accelerarea măsurilor sanitare care ne pot ajuta: materiale, tratament vaccin. Instituirea de grupuri speciale guvernamentale pentru aplicarea acestor măsuri.  

Există și câteva întrebări pe care diverși oficiali americani le-au pus pe o listă pentru perioada următoare. 

De câți lucrători am nevoie în perioada următoare?

Ce fel de teste trebuie să folosesc?

Am destule teste la îndemână?

Când și unde voi face testările?

De câte ori trebuie să repet testările?

Cum voi certifica pe cei testați și care nu au probleme?

Ce tehnologie am la dispoziție să-i urmăresc pe cei suspecți de infectare?

Cine va decreta carantina?

Oameni buni, acesta este un efort imens pe care nimeni din societatea modernă nu l-a prevăzut, dar până când nu vom avea un tratament și un vaccin la această nenorocită de boală, astea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem. Altfel, ne vom învârti într-o bulă ani buni și multă lume va muri. Iar cealaltă va sărăci. Testarea masivă este singurul noastră armă serioasă acum. 

România

Suntem jos, în coada listei de țări care testează. Printre ultimii din Uniunea Europeană cam cu 3200 de teste la milionul de oameni. Motivul ține și de sărăcie și de incapacitate. Nu avem destule teste, nu avem destule laboratoare, nu avem personal destul. Toți angajații noștri de la DSP-uri sunt 3900 de oameni. Ei ar trebui să fie armata de urmărire. Nu avem foarte multe șanse. Dar măcar putem să importăm resursele de gândire ale lumii occidentale și să încercăm să facem ceva similar. Altfel, vom suferi cumplit. 

 

 

 

Cum să-ți rezolvi problemele cu statul stând în casă

(P) Săptămâna trecută a trebuit să fac câteva modificări la o firmă. Dap, știu, timpul cel mai potrivit să o faci, adică în timpul unei pandemii. Doar că treaba era urgentă, așa c-am avut nevoie de ceva servicii avocățeșți. Și urmează să dau acum ochii cu statul român prin intermediul serviciilor online. Dar asta e altă poveste. 

Cu ocazia asta, am întâlnit un tip de consultanță de la avocat la care nu mă gândisem. Tehnic, am găsit un Uber de avocați. De avocați virtuali. Mă rog, în sensul că te întâlnești cu ei virtual, deși există în carne și oase. Avocatura.com este un hub de avocați care oferă consultanță prin intermediul unui serviciu video online. Dar nu e numai o întâlnire video, ci una în care poți să trimiți documente, să te documentezi și să alegi avocatul, să faci plata în mod direct și să contorizezi timpul pe care ți l-a alocat. 

Serviciul e perfect pe vremea asta când nu ai de ce și nu ai voie să ieși din casă. Îți alegi avocatul, vezi în ce domeniu excelează și faci totul online. Cred că e la fel de util într-un oraș mare și când nu ai chef de mers până acolo. Adică te scutește de cele. două ore de drum. Și cred că mai are și o utilitate, dacă ești român și trăiești în afară. 

Vă las mai jos un interviu cu antreprenorul care a dezvoltat acest fel de serviciu și care o să vă explice mai bine facilitățile sale. Și, da, răspunde și la întrebarea legată de încredere. Cum știi dacă avocatul respectă termenii contractului. În afară de a te baza pe bunul său renume, aici există și câteva modalități practice. Iar una este că după fiecare consultanță, clienții trebuie să le scrie un review care rămâne public. Și le mai dau și note. Filmul e mai jos. 

Trecem bugetarii în șomaj tehnic, îi dăm afară și tot nu reușim. Nu în cifre e problema

Am întrebat la România în Direct dacă, după șomajul tehnic al unor bugetari, guvernul va avea curaj să treacă și la o adevărată reformă a aparatului administrativ. Răspunsurile voastre m-au pus pe gânduri. 

O mare parte dintre cei care au sunat la România în Direct au vorbit de un viciu profund al administrației. Peste tot există oameni onești și dedicați, dar ei sunt năpădiți de  pile și proptele. Nu puține au fost mesajele în care mi s-a spus că într-un birou doi muncesc și duc pe toată lumea în spate, iar șase plimbă acte. Alții mi-au spus că, dacă ar începe să se dea afară, ar cădea și dintre cei care au valoare. Concluzia fost că omul sfințește locul și că inegalitatea în prestații este de fapt punctul comun al administrației. Vă las aici ediția ănregistrartă pentru că mărturile oamenilor sunt spectaculoase. Poate vreți să vedeți care este realitatea dintr-un birou al administrației, de la cum se angajează până la cum se muncește. 

Nu cred că PNL poate să înceapă să dea afară dintre bugetari. Cel puțin nu înainte de alegeri. Probabil, după încheierea stării de urgență și a șomajului tehnic, se va încerca o cosmetizare. Primii care-l vor suna pe domnul Orban vor fi membrii partidului său. Atât PSD cât și PNL au clientela și oamenii lor de partid care trebuie păstrați în funcții. Ei sunt vinișoarele prin care curg banii de partid, contractele și prin care se perpetuează tipul de administrație care ne-a adus aici. 

PSD e mult mai rău, dar PNL chiar are o șansă să îndrepte unele lucruri. Are, însă, de îndeplinit o condiție teribil de complicată. El trebuie să explice acestui aparat funcționăresc, dar și societății, că mai binele nu se tratează la nivel individual. 

Marele nostru păcat este individualismul, iar la nivel politic incapacitatea de a lucra în comun și dorința de a servi doar propriul aparat de partid. O cohortă de aparținători ai partidului sunt învățați că prima dată îi servești pe ai tăi, apoi pe tine. Fiecare dintre cei aduși pe pile visează la un loc călduț, la un salariu bun, la o casă sau o mașină din ce în ce mai mari. Copilul lor să fie bine și burta lor asemenea și cam atât contează 

Or, rațiunea spune că numai dacă gândești și pentru ceilalți poți face ceva bine. Nu contează cât de mare ai casa dacă lângă tine este gunoi. Nu contează că mașina ta e mai scumpă dacă te sufoci laolaltă cu noi. Nu contează banii din toată lumea dacă ai nevoie de același spital. Și nici copilul tău nu va fi mai bine la școala pe care ai făcut-o prost. 

Până la urmă o să rămâi în aceeași mocirlă cu restul lumii dacă nu-ți faci treaba cum trebuie. Și mereu trebuie să-ți pui o întrebare: dacă copilul meu se va întâlni cu munca mea, va fi mulțumit? Îi va fi bine?

Până când nu imprimă acest mod de gândire, domnului Orban sau oricui ar vrea să facă reforma asta, nu o să-i reușească. Căci reușita nu stă într-un milion sau 900 de mii, ci în capacitatea acestora de a face ca lucrurile să meargă bine nu numai pentru ei, ci pentru toată lumea. Altfel la fiecare zece ani o să mai tăiem din bugetarii și o să ne întrebăm de ce nu se schimbă rezultatul.  

 

Marile companii vor tăieri la bugetari. Nu e de ajuns

UPDATE: Premierul Orban a anunțat miercuri că bugetarii care nu sunt esențiali în combaterea crizei vor intra în șomaj tehnic câte două săptămâni pe lună, plătiți cu 75 la sută din salariu. Cu acest amendament, textul își păstrează rațiunea. 

O să vorbim astăzi din nou despre solidaritate, dar mai ales desrpe sacrificiu. Iar printre aceste cuvinte trebuie să înțelegem tăieri de bani în sistemul public și o investiție masivă a statului în privat. Mi-e teamă, însă, că acest lucru  nu este de ajuns. Cele mai mari companii din România au trimis guvernului o scrisoare publică în care avertizează de iminența unei recesiuni. Calculele lor pornesc de la o scădere cu 50 la sută a economiei în următoarele trei luni, apoi, în fiecare lună care urmează, estimează o scădere de 20 la sută. Asta ar însemna o cădere a PIB-ului României cu 15 procente, o sumă uriașă. 

Companiile cer rapid o injecție de capital pentru deblocare care să meargă până la 30 de miliarde de euro. Acum că nu mai sunt restricții pentru ajutoarele de la stat, marile companii văd vital acest ajutor, mai ales pentru industriile care sunt în moarte clinică. România are o datorie guvernamentală mai mică decât alte state europene și, chiar cu această cheltuială, nu ar depăși cu mult 50 la sută din PIB. Așadar spațiu ar fi. 

Patronii dedică însă o parte la fel de importantă din apelul lor unei restructurări în domeniul bugetar. Nu indică o cifră, dar poți să le citești frustrarea printre rânduri. Estimează că două milioane de angajați de la privat vor avea de suferit, în timp ce niciunul dintre bugetari nu va pierde un leu. Ba, într-o situație recent votată de Parlament asistăm la măriri de salarii. 

Ar mai fi o consecință gravă, citez ”după terminarea acestei crize, mediul privat va fi defavorizat pentru că românii vor vedea încă o dată că a fost mult mai bine și mai sigur să fie angajați în sistemul public din România și nu în economia reală, în mediul privat de business.”

În acest moment guvernul a negat că vor avea loc tăieri de salarii la bugetari sau alte restructurări. Știm, însă, că urmează o masivă rectificare bugetară care ar putea însemna așa ceva. Are cineva însă curaj să o facă? Eu aș spune că înainte de alegerile din iarnă, nicio șansă.

Asta deși rațiunea arată cu totul altceva. Restructurarea aparatului bugetar este doar o condiție pentru ieșirea din criză. A doua este o alegere și mai dificilă pe care statul trebuie să o aibă în vedere. Ca și alte economii, România s-a orientat masiv spre consum. Statul însuși a încurajat o dezvoltare bazată pe importuri, pe bunuri de larg consum, a aruncat cu bani în piață. 

Deceniul următor trebuie să aibă, însă, alte coordonate. Statele care nu vor dezvolta investițiile publice în sănătate, infrastructură, tehnologie de vârf și valoare adaugată nu-și vor reveni după această criză . Cine nu bagă banii publici sau bani strânși din piețe financiare în produse de securitate a sănătății și a societății va pierde nu numai alegeri, dar și bunăstare. Statul român tocmai are ocazia să renunțe la balastul birocratic care ne-a măcinat 30 de ani și să facă ceva corect. Și noi, fiecare, trebuie să ne facem alegerile de aceeași manieră.

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

 

Bebelușii de la Timișoara nu sunt un accident

Este timpul să vorbim de responsabilitate și despre minciună, după ce la Timișoara familiile a zece copii nou-născuți au fost anunțate că bebelușii au fost infectați de coronavirus. Cea mai probabil ipoteză fiind că infecția vine de la cadre medicale. Noile teste arată că cinci au avut rezultatele greșite. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Puneți-vă un pic în locul părinților ai căror copii au astăzi doar o săptămână, dar sunt infectați cu coronavirus. Și așa primele zile sunt grele și nu știi ce să faci mai bine și  mai repede. Gândește-te, mai mult, că un copil atât de mic începe să facă febră și că vei afla că are o boală pe care planeta nu știe să o stăpânească. Și că te poți infecta și tu ca părinte, dar și bunicii. Și apoi să afli că ai trecut prin chinul ăsta pentru că cineva a întârziat testele.

Astăzi Parchetul caută vinovății între doctori, asistente și alți responsabili politici. Adevărul este însă că putregaiul e mai extins. Cu câteva zile în urmă, conducerea maternității a hotărât să închidă unitatea pentru că erau mai multe suspiciuni de coronavirus. A reușit doar 24 de ore pentru că DSP-ul local a decis că o carantină după doar cinci suspiciuni este prea mult. Așa că, în ciuda evidenței, maternitate s-a redeschis la doar 24 de ore.  Testele au întârziat și de aici a apărut nenorocirea. Șefa DSP a fost și ea schimbată după această decizie. Fusese numită de o lună și era juristă. Ea înlocuise la rându-i pe doamna aceea care nu a putut vorbi în public, dacă mai țineți minte. 

Dar aceste episoade au început să fie dese. La Suceava, la Neamț, la București. Spitalele au devenit poartă de intrare a virusului în România. Federațiile sindicale spun că o cincime din cei infectați sunt medici. Medicii acuză lipsa de materiale și protocoale, dar și corupția și politrucii. 

Iar ministerul sănătății a decis să preia controlul tuturor spitalelor sau să trimită armata în unele locuri. Asta vine să vă arate de fapt dimensiunea reală a problemei. 

Cu ani în urmă, politicienii au văzut spitalele ca o vacă de muls și au trecut o parte din ele  în subordinea administrației. Construcții, contracte de utilare, numiri medicale, control de materiale, totul a fost mașinărie de făcut bani din politică. Obedienți, neprofesioniști, pile de partid au fost puși în funcție ca să facă bani. Medicii au fost îndepărtați și s-a inventat managerul cu trei luni de școală care trebuia să facă politici de sănătate. 

La rândul lor aceștia au atras în spitale oameni asemănători lor. Ca dezastrul să fie complet, politrucii locali și-au dat seama că DSP e o sinecură bună și-au numit acolo oameni a căror calitate era că știu pe cineva la partid. Iar așa au desăvârșit dezastrul.Nu-mi fac iluzii că oamenii își vor lua mâinile de pe sistem la finalul acestei drame, dar știu că noi trebuie să-i obligăm să o facă.