La finalul lunii martie, autoritatea care aprobă medicamentele și alimentele în Statele Unite, FDA, probabil cel mai important organism din lume în domeniu, le-a dat voie medicilor din New York să trateze experimental unii bolnavi de COVID-19 cu transfuzii de plasmă de alți pacienți, dar care, atenție, erau vindecați. În convalescență, cum ar veni.
Această aprobare și acest experiment se bazează pe un concept denumit imunitate pasivă. Este un fel de vaccin natural. Dar nu această parte este spectaculoasă, ci că această idee ne duce înapoi în timp vreme de 125 de ani. Prima dată când anticorpii unei ființe vindecate au fost folosite la o alta, bolnavă, este în în 1895. La data respectivă un celebru savant, Emil Adolf von Behring a inventat o anti-toxină care trata difteria. Boală era enorm de răspândită și cel mai mult îi afecta pe copii care aveau o mare mortalitate de la ea. Von Behring nu extrăgea plasma cu anticorpi de la oameni, ci de la animale care scăpaseră de boală. Invenția sa a devenit atât de bună și răspândită, încât, în 1901, von Behring a primit un premiu Nobel.
Dar, mai mult, extragerea asta de plasmă a stat la baza unei întregi științe. În anii următori a apărut conceptul de plasma convalescentului și de aici diverse tratamente care au dat rezultate bune. Nu e chiar un vaccin, căci nu stimulează anticorpii naturali, ci împrumută anticorpi de la o persoană care i-a format deja. Metoda a început să fie folosită pentru pojar, poliomielită, gripă.
Cel mai cunoscut moment este cel din 1918, când ratele de mortalitate au fost înjumătățite de către folosirea cu succes a plasmei. Aceasta era recoltată de la pacienții care se vindecau de unii singuri și dată celor în nevoie. Doar că procedura în sine nu era infailibilă. Și s-a constatat că ea era bună mai ales în cazurile în care boala era prinsă de la început, înainte ca organismul să înceapă să-și facă proprii anti-corpi. Răspunsul era ineficace în acel moment.
Procedeul a pierdut din popularitate de-a lungul anilor de vreme ce au apărut vaccinuri pentru diverse boli. A rămas, însă, calea obișnuită pentru producerea serului împotriva veninului de la diverși șerpi. Veninul este extras, mici molecule sunt implantate la cai și apoi anticorpii rezultați sunt separați și se face serul necesar.
120 de ani mai târziu, omenirea s-a întors la vechea tehnică a transfuziei de plasmă pentru a-i salva pe pacienții de COVID-19. Prima dată tehnica a fost folosită în China, dar din martie ea a reapărut în spitalele americane. Un prim studiu, limitat, făcut la Universitatea din Shenzen arată că efectele benefice în cazul pacienților, au apărut la trei zile de la primirea plasmei.
În America, cei care au demarat procedura au fost medicii de la universitatea Johns Hopkins care au încredere în acest tip de tratament. „Pacienții care s-au recuperat ar putea avea în sângele lor ceva foarte util”, a spus Arturo Casadevall, șeful catedrei de Biologie Moleculară și Imunologie de la Școala de Sănătate Publică John Hopkins. Mai ales în lipsa unui vaccin și a unor tratamente standard.
Problema în această situație este să găsești donatorii corecți. Echipele de medici de la spitalul Mount Sinai caută exact acei oameni care s-au vindecat de COVID-19 și care ar vrea să doneze. Într-un interviu pentru ABC unul dintre medicii de acolo spune: „Dacă transferi plasmă de la cineva deja vindecat de o boală virală precum COVID-19 sau Ebola, poți ajuta bolnavii să se vindece. „
Operațiunea în sine nu este atât de ușoară pe cât pare. În primul rând trebuie să găsești pe cel vindecat, care să și doneze. De asemenea sângele trebuie să aibă anticorpii necesari, dar să fie lipsit de virus. Nu uitați de restul impedimentelor obișnuite de la transfuzii. Trebuie să nu existe alte boli sau incompatibilități. Dar e o cale de urmat.
De asta au apărut și primele donații importante. Una dintre fundațiile Bloomberg a donat patru milioane de dolari pentru cercetarea rapidă a acestui tip de tratament. Și continuă apelurile către donatori.
Ideea a trecut și-n Europa, către NHS. Scopul este de a reduce numărul pacienților care ajung la ventilație mecanică în unitățile de terapie intensivă. Un cercetător de la Universitatea din Glasgow a depus o cerere la Institutul Național pentru Cercetări Medicale ca să deruleze două teste clinice cu plasmă de la convalescenți. De asemenea, un grup compus din King’s College Londra și 3 mari spitale londoneze, a spus că intenționează să facă teste paralele privind plasma provenită de la convalescenți.
În mod clar, aceasta este o cale de urmat. Cel puțin asta ne spun istoria și câteva minți luminate ale medicinei. Și asta ne aduce în România și la istoria noastră. De mai bine de zece ani, statul român refuză să recolteze plasmă direct de la donatori. România a respins orice proiect în materie, fie el public, privat sau în parteneriat. Deși au primit propuneri în fel și chip de la mai multe companii și consorții internaționale, asta nu s-a întâmplat niciodată. Pur și simplu, guvernele refuză să ia o decizie.
Plasma este un aur medical. Am scris despre acest lucru ceva mai demult. Ea este folosită pentru un produs mereu în criză al medicinei, imunoglobulina. Doar că noi, ca în multe alte dăți, am refuzat să facem ceva, orice. În timp ce Ungaria a făcut 40 de centre pentru recoltarea de plasmă, România este în situația în care-și permite să arunce plasmă rezultată din sângele pentru transfuzii. O eroare istorică și administrativă care ne costă din nou. Mă gândesc că, poate după această nenorocire, după ce ne-am dat seama că statul român este inept din nou, poate atunci reușim să ne constituim acest sistem de recoltare a plasmei. O să ajute milioane de oameni.
