Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

”Mâncaţi, mâncaţi, că tot pentru porci am pus.”

Pe Dumitru Striblea l-au adus în lanțuri, pe scena Casei de Cultură din Săveni, Botoșani. Mama, o fetiță pe atunci, era în sală. Nu avea cum să știe că peste ani urma să se căsătorească cu nepotul ”dușmanului poporului” care tocmai era judecat pe scenă. Sala era plină. Lumea venise ca la balamuc și nu musai adusă cu forța. Pe scenă era un lot întreg, iar în față un prezidiu cum ar fi juriul unei emisiuni tv astăzi. Mama nu-și mai amintește ce s-a spus. Nici verdictul, nici reacția sălii. Și probabil nu ar mai fi evocat subiectul dacă nu îl cunoștea pe tata. Mai mult

Băsescu, omul deciziilor mari și al faptelor mici

Președintele Băsescu știe ce vrea, țintește sus și nu se încurcă în detalii. Știe chiar și întrebările jurnaliștilor, înainte de a fi rostite:  „am înțeles întrebarea, domnu’…”,   „am înțeles întrebarea doamna…”  Un soi de „aici e show-ul meu, nu o să stau cum mă puneți voi”. A răspuns pe larg la ce i-a plăcut, a ripostat la ce l-a enervat și le-a îngropat pe multe dintre cele relevante.

Căci nu va lăsa pe nimeni și nimic să-i strice moștenirea. Numărați în discurs. A vorbit despre România de peste 120 de ori, de stat sau state de aproape 60 de ori, de instituții de 11 ori, dar de români doar de 10 ori, iar de cetățeni de două ori. Mai mult

Porcul care a învins Uniunea Europeană

Aud zilele astea de diverși cunoscuți care sunt pe la tăiat porcul. La neamuri, pe la țară, ba chiar în mici excursii de genul agroturism. Nu știu de unde revigorarea asta bruscă a obiceiurilor naționale sau poate doar am îmbătrânit eu și cei din jur simt nevoia întoarcerii la rădăcini.

Eu, unul, nu am plănuit să merg să tai niciun porc, nici să vad obiceiul, nici să umplu frigiderul până la primăvară. Sincer, mă lasă complet rece. Dar particip la fenomen, fără voia mea, de la primele ore ale dimineții. Chiar sub fereastra mea, între blocuri, un vecin l-a belit pe grăsan, l-a ars cu lampa de benzină și acum îl tranșează expert. Mai mult

Cât ne costă o viață? Doi euro!

E lucrul de care sunt cel mai mulțumit azi. Și mi-a luat fix 10 secunde.

Poți să o faci și tu. Pentru că acolo unde statul eșuează e nevoie de intervenția noastră.  Dă un sms la 8833! Vezi mai multe aici.

Martor la accidentul de elicopter: au strigat după ajutor minute bune!

Gheorghe Iorov se numește omul care a intrat aseară în direct la Andree Crețulescu. El a văzut de la început ce s-a întâmplat și i-a auzit strigând pe cei din elicopter după ajutor.

Câteva lucruri ar fi de spus: Mai mult

PSD s-a întors în timp, la ideile lui Iliescu și Năstase

2004

Surse din partid afirma ca, la fel ca in 1996, Iliescu i-a somat pe cei de fata sa schimbe imaginea de „partid de baroni si corupti“, in caz contrar urmind sa piarda alegerile.

Dupa ce le-a atras atentia liderilor PSD ca partidul a devenit practic invizibil in umbra Guvernului, ceea ce i-a fost defavorabil, presedintele a cerut imbunatatirea comunicarii cu electoratul, printr-o mai mare apropiere de oameni.

Ca urmare a reprosurilor iliesciene, Nastase a decis sa separe activitatea executiva de cea politica de la partid si sa elimine cumulul de functii, care, in opinia lui Iliescu, a fost daunator pentru partid. Mai mult

Herr Pep, cartea despre Guardiola

Marti Perarnau, colegul de breasla care a scris cartea Herr Pep, are parte de invidia mea nemărginită. Omul a avut acces vreme de un an în vestiarul lui Bayern Munchen: la antrenamente, ședințe tehnice, în deplasări. A stat de vorbă cu Guardiola ore în șir, la fel cu jucătorii sau conducerea clubului, dar și cu toată lumea care într-un fel sau altul a a avut legătură cu acest club uriaș.

Și dacă vă așteptați să iasă o carte de genul lui Ancelotti, în care să aflați toate bancurile și bârfele din vestiar, atunci vă înșelați. Ancelotti e geniul obișnuit, supus vremurilor și plăcerilor. Guardiola poate să trăiască doar din fotbal. Chiar și fizic. În zilele cu meci nu mănâncă decât după încheierea partidei. Așa că, scopul lui Perarnau a fost unul mult mai complicat: să înțeleagă mecanismul de funcționare a unei minți strălucitoare și complet dedicate fotbalului. Și i-a reușit, chiar dacă pe alocuri, cartea asta despre fotbal, ușor biografică, devine aridă. Mai mult

Orașul unde aș sta încă o săptămână

Ca să ne înțelegem: Oradea e mai frumoasă decât Sibiul. Doar că nu are un primar-președinte și o publicitate masivă, așa cum a căpătat Sibiul în 2007. Și nici o distanță adecvată de capitală, care să le permită bucureștenilor să cadă repede în fund de admirație. După cum urmează:

Așadar, ce ne-a plăcut: Mai mult

Încă o dovadă că suntem vai de noi

Vedeți mai jos câteva imagini cu Sala Polivalentă Fonix din Debrecen.

Are 8500 de locuri, e făcută în 2002 și găzduiește de la sport la concerte. Mai mult aici. Și mai are o trăsătură. Esențială. Mai mult

Voi când ați plâns ultima oară la serviciu?

De fapt, vi s-a întâmplat vreodată să plângeți la serviciu? Să ieșiți pe ușa de la locul de muncă și să vă dea lacrimile. Că v-au înjurat clienții sau că v-a omorât concurența cu un contract mai tare? Sau pentru că cei cu care vă bateți fac lucruri mai bune. Ca să fiu foarte cinstit, nici mie nu mi-e bine uneori când mă uit pe audiențe, alteori chiar mă întunec, dar de plâns încă nu am plâns. Că în definitiv e un loc de muncă, nu e vorba de familie de prieteni sau de cineva drag. Așa că nu plângem.

Lucrul ăsta mi-a dat prin cap aseară, după meciul cu Norvegia, când la ieșirea de pe teren Mica Brădeanu plângea.

Mai mult