”Mâncaţi, mâncaţi, că tot pentru porci am pus.”

Pe Dumitru Striblea l-au adus în lanțuri, pe scena Casei de Cultură din Săveni, Botoșani. Mama, o fetiță pe atunci, era în sală. Nu avea cum să știe că peste ani urma să se căsătorească cu nepotul ”dușmanului poporului” care tocmai era judecat pe scenă. Sala era plină. Lumea venise ca la balamuc și nu musai adusă cu forța. Pe scenă era un lot întreg, iar în față un prezidiu cum ar fi juriul unei emisiuni tv astăzi. Mama nu-și mai amintește ce s-a spus. Nici verdictul, nici reacția sălii. Și probabil nu ar mai fi evocat subiectul dacă nu îl cunoștea pe tata.

Dumitru Striblea a făcut câțiva ani de pușcărie grea. Doar pentru că nu era de acord cu regimul. Cârtea și îi încuraja pe oameni să nu se bage la colectivă.  Bunelul, tatăl lui tata, nici el nu se băga. Fusese băiat sărac și devenise cam chiabur după ce o luase pe bunica. Și frumoasă și mai din clasa de mijloc. Lui îi dăduseră de lucru la Sfatul Popular, ca fost sergent de grăniceri, dar iubirea cu Partidul s-a rupt când nu a vrut să bage pământul la un loc cu alții. Se ascundea noaptea pe la un cap de sat să nu-l salte. Iar bunica venea pe furiș să-i aducă de mâncare. Noaptea venea GAZ-ul și-i ridica la interogatoriu pe bunica și pe tata, copil de 5-6 ani. Îi luau cu mașina, îi țineau toată noaptea și apoi îi trimiteau pe jos înapoi cale de 15 kilometri. I-au dovedit târziu, sătui de hărțuială.

Tataia, tatăl mamei, a fost de acord să intre la cooperativă de abia în 1962. Dar caii nu i-a lăsat niciodată. Au rămas totdeauna în fața casei, lângă el, până când a murit. 10 ani au dus muncă de lămurire să lase pământul la CAP. Și cum nu era chip a-l convinge, îi trimiteau perceptorul să-i ia și sufletul. Nu lipsea de la ușă nici în Săpămâna Mare, joi sau vineri, că știa că sunt acasă toți. Într-un an i-au luat costumul cel bun de trebuia să-l poarte la slujba de Înviere. Și acum, după aproape 60 de ani, îi suduie mamaia pe ăia de au venit. Îi știe după nume și după tot ce au făcut în viață. La un moment dat au vrut să ia zestrea fetelor, dar atunci a apărut tataia în ușă, negru la față: ”Vă atingeți de ea, vă atingeți de mine”. În anul în care în sfârșit a semnat, i-au dat ca niciodată. I-au umplut curtea de grâne și bucate de nu le mai aveau unde pune. Și apoi i-au luat tot, pas cu pas.

Sora tataiei nu a intrat însă niciodată la colectivă. Văduvă de război, singură a cresut patru copii făcând cărăușie. Iad i-au făcut viața, dar niciodată, niciodată nu a renunțat. I-a urât cu patimă.

Pe fratele lor, Gheorghe Gheorghiță, l-au ridicat noaptea, ca legionar. Trecuseră ani buni, dar oricine vorbea era luat pe sus. Tanti Georgeta a născut mai devreme din sperietura acelei nopți. El a venit înapoi, dar și copiii i-au chinuit și i-au alungat din școli pentru că nu aveau origine sănătoasă.

1 bis

Panaite Iervoschi e vărul tatei. El s-a opus fățiș și a făcut ceea ce atunci era de neimaginat: grevă. Nea Panaite era muncitor la grajdurile CAP. Luau banii la câte kilograme de lapte dădeau. Iar lui Panaite i s-a părut că e prea puțin. Și probabil o fi fost. Așa că a oprit toți muncitorii să mulgă vacile în dimineața aceea. Pe unul nu l-a lăsat. ”D-apăi cum să-mi fie frică, păi di ci să-ți fie frică? Ci, nu-s tot oameni?”. Dar celorlalți nu le-a fost frică? ”Nuuuu, că le-am spus la toți să dea vina asupra mea”. Toată conducerea de partid a venit la Negreni unde unul ”nebun” nu vrea să mulgă vacile. I-au dat 15 bani în plus la litru, peste cei 50 pe care îi primeau. Dar Panaite nu terminase, el de a-abia începuse.

S-a dus la Adunare la Sfat și aici le pregătise una și mai bună. La prezidiu se adunaseră primărița, președintele CAP și oameni trimiși de la județ. ”D-apăi asta nu este Epoca de Aur, ci este epoca foamei”, a înghețat Panaite sala. Motivul era unul simplu. Statul interzise vânzarea pâinii către țărani. Puteau cumpăra doar cei care erau salariați. Așa că la Negreni primeau legal doar vreo trei oameni pâine. Iar bunica, avea o asingură dorință când ajungea la noi. Să mănânce pâine albă. Cu gândul la ea, mama a făcut scandal al o coadă când o vânzătoare a refuzat să-i dea pâine unei țărănci. Cum la coada erau mulți binevoitori, tata, militar, a fost informat direct de la Securitate, că ”nevastă-ta trebuie să-și mai țină gura.”

1 bis doi

Mamaia ne spune acum că ”azi se trăiește bine”. Să ne bucurăm de vremurile astea. Că lumea o duce bine și că trebuie să stea cu fața la prezent și viitor. Iar la trecut să se întoarcă doar ca să nu-i repete greșelile. Cum se întoarce ea din când în când. Pe la jumătatea anilor 50, într-o noapte, după ce oamenii se strângeau acasă, au venit,  din nou, cei însărcinați să-i convingă să accepte ”întovărășirea”. Tataia s-a ascuns ca să nu-i mai vadă. Doar el putea semna, așa că dacă nu-l vedeau, discuția era inutilă.

Dar tovarășii au stat. Și s-au pus la masă. Mamaia fierbea carofi. Cei mari și frumoși pentru ai casei, cei mici, de care nu se alegea mare lucru, pentru porci. Tovarășii și-au luat singuri mâncarea de pe foc. Au decojit cartofii în palmă, i-au dat prin sare și s-au ospătat îndelung deși nu-i invitase nimeni.  Au mâncat, au vorbit, și apoi au așteptat că bărbatul casei tot nu venea. Și-au cerut scuze că au mâncat cina oamenilor și au anunțat că se vor întoarce. Mamaia i-a aprobat  zâmbindu-le: ”Mâncați, mâncați, nu-i supărare, că tot pentru porci am pus!”.

Am scris rândurile astea pentru Vladimir. Să știe și să nu uite.

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “”Mâncaţi, mâncaţi, că tot pentru porci am pus.”

  1. Mica spune:

    adica pentru Vladimir a lu’ Catalin a lu’ … nu am inteles cum il chema pe tata Striblea… a lu Dumitru a lu’ nu mai stim cum … . Si poate ca o sa scrie si el despre ce face tata Catalin pentru ca nici urmasii lui sa nu uite !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *