Știrile zilei au trei secțiuni cu cel mai/cea mai: imagini, muzici și mai ales frici. Luxemburgul face transportul public gratuit. Iar Roma ajunge din nou de râsul lumii când vine vorba de brazi. Ah, da,trebuie să vedeți scrisorile lui Paltrow către Bezos.
V-am povestit că mi-a plăcut mult Costel. Costel Bojog, cum care? Și vouă v-a plăcut pentru c-a fost cel mai ascultat din toată seria podcasturilor, la concurență cu Smiley. Faptul că e un mare povestitor nu mă surprinde, dar are o latură la care nu m-am gândit niciodată.
L-am întrebat cum se pregătește într-o zi de spectacol. Sunt curios cum trăiește un artist momentul întâlnirii cu mii de oameni. Ce se adună în mintea sa. Care gând îl urmărește? Are emoții? Și mi-a răspuns simplu: ”întâi mă conectez la divinitate. Fac o meditație, stau cu mine însumi.” Îl întreb dacă e credincios. ”Nu în sensul religios, dar de când eram copil aveam momentele mele. Stăteam singur pe balcon și mă uitam la cer printr-un ochean făcut cu mâinile. Și acolo îi spuneam dorințele mele.” Costel care ar putea râde din orice, Costel, acest Ion Creangă pe nou, are momente în care se reculege. Asta îmi place la interviurile cu oameni de colecție: deschiderea de care dau dovadă invitații, chiar dacă ar putea fi judecați.
Și apropo de asta. Mi-a povestit Costel un moment colosal din viața sa. Cea mai mare minciună pe care a spus-o vreodată. Cea mai importantă. Pentru c-a spus-o părinților săi. Pentru că era un moment crucial în viața sa și a altora. Cumva, a ales să mintă despre cum și-a terminat facultatea. Consecințele au fost groaznice și s-au așezat pe viață în mintea lui. De la minciuna aceea totul s-a schimbat. ”Minciuna vine gestantă,” spune Costel. Ascutați-i povestea care i-a schimbat viața.
Știrile zilei se uită la scandalul de la Casa Albă. Soțul consilierei lui Trump duce o luptă acerbă împotriva acestuia. Brexitul s-a împiedicat de mai multe ori ieri. În plus, Israelul declanșează o operațiune de sigilare a tunelurilor palestiniene. Dar și un cover cu Cher.
Pentru că folosesc cauciucurile lor iarna asta, Nokian mi-a trimis o scrisoare cu câteva sfaturi care să-mi fie de folos peste iarnă. Și să mă scutească de niște bani vara viitoare. E vorba de sfaturi legate de păstrarea anvelopelor de vară în timpul iernii. Unde le pui, cum le împachetezi. Sunt șase chestiuni. Pe unele le-am făcut pe altele nu. Vă puteți da și voi bifă la câte ați făcut.
Verificați vechimea anvelopelor și achiziționați altele noi cel mai târziu la fiecare 6-10 ani – Da, am verificat. Am schimbat la limita de sus, 10 ani
Verificați starea suprafeței de rulare și îndepărtați pietrele mai mari din caneluri – Niciodată nu mi-am bătut capul. Se uită băieții de la vulcanizare?
Spălați anvelopele și lăsați-le să se usuce complet înainte de depozitare – Nu am făcut asta niciodată, habar n-aveam.
Păstrați anvelopele într-un loc răcoros și uscat – Asta da, le-am ținut în magazii.
Protejați anvelopele împotriva luminii solare și a substanțelor chimice – Le pun în saci. Și stau la întuneric.
Pentru mai multă liniște, lăsați totul pe seama profesioniștilor de la hotelul de anvelope. – Eu le am pe ale mele la hotel, nevastă-mea nu a vrut. Vedem care e diferența în câteva luni.
Pe scurt s-ar traduce așa: „Locul ideal pentru depozitarea anvelopelor este un spațiu răcoros, cu temperatura sub 15ºC, în care anvelopele rămân uscate. Sunt de preferat spațiile întunecate protejate de lumina soarelui, deoarece radiațiile UV vor reduce durabilitatea anvelopei”, spune Martin Dražík, manager de produs la Nokian.
Încă două chestiuni care mi s-au părut utile. Prima pe care nu am știut-o niciodată este că anvelopele nu se spală niciodată cu un jet puternic de apă. „Când spălați anvelopele, țineți jetul de apă departe de anvelopă, deoarece este posibil să desfaceți cauciucul de materialul de sub el. Acest lucru poate cauza ruperea anvelopei odată ce este utilizată din nou”, spune Martin Dražík.
Al doilea este că nu trebuie să puneți nimic peste ele acolo unde le țineți. Le pui în picioare și așteptați să le vină din nou vremea. Sper că v-au fost de folos.
Știrile zilei au imagini spectaculoase de la protestele din Franța. Chiar puteți purta o discuție despre tehnicile Jandarmeriei. De asemenea, Argentina nu se simte deloc bine financiar. Ce urmează pentru statul sud-american. Și o analiză despre ce poluează mai mult: tăierea brazilor naturali sau cei artificiali? În fine, muzică de la NYT.
Irina Rimes nu arată ca și cum ar mânca vreodată. E mai mult decât mică, e fragilă. ”Să nu crezi că o să mor de foame vreodată. Ador să mănânc. Dacă nu am mâncare ies în oraș, dacă nu ies în oraș, mă va scoate cineva în oraș. Mâncarea este parte din viața mea.”
Trebuie să o crezi pe cuvânt, mai ales că și mamei îi este greu. ”Zilnic mă sună. Irinuca, dar tu ai mereu frigiderul gol, ci mănânci tu?” Drept urmare de la Chișinău curg mereu pachete. ”Îmi face colțunași, sărați cu brânză sau cu carne. Îmi face colțunași dulci. Îmi trimite plăcintă cu vișine, cu foi crocante, preferatele mele. Odată mi-a trimis chiar și cartofi.”
Cartofi? Și aici m-a pus pe gânduri. Cartofi se găsesc pe toate drumurile. Dar aici e mai mult decât mâncare. Și mama mi-ar pune cartofi. Că știe că ai ei sunt mai buni. Mama îmi aduce în schimb mere în ultima vreme. Coșuri de mere din cele care se rup cu o scârțială. Și îmi aduce miere de albine că ”a noastră nu-i cu zahăr.” Are mereu o găină de tăiat pentru nepot că ”nu găsești așa carne. E eco a noastră” Brânza e altfel, plăcintele vin la fix. Și ani buni a insistat să-mi trimită pachete la autobuz și la gară. Nu vă mai spun că o vreme a venit și cu semi-preparate de la Vaslui, care, pe drept cuvânt, erau mai bune.
Pachetul de la autobuz nu-l iau. Și asta din pățania unui prieten bun care lucra în domeniul financiar la București. Omul a ajuns la un nivel important și financiar și profesional. Dar mama îi tot trimitea pachet pe neanunțate. Îi spunea doar trenul cu care vine. Iar prietenul meu îmbrăcat numai la costum scump, cu super-pantofi, ceas important, trebuia să se ducă la gară. El era mereu îmbrăcat la patru ace pentru că lucra cu oameni foarte bogați. Odată, însă, în gară, a recuperat plasa de rafie cu pachetul și a dat nas în nas cu un client. S-a blocat. Era o apariție. Scurtul dialog nu a făcut decât să accentueze jena. Singura speranță până azi este că și bogătașul venise după același lucru.
Mult timp am crezut că pachetele fac parte din studenție. Că acolo trebuiau să ne hrănească părinții. Când ne adunam câte șase în jurul unei găini venite de la Vaslui, a unui bidonaș cu varză de la Gura Humorului, a cartofilor de la Rădăuți, a brânzei de la Neamț sau a prăjiturilor de la Onești.
Treaba asta a continuat și pentru mulți trece de granițe. În spatele blocului în care stăteam venea microbuzul pentru Spania. Am mers și noi acolo să-i trimitem cumnatei pachetul de la părinți. Porc, șuncă, brânză, nuci. Lucruri pe care știți că spaniolii nu le au. Și nici cumnată-mea nu se descurcă prost.
Pentru cumnată-meu socru-meu trimite vin în Anglia. I-a ucis Alex cu peturile pe englezi. Fratele lui Ciuclaru îmi povestea de vișinata pe care a primit-o de acasă. Cristina Vărzaru îmi spune pe Facebook că abia a oprit-o pe maică-sa să trimită pachet în Danemarca unde a jucat vreme de trei ani.
România e legată de toți copiii săi prin această imensă rețea de pachete care străbate Europa. Și nu numai. Știu o familie de români trăitori în America care bagă șuncă pe ascuns în State. Fire multiple și încurcate trimit în Europa varză, brânză, nuci, mere, plăcinte, învârtite și țuici. Altele ne leagă cu tarte, bidoane de vin, ceapă roșie, usturoi de la Flămânzi, păstrăv afumat, bomboane Bucuria. Un pic de pălincă pleacă în autocare alături de pere și brânză de capră sau borcane cu carne pusă în untură. Și chiar pâine, măi! Noi trimitem pâinea de acasă copiilor noștri să simtă gustul unic al grâului și al mâinilor care au făcut-o. Doar de aici.
Ne-om fi rupt ca nație. Nu mai credem în toate lucrurile la fel, trăim pe toate continentele, dar ne ținem la un loc în această mare unire a pachetelor și a gusturilor. Nu e vorba de sărăcie. Ci de ajutor, de ideea de a te simți aproape de cel plecat. De-ai aduce aminte că e cineva care-l iubește. Și de modul nostru de a ne spune că ne suntem dragi. Și că aici te așteaptă mereu cineva cu un borș cald, aburind. Și că te va pune la masă în timp ce va tăia ceapa pe lângă tine și așezându-se apoi vreme de un minut să te privească. Doar un minut, că apoi sare să ia de pe foc tocănița care se încălzește prea tare.
Știrile zilei vă propun o imagine care a schimbat lumea. În primul link veți găsi o fotografie dureroasă, dar care are însemnătate. Imaginea concertului este însă plină de optimism. Și modul în care o companie de extracție vrea să mute un oraș.
Știrile zilei intră într-un club alături de o femeie singură. Nu e o seară bună. În schimb, bărbații sunt fericiți dacă merg la muncă. În rest, avem o selecție de fotografii vechi care o să vă impresioneze.
Trăiesc cu profunda impresie că partidul comunist a revenit printre noi. Nu o simțim cu adevărat pentru că magazinele sunt pline, avem televizoare mari, telefoane și o libertate de exprimare garantată de internet. Dar asta nu înseamnă că mugurii partidului, pilonii săi cei mai tari, nu sunt aici.
Iar cel mai puternic dintre aceștia este teribila minciună a egalității și a lucratului pentru popor când era taman invers. Gândiți-vă un pic! Partidul lucra numai în interesul său, al rețelei sale, îți spunea când să plângi și să te bucuri, îți stabilea standardele și așteptările. Iar dacă nu o făceai erai pedepsit. O să vă arăt trei fapte din România de azi care arată că visul PSD de întoarcere la partidul comunist e pe cale să se realizeze. Și apoi vă faceți singuri o imagine.
Ministrul Teodorovici spune că românul nu mai trebuie să muncească în afara țării. Poate doar cinci ani, dar în mintea sa bate către deloc. Este primul oficial care luptă împotriva a ceea ce-au făcut zeci de guverne: dreptul românilor de a fi egali cu restul Europei. Ca și partidul comunist, domnul Teodorovici vrea să ne închidă într-un țarc. Din care să se plece cu aprobare. Ca pe vremea când pașapoartele stăteau la Securitate.
Odată puși în țarcul acesta, românii ar trebui să se bucure și să se aplaude ce văd în față. Nu au voie să protesteze, nici măcar cu spatele, nici să se întoarcă. Ne spune asta comunicatul Jandarmeriei care arată cine se va întoarce cu spatele, atunci când trec jandarmii la parada de 1 Decembrie, nu se descalifică doar ca cetățean, ci și ca om. Și că e posibil să fie amendat. Pentru că, Jandarmeria, doar ea, este capabilă să stabilească cine e om sau nu, cetățean sau nu, bun român sau nu. Nici măcar nu înțelege dreptul inalienabil al oricui de a protesta în fel și chip. Și confundă patria cu statul sau reprezentanții săi. Exact ca pe vremea comunismului.
În fine, deasupra țarcului în care ești obligat să aplauzi pe mai marii zilei, se află turlele Bisericii celei mai mari. În fața ei se așază, unul câte unul, Merțanele ca simboluri ale puterinicilor de astăzi. Lumea face comparație și murmură. Dar un preot le strigă din înaltul turlelor: ”bă, sunteți invidioși că nu vă puteți da cu ele”. Un fel ”săracilor” strigat tare ca să audă toată lumea cine e drept bun și de vază în această țară.
Și acum spuneți voi, dacă această imagine a țarcului în care ești forțat să aplauzi bogăția și puterea unor care nu o merită, nu cumva tocmai e comunismul. Și la asta se lucrează din plin, dragi tovarăși. Visul partidului este aproape.
Știi că cineva are apucături de dictator când începi să-l vezi în întâlniri marketate cu actori sau vedete. Acum, cazul Viktor Orban. De azi, poți să te înscrii într-o excursie pentru Cernobâl. Oricum e posibil ca toată planeta să sufere fatal la capitolul mediu, în scurt timp.
