Anul acesta dau 2% pentru meseria mea

Este săptămână aceea în care trebuie să vă depuneți declarațiile de venit. Și în care aveți posibilitatea să nu dați toți banii la stat. Chiar coada la care o să stați ca să depuneți declarațiile ar trebui să fie un motiv suficient să nu dați toți banii acolo. Așadar, unde ar trebui să meargă anul acesta cei 2% pe care puteți să-i treceți pe declarația voastră? Alina a strâns câteva idei pe Facebook. Lumea a oscilat între diverse asociații de sprijin ale copiilor de la Salvați Copiii la Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism. Așa am procedat în anii trecuți, dar acest tip de asociații au sponsori mari, vizibilitate și pârghii mult mai importante prin care pot să ajungă la voi. Asta nu înseamnă că nu puteți contribui și voi.

Eu am ales anul ăsta să fac ceva diferit. Să donez pentru rezolvarea celei mai mari probleme cu care mă confrunt. Cea despre care  vorbim aproape zilnic, dar nu avem putere să facem și poate părea că nu vrem să facem nimic. Pentru că fiecare dintre noi crede că are dreptate și nu acceptă că poate greși și mai ales nu acceptă că poate colabora cu cineva care crede altfel.

Aleg să donez pentru meseria mea. Aleg să donez pentru viitorul ei. Aleg să donez pentru apariția unei noi generații de jurnaliști care să ia lucrurile bune de la generația mea și să îngroape toate greșelile de le-am făcut noi. Să crească mari, să capete curaj, să ne dea la o parte și mai ales să nu împartă meseria lor în prieteni și dușmani. Aștept o generație care să poată recunoaște că a greșit și să vadă și lucrurile bune făcute de concurenți. Și sper că atunci când vor apărea ei, nu o să-i mai împartă nimeni în buni și răi.

Diagnosticul cel mai bun despre ce trăiește în prezent breasla mea l-a pus Centrul de Jurnalism Independent:  „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit. Frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu știe dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorități. Frica managerilor care încearcă să supraviețuiască pe o piață aflată în cădere liberă și unde regulile jocului concurențial sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituțiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv. Și, de ce nu, frica celor care au încălcat legile, că mecanismele de control ale statului încep să funcționze. Câinele de pază al democrației pare mai timorat ca oricând.” Întreg raportul îl găsiți aici.

O să trimit la CJI banii mei, dar nu pentru că au un diagnostic corect la ceea ce trăim astăzi în breaslă. Ci pentru că de ceva vreme lucrează cu mulți tineri pe diverse paliere. Îi adună, îi pun să judece, îi aduc în contact cu oameni cu idei limpezi și le arată o cale. Unii dintre ei or să vină pe drumul nostru și vor curăța apele în care trăim. Și or să alunge frica și nesiguranța care a cuprins breasla mea.

Nu-i cunosc pe oamenii de la CJI, nu am lucrat cu ei, cred că am vorbit cu Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului, o dată sau de două ori în ultimii zece ani. Dar lucrurile bune au felul lor de a ajunge acolo unde trebuie. Încet, dar sigur.

foto shutterstock

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *