Poate ați fi auzit o știre care spune că după aflarea rezultatului alegerilor de duminică seară, doamna Le Pen a plecat la dans. Și a petrecut ca și cum ar fi câștigat. Și chiar este o mare victorie pentru ea. Să vii de la extremă și să colorezi harta Franței așa cum o vedeți (movul e culoarea ei) este mare realizare.

E de fapt cel mai bun rezultat istoric al extremei drepte și doamna Le Pen știe că lumea se îndreaptă în direcția dorită de ea. Sau cea pe care o poate critica cel mai bine. Să nu ne ascundem: dacă doamna Le Pen a convins o treime din Franța nu e musai din cauza știrilor false.  Dacă Anglia pleacă din Europa nu pleacă din neîncredere în sistemul politic. Iar dacă America s-a lăsat pe mâna lui Trump, nu e din cauza Rusiei. Este ceva mult mai profund.

Explicația cea mai bună o găsiți în cartea economistului Peter Temin, Dispariția clasei mijlocii. Decădere și putere într-o economie duală. Cartea este rezumată într-un articol excelent de Lynn Parramore. Cele două citate pe care vi le voi prezenta sunt luminoase și clarifică multele dileme pe care le avem în acest moment. 

Temin vorbește de apariția globală a unui sector economic pe care-l numește FTE. Vine de la finanțe, tehnologie și electronice. Exact acele sectoare care întrețin creșterea economică a statelor dezvoltate. El atrage atenția că acest sector înglobează 20 la sută dintre americani, cei care nu au probleme în viață. Iată-i:

”Este vorba de acei americani care se bucură de studii la facultate, au slujbe bune și dorm neîntorși nu numai pentru că au bani pentru ziua de mâine, dar au și rețele care să le întărească succesul. Ei cresc cu părinți care le citesc cărți, care le angajează meditatori pentru teme, au o grămadă de lucruri de făcut și locuri de vizitat. Călătoresc cu avioane și au mașini noi. Acești cetățeni văd creștere economică oriunde în jurul lor și o grămadă de oportunități în viitor. Își fac planuri, influențează politici publice și se simt norocoși. 

Iată și lumea cealaltă cu care ei nu intră niciodată în contact, dar care reprezintă majoritatea. Ei sunt cei care câștigă salariul minim sau ceva peste.  

”Oamenii sunt împovărați cu credite și se tem pentru locurile lor de muncă. Mulți dintre ei se îmbolnăvesc de tineri și mor mai tineri decât generațiile anterioare. Folosesc transportul în comun sau mașini pe care le plătesc cu greu. Dacă merg la facultate o fac cu greu și acumulează datorii. Nu se gândesc la viitor, ci la prezent. Lumea în care trăiesc este complet diferită față de cea în care au fost învățați să creadă. În timp ce primii cetățeni sunt cei care acționează, cei din urmă sunt cei asupra cărora se acționează.” 

Aceasta este cea mai bună imagine a lumii occidentale, una care explică rezultatele alegerilor recente și una care are șanse puține de rezolvare. Trump nu-și propune să o rezolve, ci să o exploateze. Soluțiile sale sunt tot pentru bogați. Vezi respingerea Obamacare care îi ajută pe cei din clasa mijlocie și nu pe cei din clasa săracă. Tot pe aici sunt problemele Angliei sau cele care stau în fața lui Macron. Plus pierderea locurilor de muncă care au tot fugit către est. 

Și aici intervine episodul istoric de care am putea beneficia noi. România arată deja ca în descrierea lui Temin. De altfel, Adrian Năstase a făcut această descriere cu ani în urmă. Într-adevăr 75 la sută din români câștigă undeva la 2000 de lei pe lună. Așa se explică și scorurile electorale ale PSD-ului. Cei care câștigă mai mult, îi știți: sunt cei care ies în piață, sunt preocupați de idei înalte, cei care au unde să meargă în vacanțe, își doresc o altă școală, cei care simt cu adevărat creșterea economică. 

Împărțeala este aproape chirurgicală. În funcție de aceste idei, aveți o imagine mai clară a luptelor pe care le purtăm. Cu un amendament. Mare parte dintre români sunt ținuți politic în rețele de subzistență și intoxicați cu idei false care nu le vor putea rezolva situația. Adăugați șmecheria, furtul și corupția pe care le aplică clasa politică și betonarea rețelelor acesteia într-un sistem osificat. De fapt, împărțeala în România s-ar putea face între apartenența la acest sistem sau nu.

Iar momentul istoric pe care aproape l-am ratat este folosirea marilor companii care ar fi putut aduce aici mult mai multe locuri de muncă decât au făcut-o, până la consolidarea unei industrii naționale. Statele mari vor introduce însă măsuri care să recheme aceste companii, iar noi vom avea în față câteva teste similare. 

Aceasta va fi marea bătălie a următorilor ani. Mi-e teamă însă că o astfel de situație este excelentă pentru politicienii noștri și că nu vom vedea niciun fel de măsură care să mai limiteze aceste inegalități, ci dimpotrivă. Iar cele pe care le vor propune nu vor face decât să limiteze ce au cei care sunt în prima categorie și să-i împovăreze mai mult pe cei din a doua.