politica | Striblea.ro

Marea tăcere prezidențială revine

19 martie 2021 Cătălin Striblea 1 comentariu

În săptămânile următoare, Parlamentul va audia un număr de 26 de ambasadori propuși de președinție pentru noile posturi. E o mișcare mare în diplomația românească și absolut firească în orice democrație. Din când în când, administrațiile schimbă ambasadorii din rațiuni politice, administrative de performanță. Există și o durată estimativă a mandatului, patru ani, dar lucrurile sunt mai flexibile.

Dacă te uiți pe listă, vei constata că majoritatea celor propuși sunt profesioniști cu grade înalte în diplomația românească. Fiind un sistem relativ închis nu știm performanța reală a acestor oameni, dar o putem evalua pe baza unor factori cheie în relația statelor.

Aici este o prezentare a tuturor ambasadorilor

Ce ar trebui să știm?

Evident, însă, că mutările cele mai vizibile sunt legate de vedetele din lista de nume. George Maior pleacă din Statele Unite și merge în Iordania. Dacă te uiți la trecutul domnului Maior nu e o mișcare nepotrivită. Om cu experiență de servicii secrete, el merge într-o țară foarte complicată din punct de vedere geo-politic. Emil Hurezeanu cu experiența sa germană merge în Austria. Firesc ai spune, deși Austria are particularitățile ei. Este o țară placă turnantă unde se întâlnesc finanțe și idei din Estul sălbatic, Orient și vestul civilizat și cu totul alte provocări decât Germania.

Numirea cea mai interesantă este în Statele Unite. Și care are nevoie de explicații. Este vorba de o numire politică, nu profesională. Președintele trimite acolo cel mai important sfătuitor al său, Andrei Muraru. Este un om tânăr, energic, cu un trecut de istoric și administrație și cel care a decis de-a lungul timpului multe din aceste numiri.

În afară de calitatea sa politică și încrederea deplină pe care i-o acordă președintele, domnul Muraru nu are însă un trecut care să justifice această demnitate. I s-a oferit cea mai înaltă poziție din diplomația românească și desigur partenerii noștri vor observa că România a trimis cel mai important funcționar al administrației prezidențiale la Washington. Asta are valoare politică, dar poate să și livreze?

Dar de fapt ce vrem?

Care sunt prioritățile României în raport cu Statele Unite? Trei la număr: securitate geo-politică, investiții și ridicarea vizelor. Ne-a reușit doar prima și asta doar prin eforturi financiare uriașe. Adică, pe șleau, am cumpărat arme de la americani de s-au golit cuferele. În schimb stăm sub umbrela lor politică.

În rest, celelalte obiective au fost ratate cu brio de România. Și de ambasadorii săi care aveau o greutate mai mare decât a domnului Muraru. Dar poate el va reuși, deși acesta nu este un efort individual.

În fine, mai e o chestiune. Ce justifică aceste numiri? Ce ar trebui să știe publicul despre aceste alegeri? După cum vedeți, nimic. Asta pentru că domnul președinte nu dă interviuri niciodată. Ultimul l-a dat în 2017. De ce ar trebui să știe și unii ca noi ce mandat are domnul Muraru la Washington sau alții în zonele lor. Ce obiective li s-au fixat și cum le este evaluată performanța? Nu că m-aș aștepta la niște răspunsuri relevante, dar măcar să spălăm obrazul. Dar despre mandatele anterioare ce ar fi de spus? La fel, nimic. Tovarășii știu mai bine.

Aici este un interviu cu Andrei Muraru despre torționarul Vișinescu

Am mai scris despre tăceri aici

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”România va fi mai bine peste două rânduri de alegeri.”

8 decembrie 2020 Cătălin Striblea 00:10:07 0 comentarii

Mi s-a părut potrivit ca în ziua de alegerilor să stau de vorbă cu Cristian Matei. El îmi este coleg de breaslă. Acum cinci ani se afla în Colectiv, alături de prieteni, la concertul Goodbye to Gravity. S-a trezit din comă trei luni mai târziu și a fost salvat în în Israel. De atunci, Cristi luptă pentru a-și recupera sănătatea în totalitate. Iar în interviurile sale a atras de mai multe ori atenția că problemele care au dus la drama din Colectiv nu au fost rezolvate. Să fie oare cazul în acest nou ciclu electoral?

Așteptările sunt că mai curând nu. Și, la fel, este dureros că tot ce înseamnă progres este cât se poate de lent. Pentru Cristian Matei este de neînțeles cum e posibil ca la cinci ani după Colectiv, să fie votat un om ca Piedone. Dar nu este de neașteptat ca să ardă un spital. Dimpotrivă. Și, la fel, nu e de așteptat ca România să cadă de acord nici măcar asupra gravității acestui lucru.

Interviul de mai jos este dureros. Pentru că el arată nu numai că viaț aunu iom poate fi schimbată și devastată de lipsa de cinste și de moralitate. Dar că până și speranța se ofilește aici la noi. Cred că o să simțiți asta în rezultatele acestor alegeri.

”Mă piș pe el de vot” ne-a ieșit perfect de data asta. Cu ce consecințe

7 decembrie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

Unde ați fost și pe mâinile cui ați lăsat România? Mă gândesc că și printre oamenii care citesc aici se află dintre cei care nu au fost la vot. E ok așa cum a ieșit? O să fie mai bine? Să vă explic eu cum a ieșit.

Este cea mai mică prezență la niște alegeri din istoria României. Adică nu mai avem un contract social. Acel acord nescris dintre public și partide în care partidele promit ceva și publicul verifică dacă se întâmplă. Lumea a spus oricum n-ați făcut nimic, oricum ne-ați păcălit și nu mai vrem să vă votăm. Știți, exact cum a spus mai demult, Alina Dumitriu cu ”mă piș pe el de vot.”

Dar ea singura pe care n-o judec pentru c-am văzut-o zilnic punând mână și făcând curat acolo unde nimeni nu vrea.

Îi judec pe cei care așteaptă cu mâna în fund să schimbe partidul ceva. Că de acolo începe, așa gândesc ei. Ei bine, ăsta e un drum cu două sensuri. Nu poți să le ceri domnilor de la partide ceva dacă nu vii și cu o mișcare în sens invers. De la plata taxelor la strângerea gunoiului. Nu e ca și cum societatea noastră perfectă s-a săturat de niște nepăsători.

Asta ne-a dus la următoarea situație. PSD, urmașul partidului comunist a rămas cel mai important partid din România. Orice am face, orice ar face, acest partid care ne-a pus ștampila de țară fostă comunistă ne va însoți mulți ani de acum. E un pilon de stabilitate de care nu ne putem desprinde nici 30 de ani mai târziu. În ciuda tovarășilor, a afacerilor, a corupției, a promovării multor terchea-berchea, PSD e mereu acolo. De 9 ori la rând, de veghe să nu se întâmple nicio reformă majoră.

PNL și aliații lor de la USRPLUS, să le zicem partide pro-europene, au suferit o înfrângere majoră.

PNL în comparație cu așteptările și sprijinul pe care i l-a dat președintele Iohannis. Era de așteptat ca tot ce-au făcut în ultima perioadă să fie taxat. Dar mai ales faptul că și ei refuză să se desprindă de anii 90. De promovarea pilelor, de forța organizațiilor, de numirile politice, de incapacitatea de a privi spre viitor.

USRPLUS nu și-a mai atins scorurile bune de la europarlamentare și acum lumea a ajuns să se întrebe de fapt cine sunt ei. În calitatea lor de nouă clasă politică merită o discuție separată

Și, da, am ajuns la povestea cu AUR. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor de care mulți dintre voi spuneți că nu ați auzit. Și eu am spus asta, deși pe liderul lor George Simion îl știu de vreme îndelungată. Și e firesc ca voi să nu fi auzit pentru că la alegerile locale au obținut 1 la sută dintre voturi. Acum, creșterea asta explozivă, până la opt la sută, în două luni, ar trebui să stârnească mai curând întrebări decât aplauze.

Cum e posibil fără să-i știe nimeni? Păi e posibil pentru că ei au avut o campanie care a funcționat pe FB și la firul ierbii. Asta e foarte scump. Cine a dat banii? Păi să răspundă ei . Ei au declarat 42 de mii de lei încasări pentru campanie. PSD și PNL au câte 32 de milioane, dar rezultate mult mai proaste, raportate la cheltuieli. Bizar, nu?

Cine sunt? Oameni tineri, cu istoric revoluționar, dar și oameni bătrâni cu istoric, pesedist, ultraortodox, conservator și pe alocuri securistic.

E un partid care strâne multe frustrări legate de sărăcie, lipsă de educație, curente europene, globalizare. Și de care puteți lega multe dintre evenimentele ultimelor luni. Bătălia pentru pelerinaje, bătălia împotriva măștilor, teoriile conspirației, atacurile împotriva statului care lupta cu COVID, toate au un numitor comun aici.

Rezultatul nu schimbă decât în mică măsură conformația Parlamentului, iar PNL și USR vor avea dificultăți la guvernare trebuind să negocieze fiecare proiect. În fapt, asistăm la aceeași distribuție de ani buni, mai mult, partidele clasice reușind să-și consolideze prezența în Parlamentul României.

Este foarte dificil ca, în această situație, România să găsească o cale politică și un acord care să ducă la modernizarea Constituției, la reașezarea legilor justiției, la restructurarea sistemului bugetar sau la fixarea priorităților de investiții.

Drept urmare mă piș pe el de vot are o valoare mai mare anii ăștia pentru societatea noastră pentru că ne va trage înapoi binișor.

Funcționar public de 30 de ani: nu politizarea e problema. Dar ce?

4 decembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

După emisiunea despre Ovidiu Ianculescu am primit un mesaj de la un funcționar public. Se numește Bogdan și lucrează de 30 de ani în administrația publică din România. Mi-a spus că punctul lui de vedere este necesar în această dezbatere, dacă vrem să avem echilibru și cumpătare.

Noi obișnuim să avem o viziune radicală asupra funcționarului public din România. Mai exact, spunem că situația rea a României i se datorează, că experiența și profesionalismul îi sunt nule și că, cel mai probabil, este o pilă. De asta cerem depolitizarea instituțiilor publice.

În mod rațional nu poate fi, însă, așa în totalitate. Iar în ce privește depolitizarea, instituțiile publice românești sunt legal depolitizate. Vă invit să citiți mai jos punctul de vedere echilibrat al acestui funcționar public. Și concluzia la care ajunge.

Se discută mult despre politizarea numirilor în administrația publică, mai ales în cazul conducătorilor instituțiilor publice și pare conturată ideea că este firească această politizare, de vreme ce ei trebuie să pună în aplicare politica guvernului, iar ca să o facă trebuie să simpatizeze cu partidul aflat la putere, să-i fie loial acestuia, căci altfel îi vor pune bețe-n roate. Din câte am auzit în emisiunea dumneavoastră, însuși Președintele României ar fi făcut o afirmație în sensul acesta, ceea ce m-a cutremurat.

În primul rând, funcționarii publici, indiferent de nivelul ierarhic dar mai ales cei aflați în poziții de decizie, nu pot și nu trebuie să fie loiali decât legii și interesului public. În acest fel, ei sunt în mod implicit loiali și programului de guvernare al puterii politice de la un moment dat.

Oricare partid politic ar trebui să aibă o viziune clară asupra fiecărui domeniu al guvernării, viziune transpusă în programul său de guvernare.

Pentru fiecare dintre aceste domenii, ar trebui să elaboreze ceea ce azi numim pompos ,,politici publice”, de fapt să identifice problemele și căile de rezolvare a acestora și să pregătească proiectele de lege sau, după caz, acte normative de nivel inferior care conduc la reglementarea domeniului conform viziunii sale. Apoi, ajuns la putere, să facă demersurile pentru adoptarea acestor acte normative. Din momentul intrării lor în vigoare, opțiunile puterii politice devin obligatorii pentru funcționarii publici prin forța legii, indiferent de simpatiile lor politice.

Un funcționar public competent, experimentat și loial legii va avea capacitatea să pună în mișcare lucrurile în direcția prescrisă de aceasta, deci să contribuie implicit la aplicarea politicii partidului. Unul așezat în funcție pe criteriul loialității față de partid, este, de cele mai multe ori, așa cum practica o demonstrează în ultimii 30 de ani, lipsit de competența și experiența profesională necesare în domeniu. Pe lângă că nu va fi în stare să imprime instituției o direcție sau alta, va genera și mai mult haos, va genera instabilitate și incompetență prin tendința naturală, dată de nesiguranță, de a aduce în posturile de conducere din subordinea sa oameni loiali lui și partidului, înlocuindu-i pe cei vechi. Și așa se ajunge ca în foarte multe instituții să fie o grămadă de șefi incompetenți, care produc numai blocaje iar angajații din posturile de execuție nu mai au de la cine să primească îndrumări coerente ( așa cum povestea doamna de la Apele Române în emisiunea dumneavoastră).

Există totuși soluție? Până la ce nivel trebuie totuși politizată administrația publică, dacă trebuie?

Răspunsul se găsește în abordarea sistematică și coerentă a legislației actuale.

Simplificând, funcțiile de miniștri și secretari de stat sunt eminamente politice iar de la nivelul directorilor generali (inclusiv) în jos, vorbim despre fucționari publici. Legea stabilește, de mult timp și foarte clar, delimitările.

Funcționarii publici ocupă funcția publică prin concurs și se bucură de stabilitate. Spiritul legii este tocmai acela al cultivării competenței și experienței profesionale și a punerii carierei funcționarului public la adăpost de jocuri politice. Scopul este de a asigura în permanență funcționalitatea, eficiența și coerența aparatului administrativ.

Miniștrii și secretarii de stat sunt numiți politic. N-ar fi rău dacă miniștrii și secretarii de stat ar avea ceva în comun cu domeniul pe care îl păstoresc. Oricum însă, legea îi ajută și le dă dreptul, ca și primului ministru, să aibă cabinete proprii, în care pot angaja fără concurs consilieri personali. Scopul legii este tocmai acela de a crea pentru funcția politică un aparat de lucru propriu format din persoane care să întrunească atât criteriul competenței profesionale cât și pe cel al loialității față de partid și de persoana demnitarului.

Legislația face deci distincția netă dintre funcția publică și funcția politică și stabilește raportul de subordonare ierarhică și funcțională al funcției publice față de cea politică, în condiții care exclud însă cu desăvârșire interferența discreționară a funcției politice în procedurile de ocupare/eliberare a funcției publice.

Mecanismul legal este coerent. La nivelul demnitarilor sunt oamenii politici, care au lângă ei corpuri de consilieri formate din profesioniști ai domeniului ministerului respectiv. Împreună, dispun de instrumentul reprezentat de actele normative care transpun legal voința politică a parlamentului și guvernului în domeniul respectiv. Funcționarii publici din subordine au obligația respectării legii, deci și a tuturor dispozițiilor date în aplicarea legii de către ocupanții funcțiilor politice. Dacă nu fac asta trebuie înlăturați, dar pe criteriul obiectiv al nerespectării legii și neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu și nu în mod discreționar, la bunul plac al politicului.

Dacă lucrurile ar funcționa așa administrația publică, chiar ar merge bine! În practică însă, vedem cu ochiul liber de mulți ani, că numeroși (ca să nu spun majoritatea) miniștri și secretari de stat sunt complet străini de domeniul pe care îl conduc și cu un nivel intelectual destul de precar, unii dintre ei chiar luptând la baionetă cu limba română. Peste asta, e o tradiție ca posturile din aparatul propriu despre care vorbeam mai sus să fie tratate ca niște sinecuri și ocupate de persoane care sunt și mai străine de realitate decât miniștrii și secretarii de stat. Politicienii, incapabili să populeze funcțiile politice cu oameni competenți, politizează funcțiile publice fie pentru a crea noi sinecuri fie pentru a manevra bani publici în interes personal sau de grup. Apoi, mai ales dacă ies la iveală situații precum cea de la Apele Române, ne explică, în frunte cu Președintele, că acest lucru este necesar ca să poată fi transpusă în viață, pentru popor, gândirea luminată a unui partid sau altuia .

Avem deci un cadru legal destul de coerent, desigur perfectibil, dar pe care îl încalcă sistematic decidenții politici. Cred că soluția nu poate fi găsită decât în aplicarea cu bună-credință a legii. Orice modificări i-am aduce, în lipsa bunei-credințe și a unui mecanism sancționator eficient, tot aici ajungem. Dar si instituțiile cu atribuții de sancționare sunt, probabil, victimele aceleiași politizări. De exemplu, în cazul de la Apele Române, sunt publice elemente evidente de suspiciune privind comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. S-a sesizat cineva?

Scuze că m-am lungit atât, dar pentru mine subiectul e important. Ar mai fi multe despre administrație. Evaluarea competenței funcționarilor publici, miturile care circulă despre digitalizare, care e un factor, dar e departe de a fi prin ea însăși cheia eficienței administrației publice, despre noțiunea de birocrație, care a căpătat un sens aproape exclusiv peiorativ, din ignoranța celor care discută, despre faptul că, zic unii, nu ne trebuie prea multă reglementare, iar experiența profesională e un defect. Și așa mai departe.

Țara Ianculeștilor

27 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 00:09:31 8 comentarii

Cazul Ianculescu are două tipuri de dezvoltări. Prima este cea emoțională în care ni se spune că nu e nevoie de decizie politică pentru numirea în diverse funcții. Înțeleg durerea și frustrările după ani buni de dezamăgiri, dar, dacă ar fi așa, de ce am mai avea nevoie de politică cu totul? Până la urmă dăm un mandat unor ca să guverneze în numele nostru. Despre asta e vorba.

A doua dezvoltare este că nici Ianculescu nu avea bască. Că era finul lui și că sigur a fost într-o cârdășie. Asta ratează esența cazului. Căci mai importantă decât plecarea sa este venirea celui care l-a înlocuit. Și anume un cetățean care nu știe ce face sistemul de gospodărire a apelor.

Miza acestei povești este să restabilim meritocrația și decizia corectă. Nu s-o punem în alte mâini despre care nici nu știm care sunt. Știți cu ce se ocupă Apele Române? Printre altele cu digurile care păzesc localități și cu albiile râurilor prin care trec viituri. Bănuiesc că nu oricine poate face treaba asta, iar dacă se strică ceva, cred că se vor pierde vieți. Adică poate avea loc un Colectiv, dar nu prin ardere ci prin forța apei. De asta avem nevoie de profesioniști peste tot.

Am vorbit despre asta la România în Direct. Sigur că opiniile au fost diverse cum șade bine unei dezbateri. Dar ce trebuie să rămână mai important după emisiunea asta sunt două mărturii. Doi oameni, ușor de identificat, care au vorbit cu subiect și predicat despre ce-au văzut.

Mihai a fost juristul Ambulanței Neamț. Și a rămas până când ”a început să facă valuri.” Adică a văzut că unele contracte nu erau în regulă. A făcut reclamații și a ajuns și-n fața unui ministru, Florian Bodog. ”S-a uitat pe acte și mi-a spus că în alte părți se fură mai mult. ” Totul s-a sfârșit prin desființarea postului său.

Apoi a sunat Carmen Grozavu, inspector la Serviciul de Gospodărire a Apelor Cluj. Colegă cu Ovidiu Ianculescu, cum ar veni. ”Problema nu este c-au fost schimbați doi directori, profesioniști, după ce-au luat concursuri. Problema este că nu mai are cine să ia o decizie. Sunt atât de multe probleme și pur și simplu, ei nu înțeleg despre ce este vorba.” Doamna Grozavu a hotărât să vorbească după ce i-a devenit șef de serviciu ”prostul clasei.” Rezultatul a fost c-au detașat-o la Galați. S-a opus.

Există și un alt tip de concluzie după toate întâmplările astea. E foarte probabil ca statul român să fi ajuns nu numai solab profesional, dar chiar ticălos.

Marea dramă constă, de fapt, în incapacitatea politicienilor de-a înțelege sisteme și de a face ordine. În politică românească au intrat tot felul de neisprăviți aduși de posibilitatea de a fura sau de căutarea unui refugiu la stat. Ei cred că e de ajuns să pui hârtii încolo și încoace. Oamenii capabili au fugit sau au fost îndepărtați și i-au lăsat pe aceștia. Iar argumentul suprem este că toată lumea fură sau toată lumea e proastă. Or nu mai este așa.

Câteva mărturii care-ți arată că România e o șandrama putredă

18 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 00:28:49 1 comentariu

Sigur că, dacă vă întreb acum, o să-mi spuneți imediat că România este o țară coruptă. Și că politica și administrația românească au extins acest obicei al corupției până în punctul în care n-a mai rămas piatră peste piatră.

Incendiul de la Piatra Neamț este un exemplu cât se poate de bun. Aici, incompetența politică laolaltă cu clientelismul, neputința intelectuală și șmenul de partid au dus la moartea unor oameni.

Dar cel mai bine este să auzi acest lucruri cu urechile tale și să-ți faci o idee cât de mare este nemernicia. Iar ediția de marți a României în Direct a adus o serie de astfel de mărturii care-ți îngheață sângele în vene. Nu numai că vorbim de corupție, dar vorbim de o adaptare la viața de junglă, care duce la ignorarea completă a fricii de justiție. Dar, stați, nici măcar asta nu este o problemă. Pur și simplu oamenilor acestora nu le mai pasă de viețile celor din jur. Pentru bani se calcă peste cadavre.

Mecanismul este un cerc vicios în care, dacă ești prins, poți să alergi la nesfârșit. Trebuie să fii foarte curajos ca să-l spargi. Sau să pleci din țară. El presupune un politician care are numirea politică, apoi controlează verificarea și distribuie banii către firma care face lucrarea de mântuială. Lucrarea se face în bugetul alocat, dar costurile sunt trase în jos ca să rămână profitul cât mai mare. De acolo se plătește șpaga. Iar ceea ce o să auziți mai jos sunt câteva mărturii care o să vă arate tot atâtea mecanisme de funcționare a corupției și incompetenței ucigașe. Le-am rezumat ca să știți ce o să auziți.

Un antreprenor care povestește despre diferența dintre o lucrare la un spital de stat și una la un spital privat. Dacă cea de la privat este o operă de artă, la stat nu are acces decât după o subcontractare. Pe parcurs descoperă că antreprenorul numărul unu nu are decât cinci lucrători, dar că lucrările sale sunt decontate cu prioritate. De asemenea, banii povestitorului, cel care duce greul sunt pe jumătate și numai după presiuni. A rupt contractul, a denunțat, nu s-a întâmplat nimic
Un specialist în eficiență energetică povestește despre lipsa completă a profesioniștilor tehnici din instituțiile publice. Niște cârpaci îi numește pe cei care lucrează acolo, incapabili să înțeleagă lucrările pe care le au de făcut. Iar lucrul cel mai important este criteriul prețului celui mai mic care este sursa viciului
Un inginer care a lucrat la renovarea mai multor spitale. Din cauza prețului mic s-a ajuns la depășirea bugetului. Dacă ATI-ul l-a scos la linie, la următorul etaj s-a lucrat mult mai prost. Din momentul în care lucrarea s-a degradat cu bună știință, patronii l-au pus să semneze toate documentele. A demisionat.
Un consultant în lucrări de construcții care are o dilemă ieșită din comun. ISU și ANSVSA se contrazic asupra unei metode tehnice. Din cauza asta au blocat lucrarea.
Un vânzător de echipamente medicale care spune că prima întrebare pe care o primește de multe ori este ”mie ce-mi iese?”

Din ce în ce mai mulți experți povestesc despre slaba calitate a lucrărilor și materialelor pentru diverse investiții publice. Fie că este vorba de materiale ieftine la prețuri supraevaluate, fie că sunt lucrări de mântuială, acestea pun în pericol zeci de investiții, dar și viața celor care le folosesc. Adăugați controale și recepții cu ochii închiși plus o seamă de contracte date clienților de partide.

Țineți minte că la un moment dat a picat o școală, tavanul ei, chiar în timpul unei vacanțe? Și că marele noroc a fost acolo că nu erau copii. Dar ei ar fi putut fi acolo. Oare în câte alte locuri din România copiii sunt puși sub amenințare? Sau în câte locuri din România sunt spitale care mai pot să ardă?

Astea-s lucruri pe care noi ni le-am făcut nouă. România e ca o șandrama care stă să cadă. Suntem protejați de realizările unor oameni onești, de profesionalismul altora, dar în multe situații este doar noroc.

Noi avem o mentalitate care spune că, dacă fac un ban rapid, o să scap, o să trăiesc mai bine. Dar nu funcționează chiar așa. Cum o să mai scapi dacă ajungi într-un spital care arde? Chiar dacă tu ai avut pila la ce te mai ajută? Nu poți să gândești doar până la portofel. Viața bună este dată de calitatea întregii societăți de lângă tine. Dacă-i plin numai de hoți și numai de nenorociri, tot praful se alege.

Eu cred că lumea ar trebui să lucreze ca și cum copilul lui o să ajungă într-o zi acolo. O fi sigur pentru copilul meu? Dar pentru tatăl meu? E sigur ceea ce fac eu? Până n-o îndreptăm pe asta, nu scăpăm

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

15 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”
Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

Votul pentru Trump, explicat de un român plecat în State

5 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 00:07:08 0 comentarii

Încă nu știu la această oră când scriu rezultatul alegerilor americane. Dar e clară tendința în favoarea lui Biden. Bănuiesc însă că vor urma multe bătălii juridice și nu este totul jucat.

Un lucru e clar. Președintele Trump a depășit așteptările din media și scenariul care arăta că Biden câștiga cu ușurință. Jumătate din electoratul american a apreciat prestația sa. Știu că din Europa este mai greu de înțeles, dar Trump exprimă fundamentele modului în care funcționează America.

Cel mai bine o să înțelegeți cînd o să ascultați intervenția de mai jos, din România în Direct. Ne-a sunat un român, plecat în State de 30 de ani. El explică foarte clar de ce l-a votat pe Trump.

P.S. În emisiune a intrat și un domn foarte tânăr care s-a definit progresist. A fost total anti-Trump și a folosit valori corecte pentru a face asta. Dialogul nostru s-a terminat însă atunci când a apreciat că Fidel Castro și Che Guevarra au făcut lucruri importante pentru poporul lor. Mi-a promis că mai citește.

Judecata mea după patru ani cu Donald Trump

3 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 4 comentarii

La ora la care scriu nu există un câștigător evident al alegerilor americane. Cred că Biden este în față, dar Trump are o șansă bună. Și, după cum scrie presa americană, totul s-ar putea rezuma la alegerile din Pennsylvania. Și la numărul de alegători care ies la vot.

În mod evident că sunt cele mai tensionate alegeri americane. Asta pentru că Trump a construit o falie și i-a plăcut să accentueze toate lucrurile diferite. O tehnică politică de acum clasică. Mi-am propus să scriu câteva rânduri care să-l judece pe Trump.

Pentru Biden s-ar putea să mai avem timp. Oricum, ce am de zis despre el se închide într-o singură frază. Consider că este un eșec major al elitei democrate americane faptul că nu a putut produce un politician mai energic, mai dedicat și mai ales care să nu aparțină vechilor legături de putere. Dacă trecutul administrativ este alegerea, atunci situația democraților e chiar gravă. Și cu doamna Clinton am avut aceeași problemă. Cred că vechile obiceiuri trebuie retezate.

Așadar, înapoi la Trump. O să încerc să-l judec ca și cum aș avea un vot în față. E un exercițiu interesant. Ce apreciez și ce-mi displace.

Ce îmi place

Economia americană a crescut specatculos în timpul mandatului său, exceptând perioada de criză. Cred c-a înțeles niște mecanisme care trebuiau aplicate mai demult. E adevărat, corporațiile au avut de câștigat enorm, bogații la fel. Dar condiția a fost ca banii să fie investiți în America, nu înapoi în China. Aceasta este o chestiune de echilibru și poate fi judecată doar pe termen lung.

În chestiunea geo-politică a făcut ce se aștepta lumea mai demult. A numit China drept principal inamic și l-a tratat ca atare. În mare, nu în detaliu. Pentru lumea globală, dar și pentru fiecare dintre noi, China este cea mai mare problemă. Economia lor ne sărăcește și trebuie să avem pe cineva care să spună stop. China nu este un jucător corect, onest sau care să colabooreze, Trebuie să-i privim altfel economia înainte de a ne aduce la sapă de lemn.

Asta înseamnă că Rusia, adversarul tradițional a căpăt un respiro. Ba, câteva idei i-au plăcut lui Putin. Pentru noi asta e de speriat, pentru că există mereu amenințarea că vom rămânea aici la mâna Moscovei. Deocamdată asta nu s-a întâmplat, iar semnalele sunt că flancul estic va rămâne sub protecția americană.

Nu pot să mă exprim de la depărtare în chestiunea migrației. Locuind aici nu pot să înțeleg decât parțial fenomenul. Sunt convins însă că, dacă România ar fi fost supusă unui flux ilegal constant de imigranți din Moldova sau alte părți, am fi avut aceeași discuție aici.

Numirile la Curtea Supremă vor afecta tendințe privind drepturile civile pe întreaga planetă. Dar tind să privesc cu echilibru întreaga poveste. Până la urmă, au mai existat curți conservatoare, iar lumea și-a găsit cursul. Iar alte schimbări acolo vor mai avea loc. În orice caz, cei numiți, sunt profesioniști.

Ce nu-mi place și nu mă pot obișnui deloc cu chestiunea asta.

Amestecul de familie, afaceri, conflict de interese, lipsă de profesionalism pe care l-a adus în Casa Albă. Tot timpul am avut sentimentul că el și familia au jucat pe două planuri și că și-au tras foloase personale cât au putut din experiența asta. Implicarea copiilor la un nivel de decizie administrativă înalt este o decizie pe care nu o iert nici aici.

Subminarea democrației pe orice căi posibile, forțarea unor decizii la limită, conducerea autocrată pe alocuri este un alt lucru pe care, ca european nu-l pot înțelege. De altfel, privită dinspre Europa, America nu mai e cel mai democratic loc cu putință. E chiar un semn de întrebare.

Lipsa de delimitare de tot felul de organizații extremiste este un lucru care face rău întregului sistem instituțional, dar asta este mai puțin important. Trump a legitimat prin discursul său bande extremiste cărora le-a dat un rol în spațiul public.

Minciuna și dezinformarea pornite din Biroul Oval sunt de natură să afecteze întreaga societate. Pentru că un astfel de comportament încurajează discuțiile iraționale și lipsite de substanță. Lumea are probleme reale nu poate discuta chestiuni imaginare.

Lipsa de respect față de viață și față de o minimă morală arătată în epidemie, dar și de-a lungul celor patru ani este ieșită din comun. Tratamentul aplicat de Trump cetățenilor săi în timpul epidemiei seamănă mai curând cu ce s-ar putea întâmpla în Rusia nu în America.

Toate aceste lucruri îl fac periculos pentru tot ce înseamnă spațiul democratic al lumii civilizate. Mirarea mea este că e susținut de oameni foarte deștepți care-l plac doar pentru că răspunde pozitiv unor idei legate de credință și economie. Pe termen lung, democrația, nu numai americană, va avea de suferit imens. Pentru că în ciuda eficienței sale geo-politice și a deciziilor economice la nivel macro, înseși fundamentale lumii civilizate sunt puse la încercare.

Voi ați sta la aceeași masă cu încă zece persoane?

27 octombrie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

V-ați uitat un pic la fotografia cu pricina? E o masă obișnuită pentru acum un an. E înăuntru, într-un colț de sală, fără ferestre deschise. Cred că este și un fumător acolo. Oamenii stau strânși într-unul într-altul, distanța din față este de jumătate de metru, iar cei care sunt unul lîngă altul stau literalmente cot în cot.

E vreunul dintre voi care ar mai sta așa azi? Știu zeci de cazuri de persoane care refuză să se întâlnească. Cu puținii prieteni cu care mă mai văd, o fac doar afară și cu distanțare între noi. E, unul, nu am participat la niciun astfel de eveniment pentru că mi-ar fi frică. Ce-am văzut acolo este mediul perfect de transmitere al bolii.

Domnul Ciolacu s-a aflat la o masă în județul Buzău, la un restaurant. Regulile din Buzău spun că ai voie cu cel mult alți cinci. Și asta e făcut așa ca două familii să se poată întâlni intim dacă vor. Legiuitorul când a făcut asta s-a gândit să nu ne dea afară de tot viață socială. Să putem să ne mai vedem cu unul cu altul.

La masa domnului Ciolacu se aflau zece persoane. El spune că doar pentru puțin timp. Un martor citat de Digi 24 spune însă că întâlnirea în zece a durat cel puțin o oră și că cei prezenți au încercat să o mascheze prin tragerea draperiilor și închiderea ușilor. Adică, spune acest om, a existat premeditare și înțelegere a faptei. Dar eu am îndoieli.

Domnul Ciolacu zice la rându-i că Guvernul folosește poliția în scop politic. Adică, guvernul ar fi pus poliția să anunțe public amenda tocmai ca să arate că PSD este partidul care nu respectă regulile.

Dar pentru asta nu era nevoie de poliție. Domnul Ciolacu a refuzat să poarte mască în Parlament, a pus doi deputați care refuză să poarte mască drept cap de listă, dar a și pus în partid doi experți în chestiune care susțin măștile. Domnii Rafila și Cercel. Așadar, liderul PSD este în răspăr cu regula nu de sâmbătă, ci de mai multă vreme.

În același timp el nu este de acord cu organizarea alegerilor pentru că epidemia i se pare periculoasă și cer președintelui Iohannis să se mai gândească. Ba, a inițiat și un proiect de lege care să-i permită amânarea alegerilor.

Între timp, domnul Ciolacu și-a cerut scuze. Spune c-a fost o greșeală.

Ca să fim drepți până la capăt, acest episod este al doilea la vâful țării în care oficialii nu poartă mască. Domnul Orban s-a ascuns mai bine în biroul său, dar efectele sunt aceleași. Și aici nu e vorba de politică. Lumea receptează ce vede la lideri și consideră că pericolul nu este atât de mare. Apoi nu va mai crede în eficiența amenzilor. Sunt exemple negative care nu ajută în această poveste.

Dar asta e partea politică și puteți să o judecați cum vreți. Eu am altă mirare astăzi.

Eu mă așteptam ca domnul Ciolacu, care a fost testat de două ori pentru contact cu persoane pozitive, să fi înțeles pericolul. Dar mi e mi se pare că acolo sunt oameni care nu pot evalua situația exact. Dacă rațional ei nu pot percepe ce se întâmplă? Cum s-au raportat la boală când au fost respirație în respirație cu zece oameni. Și nu cumva ei sunt doar exprimarea unei mari părți a României?

Pentru mulți dintre noi a apărut frica de o bună bucată de vreme. Ne ferim unii de alții. Am internalizat boala și pericolele ei. Care este mecanismul prin care nu ți-e frică de așa ceva? Există zeci de site-uri povestiri, medici care spun că nu trebuie să stai așa la o masă

Eu cred sincer că aceste personaje nu au capacitatea de a evalua corect situația prin care trecem. Și acum mă întreb dacă au capacitatea de a evalua alte situații.

Aici nu e vorba, Orban să vezi ce-ți fac că eu stau cu alții la masă și nu-mi pasă. Aici e pe viață și pe moarte. Cu siguranță nu poți ști ce fac toții oamenii de la acea masă. De asta la fiecare întâlnire trebuie să fii cu băgare de seamă.

De fapt, aceste fotografii arată nivelul de competență al administrației românești. Nu e vorba doar de faptul că nu ne plac regulile. E vorba că nu putem internaliza pericolul și să ne ferim de el. Al treilea om în stat ar trebui să aibă reflexe care să-i spună, domnule, să stăm un pic la distanță unii de alții. Sau poate crede că are un ventilator pus deoparte.