dosare

O zi în România lor: silă și dispreț

Dați-vă un pas înapoi și priviți-vă un pic țara. Ce s-a întâmplat în ultimele ore în locul în care trăiești? Cum arată țara în care vrei să-ți crești copiii? Toate faptele de mai jos sunt reale și-ți sunt prezentate deseori drept exemple de curaj, abnegație, de liber arbitru și luptă pentru țara ta. Și, mai ales patriotism.

Al doilea om din cel mai mare partid al țării este dat afară după 20 de ani. Motivul este că a cerut plecarea șefului său, după ce acesta  fost condamnat la pușcărie cu suspendare pentru furt de voturi. Votul împotriva sa, că tot veni vorba, a fost în unanimitate. Nicio voce nu i s-a ridicat alături. S-a izbit de un zid al tăcerii, lașității și imposturii cum rar ți-e dat să vezi. Totul în numele unei rezistențe împotriva …împotriva a ce? O mai mare răsturnare a firescului cu greu să fie posibilă.

Mai mult

România penală, ultimul asalt

Urmăriți cu atenție următoarele fapte. Piedone candidează, Vanghelie candidează, Olguța candidează. De fapt, zeci de primari sau aleși locali, care au probleme cu legea sau chiar au fost condamnați, candidează din nou. Oamenii nu vor să plece deloc pentru că ei cred că sunt cheia și lăcata. Dar și pentru că nu pot părăsi acest mod de a face afaceri.

Aveți aici o listă completă. Să mai adaugăm: Romeo Stavarache, Tudor Pendiuc, George Scripcaru sau Cătălin Cherecheș, mai nou. Și peste toate astea, mai puneți următoarea lege dezbătută în parlament.

Mai mult

Certitudinea penală de la vârful clasei politice

Condamnarea lui Liviu Dragnea ne aduce în fața unei certitudini. O certitudine penală. De acum nu mai vorbim că liderii clasei politice din România sunt conduși de suspecți, inculpați sau controversați. Suntem în fața unei premiere, probabil europene: un partid  condus de un condamnat.

Și ca lucrurile să meargă mai departe, iar România să confirme statutul de țară întoarsă cu fundul în sus, nepărăsirea funcției de către Dragnea este salutată și încurajată. Iar cel care mai spune câte ceva este pus la colț. În fapt, oamenii fac ce știu mai bine de la nașterea acestui partid: zid în jurul intereselor lor.

Mai mult

Scurte concluzii după interviul cu Victor Ponta

1. Victor Ponta și-a schimbat strategia după încetarea mandatului lui Traian Băsescu. Nu mai iese la bătaie, este mai curând defensiv. Nu răspunde la stimuli chiar dacă ei sunt importanți. În privința lui Iohannis nu are de gând să ducă un război pentru că nu poate lupta pe mai multe fronturi. Un calcul rapid îi arată că are mai mult de câștigat public dacă este perceput ca o persoană responsabilă care guvernează. Economia îl ajută, cine îl atacă în zona asta nu prea are de câștigat.

2. Ponta știe în acest moment că singura modalitate prin care poate fi înlăturat este cea de la DNA, adică un eventual dosar. Nu duce un război deschis cu DNA-ul, nu-l ajută. Nu-i atacă, nu comentează deciziile  procurorilor. Mai ales că știe că în toată această poveste DNA este doar arma folosită. A învățat rapid regulile jocului și i-a pus DNA-ului un dosar în brațe cu Vanghelie. Gruparea adversă a suferit imens în această situație care a lovit în trei zone: intern în PSD, unde a blocat plecări, în televiziunea cea mai vocală la adresa sa și în președintele Iohannis.

Mai mult

Iohannis, mai puternic decât Băsescu

Exprimarea nu-mi aparţine. E spusă de Crin Antonescu duminică seara la Ultimul Cuvânt. Și urmează: ” Va fi un presedinte extrem de puternic. Romania va fi, de facto, in urmatorii ani, un regim prezidential”  Vă aduc aminte și de mai vechea spusă a lui Iohannis dintr-un interviu la Sibiu: ”Nu sunt un naiv, cunosc bine clasa politică de la București”

Declarația lui Crin Antonescu este de fapt știrea zilei. Ne dă o reprezentare asupra viitorului. Într-adevăr domnul Iohannis nu va jigni pe nimeni, nu se va hăhăi cu nimeni, nu se va bate pe spate cu poporul. Va fi un președinte instituțional și care probabil va aduce unele schimbări. Dar va lua măsuri pe  care dacă le lua Traian Băsescu am fi sărit în aer.

Mai mult