”Știți câte Dăncile pregătim noi zilnic?”

Stau de vorbă cu un profesor de matematică. Om cu mare experiență, este în școală de 30 de ani. Se amuză mai mereu de cursul pe care îl ia învățământul românesc, de înălțimea materiei pe care trebuie să o predea, dar mai ales de ipocrizia pe care o arată întreagă societate când vine vorba de carte. De fapt, aici nu se mai amuză, se înfurie de-a dreptul. 

Îmi descrie un episod în care o colegă de a sa a primit un SMS la 12 noaptea. Mama unui copil se plângea de cinciul pe care acesta îl primise la un test. ”Îmi distrugeți copilul. Este deprimat complet, plânge în continuu. Dacă nu-i modificați nota, vă reclam.” Proful de care vă povestesc a văzut lucrarea. ”Vă spun cu mâna pe inimă că nu era de 5. Poate de 2. Cred c-a fost amabilă că i-a dat 5.”

Apoi îmi explică cu calm că nici nu prea poți să-i dai notă mică. ”Dacă dai un patru îți faci numai belele. Te întreabă lumea de la director la colegi de ce faci asta.” Poate vă întrebați de ce este așa important pentru profesor. ”Pentru că ar fi rău ca școala de alături să scoată doar copii de 10 și noi să avem unii de 7.” 

Apoi mai este reclamația. Sfânta reclamație. O notă proastă te poate duce la Inspectorat. Iar dacă se face comisie de control, nu te verifică la cât de bun ești tu, ci te verifică la hârțogăraie. Ca și medicii, profesorii sunt plini de documente pe care trebuie să le completeze. Iar un control din ăsta îi ia pe toți la mână. Așa că un patru poate să te ducă în dizgrația întregului colectiv. 

Îmi povestește apoi că într-o școală, întreaga cancelarie a fost înfricoșată de apariția unui personaj care le-a strigat: ”Care ești, bă, de matematică? De fapt, e valabil pentru toți. Dacă mai ia fiu-meu cinci vă fac pe toți. Am făcut cinci ani de pușcărie și mai fac și alții.” Acesta este un caz extrem, dar omul îmi explică faptul că din punctul său de vedere cea mai mare presiune pe care o simte un profesor este presiunea notelor mari. 

”Sunt oameni care ar face orice pentru ca copiii lor să aibă note mari. Uneori mă simt vinovat și le spun și colegilor. De ce să le dai nouă, dacă nu e acolo? Cum stimulezi copiii buni? De ce închizi ochii la capacitate? Toți cei care au de pierdut sunt copiii care învață.”

”Cred că cea mai mare belea a școlii românești e nota care nu reflectă realitatea. E o goană fanatstică pentru distincții nemeritate și o rezistență prea mică la ce se întâmplă. Iar efectul va fi devastator. Știți câte Dăncile pregătim noi zilnic?”

De ce scriu astea? E simplu: dacă vreți să avem o societatea mai corectă, prima întrebare pe care trebuie să v-o puneți din când în când este următoarea: ”e corectă nota copilului meu?”

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *