O scrisoare deschisă adresată tuturor

Numele meu este Gabriel Tatu-Chițoiu, am 63 de ani și sunt medic cardiolog la Spitalul de Urgență “Floreasca” București, Unitatea de Terapie Intensiva Coronarieni a Secției de Cardiologie. De aproape 30 de ani tratez pacienți cu boli cardiovasculare grave, în special pacienți cu infarct de miocard.

Va scriu astăzi, 5 Decembrie 2015, după terminarea serviciului meu de gardă. Motivul? Discuțiile din ultimele zile asupra actualului proiect de modificare a legii 349/2002 în sensul interzicerii complete a fumatului în spațiile publice.

În urmă cu aproape o lună, în calitate de președinte al Societății Române de Cardiologie,  am participat la ședința Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. O ședință care a finalizat într-un vot pozitiv al Comisiei în favoarea modificării corespunzătoare a acestei legi.

Am remarcat atunci seriozitatea și responsabilitatea cu care membrii Comisiei au abordat amendamentele propuse de Doamna Deputat Aurelia Cristea. Ulterior împreună cu Profesorul Dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie și cu Conferențiarul Dr. Ioan Mircea Coman am adresat membrilor Parlamentului României un apel pentru votarea grabnică a acestei legi.

Am fost plăcut surprins să constat introducerea rapidă a votării legii pe ordinea de zi a Parlamentului din 25 Noiembrie 2015. Această zi  ar fi trebuit sa fie un moment istoric pentru România, urmare a adoptării unei legi moderne, extrem de eficiente în apărarea stării de sănătate a populației. Dar…spre consternarea generală  legea a dispărut subit de pe ordinea de zi.

Motivația oficială: “o scrisoare a Consiliului Concurenței care atrăgea atenția asupra unui amendament din acest act normativ, amendament care interzicea afișarea țigărilor în locurile obligatorii de trecere” (1)

Textul amendamentului este: “Interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere din unitățile în care acestea se comercializează”.

Imediat după adoptarea și avizul pozitiv al Comisiei pentru Sănătate, modificarea legii 349 în general și amendamentul menționat mai sus (în special) au fost atacate prin repetate luări de poziție ale reprezentanților industriei tutunului. “De la adoptarea amendamentului și până acum au fost sute de scrisori din partea retailerilor, din partea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România” aflam dintr-o astfel de luare de poziție. (…)

Miza uriașă a unui amendament de două rânduri

Ținta (și victimele!) acestei abordări agresive de “afișare” sau, dacă vreți, de “expunere” a pachetelor de țigări în locurile cele mai aglomerate, cum sunt spațiile de trecere de la casele de marcat, sunt copiii și tinerii. Nu trebuie să fii un fin psiholog pentru a sesiza ca ei sunt cei mai labili în fata “ostentației” cu care li se pun direct în fața ochilor pachete de țigări, care mai de care mai atrăgătoare. Cu toții știm (inclusiv cei care lucrează în industria tutunului) că majoritatea fumătorilor deprind acest obicei înainte de vârsta majoratului.

Rezultatul unei supravegheri efectuate în SUA pe o perioadă de 11 ani arată că peste 50% dintre fumători au început să fumeze înainte de 18 ani, de regulă la 14 – 15 ani .  Pe aceste date se bazează și industria tutunului în promovarea ostentativă a produselor sale.

“Ostentația” cu care se “afișează” pachetele de țigări în spațiile caselor de marcat este un comportament agresiv cu conotații negative indicate explicit, cu bună știință, însăși pe pachetele de țigări din moment ce pe acestea scrie clar “Fumatul ucide” sau “Fumatul poate dăuna grav sănătății”.

Prin urmare, oricât de șocant ar părea, “afișarea”, “expunerea” în acest mod a țigărilor este o modalitate premeditată de atragere în special a copiilor și tinerilor spre fumat, ceea ce înseamnă, de fapt, atragerea spre o sinucidere lentă sau/și spre auto îmbolnăvire cronică.

Acest comportament agresiv este împotriva Art. 22 din Constituția României (Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică) care la punctul (1) garantează dreptul la integritatea fizică a cetățenilor țării și Art. 34 (Dreptul la ocrotirea sănătăţii) în care se specifică, la punctul (1): Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

Prin urmare, raționamentul simplu făcut mai sus conduce spre următoarele două concluzii:

1.Textul amendamentului (“Interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere din unitățile în care acestea se comercializează”) este neclar doar pentru cine nu dorește să-l înțeleagă.

2. Prin introducerea acestui amendament Comisia pentru Sănătate și-a făcut datoria în sensul aplicării Art. 34 punctul (2) al Constituției României care prevede: “Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”.

În consecință retrimiterea (la presiunea industriei tutunului), către Comisia de Sănătate a Legii 349 în vederea clarificării amendamentului respectiv este o încercare, de fapt, a eliminării acestui amendament. Această acțiune mi se pare neconstituțională și împotriva însăși a sensului sugerat de articolul (8) al Directivei 2014/40/UE.

Problema reală este, de fapt, spectrul interzicerii posibilității actuale de atragere a copiilor și tinerilor spre fumat prin afișarea agresivă a produselor din tutun în spațiile din preajma caselor de marcat din magazine. 

Două aspecte, strecurate prin presă, mi se par în mod particular ofensatoare:

1. Sugerarea faptului că inițiativele parlamentarilor în ce privește fumatul sunt strict populiste.

Citez: Sunt populiste și emoțional duse la extrem. Toată ședința Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților s-a desfășurat sub presiunea ONG-urilor, erau bannere cu Colectiv, erau Parlamentari care au apărut să se tragă în poză…Deci s-a folosit o tragedie pentru a se impune măsuri extreme și insuficient gândite”.

Personal nu îmi aduc aminte să fi văzut la ședință bannerele cu “Colectiv”. Eu am văzut câțiva tineri liniștiți și respectuoși a căror singură formă de manifestare a constat în niște coli A4 pe care erau scrise, de mână, niște mesaje. Nu am reținut nici unul dintre acestea. Pe de altă parte trebuie să înțeleg din afirmația de mai sus că tragedia de la “Colectiv” nu ar fi trebuit să ne emoționeze într-atât încât Comisia de Sănătate să grăbească adoptarea unei legi al cărei unuia dintre efecte va fi prevenirea unor astfel de tragedii?. Prin simplul fapt ca în acest mod proprietarii de restaurante, baruri și cluburi își vor putea monta detectoare de fum și instalații anti incendiu?.

În fața realității, nu ai cum sa NU te implici afectiv. În cele 24 de ore care s-au scurs de ieri dimineață, când am intrat în gardă, am avut (între alte urgențe) 5 pacienți cu stop cardiac. Trei dintre aceștia mi-au murit. Afecțiuni bronho-pulmonare și cardiace grave. Doi dintre ei (două femei, 60 și 63 de ani) mari fumători. Al patrulea, mare fumător, este în stare critică. Al cincilea (o femeie) a supraviețuit cu bine. Avem internată acum și o pacientă în vârstă de 47 de ani, fostă sportivă de performanță. Are cancer pulmonar. Este mare fumătoare. Sora ei a murit la 42 de ani. Tot de cancer pulmonar. Tot mare fumătoare.

2. Atitudinea jignitoare la adresa medicilor din Comisia pentru Sănătate. “Parlamentul și-a delegat cumva puterile, mai nou doar comisiile de specialitate decid, Parlamentul votează formal. Aceasta este o ciudățenie mai ales că în comisiile de specialitate deciziile se iau de cele mai multe ori subiectiv, așa cum în comisia de sănătate, care este formată din medici” 

Trec peste  evidenta tentativă  de a “zgândări” orgoliul Parlamentului de for decizional suprem, o încercare de a-l pune in conflict cu membri Comisiilor Parlamentare. Mă opresc strict asupra afirmației potrivit căreia medicii votează subiectiv în Comisia pentru Sănătate. Ni se spune explicit că membrii acestor comisii votează subiectiv … pe ce bază? Ce se  sugerează?. (…)

 

Falsa bătălie pentru bugetul de stat

Ni se spune cinic: Tutunul dăunează grav sănătății, dar face bine bugetului de stat… Paradoxal, deși peste tot se spune că Ministerele Sănătății cheltuie foarte mulți bani cu fumătorii, este invers! Fumătorii cheltuie foarte mulți bani pentru stat. 80% din prețul unui pachet de țigarete înseamnă taxe, accize și TVA. Dacă plătești 10 lei pe un pachet de țigări 8 lei sunt bani la stat. Prin urmare, dacă acel pachet nu este cumpărat de pe piața legală statul pierde. Industria tutunului este al doilea mare plătitor la bugetul de stat adunând pur și simplu banii de la consumator. 2,75 mld de euro au mers anul trecut la bugetul statului” 

Interesant mi se pare faptul ca aceste precizari vin din partea unei persoane care NU fumează (!). In aceste condiții credibilitatea asupra sugestiei ca a fuma este o îndatorire prin care putem contribui la bugetul patriei este nulă.

În al doilea rând  calculul rece făcut mai sus este atât cinic cât și, cu bună știință, eronat:

1. În primul rând NU industria tutunului este al doilea plătitor la bugetul de stat ci… dependenții de tutun care, prin viciul lor, aduc tot din buzunarul lor, cele 2,75 mld. de euro. Și asta prin sinucidere si auto îmbolnăvire.

2. Datele atestă ca prevalența fumatului este cea mai mare in rândul celor cu educatie mai redusă și cu venituri mici În aceste condiții încercați să vă închipuiți cam ce înseamnă ca un cetățean care are salariul minim pe economie să fumează un pachet de țigări pe zi al cărui preț variază între 13 și 17 lei (așa cum figurează acum pe internet). Cetățeanul cheltuiește minim 400 de lei pentru țigări ceea ce înseamnă minim 55% din cei 724 de RON cât este venitul net minim pe economie (!!!). Adică mai mult de jumătate!

Am pacienți care, dependenți de tutun, preferă să își cumpere țigări și nu le mai rămân bani pentru medicamente; renunță la o parte din ele sau își cumpără generice ieftine si dubioase. Ca să nu mai vorbim de pensionari. Pe asta se sprijină bugetul statului ? Ni se sugerează faptul că statul trebuie sa fie complice la îmbolnăvirea cetățenilor săi, contrar atribuțiunilor sale constituționale, doar pentru a “beneficia” de bani la buget ?.

1. Se ignoră, din nou cu buna știință, faptul că așa numitul impact economic al adoptării legii a fost cântărit de factorii responsabili, inclusiv de către Comisia pentru Sănătate;

2. Se ignoră realitățile din țările care au interzis fumatul in spațiile publice, realități care au demonstrat faptul că producătorii de tutun nu au “suferit” mai de loc

3. Se ignoră cheltuielile uriașe pe care trebuie sa le facă statul pentru pacienții îmbolnăviți grav de tutun. Numai tratamentul unui singur pacient cu cancer pulmonar costă peste 10.000 de euro pe lună. Ca sa nu mai vorbim de spitalizări, impactul asupra stării economice a familiei. Statele Unite pierd anual 300 de miliarde de dolari prin impactul fumatului asupra stării de sănătate și a productivității muncii.

În realitate aportul la bugetul statului se face prin vânzarea unui DROG, comparabil cu HEROINA, COCAINA, etc.

Fumatul este un  drog pentru că:

1.Dă dependență. Fiecare țigara induce o creștere de dopamină în creierul fumătorului. Aceasta îi conferă o stare de bine. Când efectul dispare, fumătorul devine agitat. La fel ca în fața oricărui drog.  Motiv pentru care apelează la o noua țigară.

2. Ucide și/sau îmbolnăvește prin boli cardiovasculare și cancer.

3. Spre deosebire însă de celelalte droguri, fumatul este singurul care îi afectează și pe cei din jur.

În intervalul 1 August – 31 Octombrie 2015,

la Spitalul “Floreasca”, am avut 137 pacienți cu infarct. O medie de 1,5 pe zi;

– 93 pacienți erau fumători (67%, adică 2 din 3);

– 39 (28%) au avut vârste de sub 50 de ani; 31 dintre aceștia (78%) erau fumători

– 48 (37%) au avut vârste cuprinse între 50 si 64 de ani; 32 dintre ei (67%) erau fumători

– cumulat 87 (63,5%) dintre pacienți au avut vârste de sub 64 ani (sub vârsta pensionării). Dintre aceștia 63 (72,4%) erau fumători.

În fața acestor realități adoptarea legii care prevede interzicerea totală a fumatului în spațiile publice, inclusiv a amendamentului discutat mai sus, este o urgentă majoră.

Legea pe care o propunem îi apară de fapt pe nefumători

Trebuie înțeles că această lege nu este o lege împotriva fumătorilor ci o lege de protecție a nefumătorilor. Speculațiile din presă conform cărora legea este discriminativă față de fumători sunt eronate. În realitate situația actuală, în care în restaurante, baruri, cluburi majoritatea de 74% a populației nefumătoare a țării este silită să aspire fumul de țigară provenit de la minoritatea de 26% a fumătorilor este, de fapt, o discriminare a nefumătorilor. În prezent respectul acordat fumătorilor prin acceptarea lor in aceste spații nu este reciproc. În realitate majoritatea cetățenilor țarii sunt discriminați și supuși prin fumat pasiv, la o agresiune permanentă care le amenință viața și starea de sănătate. Aproximativ 5000 de români mor în fiecare an urmare a fumatului pasiv.

Datoria elementară a statului si a cetățenilor țării este de a face tot efortul de a ține departe copiii si adolescenții de pachetele de țigări. Adică să nu permită împingerea acestora pe un drum care duce la sinucidere si/sau la îmbolnăvire gravă.

IN ACEST CONTEXT NICI O MASURĂ PROTECTIVĂ NU POATE FI CONSIDERATĂ EXAGERATĂ, INCLUSIV CEA CARE INTERZICE AFIȘAREA, EXPUNEREA PACHETELOR DE ȚIGĂRI ÎN SPAȚIILE DE TRECERE, INCLUSIV LA CASELE DE MARCAT, AȘA CUM PREVEDE ACTUALUL AMENDAMENT ! STATUL ȘI MEMBRII PARLAMENTULUI AU DATORIA CONSTITUȚIONALĂ DE A-ȘI APĂRA COPIII !

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

18 comentarii la O scrisoare deschisă adresată tuturor

  1. Eladie Grere spune:

    De acord fara rezerve ! Lacomia ne declaseaza si la acest capitol. Nu doar ignoranta si lipsa de respect (educatia precara si sub acest aspect). Excelent mesajul !
    Ce este de facut ?! (dincolo de evidenta)

  2. Excelenta scrisoarea. Sunt in deplin acord cu cele scrise !

  3. brod spune:

    tot RESPECTUL pentru acest medic responsabil și devotat profesiei sale!

  4. ALEXA GICA spune:

    Punctul pe I , statul este cel care cistiga , excelent mesajul , mai trebuie insistat !!!

  5. Jürgen Reich spune:

    Aveti tot respectul meu si va felicit pentru articol. Sunt nefumator si astept de multi, de foarte multi ani adoptarea acestei legi!
    In general sunt de parere ca roata nu trebuie reinventata, asta s-a facut in alta parte, cu mult timp in urma. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca pe drumul spre a obtine ceva, cei care „au inventat roata” (in acest caz legea impotriva fumatului in spatii publice), s-au lovit de anumite probleme si pana la urma au ajuns la adoptarea legii, facand anumite compromisuri, banuiesc. Sigur industria tutunului s-a luptat si acolo cu ei si pana la urma au trebuit sa faca acele compromisuri, pentru a putea adopta legea. Mai exact, ma gandesc ca s-a incercat si acolo sa se interzica expunerea tigarilor la casele de marcat in supermarket-uri, dar nu s-a reusit. Prin urmare, industria tutunului a gasit o portita in lege, care le perimite acest lucru … si l-au obtinut. De aceea, cred, s-a ajuns la un compromis si asa au reusit sa adopte legea!
    Mesajul meu este: Poate trebuie sa faceti anumite compromisuri pentru a trece odata pentru totdeauna aceasta lege, facand si compromisuri! Nu ma intelegeti gresit, mi-as dori si eu sa nu mai existe tigari in supermarket-uri (!!!), dar nu cred ca se poate acest lucru. Trebuie doar sa luati legatura cu cei din tarile „civilizate”, unde legea a fost adoptata si sa-i intrebati de ce piedici s-au lovit pentru a trece legea. Industria tutunului este aceeasi peste tot si actioneaza la fel si acolo si aici!
    Asadar, nu cred ca veti reusi sa treceti legea cu acel amendament. De ce? Pentru ca nu s-a putut nici acolo. Sigur exista motive clare pentru acele compromisuri, altfel nici in Germania si in alte state nu s-ar mai vinde si la aceasta ora tigari la casele de marcat din supermaket-uri. Parerea mea …

  6. Relu spune:

    Tot respectul si felicitari domnului doctor . Parlamentarii care se opun unor asemenea initiative legislative este clar ca fac parte dintre aceia care nu sunt preocupati de soarta poporului ci urmaresc doar interesele personale . Acestia trebuie repede identificati si felicitati prin spinzurare ca sa le dispara saminta si naravurile !!!!!!

  7. Meuta Geta spune:

    Sunt pentru legea care interzice fumatul in locuri publice pentru-ca si eu sufar cand vad cat de multi fumeaza si pentru-ca nu suport fumul (ma sufoca).
    As vrea sa aud ca sa votat legea pentru sanatatea oamenilor si sa oprim imbogatirea unora si imbolnavirea celor care fumeaza.

  8. Dl.doctor(as) se vede treaba ca ai mult timp pentru scris,desi voi toti va plangeti pe oriunde apucati ca nu mai aveti timp pentru altceva decat munca,munca si probabil „garzi”.Eu nu am prea mult timp de pierdut cu tie,asa ca trec la ce ma intereseaza si te intreb:1)daca tot va aia grija de bolile pe care le produce fumatul,va intreb „ce mama Dracului ati facut voi astia timp de vreo 150-200 de ani de cand se fumeaza si la fel de vreo 75-100 de ani in care reclama pentru produsele din tutun (direct ptr.fumat) a insemnat multe miliarde de dolari la nivel mondial,bani cheltuiti de companiile producatoare prin cresteri succesive,pe nesimtite,a pretului tigarilor.2)Cum este cand un coleg al tau,doctor(as),cu Kent-ul in gura iti zice „nu mai fuma ca o sa mori”;(or fi dr.sinucigasi?)3)Desi ma indoiesc,dar poate ai auzit de ” atitudine discriminatorie”,asta vine cam asa:eu nu am voie sa fumez in crasma ca se inbolnavesc ceilalti cheflii,dar eu trebuie sa accept si sa nu ma inbolnavesc cand ei,ceilalti stranuta.tusesc,vomita ,ragaie,basesc,etc.(eliminare de virusi,bacterii,etc).
    Mai doctore acuma cer:1)sunt fumator de 58 de ani(in medie2,5 pachete pe zi)si vreau sa mi se restituie sumele diferenta intre pretul producerii tigarilor si pretul platit de mine la tutungerie in acesti ani(iubeam reclamele agresive profumat);2)Sa va oblige prin lege pe voi doctorii sa-mi platiti o suma fixa din salariul vostru,lunar pentru ca v-ati trezit asa de tarziu ca fumatul ucide si abea acum v-ati decis sa luptati/sa reglementati viata fumatorilor (eu sigur o sa va iau f.f.multi bani);3)Faptul ca zilnic sunt obligat sa inghit praful,gazele,noxele,etc.secunda de secunda (scap doar cand imi tin respiratia),dece nu te preocupa sa-l opresti(este mai putin periculos,nu este la moda,sau adversarii sunt prea puternici?).DOCTORE fa-ti meseria fara sa te implici in „tarata”,daca vrei sa fii erou lupta cu adevaratii adversari periculosi,nu te lasa dus de VAL.
    Te rog spune astea si altor colegi/necolegi,si ocupati-va de treburile serioase,nu de gaselnitele politicienilor (care platesc reclame „sa bem cel putin 2 L.de lichide/zi”,”sa reducem sarea,zaharul si grasimile(maine- poimaine si aerul)”
    Fiindca esti mai tanar decat mine,te salut!

  9. Codrin Tapu spune:

    Interzicerea completa a fumatului in spatii publice este o masura strict necesara, intrucat fumatul nu mai e considerat doar un factor de risc, ci incepe sa se dovedeasca a fi o cauza de moarte. Dar masura va fi ineficienta daca nu este insotita de programe de profilaxie si tratament al dependentei de tutun.

  10. Ioana COZMUTA spune:

    Va Multumesc pentru ca ați adresat aceasta scrisoare si va susțin pe deplin! A interzice fumatul in localuri si locuri publice este o măsura fundamentala, civilizata si absolut necesară pentru prevenirea multor boli si protejarea tinerei generații împotriva unui obicei atât de dăunător.

  11. BANU DANIELA spune:

    Prietene, e numai vina ta ca te-ai apucat de fumat ( o mai fi si a vreunuia care te-a ispitit…) In rest sunt cuvinte incarcate, de fapt, de supararea ca inca n-ai reusit sa te lasi ; asta nu justifica lipsa de respect in modul de a te adresa Domnului Dr. Tatu care este un medic SI un om de exceptie, care a salvat multe-multe vieti ! Sa dea Domnul sa te lasi de fumat ! 🙂

  12. BANU DANIELA spune:

    Faina scrisoarea dvs, Domnu’ Doctor( pusa la PUNCT) ! Sa speram ca va avea ecou ! Va multumim mult ! 🙂

  13. Monica Minoiu spune:

    Aveti perfecta dreptate domnule doctor. Va sustinem!!

  14. Daniel spune:

    Da, sunt de acord cu toate cele spuse de domnul doctor și îl apreciez și-l stimez în mod deosebit .
    Este și a fost un mare profesionist salvator al atâtor de multe vieți .
    Eu sunt fumător și consider normal ca , mai ales copiii , nefumătorii să nu suporte indirect acțiunile dezastruoase ale acestui viciu ( drog ) acceptat de toți.
    Părerea mea este că în paralel ar trebui să se ofere sprijin activ și real fumătorilor pentru a părăsi definitiv acest viciu , dependențade nicotină .
    Cred că s-ar putea face mult mai multe în acest scop .
    Nu creșterea prețului unui pachet de țigări va diminua consumul de tutun , e chiar hilară această viziune. Nici chiar exemplele nu din clipuri poze etc. nici cele din viața reală nu au șanse prea mari de a-l face pe fumător să se lase .
    Să se facă ceva și pentru fumători să se poată lăsa . Trucajele cu voința proprie etc.. mda sunt rutină deja și nu-și au rostul .
    Nu toți își pot permite tratamente acupuncturiste să se lase de fumat. Nu toți au bani de Ziban și celelalte . Țigara electronică e mai nocivă decât o țigaretă normală . Întotdeauna un inveterat va găsi o soluție să-și ia doza de nicotină din altă sursă de tutun , nu neaparat din bișnița românească ( NB În România nu există comerț real , părerea mea proprie ) , deci nu se va lăsa de tutun prin coerciție .
    Am pus această problemă , a găsirii unei soluții de renunțare la fumat , din simplul motiv că : logic și normal este , întotdeauna , ca să reabilitezi ceea ce ai și să previi ceea ce se va putea petrece în viitor , măcar probabilistic , nu știm cu exactitate ce va fi . Adică : nu mă apuc întâi să-i aplic prevenție la un pacient în stare acută sau cronic , când el e deja grav bolnav , nu ? Ce fac ? Îl stabilizez , îi îmbunătățesc starea generală , și dacă e nevoie de operație îl operez și îl pun pe picioare , după diagnosticare , prin măsurile specifice . Scuze , nu fac pe medicul , sunt inginer piscicol , dar eu așa aș vedea lucrurile . Dacă eu am , Doamne ferește , deja în curs , o epizootie , nu mă apuc să fac prevenție ? Degeaba mai aerez apa sau îmbunătățesc calitatea furajului dacă boala s-a instalat deja și eu trebuie să instituiesc carantină și/sau am de făcut fie îmbăieri individuale în băi de formaldehidă , permanganat de potasiu , albastru de metil sau NaCl etc.. Degeaba încerc să mai dreg busuiocul să-mi salvez alevinii când în același bazin am introdus fără să controlez adulți purtători de vectori sau deja infestați sau bolnavi ! Așa e și cu legea fumatului .
    Bine ar fi să fie cât mai puțini adulți , exemple vii , care să fumeze . Și dacă tot sunt dependenți de nicotină , ca mine , măcar să le spună celorlalți care-s nefumători , nu contează vârsta , etnia , sexul , vârsta sau starea socială , că : NU E BINE SĂ FUMEZI ! Și să și argumentezi de ce nu e bine . Fără argumentație cam orice perorație sfârșește în retorică târzie 🙂
    DA EU SUSȚIN CELE SPUSE DE DOMNIA VOASTRĂ ȘI VĂ DORESC SUCCES ÎN ACEST DEMERS PE CARE-L FACEȚI PRIN ACEASTĂ SCRISOARE .
    DOAMNE AJUTĂ !

  15. Daniel spune:

    Aveți perfectă dreptate .
    Am scris și eu despre asta .
    Trebuie început de la fumători întâi și apoi prevenția.
    Întâi vindeci și apoi le spui și celorlalți care nu-s bolnavi că e bine să te ferești . E la fel ca în cazul gripei sau oricărei boli contagioase .

  16. Daniel spune:

    Bravo domnule !
    Cam tare dar, foarte pertinent punctul dumneavoastră de vedere . Îl susțin .
    Alcoolul ce este ? Asta e întrebarea !
    Deci IETĂ PROBLEMA !
    Respect !

  17. dana spune:

    dle Ganditor sau cum te-oi fi chemand asa cum dumitale ai timp sa scrii ineptii pe care ma mir ca le suporta FB ,asa si dle doctor are timp ,nu are contractat sa stea 7 zile din 7 zile in spital ,24de h din 24 h ,asa cum nici dv dle Ganditor nu stai la munca 24 cu 24h si 7 zile din 7 zile si sa nu dea Domnu sa faci vreun IMA,EPAC ,TEP sau mai stiu eu ce boala cardiaca din cele 3 care ti le-am enumerat toate dar absolut toate sunt mortale si sunt provocate de tutun draga dle Ganditor!Sunt fumatoare si ii dau dreptate reclama mascata sau sub luminala are efect devastator la tineri si mai ales la copiii .Mai stuidiaza mai intereseaza cum se aplica legea i lumea civilizata !

  18. George spune:

    O scrisoare pentru viata. Multumim domnului doctor Tatu-Chiţoiu. Perfect adevarat. Am un bunic omorât de tutun. Eu am fumat 25 ani. A fost un calvar sa ma las.

Dă-i un răspuns lui Ioana COZMUTA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!